Descoperire inedită a studenților de la Geologie din Iași!
Fosile de rinoceri, cai tridactili, antilope, gazele și țestoase au fost descoperite de studenții de la Geologie alături de un profesor de la Universitatea Harvard.
Alături de profesorul Jay Kelley de la Universitatea Harvard, studenții ieșeni din cadrul Departamentului de Geologie (specializările Inginerie Geologică și Geochimie) au participat la o practică de specialitate în paleontologie care s-a soldat cu descoperirea unor fosile.
Activitatea, derulată în perioada 20-23 iunie 2017 în județul Vaslui, a avut în atenție situl fosilier de la Pogana (Miocenul superior – aprox.7 milioane de ani). Acesta a constituit un interes nu doar pentru prof. dr. cercetător Jay Kelley, ci și pentru specialiștii de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”. Pe parcursul ultimilor 5 ani, în situl fosilier de la Pogana, ei au identificat peste 300 de fragmente fosile. O parte dintre piese a constituit baza unor lucrării de doctorat la Departamentul de Geologie.
Cu ocazia săpăturilor de la Pogana, studenții au învățat metodele de săpare pentru identificarea și colectarea fosilelor în situ, dar și metodele de restaurare a fosilelor. Timp de 2 zile, studenții au reușit sa identifice în nisipurile carierei de la Pogana o serie de dinți inferiori și superior de rinoceri (genul Chilotherium), dinți de cai tridactili (genul Hipparion), fragmente postcraniene de antilope și gazele, fragmente din carapacea unor țestoase (genul Testudo).
Tot alături de profesorul Jay Kelley, studenții au vizitat și situl de la Gherghești. Aici, în urmă cu 2 ani, alți colegi de-ai lor au identificat un schelet parțial de elefant fosil aparținând speciei Deinotherium proavum (asemănător cu cel expus la Muzeul ”Grigore Antipa” din București).
Jay Kelley este prof. dr. cercetător la Universitatea Harvard și cercetător asociat al Institutului Smithsonian din Washington. Domeniul său de interes îl reprezintă paleobiologia și paleogeografia gorilelor fosile din Miocenul Superior din Eurasia. Are publicații în reviste ca Nature, Science și Journal of Human Evolution.
Activitatea studenților Departamentului de Geologie, sub coordonarea asist. univ. dr. Bogdan Gabriel Rățoi a fost realizată cu sprijinul Consiliului local Bârlad și al Departamentului de Geologie din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza”.
[…] Boxul IEȘEAN din nou pe podium! Medalia de AUR a ajuns la IașiDescoperire inedită a studenților de la Geologie din Iași! […]