Poveşti sau legende? Lucruri pe care sigur nu le ştiai despre oraşul în care locuieşti!
Poveşti sau legende? Lucruri pe care sigur nu le ştiai despre oraşul în care locuieşti!
“Casa asta este plină de amintirile tale ca un castel scoțian de fantome. N-aș putea locui aici nicio noapte”, spunea un personaj dintr-o piesă de teatru. Cam de genul ăsta este și Iașul, cu marea diferență că tocmai ”fantomele” îl fac mai simpatic. Pe unele, le știe aproape toată lumea și le crede mai ceva ca pe Evanghelii. Pe altele, le știe aproape toată lumea, dar toți zic că sunt povești nemuritoare. De unele se zice că le cunosc doar inițiații în tainele dulcelui târg. Sunt legendele Iașului. Cele care fac diferența între târgul bahluian și orice alt oraș cu peste 300.000 de locuitori. Nu că n-ar avea și ei legende. Le-or fi având, dar nu-s ca ale noastre, nu-i așa?
Fantoma din Copou
Că tot vorbeam de fantome. Știți Casa cu fantome, nu? E faimoasă în tot Iașul, cu excepția Copoului, unde și este situată. Renumele i se trage de la aerul său sumbru. O casă cu etaj, de un cenușiu închis, cu brazi înalți în curte și cu un decor ciudat, din pietre de râu clădite una peste cealaltă. Dacă n-ar avea lumini aprinse, ți-ar fi teamă să treci pe-acolo noaptea. Ziua mai merge, că în curte e și un coteț cu găini ”americane”, de-alea pitice. Noaptea, se zice că dincolo de gard apare un chip diabolic. Pe net a și circulat o poză cu un astfel de chip. Photoshop-ul să trăiască! La un moment dat, erau atâția curioși care ”păzeau” casa în timpul nopții, că nevasta proprietarului a tras cu pușca în aer, să-i împrăștie. De ce totuși nu este cunoscută în Copou drept Casa cu fantome? Păi, Copoul e un cartier destul de rarefiat, în care multă lume se știe cu multă lume. E greu să-l crezi pe fostul deputat Dumitru Rădăuceanu fantomă, iar soția sa nu seamănă cu una nici atât.
Legenda Copoului
A propos de Copou, știți de unde vine numele cartierului? Se zice că acum 360 de ani, prin Iași și-au făcut drum tătarii, la un shopping gratuit, pe bază de jaf. Vasile Lupu ar fi fugit prin vecini să caute ajutoare, iar nevastă-sa, Teodosia, ar fi fugit unde-a văzut cu ochii, în pădurea care se întindea pe-atunci cam de pe la actuala universitate la deal. Întors în Iași, domnul ar fi început să o caute și ar fi găsit-o cu ajutorul unui câine de vânătoare, un ”copou”, plural ”copoi”. De acolo, cică, și numele zonei. E doar legendă. Campania tătarilor a existat, într-adevăr, în 1650, iar domnitorul le-a zis boierilor că se duce după ajutoare și dus a fost, cu tot cu nevastă și fecior. S-a întors, cu tot cu nevastă și fecior, după ce s-a mai răcit cenușa Iașilor și s-a apucat să-l reconstruiască, începând cu mănăstirea Golia. Scorburi erau ele prin pădure, dar niciuna nu a adăpostit-o vreodată pe Teodosia. Iar singularul ”copou” nu este atestat în limba română. Câinele cu pricina se cheamă ”copoi” și la singular, și la plural. Deci, nu se știe de unde vine numele dealului.
Schelet în Bahlui
Tot de Vasile Lupu se mai zice una faină. După ce a murit, a fost înmormântat în curtea mănăstirii Trei Ierarhi, care pe-atunci cobora spre Bahlui, iar râul, încă neregularizat, curgea mai spre zidurile mănăstirii. Odată, când a venit Bahluiul mai mare, ar fi măturat cimitirul domnesc, luând cu el și ciolanele lui Vasile Lupu. Scheletul ar fi fost recuperat din noroi, identificarea fiind făcută după inelul purtat pe deget. Puțin macabră legenda. Și cu foarte puțin adevăr în ea. Vasile Lupu a murit la Istanbul, unde a fost și înmormântat. Osemintele i-au fost aduse la Iași mult mai târziu și puse unde sunt și acum, în biserică. Niște oase au ajuns în Bahlui, dar nu ale domnitorului, ci ale Teodosiei, aruncate de călugării greci care au ținut un timp mănăstirea. Osemintele n-au mai fost recuperate, ci doar inelele doamnei și ale fiului mai mic.
Hrubele de sub oraş
De legendele hrubelor din Centrul civic aproape că nici nu mai are rost să vorbim. Toată lumea le știe, chiar dacă prin ele nu merge nimeni. O legendă spune că un pasaj subteran lega vechea Curte Domnească, adică Palatul Culturii de azi, de mănăstirea Cetățuia. Alta, că un tunel făcut pe vremea lui Ștefan cel Mare ar merge din centru până, hăt, spre Podu Iloaiei. O umbră de adevăr există, într-adevăr. Din Cetățuia, mănăstire de refugiu a domnitorilor în caz de tătari, turci, austrieci etc., pleca pe vremuri un tunel. Nu ducea la Curtea domnească însă, ci doar nițel dincolo de zidurile mănăstirii, ieșind tot pe dealul ăla, prin pădure. Iar Ștefan cel Mare, săracul, ar fi făcut el tunel, dar de la Suceava la Hârlău, la Răreșoaia. N-avea el treabă cu Iașul, care era doar un târgușor mărunt pe-atunci. Hrube există, dar erau doar pivnițele caselor târgoveților. Iar dintr-astea sunt multe, într-adevăr. Așa de multe, că unele comunicau între ele. Și comunicau așa de bine, că prin ele s-a amenajat sistemul de canalizare din centru.
Din zilele noastre
De dată mai recentă este legenda tunelului de la Hârlău. Ăla prin care urma să meargă calea ferată spre Botoșani, pe care l-a prins revoluția din 1989 nefăcut și așa a rămas. Legenda spune că localnicii folosesc tunelul drept beci. Damigene, murături și alte asemenea. Nu vă repeziți să luați borcanele de-acolo. E doar legendă. Tunelul nu este chiar în spatele casei, ci în câmp. Murăturile sunt în beciurile de sub casele orășenilor din Hârlău.
sursa: barfadeiasi.ro
- Published in Legende
Pensionarul cosmic: Povestea Ieşeanului care susţine că a stat de vorbă cu extratereştrii.
Un fost inginer al unui combinat din Iaşi susţine că din 1994 încoace, de când a fost vizitat prima oară de extratereştri, se află într-un permanent contact cu entităţi din alte galaxii. Întâlnirile se produc spre afinţit în anumite zone din oraş. Omul se laudă chiar cu o invenţie brevetată la OSIM privind „propulsia antigravitaţională sau energia ce acţionează asupra unui obiect lipsit de greutate”, invenţie datorată contactelor extraterestre.
Undeva în cartierul Nicolina îşi duce bătrâneţea ieşeanul Constache Anton. La 68 de ani ar trebui să se bucure de o pensie liniştită, dacă entităţi extraterestre nu i-ar da târcoale.
„Eu când am avut prima întâlnire a fost cam prin 94-95, dar eram în vizorul lor mai de demult. Eu i-am văzut şi am şi stat de vorbă. Sunt două entităţi. Este o entitate cu înălţimea până la brâul meu, şi o altă entitate, cum suntem noi aşa, nişte bărbaţi foarte simpatici. Primul extraterestru mi s-a prezentat prin 94. „Hai, Antoane până la deal!”, mi-a spus. Cei care se ocupă cu extratereştii şi fenomenele extrasenzoriale ar trebui să stea în urma mea la o distanţă considerabilă”, ne-a spus Anton Costache. Ieşenul susţine că, peste întâlnirile cu extratereştii, a avut şansa de a intra de două ori „în carlinga lor”, respectiv într-un obiect zburător.
Prima experienţă extraterestră
Omul ne-a prezentat chiar şi un calendar al întîlnirilor extraterestre, cu anul, luna, ziua şi ora la care s-au produs aceste întâlniri.
„Eu am avut o primă secvenţă (n.r. întâlnire) cu ei aici, pe Ioan Berindei (n.r. strada din cartierul Nicolina), într-o noapte. Erau deasupra la nişte salcâmi şi mă urmăreau. Sunt şi lucruri despre care nu pot vorbi pentru că nu vreau să-i deranjez. Problemele merg foarte departe. Ei te coordonează din toate punctele de vedere. Eu nu mă puteam ţine pe picioare că mă spijinea el (n.r. extraterestrul) când am intrat prima oară în navă. Când am intrat, atât a spus :”El este!”. Ce este înauntru este fabulos. Am ajuns în faţa unui obiect şi au început să-mi pună întrebări. După chestionar am mers într-o altă încăpere în care era o masă în formă de I iar în capul mesei erau doi extratereşti si trei Dalai Lama care m-au abordat”, ne-a relatat ieşeanul una din primele experienţe avute.
Potrivit acestuia, energia folosită de extratereşti face obiectul unui studiu cercetat la Centrul de Hadron de la Geneva. Mai mult, omul spune că în anul 2008 a înregistrat la OSIM o invenţie bazată pe „principiul propulsiei antigravitaţionale sau energia ce acţionează asupra unui obiect lipsit de greutate”. Ieşeanul susţine că ideile proiectului respectiv i-au fost date extratereştri, care l-au contactat şi l-au dus la bordul uneia dintre navele lor.
Fiul de ţăran din coasta mănăstirii
A doua incursiune în interiorul unei nave a fost în noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2011.
“M-am trezit în interiorul OZN-ului iar cineva mă palpa şi plimba pe mine un obiect necunoscut. Unul dintre ocupanţi a început să îmi pună întrebări în limba română. Cei cu care am vorbit au fost foarte civilizaţi”, povesteşte Anton.
Ieşeanul nostru cosmic s-a născut în anul 1951 în satul Hadâmbu, unde se află celebra mănăstire, într-o familie de ţărani cu 11 copii. La sinceritatea ţăranului român a apelat şi subiectul nostru care, sub semnul crucii, s-a jurat că tot ce ne-a relatat este purul adevăr pe care ar fi în stare să-l declare şi în faţa unui aparat plograf.
Primele apariţii de OZN-uri în spaţiul mioritic
România a fost vizitată, de-a lungul timpului, de mai multe OZN-uri, iar martorii susţin cu convingere că o parte dintre aceste apariţii s-ar fi sfârşit cu răpiri, ceea ce nu este şi cazul ieşeanului nostru care se pare că a căzut cu tronc extratereştrilor. În lume au fost semnalate mii de răpiri de oameni şi animale de către fiinţe extraterestre. Unele victime au reapărut după un anumit timp, cu psihicul puternic afectat, iar o parte dintre animale au fost găsite fără anumite organe interne, urmele operaţiilor la care au fost supuse fiind surprinzătoare prin acurateţea execuţiei şi greu de realizat cu tehnica terestră actuală. O apariţie bizară a unui obiect strălucitor, în septembrie 1972, în apropierea satului prahovean Valea Plopului, care a lăsat urme într-un lan de porumb, a reprezentat, pentru cercurile de specialitate, prima aterizare a unui OZN, atestată şi expertizată cât de cât ştiinţific, în România.extratereştri
Sursă: agorapress.ro (Radu SEICARU)
- Published in Legende
O ieşeancă a fost prima femeie avocat din Estul Europei. A murit după o viață petrecută luptând pentru drepturile femeilor
Personalitate deosebită, Elena Negruzzi s-a remarcat ca prima femeie avocat din România, dar şi din Estul Europei, suferind enorm din cauza discriminărilor din acest domeniu. A fost o figură proeminentă în mişcarea femeilor din România, în perioada interbelică, punând bazele Asociaţiei Emanciparea Femeii.
Mihai Negruzzi
Născută pe 11 septembrie 1876, la Iaşi, Elena a fost fiica scriitorului şi omului politic ieşean Leon C. Negruzzi (1840-1890) şi sora mai mică a generalului Mihai Negruzzi (1873-1958). Familia sa a jucat un rol extrem de important în viaţa politică românească la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Din păcate, tatăl său a decedat timpuriu, ceea ce a făcut ca Ella şi fratele său să fie luaţi în grijă şi educaţi de fratele mai mic al acestuia, academicianul Iacob Negruzzi, membru fondator al Societăţii „Junimea“ şi intelectual de prim rang al vremii sale, de două ori preşedinte al Academiei Române. Ella Negruzzi a urmat cursurile şcolii primare, Externatul Secundar de Fete (actualul Colegiu “Mihai Eminescu” din Iaşi) şi cursurile Facultăţii de Drept la Iaşi.
Perseverenţă şi determinare
La un an după absolvirea studiilor universitare, în anul 1914, a cerut să fie admisă în Baroul Iaşi (oraşul în care, pe la 1866, bunicul ei, Costache Negruzzi, fusese primar), dar cererea i-a fost respinsă pe motiv că nu are drept de vot (fiind femeie) şi trebuia ca avocaţii să aibă acest drept. Ella Negruzzi nu a renunţat şi, după primul refuz, a urmat a doua cerere, apoi a treia. Şi pentru fiecare dintre răspunsurile negative primite a luptat chiar cu armele lor, ale avocaţilor. După mai multe procese care au durat aproape şase ani, Ella Negruzzi a devenit prima femeie avocat din România.
Costache Negruzzi
Iată ce scria ziarul Universul, în ianuarie 1914, despre recursul Ellei Negruzzi: „Se ştie că dna Ella Negruzzi, licenţiată în drept, a cerut consiliului de disciplină al baroului de Iaşi înscrierea dumisale în acel barou. Consiliul, în unanimitate, admiţând această cerere (e influenţa lui Iacob Negruzzi aici – n.n.), mai mulţi avocaţi au făcut apel, care a fost admis de Curtea din Iaşi, pe motiv că femeile n-au dreptul de a exercita profesiunea de advocat. Contra acestei deciziuni, dna.Negruzzi a făcut recurs, care s-a judecat ieri de secţia I a Curţii de casaţie. Dna.Negruzzi s-a prezentat înpersoană, asistată de dnii advocaţi M. Ferechide şi N.Polizu. Advocaţii, care au contestat dnei Negruzzi dreptul de a fi advocat, au fost reprezentaţi prin dl. advocat C. Xeni. La dezbateri asistă foarte multă lume. (…) Pentru susţinerea recursului a luat mai întâi cuvântul d.Ferechide. Dsa spune că nu poate pricepe ce raţiune juridică a făcut Curtea din Iaşi ca să ordoneze ştergerea dnei Negruzzi din tabloul advocaţilor din Iaşi, întrucât nici prin legea specială a advocaţilor şi nici prin Constituţie nu se prevede că o femeie n-are dreptul de a fi advocat, când posedă titlurile cerute de lege. Răpind unei femei dreptul de a exercita o profesiune liberă, spune d. Ferechide, ar însemna a-i crea o incapacitate neprevăzută nicăieri în lege. În articolul 1 din legea advocaţilor se spune numai că profesiunea de advocat nu poate fi profesată decât de români, dar nu prevede că femeile românce n-au acest drept. Unde legiuitorul a vrut să îngrădească capacitatea unei femei, a făcut-o în mod expres. (…). D. Polizu spune că acordarea dreptului unei femei de a exercita profesiunea liberă de advocat nu constituie nici un pericol social. Probă că în statele unde femeile au dreptul de a fi advocat, ele se achită de obligaţiunile ce şi le-au luat faţă de clienţii lor. Arată că acordându-se femeilor dreptul de a fi advocat se face un pas înainte şi la noi în ţară pentru emanciparea femeii. (…) . Combaterea recursului – D.Xeni arată că atât textul formal al legii, cât şi tradiţia baroului nu permit femeii să facă azi parte din barou. (…). Nu contestă cultura şi inteligenţa femeilor, dar crede că intrarea în barou ar micşora prerogativele tradiţionale ale baroului, pe care generaţia de azi e datoare să le transmită celei de azi mărite, iar nu micşorate (…)”. Şi era abia începutul acelei lupte, care avea să-i aducă, după război, în sfârşit, intrarea în barou. A profesat ca avocat în Baroul Covurlui – Galaţi şi, din 1919, în Baroul Bucureşti.
O feministă convinsă
Modestă, dar plină de încredere în forţele proprii, Ella Negruzzi a devenit o apărătoare consecventă a celor oropsiţi de soartă. S-a remarcat în perioada interbelică ca o militantă pentru drepturile femeilor, punând bazele, împreună cu alte două intelectuale, Maria Baiulescu şi Elena Meissner, Asociaţiei “Emanciparea femeii”, al cărei preşedinte a fost. Asociaţia a urmărit emanciparea civilă şi politică a femeii prin prisma dezvoltării acesteia în toate domeniile şi ocuparea de funcţii în raport cu pregătirea şi capacitatea fiecăreia. Şi-a concentrat atenţia asupra femeilor de la sate, iniţiind cercuri culturale şi fondând cămine culturale unde a arătat sătencelor cum să-şi organizeze gospodăria şi cum să-şi educe copiii.
După instaurarea fascismului în Germania, Ella Negruzzi s-a manifestat ca o luptătoare împotriva războiului, făcând parte din organizaţia “Grupul avocaţilor democraţi”, înfiinţată în 1935. De asemenea, a înfiinţat organizaţia “Frontul feminin” (1936), organizând numeroase întruniri şi conferinţe menite să contribuie la antrenarea femeilor în acţiunile pentru apărarea drepturilor lor economice, politice, sociale şi culturale.
Maria Baiulescu
A desfăşurat o activitate susţinută şi în publicistica vremii. Mai mult, după ce Constituţia din 1923 conferea femeilor din România dreptul de vot şi de a fi alese, Ella Negruzzi s-a înscris în Partidul Naţional Ţărănesc şi, în 1929, a fost aleasă consilier local în Bucureşti, alături de alte feministe precum Alexandrina Cantacuzino şi Calypso Botez. Ella Negruzzi a militat toată viaţa pentru emanciparea femeii, pentru promovarea culturii, împotriva războiului. Jurist de seamă şi luptătoare pentru emanciparea femeii în România, Ella Negruzzi s-a stins din viaţă la Bucureşti, pe 19 decembrie 1948.
Povestea enigmatică a ieșencei care a cucerit lumea cu frumusețea ei. A reușit să devină primul fotomodel profesionist din istoria omenirii
Renee Perle, o româncă născută la Iaşi, a devenit în anii ’30 primul fotomodel din lume. Soarta i-a surâs tinerei ajunse în capitala Franţei, atunci când un celebru fotograf de modă s-a îndrăgostit nebuneşte de ea.
Figura unei românce din secolul trecut, considerată primul fotomodel din istoria omenirii a inspirat zeci de fotografi şi designeri de renume, de-a lungul timpului. Renee Perle, o româncă cu origini evreieşti a devenit primul fotomodel profesionist din istorie în anii 30, la Paris.
Numele real al primului fotomodel din lume a fost, de fapt, Renadi Parlea. Născută la Iaşi într-o familie cu origini evreieşti, românca a ajuns la începutul anilor ’30 la Paris.
Frumuseşea tinerei a propulsat-o în lumea modei. A ajuns model pentru celebrul creator Georges Doeuillet. Drumul spre celebritate i s-a deschis în urma unei întâlniri cu celebrul fotograf Jacques-Henri Lartigue.
Se spune că acesta ar fi zărit-o pe stradă şi s-ar fi îndrăgostit fulgerător de ea. Bruneta înaltă, elegantă care se ascundea sub o pălărie de soare i-a atras atenţia artistului pe loc şi acesta a aleso drept muză pentru fotografii.
Cei doi au avut o relaţie care a durat doi ani şi pe care Jacques-Henri Lartigue a amintit-o în memoriile sale drept ”o vacanţă eternă”. Şi-au petrecut aprape doi ani în Sudul Franţei unde iubitul fotograf şi-a imortalizat partenera muză în 341 de fotografii care aveau să facă istorie în modă. Fotograful nota despre model în jurnal, în perioada relaţiei:
“Renée! Este tandră, pasională şi devotată. Peste toate acestea, Renee înseamnă dragoste. Face mereu scene. Este gelozie sau este nebunei? Poate simte nevoia să ne certăm de dragul împăcării.Sunt prea cu picioarele pe pământ, prea spectator şi prea prost actor pentru acest tip de joc pe care Renee vrea să-l jucăm”.
Relaţia celor doi s-a încheiat în 1932 şi despre Renee nu s-a mai ştiut nimic. ”Am lucrat cu multe superbe. Pe lângă ea, toate celelalte păreau ţărănci”, avea să spună fotograful peste ani despre Renee.
Chiar românca nu a făcut o carieră în modă, cele 341 de fotografii realizate de Lartigue au făcut istorie. Cadrele realizate de Lartigue cu Renee Perle au ajuns celebre şi s-au vândut la marile case de licitaţii la preţuri piperate.
În 6 mai 1999, ”Renee Perle în haină albă” se vindea la casa Sotheby’s cu preţul de 4.375 $. Figura şi fotografiile lui Renee au inspirat de-alungul vremii creatori renumiţi. John Galliano spunea despre primul fotomodel din lume :
”Această pariziană jucăuşă a fost o avangardistă perfectă: purta fie panataloni scurţi, fie evazaţi, încă din 1930 iar mâinile îi erau pline de brăţări!”
Despre Renee Perle se ştie că a murit în 1977 în zona din Sudul Franţei unde petrecuse doi ani de vacanţă cu fotograful care i-a adus celebritatea.
sursa: Adevărul
Atac sângeros la Londra! Un IEȘEAN a filmat totul LIVE. ATENȚIE! IMAGINI CU UN PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL
Atac sângeros la Londra! Un IEȘEAN a filmat totul LIVE. ATENȚIE! IMAGINI CU UN PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL
Azi noapte au avut loc din păcate noi atacuri teroriste în Londra. Știm cu toții că mulți români lucrează și locuiesc acolo. Un ieșean de-al nostru, pe nume Florin Morariu, membru al grupului Ești din Iași dacă, a avut curajul și tăria necesară pentru a ajuta acei oameni care aveau nevoie de ajutor. Chiar el ne-a povestit cum în jurul orelor 23.00, ora Londrei, în zona 1 ,,Borough Market” a ieșit afară la auzul unor țipete și a trăit o adevărată tragedie. A avut curajul să-i înfrunte pe atacatori și să salveze alți 20 de oameni, ascuzându-i în patiseria la care lucrează. Respect pentru acest om!
Citeşte şi SCRISOARE pentru Florin Morariu: “Ştiu că nu mă cunoşti, la fel cum nici eu nu te cunosc pe tine.”
UPDATE: Patruzeci şi opt de persoane au ajuns în cinci spitale din Londra în urma atacurilor de sâmbăta seara în centrul capitalei Marii Britanii, a anunţat duminică Serviciul de ambulanţă din capitala britanică, citat de AFP, DPA şi Reuters.
UPDATE: Cel puţin şase oameni au fost ucişi sâmbătă noaptea la Londra, într-un atac terorist în zona Podului Londrei, a informat poliţia britanică. Mark Rowley, comandantul serviciilor antiteroriste, a anunţat că poliţia a reuşit să doboare trei presupuşi terorişti în opt minute de la primul apel, transmite Reuters.
Atacatorii au intrat cu o furgonetă în pietonii de pe pod, apoi au condus până la Borough Market, o piaţă din apropiere, unde au coborât din vehicul şi au înjunghiat la întâmplare trecătorii, până când au fost împuşcaţi mortal de poliţişti. Cei trei purtau imitaţii de veste cu explozivi. Se pare că la atacuri nu au participat şi alte persoane.
Serviciul londonez de ambulanţă a anunţat că a transportat peste 30 de răniţi la spitalele din metropolă.
UPDATE: BBC anunță un mort, după atacurile din Londra. Premierul britanic, Theresa May, anunță că evenimentele sunt tratate ca fiind atacuri teroriste. 
Legenda Iaşiului. De unde vine numele Capitalei Moldovei
Palatul Culturii, simbolul orasului Iasi
Teorii cu privire la originea numelui Iaşi sunt nenumărate. La fel şi poveştile despre primele atestări istorice, care au făcut deliciul dezbaterilor din ultimii ani.
De la legendă la delăsare. Istoria Hanului Trei Sarmale Istoricii au diferite teorii referitoare la originea numelui „Iaşi”. Unii afirmă că acesta şi-ar găsi sorgintea într-un trib sarmat, Iazigii, menţionaţi de poetul Ovidiu „Ipse vides onerata ferox ut ducata Iasyx/ Per media Istri plaustra bubulcus aquas” şi „Jazyges et Colchi Metereaque turba Getaque/ Danubii mediis vix prohibentur aquis”. O altă explicaţie ar fi că numele are originea în tribul alanic al Iasilor, atât Iazigii cât şi Alanii fiind două ramuri ale Sarmaţiolr.
De asemenea, în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, „yash” înseamnă „faimă”. O inscripţie astăzi pierdută pe o bornă kilometrică romană descoperită în apropiere de Osijek, în Croaţia în secolul al XVIII-lea menţionează existenţa unui Jassiorum municipium. De asemenea, numele maghiar al oraşului (Jászvásár) înseamnă „Piaţa (Târgul) jassilor. În Ungaria, iaşii au lăsat delumirea de Jász unui comitat şi mai multor localităţi Dispută pentru istorici Numele oraşului reprezintă o altă sursă de controversă pentru istorici.
Unele teorii pun originea numelui pe seama tribului iazigilor (populaţie iraniană), altele caută o origine slavă, însa trei sunt ipotezele demne de a fi luate în seamă. Prima derivă numele de la iaşi, numire dată alanilor (tot populaţie iraniană) de ruşi, iar o a doua leagă toponimul Iaşi de un nume de persoană, de un anume Ias (derivat de la Ioan sau Iacob), întemeietorul sau stăpânul aşezării, într-o perioadă greu de determinat. Constantin Cihodaru, în Istoria oraşului Iaşi, avansa o altă teorie: numele de Iaşi ar deriva din numele dat în Evul Mediu unei categorii de luptători cu arcul.
Indiferent că este nume etnic sau cu origine ce derivă din numele de persoane, toponime cu această denumire sunt prezente în tot spaţiul românesc, precum în Argeş, Gorj sau Braşov. Ample discuţii s-au dus şi în jurul datei când Iaşiul a fost menţionat pentru prima dată. S-au vehiculat mai mulţi ani, printre care şi 1395, ce este prezent pe o inscripţie din Biserica armeană Sf. Maria, refăcută în 1803. O bună parte din specialişti contestă validitatea acestei inscripţii, pentru că armenii consemnau trecerea timpului după calendarul lor, ce începe la anul 551 al calendarului gregorian. Deşi inscripţia este probabil falsă, acest lucru nu înseamnă că armenii nu erau deja prezenţi la Iaşi la sfârşitul secolului al XIV-lea.
Ei erau deja sosiţi şi în alte oraşe ale Moldovei, unde au venit la chemarea domnilor ce aveau nevoie de meşteri şi negustori specializaţi. Toţi istoricii sunt de acord că anul 1408, când Iaşii figurează ca loc de taxare pentru negustorii polonezi cărora Alexandru cel Bun le dăduse un privilegiu comercial, reprezintă data cea mai sigură pentru prima pomenire a aşezării. Probabil la 1408, Iaşiul era cel putin un târg, loc de schimb al produselor venite pe drumurile ţării, altfel domnia nu ar fi stabilit aici un punct vamal. Câteva decenii mai târziu, în 1434, aşezarea apare numită sub forma „târgul Iaşilor”.
Sursa: adevarul.ro
- Published in Legende
Fenomen bizar: Locuri unde maşina merge singură la deal. Care este explicaţia VIDEO
Fenomen bizar. În mai multe zone din ţară, oamenii au fost martorii unui fenomen bizar: maşina a urcat singură dealul, deşi avea motorul oprit. Cel mai cunoscut loc este în Maramureş şi este considerat un loc cu proprietăţi paranormale.
Un alt loc în care întâlnim acest fenomen se află la Iaşi, pe o portiune de drum național, de pe dealul Bucium. „E un loc blestemat, bântuit de spiritele animalelor de la fosta Grădină Zoologică.” susțin bătrânii care locuiesc în zonă. Este de-a dreptul bizar, unele persoane spun că mașinile urcă cu motorul oprit. Pe această porțiune de drum au avut loc foarte multe accidente rutiere, unele petrecute în condiții neelucidate.
Citeşte şi Uriaşa din Cimitirul Eternitatea. Legenda care a fascinat Iaşiul
Deşi fenomenul maşinii care urcă singură dealul a fost întâlnit în mai multe locuri din ţară, cel mai cunoscut este în Maramureş, pe drumul dintre Budeşti şi Cavnic. Acolo se află o pantă, unde, dacă oamenii scot maşina din viteze, aceasta porneşte singură la deal. Fenomenul are loc şi dacă sunt amplasate nişte bile pe asfalt sau dacă torni apă.
Cu toate că oamenii cred cu tărie că este vorba despre un fenomen paranormal sau despre o zonă puternic magnetizată, cel mai probabil este vorba doar despre o iluzie optică. Ochiul fiind minţit de peisaj că drumul urcă la deal, când, în realitate, el coboară. Experţii sunt de părere că este vorba despre o rupere de pantă cu schimbare de unghi, dând impresia de deal, deşi panta continuă.
Citeşte şi Conacul Moruzzi şi legenda călăului din Manta Roşie
Astfel de fenomene au mai fost înregistrate şi în Munţii Gutâi, la trecerea dintre Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, Pasul Tihuţa şi chiar o porţiune în Babadag, Tulcea, Obârşia Lotrului, Buzău sau Măgura Baciului, Bacău.
Dacă pentru zona Cavnic din Maramureş se ştie că este vorba despre o iluzie optică, pentru celelalte zone încă nu este nimic sigur: experţii spun că poate fi o iluzie optică, dar şi un câmp electromagnetic care să influenţeze deplasarea autovehiculului.
Oamenii de știință au găsit o explicație atunci când au făcut măsurători în teren. Măsuratorile inginerilor cadastristi au arătat că, într-un loc, pe dealul Bucium rampa devine pantă. Adică se urcă dealul și la un moment dat drumul coboară pe o porțiune scurtă, cât ține locul în care spun oamenii că se petrec aceste lucruri stranii. „Verificarea se poate face cu o cumpănă sau un vas mare de apa. Deși ai impresia că e înclinat în orizontală, de fapt e invers. Lucrul acesta poate fi demonstrat dacă privești din alt unghi. Am mai întâlnit un așa loc în munții Retezat, iar apa dintr-un pârâu curgea la deal. Este doar o iluzie optică„, a declarat prof. univ. Dumitru Luca, decanul Facultății de Fizică, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza.
- Published in Legende
Cel mai controversat pod din IAŞI!
Cel mai controversat pod din IAŞI!
Podul Roș vedere spre Curtea Domească anii 1900
FOTO , colecţie personală: Florin Ţugui
Cel mai controversat pod din Iaşi este Podu Roş. Situată în centrul oraşului, această construcţie peste apă a generat de-a lungul timpului mai multe legende urbane. S-a scris că numele ar proveni de la numeroasele cârciumi şi bordeluri din zonă. Şi asta deoarece bordelurile aveau perdele şi felinare roşii, fiind culoarea dominantă din zonă. O altă explicaţie pentru această denumire ar fi că râul Bahlui, peste care este amenajat podul, se colora în roşu deseori pentru că în zonă era amenajat un loc de execuţie prin decapitare.
Specialiştii în toponimie au găsit însă documente legate de provenienţa acestor denumiri. Şi dovedesc că legendele nu au legătură cu realitatea. Se pare că numele Podu Roş a fost atribuit doar din simplul motiv că era vopsit în roşu.
Profesorul Mircea Ciubotaru a publicat în Anuarul Institutului “Phillipide”, un material prin care contestă, cu argumente ştiinţifice, legendele care circulă în jurul acestui nume.
“Un magistrat ieşean din perioada interbelică încerca explicaţia denumirii Podu Roşu, presupunând că aceasta s-ar datora faptului că pe uliţa care cobora de la Curtea Domnească spre Bahlui (strada Palat de astăzi) erau încă din secolul al XVIII-lea casele prostituatelor, identificate prin perdele rosii la ferestre. Intuiam că explicaţia este eronată, dar acum avem dovada certa ca asemenea denumiri nu sunt metaforice, ci sunt motivate chiar de culorile menţionate (de regulă, roşu şi verde).
Un dosar cuprinzând «Acta banilor cheltuiţi pentru zugrăvitul parmaclâcurilor de la poduri pe drumul ostenesc» (1828-1834) este decisiv pentru înţelegerea motivaţiei acestor hodonime: balustradele metalice ale podului erau vopsite în roşu”, menţiona Mircea Ciubotaru. Şi nu este singurul specialist care susine că aceste mituri au circulat doar din dorinţa de senzaţional. „Ceea ce s-a spus este foarte simpatic, dar neadevărat, n-are nicio valoare. Bordeluri erau pe strada Gării. Podu Roş era într-o parte exterioară a oraşului pe atunci, acelea sunt proiecţii dintr-o memorie ludică. Aceste legende sunt pentru a da culoare faptelor, sunt prezentate provocator. Nici cu decapitarea nu e adevărat, sunt exagerări, reconsiderări, nu s-a pus problema vreodată aşa. Se căuta senzaţionalul, roşul este culoare de la bordel, culoarea sângelui. Podu Roş a primit denumirea de la culoarea balustradelor”, mai spune profesorul Stelian Dumistrăcel.
- Published in Legende
Legenda „statuii uşărnice” din centrul Iaşiului. Află ce ascunde sub soclu
„Statuia uşărnică” a fost realizată din marmură albă de Carrara de sculptorul Ion Georgescu, statuia lui Gheorghe Asachi (1788-1869) a fost amplasată pentru prima oară, la 14 octombrie 1890, în faţa Bisericii „Trei Ierarhi”.
Presa de la începutul secolului al XX-lea a supranumit statuia lui Gheorghe Asachi, din faţa şcolii primare nr. 1 de pe Bulevardul Ştefan cel Mare, „statuia uşărnică” după ce a fost mutată de-a lungul timpului.
Potrivit istoricilor, şapte ani mai târziu va ajunge în faţa Teatrului Naţional în semn de recunoştinţă pentru organizarea de către Gheorghe Asachi a primului spectacol în limba română.
După ce va fi realizată statuia lui Vasile Alecsandri şi amplasată în faţa Teatrului, sculptura care îl repezenta pe Asachi va fi dusă pe roate, în 1905, în curtea şcolii nr.1 din Iaşi, acolo unde este şi astăzi. La a treia mutare, la baza soclului sunt aşezate osemintele marelui cărturar şi ale soţiei sale.
„Osemnitele lui Gheorghe Asachi au fost aduse de la Biserica «40 de mucenici», iar cele ale soţiei, Elena Asachi, de la Cimitirul Eternitatea. Statuia este un monument care grăieşte mai mult decât un mormânt şi probabil de aceea osemintele au fost puse sub ea„, a afirmat Olga Rusu, unul din autorii care a semnat lucrarea „Iaşi- chipuri în bronz, marmură şi piatră„.
Marele cărturat este considerat întemeietorul învăţământului în limba română în Moldova. Pe soclul statuii există două basoreliefuri care îl prezintă pe Asachi oferind flori premianţilor de la Gimnaziul „Vasile Lupu” şi prezentând domnitorului Mihail Sturza planul de construire a Academiei Mihăilene.
În urmă cu 90 de ani au fost efectuate lucrări de renovare a statuii, iar în 1933, Primăria municipiului Iaşi a alocat 3.200 de lei pentru repararea soclului şi spălarea ei.
Totodată, şi sub statuia din bronz a lui Miron Costin de pe Cuza Vodă sunt aşezate osemintele cronicarului moldovean caer a trăit între 1633-1691. Potrivit istoricilor, rămăşiţele fraţilor Velicico şi Miron Costin au fost descoperite în 1888 în capela familiei de la moşia Brănişteni-Barboşi, din Roman, după ce în 1691 au fost decapitaţi din ordinul domnitorului Constantin Cantemir. Au fost aduse la Iaşi de V.A. Urechia şi aşezate la baza soclului.
Sursă: Adevărul.ro
- Published in Legende
Conacul Moruzzi şi legenda călăului din Manta Roşie
Conacul Moruzzi este cunoscut drept Casa Călăului datorită unuia dintre locatarii ei, călăul Gavril Ciobanu, zis Buzatu, ultimul călău pe care l-a avut Iașiul. Acesta ar fi fost un „un ţigan fugit de la robie, ce s-a apucat de hoţit şi de ucis la drumul mare, comiţând nenumărate jafuri şi crime, atât singur, cât şi în unire cu alţi semeni, mai ales împreună cu banda de hoţi a lui Ion Chetrariu.” (N.A. Bogdan – Orașul Iași. Monografie istorică și socială, ilustrată, Editura Tehnopress, 1997,p.492). Gavril Buzatu a fost prins de câteva ori, dar de fiecare dată evadase.
La un moment dat, după ce a fost prins, urma să fie executat, împreună cu prietenii săi („banda de hoți a lui Ion Chetrariu”). Problema era că în acel moment postul de călău era vacant și pentru că nimeni nu îl dorea, Gavril Buzatu a ales postul în locul morții. „Primul său client a fost, ironia sorții, chiar Ion Chetrariu, pe 18 aprilie 1839. Multă vâlvă ar fi făcut însă, 8 ani mai târziu, execuția prin ștreang a fraților Cuciu, care alături de mama lor vitregă și-ar fi ucis tatăl. După câteva zile, Buzatu a mers la Dorohoi, unde i-a făcut felul și mamei ucigașe.
A fost și execuția sa ultimă, după un an sau doi, pus în pensie, fu trimes să-și sfârșească restul zilelor sale la mânăstirea Secu, unde el se și călugări.” (N.A. Bogdan, Orașul Iași …, p. 494) Gavril Buzatu „era o sluţenie de om, cu buze mari, cu privire înfricoşătoare, cu o statură uriaşă”, ba chiar „un ţigănoi colos la trup, pogan de slut la faţă, cu o privire fioroasă, de te vâra în friguri la cea întâi căutatură”. Nu este greu de imaginat de ce imaginea casei în care a locuit este asociată cu imaginea unei case bântuite, mai ales că toți cred că în acea casă sunt rătăcite sufletele celor executați de el.
Despre el se știe că purta o manta roșie, pentru a nu se vedea urmele de sânge, manta pe care „nu ar fi dat-o niciodată jos, așa cum nu s-a despărțit nici de securea sa”. Și uite că de la manta călăului, Iașul s-a ales cu un nume de cartier, Manta Roșie.
Clădire, care se află acum în ruină, a aparținut marelui boier Alexandru C. Moruzzi și a fost ridicată la începutul secolului al XIX-lea ca o locuință de vară, având în jur o panoramă spectaculoasă și este un mister cum un astfel de imobil, a devenit la scurt timp după ridicare, locuința unui personaj precum Gavril Buzatu.
Casa călăului este lăsată în paragină.
- Published in Legende