Povestea româncei care a cumpărat eMAG. Umilită de profesori după ce a revenit de la studii din America: „Cât timp v-aţi distrat, noi aici am făcut carte”
Românca Cristina Berta Jones a fost nevoită să-şi termine liceul în SUA, fără să-şi fi propus acest lucru, şi, spune ea, fără să aibă prea mulţi bani. După 22 de ani, ca Chief Operating Officer al fondului de investiţii Naspers, este responsabilă de tranzacţii de miliarde de euro. Ea l-a convins pe Iulian Stanciu să vândă eMAG.
„S-au întâmplat toate cu mare noroc, din punct în punct am reuşit să-mi găsesc următoarea şansă, la fiecare cotitură. A fost mult noroc. Câte s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost acel moment!”, povesteşte românca, ce a realizat tranzacţii de peste 5 miliarde de dolari în cei şase ani de când se află la fondul de investiţii Naspers.
Cristina Berta Jones nu şi-a dorit de mică să fie investitor, ci se vedea medic, iar dacă anumiţi profesori ai Colegiului Naţional Bănăţean din Timişoara ar fi acţionat diferit, cu siguranţă că viaţa româncei ar fi fost alta, spune ea privind în urmă. A plecat la jumătatea clasei a XI-a în Statele Unite ale Americii, cu o bursă din partea fundaţiei Soros, vreme de şase luni.
La întoarcere, a avut parte de o surpriză.
„Domnişoară, cât dumneavoastră aţi fost în SUA cu aşa-zisele studii şi v-aţi distrat, noi aici am făcut carte. Cum vă închipuţi dumneavoastră că vă întoarceţi şi noi vă trecem în următorul an?”, a fost sentinţa dată de profesori, povesteşte acum.
Îmbrăcată simplu, cu o rochie neagră elegantă, Cristina Berta Jones vorbeşte cumpătat căutându-şi cuvintele româneşti, pe care le foloseşte mai rar, acum, în viaţa de zi cu zi. Are vocea uşor răguşită şi când vorbeşte despre trecut se uită în sus, apoi revine cu privirea asupra mea.
Lovindu-se de ideile obtuze ale profesorilor din liceu, tânăra s-a văzut nevoită să se întoarcă în SUA.
„Nu plănuiam să mă întorc imediat, dar profesorii nu mi-au lăsat nicio alternativă. Nu mi-au închis clasa a XI-a şi nu mă lăsau să trec în clasa a XII-a”, povesteşte ea.
Mai mult de atât, în America nu putea continua în sistemul public deoarece nu avea destule credite pentru a i se putea echivala studiile „şi până la urmă am primit o bursă la o şcoală privată şi am terminat acolo”. Aşadar, profesorii din România i-au forţat mâna şi Cristina Berta Jones a fost nevoită să înveţe într-o ţară străină, fără familie şi fără prea mulţi bani.
„Am fost singură, nu aveam niciun ban. În primele şase luni Fundaţia Soros mi-a dat 50 de dolari pe lună, bani de buzunar”, mărturiseşte ea.
Povesteşte că a stat în SUA, la o familie de americani cu trei copii; acestora, spune românca, „le plăcea să cunoască oameni din altă lume, altă cultură”.
Odată absolvit liceul, a aplicat la „toate universităţile care ofereau bursă” şi a fost acceptată la Middlebury College, unde a studiat matematică şi ştiinţele economice. Şi-a dat seama că medicina, pe care voia să o studieze în România nu era, totuşi, un domeniu care să o pasioneze şi „când m-am găsit într-un loc unde îmi puteam reexamina planurile şi pasiunile, m-am gândit la business”.
Bursa obţinută la facultate îi ajungea pentru cheltuielile legate de şcoală, dar a fost nevoie să se şi angajeze, iniţial în campusul facultăţii, pe un post de fundraising.
„Dădeam telefoane pe la alumni care au terminat colegiul respectiv şi încercam să obţin donaţii. Căutam informaţii despre companiile lui X şi Y ca să ne dăm seama cam cât de bine o duce şi cam cât de mare era donaţia pe care o ceream pentru colegiu”, descrie ea activitatea de atunci.
Era un loc de muncă bine plătit, spune ea, iar experienţa de atunci s-a dovedit folositoare şi în cariera pe care şi-a construit-o ulterior.
Apoi a trebuit să ia o decizie legată de o întrebare cu care se confruntă mulţi dintre tinerii manageri: să facă sau nu un MBA?
„Ţin minte că tatăl meu, prin ‘86-‘87, îmi zicea: «Cristina, tu numa‘ carte să înveţi şi găsesc eu cum să fac bani să te trimit la Harvard». «Ce vorbeşti de Harvard?», i-am zis eu. «Pe noi nu ne lasă să ieşim nici din ţară». A avut visul acesta şi mi l-a transmis şi mie într-un fel. Nu ştiam exact cum o să ajung acolo, dar era o speranţă, un vis”, spune timişoreanca.
Un MBA nu este o decizie uşoră; există beneficii clare după absolvire, dar este un program costisitor, mai ales în Statele Unite, unde managerii sunt nevoiţi să renunţe şi la salariu timp de doi ani.
„Era o decizie foarte mare. Nu ştiam dacă merită, costa atunci cam 100.000 de dolari şi pierdeam şi doi ani de salariu. Câţi bănuţi strânsesem eu acolo nu se apropiau nicicum de sumele astea”, recunoaşte ea.
Într-un final, a ales să aplice doar la Stanford Graduate Business School şi la Harvard Business School, spunându-şi că dacă nu intră la cele două, atunci „nici nu trebuie să mă duc”.
A fost admisă la ambele şi a avut satisfacţia de a putea alege între cele două. A mers pe mâna Harvardului, dar spune că nu a fost deloc o decizie uşoară, ci a luat în calcul mai mulţi factori, printre care şi modul de predare.
„Diferenţa este mare deoarece la Harvard se pune mare accent pe discuţiile publice şi pe prezentări. De fapt, cam 80% din notă provine din prezenţa la ore. Te dau afară dacă nu participi la clasă, o clasă unde eşti alături de alţi 90 de indivizi, fiecare dintre ei vrând să vorbească”, spune ea.
În plus, Cristina Berta Jones se referă la această alegere ca la o primă investiţie serioasă din viaţa ei, argumentând că atunci când mergi la o asemenea instituţie trebuie să iei în considerare brandul, reţeaua de absolvenţi etc. Pentru ea a fost clar că Harvard va fi o alegere mai bună din acest punct de vedere.
O vreme s-a gândit să se întoarcă în ţară, dar nu s-a ivit nicio o oportunitate legată de domeniul tehnologiei.
„P&G, Coca-Cola fac chestii interesante, dar sunt cam unidimensionale, nu era foarte interesant produsul”, explică ea.
După ce a absolvit Harvardul, s-a angajat la Nokia, un gigant în tehnologie la vremea aceea, şi lucrat în biroul din New York ca business development manager, apoi a fost promovată ca head of services sales pe contul America Movil, mutându-se în Mexic timp de trei ani; apoi, din 2010 până în 2011, a fost director of business development în cadrul companiei finlandeze, lucrând la birourile din Londra.
În august 2011 a fost angajată ca director de M&A la MIH Internet, parte a grupului Naspers; MIH, povesteşte ea, investeşte în companii de internet din pieţe emergente precum Tencent sau Mail.ru. Un an mai târziu, a fost mutată pe poziţia de head of M&A pe Europa, supervizând toate investiţiile şi activităţile Naspers de pe bătrânul continent. A urmat promovarea la nivel global în martie 2014, fiind responsabilă pentru segmentul de etail (retail online) de fuziuni şi achiziţii al fondului sud-african.
Din februarie 2015 ocupă poziţia de COO şi este responsabilă pentru fuziuni şi achiziţii, administrarea portofoliului şi implementarea de strategii pentru companiile de comerţ electronic B2C. De asemenea, este membră în board în patru companii, printre care şi eMAG, încă din iulie 2012; a fost şi board observer la alte două companii.
CU OCHII PE CASĂ
Înainte de a se angaja în cadrul fondul de investiţii sud-african, recunoaşte franc Cristina Berta Jones, nu auzise nimic despre Naspers; a auzit pentru prima oară acest nume de la o cunoştinţă care lucra în cadrul unui alt fond de investiţii – DST; i s-a spus atunci:
„Dacă vrei să înveţi ceva despre investiţii în internet pe pieţe emergente, atunci acesta este locul perfect. Îţi recomand să lucrezi cu ei”.
S-a mutat la Amsterdam, unde fondul sud-african are un sediu, şi pentru prima investiţie s-a uitat spre ţara natală.
„A trebuit să le câştig încrederea foarte repede, mai ales din perspectiva faptului că făceam investiţii, investiţii mari şi voiam să maximizez şansele de a găsi oportunităţi în care ei să creadă”, povesteşte acum.
Fondul de investiţii Naspers are o istorie de peste un secol, însă abia în urmă cu 17 ani a început să fie cunoscut pe glob, din momentul în care a început să facă achiziţii în Africa, Asia sau Europa.
Naspers a fost înfiinţat în 1915 în Africa de Sud, sub numele de De Nationale Pers (Presa Naţională), publicând un ziar, apoi o revistă, iar în 1918 şi-a extins activitatea şi pe piaţa editurilor de carte. Zeci de ani mai târziu, în 1985, De Nationale Pers a lansat servicii de pay TV; drept urmare, profitul a crescut semnificativ.
A urmat listarea la bursă în 1994, iar în 1998 compania şi-a schimbat numele în Naspers. Acum, compania are peste 27.000 de angajaţi în 130 de ţări; în 2016, veniturile au depăşit 12 miliarde de dolari (faţă de 11,5 miliarde de dolari în 2015) şi cu un profit brut de peste 2,2 miliarde de dolari (comparativ cu 1,9 miliarde de dolari în 2015).
La momentul în care Cristina Berta Jones începuse să scruteze piaţa românească pentru investiţii, Naspers era prezent deja prezent pe plan local prin investiţia în autovit.ro şi PayU, însă nu avea în portofoliu o companie de mare calibru. Grupul încercase să abordeze eMAG, dar fără succes, povesteşte românca.
„Mi-am zis să-mi încerc şi eu norocul şi l-am rugat pe Radu Georgescu, fondatorul GECAD, să-mi facă un intro la Iulian (n.r. – Iulian Stanciu, proprietarul eMAG)”.
Spune că a fost un proces de negociere lung şi că i-a trebuit „câteva luni doar ca să mă invite la sediu; când ne-am întâlnit, mi-a spus că nu avea nevoie de un investitor”. Însă un an mai târziu avea loc tranzacţia prin care Naspers achiziţiona peste 70% din acţiunile companiei româneşti, restul rămânând în portofoliul proprietarului, Iulian Stanciu.
Ce a văzut la eMAG?
„Este vorba despre calitatea, viziunea şi ambiţia echipei conduse de Iulian Stanciu. Îţi dai seama când ai de-a face cu cineva care face business motivat de exitul financiar şi când ai de-a face cu cineva pe care chiar îl pasionează afacerea, ca un joc, un challenge, să zicem”, explică ea.
De asemenea, i-a plăcut că Iulian Stanciu avea ambiţia de a transforma eMAG într-o companie multinaţională şi primul unicorn al României.
„Cifrele erau mult mai mici pe vremea aceea şi el zicea că o să ajungă la miliard. Speram să aibă dreptate, dar era un obiectiv măreţ”, îşi aduce aminte ea, adăugând că retailul a evoluat chiar mai bine decât se aştepta, „eMAG este de nerecunoscut acum faţă de ce era compania în care am investit”.
În plus, piaţa românească era foarte bună, recunoaşte reprezentanta Naspers, deoarece avea şi are mulţi oameni capabili, tehnici şi „ai de unde creşte o companie mare de tehnologie de calibru mondial”. Acesta este unul dintre cele mai importante avantaje ale pieţei locale, spre deosebire de alte ţări unde resursa umană este limitată şi implicit dezvoltarea companiei. În plus, ţara noastră are acces la Uniunea Europeană, ceea ce înlesneşte comerţul.
Naspers mizează pe investiţii în companii din regiunile în curs de dezvoltare – cum este şi România -, care au un potenţial ridicat de creştere. Valoarea investiţiilor Naspers în ultimii cinci ani în România se ridică la 190 de milioane de euro, potrivit lui Bob van Dijk, CEO-ul Naspers, dintre care în jur de 120 de milioane de euro au fost alocaţi pentru dezvoltarea retailerului online. O caracteristică a acestui fond este că lasă antreprenorul să conducă afacerea pe care a fondat-o, conform viziunii acestuia.
Compania sud-africană încasează cei mai mulţi bani din participaţia de 33,34% din Tencent, gigant chinez cu activităţi în domenii variate, care în opinia lui Bob van Dijk valorează peste 60 de miliarde de dolari. De fapt, 80% dintre afacerile Naspers provin din afara continentului african.
- Published in National
Orașul care produce curent electric din GUNOI. Este primul oraș din țară care face acest lucru
Orașul care produce curent electric din GUNOI. Dacă zilele trecute scriam despre mafia gunoiului și modalitatea prin care gunoiul din Italia ajunge la noi în țară, astăzi o să scriu despre gunoiul care este folosit așa cum trebuie de niște autorități responsabile din România. În județul Maramureș, mai exact la Seini, cu ajutorul unei instalații de biogaz, se transformă din gunoi-curent electric. Astfel, cetățenii vor plăti mult mai puțin la electricitate, iar nivelul poluării din zonă este foarte scăzut.
Mirosul de mizerie a dispărut de când această instalație a fost pusă în funcțiune, iar localnicii sunt foarte mulțumiți de acest lucru.
Instalația de biogaz a costat peste 2 milioane de euro. Investiția a fost suportată de Ministerul Mediului, prin Banca Mondială. Au fost „împușcați” doi iepuri dintr-o singură lovitură cu această investiție: factura la electricitate a scăzut considerabil, iar depozitarea deșeurilor nu mai reprezintă o problemă.
Proprietarii fermelor primesc în schimbul gunoiului foarte mult îngrășământ bio.
”Pentru energia temică deja am vorbit cu fermele din zonă, avem un abator pentru porci care este interesat să preia energia termică de la noi, precum şi ferme de păsări, care doresc să preia de la noi energia termică, contra unei sume de bani”, explică primarul Gabriela Tulbure
- Published in National
De unde provine denumirea județelor din România
De unde provine denumirea județelor din România? Unele nume provin din vechi cuvinte de origine străină, altele au legătură cu personalităţi care au influenţat zona sau sunt legate de diverse legende locale.
Județul ALBA – din latină „albus” însemnând”alb”. În timpul stăpânirii romane au fost întemeiate, datorită zăcămintelor miniere din regiunea Apuseni, așezări ca de exemplu Apulum (astăzi Alba Iulia), Ampelum(Zlatna), Apulon (Piatra Craivii) și colonii Aurelia Apulensis, Nova Apulensis, Alburnus Maior(Roșia Montană) și Brucla (Aiud).
Orașul Alba Iulia – După retragerea romanilor de pe teritoriul Daciei nordice, urmează o perioadă controversată de unii istorici. Aceasta este urmată de perioada voievodatelor, iar în această regiune se chema „voievodatul de la Bălgrad”. În cadrul statului maghiar întemeiat în 1000 de regele Ștefan I, apare „Principatul Transilvaniei” cu capitala la Alba Iulia (Gyulafehérvár, „Cetatea Albă (a lui) Gyula”. Gyula era denumirea unui rang de maximă importanță în perioada păgână a maghiarimii și totodată, probabil, un nume propriu, de principe).
Județul Arad și orașul Arad, etimologie incertă – Descoperirile arheologice certifică existența unor sate în zona orașului actual și împrejurimi, începând cu secolul al XI-lea. Din aceeași perioadă, respectiv anii 1080 – 1090 datează și prima menționare scrisă a toponimului Orod. Tot ceea ce a rămas din vechea reședință ecleziastă și comunitară, sunt ruinele catedralei din Vladimirescu, indicând poziția lui veterum Orod (vechiul Arad). Începând cu secolul al XV-lea, documentele menționează Aradul ca fiind civitassauoppidum. Istoricii se contrazic referitor la relația dintre vechiul Orod, situat în Vladimirescu, și ulterior menționatul Arad, aflat strict în zona orașului modern. Unii le cred așezări complet diferite, pe când alții presupun că vechiul Orod s-a mutat în actualul amplasament al orașului, mai exact în zona actualului cartier Drăgășani.
Județul Argeș – râul Argeș, pe vremea dacilor numit Argessos, probabil însemnând „strălucitor”.
Orașul Pitești – Piteștiul este una dintre cele mai vechi așezări umane din România. Nicolae Iorga consideră ca numele Pitești provine de la antroponimul „Pitul”, „Ca să se ajungă la Câmpulung, cine vrea să se coboare la satul Pitului, de unde Piteștii (cf. Pitulescu, Titu, Titești), care, fiind la răscruce, a devenit mai târziu târg si la urmă oraș, trebuie să încalece spinările de dealuri …”. Aurelian Sacerdoteanu arăta că „în nume trebuie admis ca sigur radicalul Pit. Radicalul Pit intrat în toponimie trebuie să fie foarte vechi, de vreme ce i s-a pierdut sensul. Adăugarea sufixului -ești arată de asemenea o perioadă străveche. Raritatea toponimului Pitești impune concluzia că nu provine prin fenomenul de roire a satelor”. Iorgu Iordan arăta următoarele: „Pitea = pită, pâine, cu sufixul –ea”.
Județul Bacău – etimologie incertă, pentru care există mai multe variante posibile: un conducător local numit Bako, fructul strugurelui, care crește în vecinătate (bacă) sau chiar zeul Bachus.
Orașul Bacău – Marele istoric Nicolae Iorga este de părere că denumirea orașului Bacău este de origine maghiară (ca Adjudul și Sascutul). În acest sens, mareșalul Antonescu a ordonat efectuarea lucrărilor pentru românizarea nomenclaturii localităților din România, ordin prin care urma să se schimbe denumirea orașului Bacău, care era considerată ca fiind de sorginte maghiară, cu una românească, Gura Bistriței. Menționarea orașului pe un act oficial datează încă din 1399. În arhivele Vaticanului, pe hărțile Evului Mediu precum și în alte documente latine, Bacăul apare sub numele deBacovia, sau Ad Bacum. În 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400, aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. O scrisoare este trimisă in Civitas Bachovien de Papa Bonifaciu al II-lea. În 1409 studia la Cracovia, studentul băcăuan Gregorias de Bachwya. Ceva mai târziu, în 5 martie 1431, localitatea este numita în civitate Bako.
Județul Bihor – etimologie incertă. Probabil din sârbește vihor (volbură), dar e posibilă și o etimologie traco-dacică, după numele cetății „Biharea” din bi (doi) + harati (a lua, a duce), posibil cu sens de două posesiuni.
Orașul Oradea – (în latină Varadinum) Conform Cronicii Pictate de la Viena regele Ladislau I „a găsit în parohia fortăreței Bihor, între fluviile Criș, într-o vânătoare, un loc unde, la îndemnul îngerilor, a hotărât să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l-a numit Varad”. Această mănăstire a constituit leagănul episcopiei romano-catolice de Oradea, al cărei întemeietor și patron spiritual a fost regele Ladislau.
Județul Bistrița-Năsăud – etimologie incertă: râul și orașul Bistrița – denumire de origine slavonă (apă repede)
Orașul Năsăud – cuvântul german Nussdorf (Satul nucilor). Cunoscut ca reședință pentru Districtul Grăniceresc Năsăud sau Al doilea Regiment Valah de Infanterie Grănicerească nr.17, înfiintat în anul 1762. O bună parte dintre soldații regimentului năsăudean a luptat la Austerlitz sau la Arcole (Areda Venetiei) împotriva lui Napoleon Bonaparte. Prin vitejia lor, aceștia și-au câștigat un temut renume în acea vreme, acela de “cătanele negre”. Nãsãudul este binecunoscut din romanul “Ion” a lui Liviu Rebreanu, unde numele localitãţii este Armadia.
Județul Botoșani – Orașul Botoșani: Originea numelui de Botoșani este destul de incertă, dar sunt posibile următoarele explicații: prima ar fi că orașul își trage numele de la un boier pe nume Botaș, care a trăit pe aceste meleaguri la începutul mileniului II. Numele familiei „Botaș” sau „Botășani” este pomenit în documente foarte vechi încă de pe timpul lui Ștefan cel Mare, ca una din familiile alese ale Moldovei. A doua variantă, de la antroponimul „Botos”, a treia de la regionalismul „botoș” însemnând „căpușă”; alte variante ar fi cuvintele „botos” sau „botoșei”.
Județul Brașov (fost Țara Bârsei) – Prin metateza cuvântului bîrsă /bârsă. Acesta este considerat de către lingviști ca fiind autohnton (origine dacică).
Orașul Brașov – Nu există o etimologie unanim recuoscută. Sugestiile includ: denumire slavă, în baza numelui propriu Brașa, denumire râului Brașov, Fluvium Brassou, atestat din anii 1300, azi identificat de cei mai mulți specialiști cu râul Graft/Pietrele lui Solomon, mult mai mare și mai învolburat atunci (bara šu = „apă cenușie”). Numele orașului este strâns legat de cetatea Brașovia, ridicată pe vârful Tâmpei, menționată pentru prima dată într-un document din 1434. Este unul dintre cele șapte castele care a dat numele german al Transilvaniei: Siebenbürgen. Construcția aflată între vârful și șaua Tâmpei se presupune că ar fi fost ridicată în timpul cavalerilor teutoni, între 1212 și 1218, iar dacă nu, atunci cu siguranță întărită. La 1241 abia au timp câteva familii de brașoveni să se adăpostească în ea din calea năvălirii tătarilor. În anul 1395, înaintea declanșării războiului cu turcii, Mircea cel Bătrân și-a adăpostit familia în cetate. După 24 de ani, la 1421, cetatea devine loc de refugiu pentru populația Brașovului, amenințată de sultanul Murad II. În același an, cetatea este dată ca zălog sultanului, turcii dominând de pe înălțime orașul. Fortificația devine astfel periculoasă pentru brașoveni și întreaga zonă. După ce reușesc s-o răscumpere cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, orășenii decid dărâmarea acesteia. Pietrele rezultate au fost folosite la întărirea cetății din vale, care tocmai se construia.
Județul Brăila – Orașul Brăila: Referitor la numele Brăilei, acesta este un toponim clar de origine autohtonă. El provine dintr-un toponim asemănător cu toponimele tracice sud-dunărene ca Bragylor-Bragiola în care gi se va transforma în i. Este tipic românesc fiind atestat documentar încă din evul mediu ca nume personal. În unele lucrări s-au menționat formele de limbă greacă Proilaba, de limbă slavă ca Proilava, de limbă turcă, ca Ibraila și alte forme ca Brilaga sau Braylaum. Vechii istorici atribuie numelui o origine indo-europeană, (bhreg) însemnând pisc vertical cu referire clară asupra poziției geografice a orașului, mai precis asupra malului înalt, adică a piscului sau versantului vertical ce sare în ochi privit din amonte, adică de călătorul ce vine din Galați pe Dunăre, de aici și celălalt nume existent de “Piscul Brăilei”, acordat orașului în trecut. Brăila este pomenită în legătură cu însăși intemeierea Țării Românești prin descălecat: „Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul (cu Radu Vodă), unii s-au dat pre supt podgorie ajungând până în apa Siretului și până la Brăila; iar alții s-au întins în jos, peste tot locul, de au făcut orașă și sate până în marginea Dunării și până în Olt ”
Județul Buzău – Orașul Buzău: Plecând de la forma grecească Μουσεος (Mouseos), istoricul Vasile Pârvan considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcris greșit (Μπ se pronunță Bîn grecește, ori în textul antic a fost omis π). A emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac Buzes, la care s-a adăugat sufixul -eu, formă a vechiului -aios (greco-latin). Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.
Județul Caraș-Severin – râul Caraș – cuvântul serbo-croat Kraš (zonă calcaroasă)
Orașul Reșița: este atestat inca in secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka si Rechycha. Cercetarile arheologice au descoperit in acest spatiu urme de locuire din perioada neolitica, dacica si romana. Este mentionat in 1673 cu numele Reszinitza, ai carei locuitori plateau impozite catre pasalacul Timisoarei, iar in anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzand de Districtul Bocsei impreuna cu alte localitati din Valea Barzavei. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale.
Județul Călărași – orașul Călărași – cuvântul călăraș, corp militar auxiliar în evul mediu, în Țara Românească sau călărașii ștafetari, care făceau serviciul de curierat pe traseul București – Constantinopol. Sunt organizați cel mai probabil în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu, primul document păstrat care-i amintește datează de la 25 mai 1722. De la acești călărași ștafetari, care după terminarea serviciului s-au stabilit în așezarea ce avea să fie cunoscută sub denumirea de “satul călărașilor” sau Călărași.
Județul Cluj – Orașul Cluj Napoca – Numele de Cluj provine din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a numi Cetatea Clujului. Cuvântul latin clusa înseamnă închis (în italiană chiuso) și se referă la situarea Clujului într-un loc închis, înconjurat de dealuri. Echivalentul german,Klause, este păstrat în denumirea Klausenburg. Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Nicolae Ceaușescu și publicat în Buletinul Oficial al RSR din 18 octombrie 1974, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, “pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri.
Județul Constanța – Orașul Constanța – este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.Hr. când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă numită Tomis. Localitatea a fost cucerită de romani în 71 î.Hr. și redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. Publius Ovidius Naso, poetul roman, și-a găsit exilul între anii 8-17 și a petrecut în Constantiana ultimii opt ani din viață.
Județul Covasna – cuvântul slavon Cvaz (acrișor, referitor la gustul apelor minerale din zonă)
Orașul Sfântu Gheorghe – Oraşul a primit numele după hramul bisericii: Sfântu Gheorghe. Aşezarea este menţionată prima dată în anul 1332. Sfântu Gheorghe avea eparhie independentă şi preotul plătea 15 banali în dijma papală. Ca oraş (civitas) Sfântu Gheorghe este menţionat prima dată într-un document din anul 1461, iar într-un alt document din 1492 figurează deja ca oraş privilegiat.
Județul Dâmbovița – posibil după râul Dâmbovița, cuvântul dâmb + sufix -ița, dar particula -ov ar putea arăta o origine slavonă.
Orașul Târgoviște – În cartierul Suseni din actualul Târgoviște s-au găsit urme ale unei așezări din sec. II-V peste care este suprapusă alta protoromână din sec. VIII-X. Peste acestea, s-a format o așezare rurală în sec. XII-XIV, din care s-a dezvoltat târgul medieval. Perioada medievală i-a adus recunoașterea ca târg de importanță europeană, unde se schimbau mărfuri sosite din trei continente cu cele ale producătorilor locali. În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân orașul a devenit principala reședință domnească a Țării Românești. Tot în timpul acestui domnitor a fost refăcută Curtea Domnească, ale cărei ruine împrejmuiesc astăzi Turnul Chindiei; ultimele cercetări arheologice au avansat ideea că o curte a fost ridicată aici înainte de Mircea cel Bătrân.Județul Dolj – de la slavicul dolu (vale) și râul “Jiu” („Jiul de vale”).
Orașul Craiova – Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul “kral” (rege, crai). Localitatea a mai purtat începând cu secolele VII-VIII denumirea latină Ponsiona (pod peste Jiu). În Craiova de azi se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac a Pellilor. Toponimul Pelendava are rădăcina “peled” – care înseamnă umed (legat de așezarea în lunca Jiului) și sufixul “dava” – care înseamnă cetate, așezare, localitate.
Județul Galați – orașul Galați: probabil de la tribul celtic al galilor, care locuiau prin aceasă zonă în antichitate, fie de la regiunea Galiția; O altă variantă ar fi din limba cumană gala(t) preluat din arăbesculkalhat (fortăreață)
Județul Giurgiu – orașul Giurgiu: Se spune că de mult, când încă turcii umblau pe meleagurile de pe malul stâng al Dunării și strângeau slugi pentru Imperiul Otoman, se afla aici un cioban, pe nume San Giorgio ce își adusese oile la pascut în lunca Dunării. Acesta a eliberat un mare grup de oameni ce trebuiau duși în Imperiul Otoman. Acesti oameni au rămas aici după eliberare si au format dintr-un loc de trecere un târg. Acest târg a purtat numele celui care a fost eliberatorul lor, San Giorgio, și de aceea se numeste Giurgiu.
Județul Gorj – de la slavicul gora (munte) și râul „Jiu” („Jiul de munte”)
Orașul Târgu Jiu – și-a luat numele de la localitatea așezată la intersecția unor importante drumuri comerciale care făceau legătura între Dunăre, Drobeta Turnu-Severin și Transilvania cu un centru roman de pe Olt. În preajma sa staționau cohorte romane, încartiruite în așezări fortificate. În timpul războaielor de cucerire a Daciei, o parte din armata romană, conform mărturiilor istorice, a trecut prin localitate. Orașul este menționat pentru prima oară în anul 1406 sub numele de “Jiul”, într-o poruncă dată mănăstirii Tismana de către voievodul Mircea cel Bătrân. Tot în secolul al XV-lea, localitatea apare pentru prima dată în documente având calitatea de târg
Județul Harghita – posibil din har (“deal” sau “munte” în limbile semitice și turcice, vezi Ağrı)
Orașul Miercurea Ciuc – Numele orașului este atestat pentru prima dată sub forma Csíkszeredaîntr-o scrisoare din anul 1558, cu referire la târgurile săptămânale ținute aici în zilele de miercuri. Până în perioada interbelică denumirea românească a orașului a fost Sereda Cicului, după care numele a fost tradus în forma actuală.
Județul Hunedoara – de la orașul Hunedoara, compus din antroponimul Honod + magh. vára(„cetatea lui”), vezi de ex. Timiș-oara. Din toponimul Huniad își trag numele Huniazii (=„cei din Huniad”).
Orașul Deva – S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva, acum Chester în Marea Britanie. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”
Județul Ialomița – după râul Ialomița, denumire de origine slavonă ialov = „pustiu”
Orașul Slobozia – Numele actual al municipiului vine de la cuvântul românesc, de origine slavonă, „slobozie” care desemna o localitate nou înființată care era scutită de anumite dări. Orașul, așezat în mijlocul Câmpiei Bărăganului, era foarte vulnerabil la atacurile turcilor și tătarilor; pentru a încuraja oamenii să se așeze aici, ei erau scutiți de aceste dări, de aici și numele.
Județul Iași – Orașul Iași: Iașii, deasemenea menționați ca Jasones, Jassics, Jàszok, etc… sunt un fost popor sarmatic, parte din grupul Alanilor, care apare în secolul al XIV-lea în Moldova și Ungaria. O inscripție astăzi pierdută pe o bornă kilometrică romană descoperită în apropiere de Osijek (Croația) în secolul al XVIII-lea menționează existența unui Jassiorum municipium . Numele maghiar al orașului Iași (Jászvásár) înseamnă cuvânt cu cuvânt “Piața (Târgul) Iașilor”; numele vechi românesc, Târgul Ieșilor (și forma alternativă Iașii), ar putea avea aceeași semnificație.
Județul Maramureș – probabil compus din Mara (origine traco-dacică: stâncă, înrudit cu „mal”) și Mureș
Orașul Baia Mare – Localitatea este atestată documentar pentru prima oară în 1329, ca și Râul Doamnelor, (Rivulus Dominarum) într-un act al cancelariei regelui Carol Robert. Ca și recompensă pentru lupta dusă de Ioan de Hunedoara împotriva turcilor, regiunea Băii Mari a trecut în anul 1446 în proprietatea lui. El va dispune ridicarea Catedralei Sfântul Ștefan, din care în prezent se mai păstrează doar Turnul Ștefan. În 1469 regele Matia Corvin a acordat localității dreptul de a se înconjura cu ziduri de apărare, astfel fiind construită cetatea medievală a Băii Mari.
Județul Mehedinți – din maghiară méhed, prisacă, stupină. Este motivul pentru care vechea stemă a județului avea reprezentate mai multe albine.
Orașul Drobeta Turnu Severin – Drobeta a fost prima cetate din piatră ridicată în Dacia (103-105) de împăratul Traian, un castru roman de apărare și un important centru militar și politic, inițial fiind construit pentru a adăposti 500 de soldați care asigurau paza podului construit de Apolodor din Damasc, care asigura trecerea Romanilor peste Dunăre, în Dacia. Turnu Severin – probabil de la împăratul roman Septimius Severus, care a construit un turn pentru a comemora o victorie. Cetatea Severinului a fost zidită de Regatul Maghiar ca centru strategic militar constituit împotriva Țaratului Bulgar de Vidin, în vecinătatea ruinelor castrului roman al Drobetei. Biserica latinǎ din incinta cetǎții medievale a fost pusă sub patronajul sfântului Severin de Noricum, de la care, se pare, provine numele așezării.
Județul Mureș – după râul Mureș, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Maris
Orașul Târgu Mureș – (mai demult Mureș-Oșorhei, Oșorheiu, Târgul Mureșului) Orașul este atestat din 1332, ca Novum Forum Siculorum (Târgul Nou al Secuilor) în lista de zeciuială (dijmă) papală. Apoi, în anul 1349, apare menționat în diplomele regelui Ludovic I al Ungariei, în forma maghiarăSekulvasarhel, care cu trecerea timpului a devenit Székelyvásárhely. Majoritatea etnografilor afirmă că prima parte (székely, adică secuiesc) a numelui orașului provine din așezarea sa geografică. Scaunele secuiești au fost unități de administrare judecătorească ale secuilor din Transilvania. Orașul Târgu Mureș a fost reședința scaunului Mureș din evul mediu și până la desființarea scaunelor secuiești și săsești din anul 1876, când a devenit reședința comitatului Mureș-Turda.Județul Neamț – după orașul Piatra Neamț, neamț cu sensul de „german”, teutonii construind o fortificație în zonă
Orașul Piatra Neamț – Orasul Piatra Neamt este mentionat documentar pentru prima data in 1387 sub numele de Kamena (Piatra) intr-o lista a oraselor mentinuta de rusi. In anul 1431 apare sub denumirea de Targul de la Piatra lui Craciun, dar statutul de targ domnesc il primeste doar in anul 1453. Curtea domneasca de aici construita de Stefan Cel Mare este mentionata in mai multe randuri (1552, 1570, 1594). Asezarea a purtat numele de Piatra pana in anul 1859 cand se adauga cuvantul Neamt, devenind astfel Piatra Neamt. Aceasta masura a fost necesara pentru a deosebi orasul de alte localitati care purtau numele de Piatra si care erau destul de numeroase la aceea vreme.
Județul Olt – după râul Olt, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Alutus.
Orașul Slatina – Există păreri împărțite cu privire la proveniența numelui orașului. O primă variantă sugerează că numele Slatina este de origine slavă, derivând din cuvintele „slam” (pământ) și „tina” (sărat); astfel numele s-ar traduce prin „pământ sărat”, „sărătură”, „apă sărată”, care se referă la apa râului Olt. Această ipoteză pare să fie argumentată de toponimia slavă a unor zone din oraș și din împrejurimi, precum și a unor localități din apropiere. O a doua ipoteză susține că numele orașului provine din limba latină arhaică: „Salaatina”, „Salatina”, „Slatina” – rezultând așadar că orașul Slatina poartă numele coloniei romane instalată cândva aici.
Județul Prahova – după râul Prahova, denumire de origine slavonă: prah– însemnând cataractă de apă (înrudit cu cuvântul românesc prag) + sufix –ova
Orașul Ploiești – Legenda spune că demult, înainte de întemeierea Țării Românești, într-o poiană spre marginea de miazănoapte a nesfârșitului Codru al Vlăsiei, a poposit un cioban, Moș Ploaie, împreună cu cei 7 feciori ai săi cu turmele sale. Găsind aici iarbă bună pentru oi, dar și ceva pământ rodnic pentru agricultură, nu a plecat mai departe, ci a construit case pentru el și pentru copii lui, întemeind o așezare căreia i-a dat numele său. Cât adevăr conține această legendă este greu de spus. Se mai povestește că Ploieștii aveau șapte case și un schit de maici și că locuitorii, înmulțindu-se, și-au cucerit locuri de case și ogoare, ca toporani în luptă cu pădurea. O altă variantă ar fi aceea că în vechime, orașul s-ar fi numit Plăieși și nu Ploiești, întrucât „aici s-ar fi aflat un post permanent al plăieșilor lui Mihai Viteazul păzind granița spre Transilvania”
Județul Satu Mare – Orașul Satu Mare – Sătmar, de la numele Zothmar, căpetenia coloniștilor germani aduși de regina Gisella în sec. al XI-lea. Comitatul Sătmar se învecina la vest cu Comitatul Szabolcs, la nord cu comitatele Bereg și Ugocea (Ugocsa), la nord-est cu Comitatul Maramureș (Máramaros), la sud-est cu Comitatul Solnoc-Dăbâca (Szolnok-Doboka), la sud cu Comitatul Sălaj (Szilágy) și la sud-vest cu Comitatul Bihor (Bihar). El este situat la sud de râul Tisa (Tisza). Râul Someș (Szamos) curgea pe teritoriul comitatului. În 1920, prin Tratatul de la Trianon, cea mai mare parte a teritoriului său a revenit României.
Județul Sălaj – din magh. Szilágy, compus din szil (ulm) + ágy (albie), adică Valea Ulmilor (Iorgu Iordan: Toponimia românească).
Orașul Zalău – De-a lungul timpului Zalăul este amintit sub diferite denumiri: Oppidum Zilah, Zila, Zilahu, Zalahu, Zylok, Zilaj, Ziloc, Ziloch, Zillermarkt, Zillenmarkt, Walthenberg. De remarcat că în hărțile românești și în documentele în limba română din perioada interbelică, dar și din primele două decenii posbelice, numele orașului era scris de regulă “Zălau”, forma “Zalău” a rămas definitivă după reforma administrativ-teritorială din 1968. Dr. Pethő S., care se ocupă de originea acestui nume în gazeta “Szilagysàg” (a. 1900, nr. 15) susține că numele Zilah ar fi de origine dacă. În limba vetero-slavă, care după părerea lui ar fi fost și limba dacilor, sau cel puțin a influențat această limbă, cuvântul Zilaj înseamnă: brâu.
Județul Sibiu – Orașul Sibiu – provine din numele râului Cibin, care derivă din slavul sviba(sînger, corn). Latin: Cibinium’. Alternativ, este considerat din limba dacă de la *Cebonie (Cedonie) așa cum apare în Tabula Peutingeriana. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223, dar există și mențiuni ale numelui Villa Hermanni.
Județul Suceava – Orașul Suceava: Există următoarele două teorii cu privire la originea numelui orașului Suceava:
Simion Dascălul în “Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă”: “Suceava scrie (Grigore Ureche) că o au descălecat niște cojocari unguréști, ce să chiamă pre limba lor suci, iar Suceava pre limba ungurească să chiamă Cojocărie.” Numele se compune din maghiarul “szűcs” (pronunțat: “suci”), în traducere “cojocar”, “suci” + sufixul slavo-român “–eavă”, rezultând “cojocărie” (în maghiară “szűcsség”). Originea slavă, bulgară sau română a sufixului “–eavă” prezent în cuvintele gâlceavă, iznoavă, ispravă etc. este dezbătută și astăzi.
De la râul Suceava, al cărui nume vine din românescul “soc” (specie de arbuști), articulat “socea” + sufixul slav “–va” (prezent și în “Moldova”). Această etimologie este problematică, fiindcă forma articulată a substantivului “soc” este “socul”, nu “socea”.
Județul Teleorman – Teleorman ar putea să aibă sensul de pădure nebună (în limba turcă din Turcia: deli orman). Din vechea Pădure nebună de odinioară s-a păstrat, până pe data de 17 iunie 2010, când a fost scos din rădăcini, în urma unei furtuni, în nordul județului, în satul Plopi, cel mai bătrân stejar din țară. Este însă posibil ca teleorman să fi însemnat „pădurea cumană” ori „pădurea cumanilor”, avându-se în vedere că printre denumirile date populației cumane se numără și mai puțin cunoscutul tele. Se presupune că numele a rămas de la cumani din epoca în care teritoriul viitoarelor principate Moldova și Țara Românească avea, în documentele și cronicile medievale, denumirea „Cumania neagră”.
Orașul Alexandria – Ideea întemeierii orașului Alexandria își are originea în hotărârea unor grupuri de locuitori din Zimnicea și Mavrodin de a înființa un oraș liber de orice ingerință străină. Întemeiat în 1834, după planurile urbanistice elaborate de inginerul austriac Otto von Moritz, orașul și-a luat numele domnitorului de atunci al Țării Românești, Alexandru Dimitrie Ghica (1834 – 1842) ale cărui oseminte se găsesc depuse astăzi într-un monumental sarcofag din incinta Catedralei Episcopale “Sfântul Alexandru” din municipiu.
Județul Timiș – după râul Timiș, denumit Tibisis de către romani
Orașul Timișoara – Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în 1212 sau în 1266. În 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. În momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiș, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Fiind așezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timișoara cât și funcția de comite de Timiș au devenit din ce în ce mai importante. Timișoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. În timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timișoara. Numirea lui Ioan Huniade în funcția de comite de Timiș, în 1440 marchează un capitol aparte din istoria Timișoarei. Iancu de Hunedoara a fost cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. El a transformat orașul într-o tabără militară permanentă și în domiciliul său, după ce s-a mutat aici împreună cu familia. Astfel, cetatea va rămâne în posesia Corvineștilor până în 1490.
Județul Tulcea – Orașul Tulcea – denumire compusă din Tul (etimologie necunoscută) + turk cay (râu, apă curgătoare). Orașul este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelnița (2900 – 2200 î.C.), continuând cu așezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul și orașul roman din secolele I – II d.C., cu orașul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană orașul decade, un reviriment înregistrându-se odată cu deschiderea canalului Sulina. Orașul a fost atestat documentar în anul 1506.
Județul Vaslui – Orașul Vaslui – nume derivat din hidronimul Vaslui, compus din Vas sau Vasul(etimologie necunoscută) + turk uj (râu, apă curgătoare). Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de bizantini, în memoria trecerii lor în Dacia Orientală și îi dădură numele de Basilica, după numele Împăratului Basile Bulgaroctonul. Vasluiul este atestat documentar din anul 1375. În 1435, în timpul lui Ștefan al II-lea Vaslui devine reședință domnească și capitala Moldovei Meridionale, fapt pentru care se construiește aici o Curte Domnească. Loc de popas și adăpost pe drumul comercial dintre Halici și Dunăre, care făcea legătura dintre cetățile de pe țărmul Mării Negre și cele de la Marea Baltică, unul dintre cele mai vechi târguri din Moldova, dar și una din așezările medievale de seamă ale Moldovei, alături de Suceava, Roman sau Siret.
Județul Vâlcea – cuvânt latin, slavă vâlk (lup) sau românește vâlcea (vale îngustă). Vâlcea este atestat documentar ca județ la 8 ianuarie 1392 printr-un act emis de Mircea cel Bătrân, fiind primul județ atestat documentar din România.
Orașul Râmnicu Vâlcea – Prima mențiune documentară datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupanul Budu, cu voia lui Radu I. Prima atestare ca oraș este din 4 septembrie 1389, când Mircea cel Bătrân menționa într-un hrisov că se află în „orașul domniei…numit Râmnic”. Că Râmnicu Vâlcea era oraș domnesc, reiese și dintr-un document al domnitorului primei uniri a provinciilor românești, Mihai Viteazul, care numea orașul astfel:„orașul domniei mele la Râmnic”
Județul Vrancea – slavă vrana (corb); în româna veche „frânc”, „frâncu” însemna „occidental”, „franc”. Potrivit lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, originea numelui “Vrancea” este traco-dacica si ar veni de la cuvantul “vrana”, care se traduce ca “padure” sau “munte”, ori poate de la cuvantul sanscrit “vran” (“munte”). Nicolae Iorga si Simion Mehedinti considera ca numele Vrancea vine din slavul “vrana”, care se traduce prin “vrana” sau “gaura de butoi”, idee sprijinita si de forma concava pe care o are regiunea. Dupa alte ipoteze, numele ar fi de origine romana, legat de numele propriu de Vrana.
Orașul Focșani – Denumit în multe scrieri „Orașul de pe Milcov”, râul pe care voievodul Ștefan cel Mare a stabilit hotarul dintre Moldova și Țara Românească în anul 1482, localitatea a intrat în conștiința oamenilor drept „orașul Unirii”. Toponomia orașului Focșani se trage de la numele familiei Focșa, „moldoveni buni și drepți din vremea lui Ștefan cel Mare”. Un moment important în istoria Focșaniului îl constituie perioada Unirii de la 1859, orașul legându-și numele de acest act național pentru totdeauna. La Focșani a funcționat, între anii 1859 și 1862, Comisia Centrală însărcinată cu elaborarea legilor comune celor două Principate.
- Published in National
DE ASEARĂ: Moartă în casă, arsă cu țigara și bătută crunt, era mamă a 4 copii…
În comuna Ivănești, în Valea Cînepii, o femeie de 37 de ani a fost găsită în propria casă moartă, era arsă cu țigara și bătută în cel mai aspru mod. Totul s-a întâmplat duminică seara, când femeie care era și mamă pentru 4 copii a fost, cel mai probabil, ucisă cu bestialitate de concubinul acesteia. Bărbatul nu este la prima abatere, toții vecinii îl cunosc ca fiind foarte agresiv atât cu femeia, cât și cu cei 4 copii. Motivul pentru care el își agresa familia: era dependent de băutură și țigări, iar familia lui trebuia să-i procure aceste produse.
Tot acesta a fost cel care a sunat la 112 și a anunțat că femeia se simte rău și are nevoie de intervenția medicilor, prea târziu însă. Medicii veniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul și să observe urme evidente de violență (vânătăi), dar și arsuri de țigară pe trupul femeii de 37 de ani.
”De ani de zile o bate. Amandoi sunt vinovati, pentru că se intorcea tot timpul la el. Copiii astia au fost tare chinuiti. Dormeau prin boscheti, pe la oameni. Ii fugarea pe toti de acasa cand se imbata. Acum cativa ani, primaria a vrut sa le ia copiii, dar nu au vrut sa semneze.
Vai de capul lor ! Pacat de aceste suflete nevinovate ! Eu i-am spus inca de acum patru ani sa plece de la el, ca altfel o va omori in bataie. Nu a vrut. Mereu se intorcea la el. Si iata unde s-a ajuns ! A omorat-o in bataie! Tin minte ca s-a intamplat odata sa o duca un vecin la Iasi, aproape moarta. Cand s-a intors, a spus ca a cazut, nu a lovit-o sotul. Ce sa mai spui?! Pacat de ei! Ea muncea cat doi barbati! Era iute la munca! Nici el nu era rau, dar cand bea nu te mai intelegeai cu el!” a declarat un vecin care cunoștea situația cuplului.
Cei din jurul acestei familii spun că femeia a plecat de multe ori de acasă și a dormit la mama ei, deoarece nu mai suporta agresivitatea concubinului asupra ei și copiilor. Când rămânea fără băutură, acesta își trimitea copiii să-i procure, dar nu înainte să-i bată. Femeia, probabil din iubire, îl ierta de fiecare dată, chiar dacă era bătută și umilită zilnic.
”Din declarațiile membrilor familiei, femeia a plecat de la domiciliu în noaptea de sâmbătă spre duminică și a fost găsită căzută în curte, duminică dimineață. Ea a fost luată în casă, după care s-a simțit foarte rău. În timpul după-amiezii, familia a chemat un echipaj medical, iar la ora la care cadrele medicale au ajuns la fața locului au constatat că aceasta era decedată. Cadavrul prezenta semne de agresiune fizică”, a declarat Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
Concubinul nu și-a recunoscut deocamdată fapta, iar cei de la Protecția Copilului vor lua măsuri în ceea ce îi privește pe copii.
sursă foto: estnews.ro
- Published in National
Irina Onescu este primăriță din România cu părul roz. Vezi în ce comună este primar și ce plan are pentru aceasta
Irina Onescu este primăriță în comuna Petriș, din județul Arad. A fost aleasă în această funcție în 2016 și nu este deloc o doamnă fițoasă a politicii așa cum ne-am fi închipuit la prima vedere. Irina a fost prezentatoare TV și este foarte activă pe pagina ei de FaceBook, unde se pot găsi postări numeroase precum:
„Sunt femeie, am 32 de ani, sunt necăsătorită, am părul roz, tatuaj pe spate, vorbesc mult și colorat și nu prea dau pe la biserică. Unde mai pui că sunt și mitică (bucureșteancă). Și da, cu toate astea, de un an de zile sunt Primarul comunei Petriș din județul Arad.
Un Primar tânăr, independent și idealist, care crede în oameni și în potențialul lor de a face lucruri mărețe. Ce să mai, o naivă…
Neînregimentarea mea politică este o opțiune personală, deși, ca tot omul, am și eu propriile afinități în acest sens. Sunt liberală în gândire, un liberalism ideologic care însă nu mă face atât de fanatico-absurdă încât să cred că orice altă doctrină este greșită ori să critic opțiunile altora. Am zis-o și o voi mai spune, în parcursul meu administrativ încă nu am întâlnit oameni care să mă forțeze să îi privesc prin prisma culorii politice. Asta pentru că nu îmi stă în fire să fiu neprietenoasă și nici să am prejudecăți.”
Tânăra primăriță spune că vrea să servească comunitatea din funcție pe care o ocupă, nu vrea să devină doar un politician clasic care-și vede numai de binele propriu. Chiar dacă are doar 32 de ani, are o gândire foarte matură și este capabilă să facă foarte multe schimbări în bine pentru comuna arădeană.
În raportul ei managerial se pot găsi obiective precum: repopularea comunei și găsirea unei utilități pentru cele 50 de case nelocuite din Petriș.
Candidatura ei a fost motivată de dezastrul din Colectiv, eveniment ce a făcut-o să-și dorească să schimbe ceva în țară, mai întâi la nivel local, ca apoi să fie un exemplu național. A câștigat alegerile cu doar 3 voturi avantaj.
- Published in National
România în sărbătoare- 169 de ani de când cântăm „Deșteaptă-te Române!”
Data de 29 iulie marchează Ziua imnului național al României. Cântecul „Deșteaptă-te, române!” a fost adoptat ca Imn național al României în 1990, însă acesta răsună în conștiința națională încă de la 1848, atunci când poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu a fost pus pe note de către Anton Pann, reprezentând un tribut adus perioadei marcate de Revoluția de la 1848.
Conform datelor istorice, „Deșteaptă-te, române!” a răsunat pentru prima data la 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, iar de atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl exprimă.
Versurile sale au însuflețit poporul și mai ales pe soldații români, în timpul unor perioade tulburi ale istoriei noastre, precum Războiul de independență (1877 – 1878), primul și al doilea război mondial, dar și în timpul crizei după lovitura de stat de la 23 august 1944, când România s-a detașat de alianța cu Germania nazistă, alăturându-se Aliaților.
În ziua revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte această melodie fără întrerupere, deși mulți dintre ei nu mai știau versurile.
La data de 22 decembrie 1989, în timpul revoluției anticomuniste, imnul s-a înălțat pe străzi, însoțind uriașele mase de oameni, risipind frica de moarte și unind întregul popor în lupta pentru democrație.
Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului Alexandru Pascu, iar în 1910 apare prima înregistrare instrumentală, realizată de fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași.
Imnul de stat al României de-a lungul istoriei
De-a lungul istoriei zbuciumate, poporul român a avut șase imnuri de stat. Primul imn a apărut a apărut în anul 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În urma unui concurs public al cărui premiu era de 100 de galbeni câștigătorul a fost compozitorul și violonistul Eduard Hubsch, cu piesa „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor”. Melodia nu a avut însă versuri până în anul 1881, când poetul Vasile Alecsandri a compus textul pentru viitorul „Imn regal român„, intonat, pentru prima dată, la încoronarea regelui Carol I, în anul 1884.
„Poate că cel mai aproape de sufletul şi de mintea românilor a fost imnul pe care România l-a avut între 1866 şi 1947, Imnul regal. Vorbim şi de faptul că imnul, ziua naţională, care devenise ziua întregii naţiuni române, au contribuit la realizarea unei legături mai strânse între dinastia de Hohenzollern şi poporul român”, explică istoricul Alin Ciupală.
Imnul de stat in perioada comunistă
În anul 1948, odată cu instalarea regimului comunist, în ziarul „Flacăra” a fost publicat noul imn al României, „Zdrobite catuşe”, pe muzica lui Matei Socor. O melodie cu versuri de propagandă în care era preaslavită Republica Populară și prietenia cu poporul rus eliberator.
În anul 1953, în plină sovietizare a României, imnul „Zdrobite cătușe” a fost inlocuit cu „Te slăvim, Românie!„ pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu. Partidul a hotărât ca poporul să se bucure adânc de faptul că armata rusă era încă în țară, elitele României își aflau sfârșitul în închisoare, iar libertatea de expresie devenise o amintire interzisă.
În anul 1975 imnul naţional al României a fost din nou schimbat. Ceaușescu și-a dorit o altă melodie, mai puțin stalinistă. Așa au ajuns românii să cânte „Pe-al nostru steag e scris Unire„, pe muzica lui Ciprian Porumbescu. Melodia a devenit, ulterior, imnul naţional al Albaniei, la propunerea poetului Victor Eftimiu, de origine albanez.
În anul 1977 noul Imn al Republicii Socialiste România a devenit „Trei culori cunosc pe lume”, imn care a fost intonat până la sfârşitul anului 1989.
Cetățenii erau obligați să-l cânte pe stadioane, în școli, la toate adunările populare.
„Cum bine ştim versurile erau strict încropite în acea perioadă şi se pare că unele sunt făcute chiar de Nicolae Ceauşescu”, spune istoricul Adrian Cioroianu.
Sursa digi24.ro
Familia unui tânăr mort la Colectiv: cum şi-au refăcut viaţa părinţii de 52 de ani
• soţii Marcela şi Dorin Bucă, părinţii lui Andrei, tânărul în vârstă de 29 de ani care şi-a pierdut viaţa în tragedia din clubul “Colectiv”, nu au suportat ideea de a nu avea un copil • în vârstă de 52 de ani, Marcela Bucă a născut, cu câteva zile înainte de Paşti, o fetiţă perfect sănătoasă • cei doi soţi consideră acest copil o minune, un dar de la Dumnezeu şi nu găsesc cuvinte pentru a descrie bucuria pe care o trăiesc în prezent.
În urmă cu un an şi jumătate, o veste cumplită le-a sfâşiat sufletul soţilor Marcela şi Dorin Bucă. Pe 30 octombrie 2015, unicul lor fiu, Andrei Bucă, şi-a pierdut viaţa în cumplitul incendiu din clubul bucureştean “Colectiv”.
Avea doar 29 de ani, iar pentru cei doi părinţi existenţa în această lume părea să se fi golit de conţinut şi însemnătate odată cu dispariţa sa. De câteva zile, însă, soţii Bucă au din nou un motiv pentru a înfrunta viaţa până la capăt, cu bune şi cu rele, aşa cum este ea hărăzită să fie. Chiar înainte de marea sărbătoare creştină a Învierii, în familie a sosit un nou membru: la vârsta de 52 de ani, Marcela a născut, fără mari probleme, o fetiţă perfect sănătoasă. Se numeşte Andreea Gabriela, iar bucuria pe care le-a adus-o părinţilor săi este greu de descris în cuvinte.
“Pieta, acea sculptură a marelui Michelangelo, este considerată cea mai mare operă de artă a tuturor timpurilor. Se spune că niciun scriitor, oricât de talentat ar fi fost el, nu a reuşit să transpună în cuvinte Pieta în aşa fel încât descrierea să se ridice la nivelul acestei capodopere. La fel putem spune şi noi: nu găsim cuvintele care să exprime bucuria cu care ne-a umplut sufletele acest copil! Nu vom găsi niciodată vorbele de bucurie şi de mulţumire Lui Dumnezeu pentru minunea care a venit la noi în casă!”, ne-a mărturisit Dorin Bucă.
Acesta spune că nici el şi nici soţia sa nu s-au putut împăca cu gândul că au rămas singuri, după ce şi-au pierdut unicul fiu în tragedia din clubul “Colectiv”.
“În momentul când a plecat Andrei dintre noi, am simţit că viaţa noastră nu mai are niciun sens. Am simţit un gol atât de mare încât, în fiecare zi când ne sculam, ne uitam unul la altul, ne luam în braţe şi plângeam. Dar am strâns din dinţi, nu ne-am lăsat şi ne-am înţeles, tot aşa, din priviri, uitându-ne unul la altul, că nu are rost să continuăm în această lume dacă nu mai facem un copil”, ne-a spus încercatul tată, explicându-ne că numele Andreea a fost pus în memoria lui Andrei, iar Gabriela pentru că vestea că soţia sa este însărcinată a venit, astă-toamnă, chiar în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril.
“Poartă numele arhanghelului Gabriel, cel care a adus veşti pe lume, inclusiv despre venirea Mântuitorului. Am numit-o aşa pentru că tot de Sfinţii Arhangheli ne-a venit şi nouă vestea minunată”, ne-a mai spus Dorin Bucă.
Încă nu s-a făcut dreptate pentru Andrei şi celelalte victime din “Colectiv”
Andrei Petru Bucă, tânărul brăilean care a pierit în clubul “Colectiv” la doar 29 de ani, a fost un copil foarte reuşit. Absolvise facultatea de arhitectură şi lucra la o renumită firmă din domeniu, având deja câteva reuşite deosebite pe plan profesional.
„La educaţia şi aptitudinile sale, ar fi putut oricând să plece în străinătate. Eu l-am convis să rămână în ţară, pentru că şi aici se pot face lucruri deosebite, iar el a îmbrăţişat până la urmă atât de mult această idee încât încerca să îi convingă şi pe alţii să rămână şi să îşi facă o carieră de succes în ţară. Mi-ar fi plăcut să ajungem să lucrăm împreună în domeniul meu, al construcţiilor navale…”, ne spunea, în toamna anului trecut, la împlinirea unui an de la tragicul eveniment din “Colectiv”, Dorin Bucă, actualmente director în cadrul Şantierului Naval Cernavodă.
Acesta a lucrat la renovarea navei cu zbaturi Borcea, iar Andrei şi prietenii săi făceau des croaziere pe cochetul vapor de epocă aflat în prezent în administrarea Palatului Copiilor din Brăila.
„N-am să uit niciodată acele ieşiri pe Dunăre, când tatăl lui ne vorbea despre cum funcţionează vaporul cu zbaturi, iar Andrei era mândru de ceea ce făcuse tatăl său pentru salvarea acelei nave. Încă nu pot să mă obişnuiesc cu gândul că Andrei nu mai este. Am impresia că e undeva, pe la Bucureşti, şi că o să vină iar, cu Kuki, într-o sâmbătă, să ne reunim toată gaşca”, ne spunea, tot astă toamnă, Mario Apostol, unul dintre prietenii cei mai buni ai lui Andrei Bucă.
Kuki este porecla lui Ioan Tripa, prietenul cu care Andrei s-a dus în acea noapte fatidică la concertul din clubul „Colectiv”.
Andrei, cel vesel şi jovial, şi Kuki, cel taciturn şi mucalit, sunt acum sarea şi piperul care lipsesc găştii lor de la Brăila.
„Când ne mai vedem cu toţii, parcă aşteptăm şi iar aşteptăm să-i vedem şi pe ei venind. Fiecare avea felul lui de-a fi. Andrei era genul jovial, te lua în braţe, râdea şi te întreba care-i treaba, Kuki nu scotea nici două vorbe pe oră, dar când spunea ceva se cunoştea că a vorbit el. Încă refuz să cred că n-o să-i mai văd niciodată”, ne-a mai povestit Mario Apostol.
Din păcate, Andrei este acum doar o amintire care nu se va şterge niciodată din sufletul părinţilor şi prietenilor săi. Aceştia încă mai aşteaptă să se facă dreptate, iar cei responsabili de moartea sa şi a celorlalte 63 de victime din “Colectiv” să plătească pentru vina lor. Procesele intentate de familiile victimelor împotriva patronilor clubului „Colectiv” şi a autorităţilor responsabile bat, însă, pasul pe loc.
“Abia în mai se va relua procesul intentat de asociaţia din care facem şi noi parte, numită «Colectiv GTG 3010». Aşteptăm să vedem cum se vor mişca lucrurile în continuare, dar deocamdată nu s-a mişcat mare lucru”, ne-a declarat Dorin Bucă. Acesta urmăreşte cu mare atenţie toate informaţiile care apar în presă sau pe diverse site-uri, despre cauza producerii tragediei din “Colectiv”.
“Recent, a fost publicat un articol de nişte jurnalişti ruşi care susţin că acolo a fost un atentat”, ne-a spus el, ieri.
De altfel, şi în urmă cu câteva luni, acesta părea convins că lucrurile nu sunt chiar aşa cum le prezintă comunicatele oficiale.
“Se aud tot felul de lucruri… La întâlnirile de la Bucureşti cu ceilalţi părinţi îndoliaţi, am avut posibilitatea să discut cu anumiţi experţi a căror părere este că în clubul respectiv s-a întâmplat ceva ciudat, că focul a fost sprijinit cu anumite substanţe care, în mod normal, nu aveau ce să caute acolo. Flacăra a durat puţin, dar căldura a avut o intensitate extraordinar de mare. Andrei nu a avut arsuri pe corp ci doar în zona gurii, din cauza aerului fierbinte pe care l-a inspirat”, ne declara, astă toamnă, Dorin Bucă.
- Published in National
Cel mai tânăr milionar român la Loto s-a ruinat în numai trei ani. Cum a ajuns să piardă o avere de 1,3 milioane de dolari
Povestea celui mai tânăr câştigător român la Loto 6/49 poate fi scenariul unui film bazat pe zicala “banii nu aduc fericirea”. 
Daniel Neculai Amariei, din comuna suceveană Baia, a câştigat în anul 2003, pe când avea doar 17 ani, marele pot la Loto: 1,3 milioane de dolari. Pentru că nu a ştiut să administreze mica avere, după mai puţin de trei ani, Daniel Neculai Amariei s-a trezit mai sărac decât era înainte de a da norocul peste el.
Din banii câştigaţi, suceveanul le-a cumpărat celor patru fraţi câte un apartament, iar restul banilor „a reuşit” să-i risipească pe afaceri falimentare, pe tot felul de maşini scumpe, precum şi pe petrecerile stropite cu cantităţi considerabile de băuturi alcoolice. Localnicii din Baia povestesc că toţi banii s-au dus rapid pe apa sâmbetei, deoarece tânărul a început „să-i arunce” în stânga şi-n dreapta.
Daniel Neculai Amariei, fostul miliardar din Baia, nu a mai fost văzut de ani buni prin localitatea natală. Foştii lui consăteni nu mai ştiu mare lucru despre el, doar că locuieşte undeva prin Fălticeni, într-un apartament modest. Afacerile falimentare, maşinile scumpe şi petrecerile cu nemiluita l-au ruinat Averea dobândită fără muncă de bucovinean a adus totodată şi ghinionul în familia sa.
La scurt timp, între părinţii lui Daniel Neculai Amariei au început să apară certuri tot mai dese, care au dus până la urmă la divorţ. Casa părintească a tânărului a fost vândută, sătenii din Baia aducându-şi şi acum aminte cum mama lui Dan a căzut în patima alcoolului, acesta fiind motivul pentru care tatăl fostului miliardar a decis să se separe de aceasta şi să plece de acasă.
Dan Amariei, tatăl lui Daniel Neculai, a investit o parte din banii câştigaţi de fiul său într-o firmă de transport internaţional, precum şi într-o fermă de păsări, ambele afaceri fiind deschise la Timişoara, însă până în 2007, tatăl fostului miliardar a reuşit să falimenteze ambele afaceri. Cel mai tânăr câştigător de la Loto a mai cumpărat prin intermediul tatălui mai multe terenuri agricole în judeţele Timiş şi Iaşi, însă între timp le-a vândut şi pe acestea deoarece a rămas fără bani.
Localnicii din Baia au povestit că Daniel a cheltuit o sumă mare de bani pentru mai multe maşini. Le-a vândut pe toate ieftin după ce a făcut un accident, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, şi a rămas fără permis de conducere. Două Audi A6, un BMW 320, un Hyunday, un Mercedes sunt doar câteva din maşinile pe care Daniel şi le-a achiziţionat după ce a pus mâna pe marele pot.
“Schimba maşinile ca pe ciorapi, iar petrecerile erau la ordinea zilei, de parcă banii câştigaţi aveau să nu se mai termine”, a spus unul dintre vecini pentru presa locală.
Consătenii lui Daniel îşi amintesc cum, în iarna anului 2003, tânărul a câştigat la Loto 6/49 suma de 42,5 miliarde de lei vechi, echivalentul a 1,3 milioane de dolari. La început nu avea bani nici de tren pentru a merge la Bucureşti să-şi ridice premiul. A fost nevoie să aştepte ca tatăl său să primească ajutorul social de la Primărie pentru a cumpăra un bilet spre Capitală.
Dan era, în anul 2003, în clasa a X-a şi nu jucase în viaţa lui la Loto. Într-o zi, a mers împreună cu un coleg la o agenţie din localitatea Fălticeni, unde a completat cele 6 numere norocoase – 26, 30, 35, 40, 45, 49, pe care, după cum susţinea tânărul la acea vreme, le visase cu o noapte înainte. În anul 2006, Daniel a început construcţia unei vile de mari dimensiuni, însă nu a reuşit să o mai finalizeze şi a vândut-o după mai puţin de un an unui bărbat din Fălticeni.
Foştii săi vecini sunt mulţumiţi de faptul că fostul miliardar s-a mutat, deoarece în perioada în care îşi făcea veacul prin Baia organiza tot timpul petreceri, muzica fiind aproape mereu la maximum.
“După ce Dan (tatăl miliardarului) s-a mutat la Timişoara, iar cei cinci copii au plecat la Fălticeni, în casa din Baia a rămas doar soţia care a dat în patima alcoolului, vânzând totul de prin casă pentru un pahar de băutură. Cât timp aveau bani, petrecerile se ţineau lanţ, dar cum nu au ştiut ce să facă cu ei, aceştia s-au risipit repede, iar ei au rămas pe drumuri, fiind nevoiţi să vândă până şi căsuţa în care locuiau înainte de a da norocul peste ei”, a povestit Tudor Acatrinei, un localnic din Baia.
După estimările localnicilor, a tocat toţi banii în trei ani de la câştigarea marelui pot la Loto 6/49.
- Published in National
Elevii vor avea, din toamnă, MANUAL de EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
Zilele trecute s-au desfășurat licitațiile pentru editurile care urmează să producă manualele de educație fizică și sport de pe care copiii din clasele a V-a vor studia această materie. Chiar dacă pare penibil, ministrul educației Liviu Pop, întrebat fiind de niște ziariști care este necesitatea acestui manual, a declarat: „Orice materie trebuie să aibă un manual. Le va fi mai ușor copiilor să înțeleagă materia și profesorilor să explice.”
Manualele de sport nu-și vor găsi deloc întrebuințare atâta timp cât rolul acestor ore din programul școlar este de a dezvolta fizic elevul, și nu de a-l obliga să citească și să învețe pentru o oră care ar trebui să fie plină de mișcare și joacă. Conștient fiind de acest lucru, Liviu Pop, ministrul educației, confirmă această ipoteză: „Stați liniștiți că nu vor sta copiii cu mâinile pe carte la ora de sport, ci vor face mișcare, la fel ca înainte.”
Editura care va produce acest manual spune că va fi unul destul de consistent cu diverse capitole despre mișcare armonioasă și beneficiile sportului în viața fiecărei persoane.
Așadar, care este rolul acestui manual?
- Published in National
Așezări românești mai vechi decât piramidele egiptene
Nu doar perșii, egiptenii sau grecii se pot lăuda cu civilizații antice și lumi spectaculoase. Avem și noi așezări românești mai vechi decât piramidele egiptene, care, deși au fost stabilite pe teritoriul României de astăzi cu 3-4.000 de ani inaintea dacilor și romanilor, nu au fost popularizate, autoritățile române nefiind capabile, sau interesate, de a scoate în evidență și de a include în circuitul internațional aceste comori arheologice, ele rămânând cunoscute doar specialiștilor și pasionaților de istorie și arheologie.
Vârfu Câmpului, Botoșani
Toată Moldova este plină de urmele civilizației Cucuteni. Vorbim despre o cultura care-și are începuturile pe la 5.500 î.e.n., cu 2.000 de ani înainte de construirea primelor piramide egiptene și cu 3.500 de ani înainte de patriarhii din Biblie. E o cultura care a dăinuit timp de peste 2.700 de ani și care a lăsat în urma ei obiecte uluitoare de artă ceramică, dar și mărturii ale unei filosofii de viață atemporale.
De exemplu, pe teritorul comunei Vârfu Câmpului din Botoșani, în punctul numit „La Temelii” (Ionașeni), s-au găsit numeroase fragmente ceramice de culoare neagră, brună sau gălbuie cu lustru și incizii specifice, iar astfel de descoperiri abundă pe tot teritoriul Moldovei, pentru că civilizația care le-a lăsat în urmă se întindea până în stepele Ucrainei.
Hârșova, așezare veche de șapte milenii
Hârșova este o localitate cu vechime de șapte mii de ani! În partea de sud-est a localității, pe malul Dunării, se găsește o așezare neo-eneolitică dezvoltată sub forma unei coline de aproape 12 m ca urmare a distrugerii și refacerilor succesive a locuințelor din lut.
Cercetările de aici au identificat o comunitate care se ocupa cu vânătoarea, pescuitul, cultivarea pământului și creșterea animalelor. Au fost identificate schimburi comerciale cu comunități de pe spații mult mai îndepărtate. Pe vatra localității se găsesc mai multe așezări din epoca bronzului și fierului. În antichitate, comunitătile de aici au cunoscut cea mai mare dezvoltare, atunci dobândindu-și și numele de Carsium.
Cernavodă și Gânditorul de la Hamangia
Dacă vă îndreptați spre mare, opriți un pic la Cernavodă. Și această așezare dăinuie, sub o formă sau alta, de peste 7.000 de ani. Aici, primele descoperiri aparțin culturii Hamangia (eneolitic timpuriu) – mai multe așezări și o necropolă (cca. 400 de morminte). Tot aici a fost descoperit Gânditorul de la Hamangia alături de perechea sa Femeie Șezând, datând din a doua jumătate a mileniului V – începutul mileniului IV î.Hr.
Turdaș, o așezare de dinainte de piramide
În apropierea râului Mureș a fost descoperită așezarea neolitică de la Turdaș, care datează de dinainte de piramide, ce aparține culturii Vinca-Turdaș, contemporană cu etapa timpurie a culturii Cucuteni (5.700 – 4.500 î.e.n.) . Istoricii spun chiar că ar fi primul oraș din Transilvania și printre primele din Europa. Așezarea, estimată la 100 de hectare suprafață, era de fapt un oraș, lucru dovedit de existența fortificațiilor din lemn, unul care includea și ritualuri înfricoșătoare, având în vedere descoperirea de sacrificii umane la fața locului.
De asemenea, se pare că așezarea de la Turdaș a fost și un centru regional de producție și distribuție a ceramicii, fapt dovedit de descoperirea unui număr foarte mare de cuptoare și obiecte din ceramică, de la vase până la statuete antropomorfe, zoomorfe și ‚statuete pe tron’ care reprezintă regalitatea – unii dintre primii regi ai continentului european!
De remarcat este faptul că au mai fost găsite doar 2-3 situri similare în Europa, așadar vorbim de o comoară imensă, dar nevalorificată.
Schela Cladovei, 8.750 de ani de locuire neîntreruptă
Conform concluziilor trase în urma cercetărilor făcute la Schela Cladovei din Drobeta Turnu-Severin, se pare că aici se află, dacă nu cea mai veche așezare umană din Europa, în mod sigur una dintre cele mai vechi. Are urme de locuire continuă datând de peste 8.700 de ani!
Zona a fost locuită încă din cele mai vechi timpuri ale umanității. Vorbim de schelete de Homo Sapiens vechi de peste 8.000 de ani, de ateliere, de locuințe, de urmele unei așezări nu doar agrare, ci și de meșteșugari, care-și duceau traiul aici acum aproape 9.000 de ani! Au fost descoperite locuințe, vetre rituale și morminte, precum și unelte agricole.
Un lucru aparte al acestei așezări o reprezintă locuitorii săi preistorici: după descoperirea a peste 60 de morminte de inhumatie, s-a observat că oamenii de aici erau adevarați „uriași”, de regulă având peste 1,90 m înălțime, fapt neobișnuit pentru zona și timpurile acelei perioade.
Sursa: xplorio.ro