Un an de supravieţuire la limita durerii: La mulţi ani Elena Cardaş!
Pe 6 februarie 2017, după un control de rutină, dr. Elena Cardaş a fost diagnosticată cu cancer mamar stadiul III. A trecut prin patru operaţii în ultimul an. „A fost o experinţă cumplită să fiu eu în pielea unui pacient… Te cuprinde o panică teribilă. Parcă te aruncă cineva în ocean, iar tu nu ştii să înoţi“. Cu toate acestea, pe 1 martie, pacienta s-a întors la spital dar ca doctor de această dată.
Cancerul nu se fereşte să-i lovească inclusiv pe medici. Dr. Elena Cardaş, doctor de medicină internă la Spitalul Judeţean Botoşani, a povestit pentru „Ziarul de Iaşi“ cum a trăit ultimul an cu diagnosticul de cancer şi ce a simţit în cele 12 luni de la confirmarea diagnosticului până la reluarea serviciului în secţia unde este încadrată. Medicul în vârstă de 59 de ani a trecut prin patru intervenţii chirurgicale, trei dintre ele realizate la Institutul Regional de Oncologie Iaşi (IRO).
„Eu fac şi gărzi pe oncologie în spital, iar în timpul lor am intrat în contact de foarte multe ori cu astfel de bolnavi. A fost însă o experinţă cumplită să fiu eu în pielea unui pacient, şi mi-am dat seama că lucrurile nu sunt aşa cum credeam înainte să fiu bolnavă. Te cuprinde o panică teribilă. Parcă te aruncă cineva în ocean, iar tu nu ştii să înoţi“, a descris, pe scurt, dr. Cardaş lupta cu boala.
La capătul acestei încercări, medicul s-a schimbat complet. Şi-a reevaluat modul de viaţă şi a început să investească timp în lucrurile mici care îi aduc linişte şi bucurie.
„Mintea mea s-a schimbat foarte mult. Înainte mă supăram uşor, acum nu mă mai supără orice vorbă spusă. Sunt mult mai calmă, mai liniştită şi încerc să iert. Starea de bine psihic mă ajută să-mi ţin boala sub control. Încerc să mă odihnesc, să mă relaxez, să merg la teatru, la un film bun, la concerte. Mă bucur de o floare, de o candelă aromată şi de orice e plăcut în jur“, a povestit medicul.
Niciun simptom nu anunţa că are o tumoră localizată la sân, şi doar o serie de analize de rutină au dus la identificarea bolii. În ultimul an, doctoriţa a suferit o dublă mastectomie şi a stat internată în clinici din Iaşi, Bucureşti şi Suceava.
Prima mastectomie i s-a realizat la IRO Iaşi, operaţie în timpul căreia, după discuţii cu medicii plasticieni, doctoriţa a optat şi pentru refacerea sânului afectat de tumoră. Ulterior, din cauză că organismul nu i-a acceptat implantul, pacienta a fost operată din nou, pentru extragerea acestuia. Mai apoi, medicul a optat şi pentru înlăturarea sânului neafectat de cancer într-o clinică privată din Suceava. Pentru intervenţiile realizate la IRO, dr. Cardaş nu a plătit niciun leu întrucât serviciile au fost decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Operaţia efectuată în sistem privat s-a realizat pe cheltuiala medicului deoarece CNAS nu decontează mastectomia la cerere, în scop profilactic sau estetic.
Doctoriţa Cardaş s-a declarat mulţumită de condiţiile de la IRO şi a subliniat că singurul disconfort pe care l-a resimţit are legătură cu timpul limitat pe care medicii îl au la dispoziţie pentru fiecare bolnav în parte.
„IRO Iaşi mi-a lăsat o părere foarte bună din punct de vedere administrativ pentru că nu-i lipseşte nimic pacientului în cursul internării şi tratamentului. În schimb, afluxul de pacienţi este atât de mare, încât medicii nu au timp să stea de vorbă cu bolnavul. Pacientul nou diagnosticat cu cancer este foarte sensibil. El are nevoie de dialog cu medicul, are nevoie de încurajare, de explicaţii, or realitatea este că medicii sunt atât de asaltaţi de pacienţi, încât îşi fac treaba cum pot. Uman, poţi să înţelegi că nu au timp. Necazul este că nici bolnavul cu cancer nu are timp. Pentru el, timpul este foarte important“, a subliniat medicul.
Citeşte şi: Veste uriasa despre soseaua de centura a municipiului Iasi
„Jurnalul m-a ajutat foarte mult“
Odată ce a aflat că suferă de cancer, dr. Elena Cardaş a deschis un grup privat pe Facebook în care a adăugat rude, prieteni şi diferite cunoştinţe. Aici, medicul a ţinut un jurnal în care, în timpul tratamentului, a mutat în online trăirile din spital sau de acasă.
„M-a ajutat foarte mult să scriu acolo. Mai primeam o încurajare, mai primeam o reacţie, care mă motivau. În plus, îmi ocupam mintea cu altceva decât cu boala. La două noaptea, când nu dormeam pentru că efectiv nu puteam, le spuneam cum a mai trecut o zi“, a precizat pacienta.
Momentele grele trăite de dr. Cardaş au apărut după şedinţele de chimioterapie când, din cauza durerilor, a stat la pat timp de trei luni. La fel de greu a fost să-i vadă pe cei apropiaţi descumpăniţi de diagnosticul pe care l-a primit.
„Propria mea mamă nu a vorbit cu mine timp de trei luni de la diagnosticare. M-am dus la ea, dar mama era mută, era şocată, incapabilă emoţional să înţeleagă ce mi se întâmplă. Se uita la mine de parcă eram în sicriu şi mă vedea moartă. În schimb, am primit ajutor de la colegii de muncă, de la comunitatea din jurul bisericii, de la cunoştinţe din alte oraşe, şi chiar din străinătate“
„Este din ce în ce mai frecventă prezenţa cancerului, iar vârsta tânără nu te scuteşte de boală“
Citeşte şi: Un student din Iasi a obtinut punctaj maxim la Olimpiada Internationala de Matematica
Din cauza reacţiei celor apropiaţi, dr. Cardaş îi îndeamnă pe cei care cunosc bolnavi cu cancer să-i accepte fără să-i învinuiască pentru boala lor şi fără să-i privească diferit. Un bolnav cu cancer este acelaşi om cu trăiri şi sentimente de până în momentul diagnosticării, după cum spune medicul botoşănean.
„Sunt multe obstacole psihologice. Prima dată, nu-ţi vine să crezi. Apoi, te gândeşti că poate e vina ta. Lumea te mai şi învinuieşte că ai făcut tu ceva de ai cancer. Ai băut, ai fumat, iar dacă nu, mie chiar mi-au spus că sigur ai acasă cuptor cu microunde şi vorbeşti la telefon, iar lucrurile astea au unde cancerigene. La un moment dat, chiar colectivul medical mi-a spus că sunt grasă, şi că de asta am făcut cancer. Ei, nu a fost prea grozav, ba m-am simţit chiar prost pentru că, până la urmă, cine vrea să fie gras?!“, ne-a detaliat pacienta.
Dr. Elena Cardaş a revenit de pe 1 martie 2018 la serviciu, după un concediu medical de aproape un an. În ultimele 12 luni, cu ajutorul unei diete adaptate bolnavului cu cancer mamar, pacienta a ajuns la 75 de kilograme. După propria experienţă cu boala, doctoriţa le recomandă tuturor femeilor, indiferent de vârstă, să se îngrijească de sănătatea personală, să-şi facă analize şi investigaţii chiar dacă nu simt nicio durere.
„În jurul meu, de când am primit eu diagnosticul, s-au mai diagnosticat încă cinci cunoştinţe. Este din ce în ce mai frecventă prezenţa cancerului, iar vârsta tânără nu te scuteşte de boală. Am văzut cancer mamar şi la 20 de ani, şi la 30 de ani, contrar la ceea ce am învăţat în facultate, că riscul de cancer creşte odată cu vârsta. De aceea, investigaţiile de specialitate sunt absolut utile“, a conchis medicul.
sursa: www.zdi.ro
Veste uriasa despre soseaua de centura a municipiului Iasi
O veste uriasa ce vizeaza proiectele Iasului si care este asteptata de mii de soferi a prins in cele din urma contur.
Ovidiu Mugurel Laicu, directorul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri, a vorbit despre proiectul soselei de centura a municipiului Iasi si care sunt sansele ca iesenii sa aiba o sosea de trafic greu in viitorul apropiat.
„Soseaua de centura a municipiului Iasi este una din problemele pe care iesenii si-ar dori sa o vada rezolvata cat mai repede. Iasul este o metropola care trebuie sa aiba o astfel de sosea finalizata. Pentru cel de-al treilea tronson ce pleaca de la Selgros – Poitiers – Trei Fantani spre Tomesti avem avizele necesare. Avem aviz de la Comisia Tehnico-Economica a Directiei Regionale de Drumuri si Poduri, al comisiei similare de la Compania Nationala si al comisiei de la Ministerul Transporturilor. Avem aviz pentru alocarea a 37,2 milioane euro, devizul general pentru acest obiectiv important. Acum urmeaza sa intre documentatia la Ministerul Transporturilor si sa intocmeasca o Hotarare de Guvern. Avem doua milioane lei pregatiti pentru a putea sa scoatem procedura la licitatie. Totodata, lansarea procedurii de achizitie pentru documentatie se poate face in luna aprilie 2018. Teremenul de proiectare si executie este de 36 luni, astfel incat se poate ca in luna august 2021 sa avem centura gata. Eu cred ca vom putea sa ne tinem de acest calendar. Sunt mai multi parametri care insa nu tin de noi. Daca avem Hotararea de Guvern nu mai sunt probleme, dar ar trebui si ca parlamentarii nostri sa se bata pentru acest obiectiv, pentru alocari anuale. Trebuie sa scapam de cosmarul traficului greu din oras”, a spus Ovidiu Laicu, directorul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Iasi.
Citeste si: Noi masuratori. Cele mai poluate cartiere din Iasi
De altfel, Iasul este un oras poluat si din cauza traficului greu. Seful de la DRDP a explicat si ce solutii pot fi identificate pentru a putea reduce emisiile poluante.
„Poluarea este un capitol sensibil pentru toata lumea. Avem soseaua de centura de la Metro la Lunca Cetatuii ce preia traficul greu, pentru ca mai apoi autocamioanele sa intre pe Soseaua Nicolina si sa iasa pe Bucium. Problema este cu masinile care vin spre Vama Sculeni sau spre Popricani. Cum deviem traficul? Primaria solicita interzicerea traficului greu, lucru cu care sunt si eu perfect de acord. Dar ce rute alternative le oferim? Suntem intr-o procedura sa predam drumurile nationale ce trec prin municipiu la primarie. Noi le-am preluat in 2007, le-am reabilitat, iar acum le vom preda inapoi. Primaria va prelua drumul din zona de la Arabesque si atunci va putea sa devieze traficul in alta parte. Eu cred ca ar trebui sa faca un acord de cooperare cu cei de la Consiliul Judetean sa devieze traficul prin zona Bogonos, pe drumul strategic, pentru a iesi la Carlig”, a mai spus Ovidiu Laicu.
Solutii pentru evitarea accidentelor pe Drumul Europen
Drumarii ieseni incearca sa gaseasca solutii si pentru portiunea de drum european dintre Antibiotice SA si Popas Pacurari, zona unde se inregistreaza frecvent accidente rutiere. Cum portiunea de drum ar urma sa treaca la municipalitate, intre DRDP si primarie au aparut deja animozitati.
„Trebuie sa se rezolve si problema de la Valea Lupului unde sunt accidente. Primaria vrea sa ne scoata parapetii din mijlocul de la Valea Lupului. Ei ne spun ca acei parapeti nu isi au rostul, in timp ce parerea noastra este diferita. Apa nu mai sunt accidente frontale. Probabil le vor scoate, pentru ca cei din Valea Lupului vor sa aiba posibilitatea sa faca viraj stanga spre municipiu. Este mai complicat sa te duci departe si sa intorci. Pot sa faca si sens giratoriu, dar si aici e o problema cu sensul giratoriu de la Antibiotice. Acolo trec doua magistrale de apa de la Timisesti si lucrurile se complica. Daca se face un sens giratoriu tot traficul greu va trece peste tevile de apa si ele se vor strica. Despartitoarele de sens puse de noi au un rol, dar nu toata lumea e de acord cu ele. Pe un drum european nu poti sa pui restrictii de viteza si semafoare din 200 metri in 200 metri. Ei au mai vrut sa faca pasarele peste drum, dar sunt probleme cu proprietatile si este mai complicat. Din punctul meu de vedere ar trebui statii de autobuz pe partea cu Valea Lupului, iar autobuzul sa intoarca spre Iasi fara a avea statie pe partea opusa. Asa nu mai au de ce oamenii sa traverseze si sa isi riste viata”, a mai precizat Ovidiu Mugurel Laicu.
Sursa: bzi.ro
- Published in Local
Bărbat din Iași arestat preventiv pentru că ar fi încercat să racoleze minori pe Facebook. Bărbatul este infectat cu virusul HIV
Bărbatul în vârstă de 33 de ani ar fi încercat să racoleze minori pe rețeaua de socializare Facebook, alegându-și victimele în special din rândul băieților cu vârste cuprinse între 8-12 ani.
Aceste este, de asemenea, infectat cu HIV. Bărbatul ar fi contactat victimele pentru a întreține relaţii sexuale şi producerea de materiale pornografice.
Monitorizarea acestuia a început, de fapt, în noimebrie anul 2017, ca urmare a unor sesizări. Atunci, doi părinţi au descoperit din întâmplare conversaţiile inițiate de acesta şi au sunat la poliţie. În acest mod, a fost scos la iveală faptul că suspectul a mai fost acuzat de abuz asupra unui copil şi în urmă cu 2 ani. A fost reţinut ulterior, fiind acuzat de pornografie infantilă.
Citește și Noi masuratori. Cele mai poluate cartiere din Iasi
Conform procurorilor DIICOT, suspectul avea create două conturi fictive pe Facebook, pe care le folosea pentru a iniția conversații cu minori, precizându-le că are fie 13, fie 15 ani. Căuta în special băieţi. Pretextul sub care individul deschidea subiecte de natură sexuală era „învingerea timidității”. Suspectul le explica victimelor că vrea să îi ajute să îşi învingă timiditatea, le trimitea poze şi filmări indecente cu el şi îi îndemna îi urmeze exemplul. Apoi le povestea că are un prieten adult, care îi poate ajuta mai mult. Acel adult era chiar el. Doi părinţi au cerut ajutorul autorităţilor.
Mai multe pe constanteanul.info
- Published in Local
Noi masuratori. Cele mai poluate cartiere din Iasi
Noi măsurători arată valori mari şi în cartiere considerate „verzi“.
Conf.dr. Silviu Gurlui, cadru didactic al Facultăţii de Fizică, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, a sesizat weekendul trecut că, luni, 5 martie, se va manifesta un fenomen de inversiune termică, un fenomen natural ce blochează practic noxele emise la nivelul solului, şi a mai realizat o serie de măsurători ale valorilor particulelor materiale PM 2.5 (particule mai mici de 2,5 microni) şi PM 10 (<10 microni). Acestea arată, practic, gradul de poluare dintr-o anumită zonă, fiindcă sunt printre cele mai nocive emisii.
În condiţiile în care condiţiile maxime admise sunt de 50 µg/m3 pentru PM10 şi 25 µg/m3 pentru PM2.5, profesorul a găsit ieri dimineaţă valori de 203 PM10 şi 86 PM2,5 în Ezăreni, 279 PM10 şi 124 PM2.5 în Păcurari şi 223 PM10 şi 108 PM2.5 în Copou.
Practic, valorile înregistrate au fost şi de şase ori mai mari decât cele maxime admise, iar în multe dintre fotografiile realizate de profesor apare vizibil şi fenomenul de tip smog, o ceaţă densă lăsată la nivelul clădirilor care produce un aer irespirabil.
Citeste si: Un student din Iasi a obtinut punctaj maxim la Olimpiada Internationala de Matematica
Profesorul Silviu Gurlui a ţinut şi să explice de ce astfel de măsurători sunt importante, şi nu cele de tip medie, realizate la staţiile APM sau de către privaţii care au propriile instalaţii. El spune că riscurile pentru sănătate sunt foarte mari dacă o valoare critică este mare şi pentru o perioadă scurtă de timp, de zeci de minute. Iar media lunii respective va arăta, invariabil, o valoare mai redusă, care poate fi argumentată ca fiind „suportabilă“.
„Sunt valori măsurate instantaneu. Măsurătorile făcute de APM sau de alţii se referă la anumite medii care, în timp, sunt de regulă mai mici decât valorile instantanee, iar eu am realizat măsurători punctuale în zone în care nu sunt staţii. Însă daţi fiind toţi factorii, precum mişcările maselor de aer, diverse surse de poluare, pot fi variaţii mari şi la distanţe de 10 – 20 de metri faţă de o staţie pentru că sunt mulţi parametri care influenţează valorile finale“, a explicat conf.dr. Silviu Gurlui.
Acesta a specificat că foloseşte în măsurători echipament special dedicat cercetării achiziţionat pentru astfel de experimente, care măsoară media pe un minut într-o anumită zonă. Problema pe care o explică profesorul este că sunt compuşi chimici pe care i-a putut măsura cu echipamente speciale din laboratoarele de la UAIC ce nu sunt portabile şi care au arătat valori foarte mari.
„Legislaţia trebuie corijată, fiindcă sunt compuşi chimici care nu se măsoară şi care au valori instantanee extrem de periculoase, i-am măsurat prin alte tehnologii sofisticate şi mult mai scumpe. Însă pentru aceşti compuşi PM10 şi PM2.5 este foarte rău că se foloseşte ca măsurătoare medierea rezultatelor, care duce la o alterare a rezultatelor finale“, a explicat cercetătorul.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
Un student din Iasi a obtinut punctaj maxim la Olimpiada Internationala de Matematica
Ovidiu Neculai Avădanei, student în anul II al Facultăţii de Matematică, este singurul care a obţinut punctajul maxim la o competiţie internaţională dedicată tinerilor din Sud-Estul Europei.
„South Eastern European Mathematical Olympiad for University Students” – SEEMOUS 2018, organizată de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, s-a încheiat cu rezultate excepţionale pentru stundenţii ieşeni.
La competiţia în care au participat 21 de universităţi din şapte ţări – Argentina, Bulgaria, Cehia, Grecia, România, Rusia şi Turkmenistan, Ovidiu Neculai Avădanei, student în anul II al Facultăţii de Matematică, a fost singurul care a obţinut punctajul maxim, respectiv 40 de puncte.
Fost elev al Colegiului Naţional „Emil Racoviţă“, Ovidiu Avădanei susţine că pentru această competiţie s-a pregătit intens.
„Am văzut matematica drept un joc al minţii. Am făcut tot ce a ţinut de mine pentru a obţine acest premiu“, a declarat tânărul la ceremonia de premiere. Concursul propriu-zis a constat într-o probă scrisă de cinci ore, în care studenţii au avut de rezolvat patru probleme de o dificultate ridicată.
„Suntem deosebit de onoraţi să fim din nou gazda olimpiadei internaţionale de matematică pentru studenţi SEEMOUS, eveniment care confirmă educaţia de calitate din universitatea noastră. În mod evident, educaţia în inginerie şi arhitectură nu este posibilă fără matematică, multe dintre profesiile de astăzi nu pot exista fără matematică”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, rectorul TUIASI.
Sursa: adevarul.ro
- Published in Local
3 ani de închisoare după ce a băut până nu a mai știut ce face cu banii altora
Un bărbat de 51 de ani din judeţul Iaşi a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat pentru însuşirea bunului găsit şi infracţiuni informatice.
Marin Beceru a primit pedeapsă pentru o faptă comisă în 2015, atunci când a găsit un portofel în care se afla un card cu tot cu PIN şi l-a folosit pentru a extrage bani. 4.800 de lei a sustras astfel bărbatul în seara în care a găsit cardul, încercând să extragă bani şi a doua. Nu a mai putut deoarece proprietara lui sunase la bancă şi blocase accesul la card.
„Beceru Marin a declarat faptul că «a găsit un portofel de culoare deschisă în care se aflau nişte carduri şi întrucât era băut nu îşi mai aminteşte exact ce a făcut cu acele carduri, fiind posibil să fi retras bani de pe ele de la diferite bancomate din municipiul Iaşi însă a doua zi nu mai avea niciun ban»“, se arată în rechizitoriu.
Sentinţa nu este definitivă.
SURSA: ADEVĂRUL
- Published in Local
Unic in Romania! O fetita de 13 ani din Iasi a ajuns campioana mondiala la sah!
Miruna Lehaci, o fetita de 13 ani din Iasi, este prima persoana din Romania care a devenit campioana mondiala la sah.
Fetita din clasa a 6-a a batut la sah toti adversarii din lume in numai 9 runde, dovedind astfel ca munca sa de 7 ani nu a fost in zadar. De asemenea, aceasta participa si la olimpiade scolare sau competitii sportive, avand casa plina de medalii.
Ce afirma Miruna Lehaci, campioana mondiala la sah:
„M-a atras pentru ca este deosebit de celelalte sporturi. Nu alergi, nu sari. Stai si te gandesti. Matematica ma ajuta sa calculez la sah foarte mult, imi dezvolta mintea.„
Citeste si: Video accident feroviar Cozmesti
Mama acesteia, Claudia Lehaci este uluita de progresul si ambitia fetitei:
„Ea ne incuraja si ea ne spunea noua ca poate sa le faca pe ambele foarte bine si pana acum asta s-a intamplat.„
La fel de incantata este si Elena Calistru, directorul Colegiului National Iasi:
„Este un copil exceptional, cu rezultate foarte bune la invatatura, cu o medie generala aproape de 10. Ascunde in spate foarte multe ore de munca.„
Citeste si: S-a dat startul la distractia pe partia din Copou
Antrenorul fetitei, Vasile Manole, afirma:
„A fost o lupta foarte puternica, mai ales cu jucatoarea care a iesit pe locul , departajarea s-a realizat de abia in ultima runda.„
„Sunteti campionii innimilor noastre. Ati reusit sa scoateti romanii in strada in lacrimi de bucurie. Generatia tanara are nevoie de dvs. Va multumesc ca ati dat curs invitatiei noastre de a participa si de a merge in scoli, licee, universitati, sa povestiti ce inseamna sportul de performanta, ce inseamna viata de campion mondial, ce inseamna sa ramai la nivel de performanta. Sa ii incurajam pe tineri sa faca sport!” A declarat ministrul Tineretului si Sportului Marius Dunca.
S-a dat startul la distractie pe partia din Copou
A inceput distractia pe partia de schi din Copou. Aceasta reprezinta principala atractia din sezonul de iarna. Cu mic cu mare pasionatii de sanius sau schi pot practica aceste sporturi chiar in interiorul orasului nostru.
Amplasare
Partia este amplasata in zona padurilor Sorogari –Ticau, are o lungime de cca 420 m iar latimea variaza intre 20-30 m. Linia de plecare este la 370 m altitudine iar cea de sosire in apropierea soselei Carlig, la 320 m. Mai nou partia de schi are in dotare o instalatie de nocturna si un teleschi.
Citeste si: Grav accident feroviar în județul Iași. Doi oameni au murit
Preturi
La centrul de inchiriere sunt disponibile aproximativ 30 de echipamente schi. Un parapet de protectie limiteaza partia de schi de derdelusul pentru sanius.
-urcare cu teleschi-ul: 2 lei. Urcarea se face cand se aduna 10 persoane.
-abonament cu 12 urcari pentru adulti: 20 lei
-abonament cu 12 urcari pentru copii sub 14 ani: 10 lei
-inchirierea unui echipament complet de schi: 10 lei pe ora
-inchiriat doar schiuri: 5 lei pe ora
Program
luni – vineri: 13.00 – 21.00
sambata si duminica: 10.00 – 21.00.
Citeste si: Povestea tinerei care a renuntat la jobul de la farmacie, pentru a-si deschide propria afacere-Iasi
Adresa
Sos. Sararie nr 78. – directia dinspre Inspectoratul Judetean de Politie, pe dreapta, pe un drum din spatele benzinariei Petrom adica, Stradela Stefan cel Mare si Sfant. In acel loc se pot parca masinile.
- Published in Divertisment, Local
Grav accident feroviar în județul Iași. Doi oameni au murit
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Iaşi, circulaţia feroviară este oprită pe firul 2 al Magistralei 500, Suceava – Bucureşti, din cauza unui accident produs în zona localităţii Cozmeşti.
Trenul Inter Regio 1752 a lovit un autoturism, al cărui conducător auto nu a respectat semnificaţia semnalelor la trecerea la nivel cu calea ferată.
Evenimentul s-a soldat cu decesul a două persoane de 58 de ani, din județul Bacău. Mașina în care aceștia se aflau a fost lovită de trenul care circula dinspre Suceava spre București.
- Published in Info Trafic, Local
Se întâmplă la Iași: Și-a înjunghiat soția de 36 de ori și acum e liber
Un individ care şi-a înjunghiat soţia de 36 de ori, în faţa copilului minor, este, de ieri, liber şi vă puteţi întâlni cu el oriunde prin Iaşi. Bărbatul a fost eliberat condiţionat după mai multe cereri respinse de judecători, care au considerat că nu este încă pregătit pentru a se reîntoarce în societate. În baza „recursului compensatoriu“, bărbatul a primit o reducere de 378 de zile de închisoare, iar magistraţii au fost obligaţi până la urmă să-i deschidă poarta puşcăriei.
Autorul uneia dintre cele mai odioase agresiuni comise în ultimele decenii la Iaşi a fost eliberat, ieri, din penitenciar. Constantin Gagica a ieşit din penitenciar la a patra încercare, după ce nu a reuşit să convingă precedentele trei instanţe că s-a corectat şi că se poate întoarce în societate. Acum două zile, judecătorii de la Tribunal, puşi în faţa cifrelor şi obligaţi de legislaţie, au fost nevoiţi să îl lase pe Gagica să plece din închisoare cu un an şi 5 luni înainte de a-şi ispăşi pedeapsa de 12 ani şi şase luni. Magistraţii au fost nevoiţi să admită eliberarea după ce au redus condamnarea ieşeanului cu peste un an, invocând legea privind despăgubirea deţinuţilor care îşi ispăşesc pedepsele în condiţii improprii.
Ce a constatat instanţa
Constantin Gagica a primit acceptul de a fi eliberat din partea Tribunalului după ce, în urmă cu două luni, Judecătoria Iaşi respingea cererea şi invoca faptul că „reeducarea condamnatului nu a avut loc, iar scopul pedepsei nu a fost atins“. „Instanţa mai are în vedere şi faptul că, pentru a beneficia de liberare condiţionată, condamnatul trebuie să fie pe deplin reeducat, aspecte faţă de care instanţa constată că perioada executată până în prezent de către condamnat nu este suficientă pentru a face dovada reeducării sale şi a faptului că, liberat condiţionat, nu va reitera comportamentul infracţional“, se arată în motivarea Judecătoriei Iaşi, din data de 7 decembrie.
La momentul respectiv, Gagica îndeplinea fracţia pentru a fi pus în libertate condiţionat, însă judecătorii au considerat că acesta nu este reintegrat. Individul avea 242 de zile câştig pentru că fusese la muncă şi alte 378 de zile scăzute din pedeapsă în baza recursului compensatoriu pentru deţinuţi. Până alaltăieri, s-au adăugat încă 12 zile câştigate pentru condiţiile precare din penitenciar, iar judecătorii au considerat că nu îl mai pot ţine pe Gagica în arest.
O faptă odioasă
Ieşeanul se afla în arest din iulie 2007, după ce şi-a înjunghiat în mod repetat soţia. Fapta a avut loc în noaptea de 15 spre 16 iulie 2007, când, pe fondul consumului ridicat de alcool, a intrat în camera în care fosta soţie şi fiul său de 9 ani dormeau şi a înjughiat-o pe femeie de 36 de ori în diferite zone ale corpului. Miraculos, victima a supravieţuit deşi fusese înjunghiată în mai multe organe vitale.
Recursul compensatoriu a fost introdus prin Legea 169/2017, ca urmare a unei propuneri formulate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Se menţionează în lege că, pentru fiecare 30 de zile de executate în condiţii improprii, un deţinut primeşte o reducere de 6 zile din pedeapsă. La Iaşi, penitenciarul nu respectă normele europene şi, ca atare, reducerea se aplică în cazul tuturor deţinuţilor. Câteva zeci au fost eliberaţi în primele zile de după intrarea în vigoare a legii după care, periodic, mai mulţi deţinuţi au devenit eligibili liberării condiţionate mai repede decât ar fi fost în lipsa actului normativ.
Sursa: Ziarul de Iași
- Published in Local