Recorder este proiectul unui grup de jurnaliști independenți care și-au propus să construiască o redacție în jurul acestor valori: jurnalism onest, făcut cu pasiune și finanțat din surse sută la sută transparente.
„Am fost în Canta, ca să înțeleg cum e în lumea celor care nu au nicio putere”
În acest mod își începe autorul articolului publicat pe recorder.ro „pledoaria”. Urmează o serie de povești de viață cu întorsături triste, poate chiar tragice și un gust amar.
Vezi materialul integral pe recorder.ro
„Trăim într-o cultură a succesului, dar într-o lume în care toți aleargă după el, sunt și oameni care nu-l ating niciodată. Am fost să îi ascultăm și pe ei: cei care alunecă pe toboganul vieții până ajung să trăiască, cu deznădejdea, la periferie. Când nu se moștenește, sărăcia fără ieșire se dobândește în condițiile unei lumi marcate de o cruntă inegalitate de șanse. În România, și căderile sunt mult mai abrupte, sunt brutale. Acesta este un mic studiu de caz despre ce se întâmplă când în viața unei comunități de oameni foarte săraci apar facturi insurmontabile. Și despre frica paralizantă de autoritățile statului, de la care oamenii spun că oricum nu mai așteaptă nimic.
Căminul social Canta din Iași nu arată ca un ghetou, dar este. De afară pare un bloc la fel ca oricare altul. Nu e așa. Autoritățile se raportează la acești oameni în termeni ostili: ei nu sunt buni cetățeni, ei sunt rău-platnici și, în general, toate se întâmplă din cauza lor (acesta este „căminul groazei”). Toate pozițiile lor publice au fost în această notă. Dinspre oameni se vede cu totul altfel. Am fost în Canta, ca să înțeleg cum e în lumea celor care nu au nicio putere.
Să fi fost acum șase ierni. Facturile la lumină au venit atât de încărcate că oamenii din Canta au făcut ochii mari și au dat să facă atac de cord. Nu-și plătea fiecare cât a consumat, că nu aveau contoare separate pe atunci. Totul era la comun. Sute de lei pe lună, dintr-o dată, la factură – prăpăd!
Oamenii au zis că o fi o regularizare, s-au împrumutat care pe unde a putut, dar “regularizarea” s-a repetat lună de lună, vreme de un an. Nimeni nu le-a oferit nicio explicație satisfăcătoare pentru sumele tot mai mari care apăreau pe facturi. În Canta s-a instalat panica. Oamenii de aici sunt, în primul rând, săraci. Confruntați cu asemenea probleme și fără să știe să-și ceară drepturile, unii și-au pus capăt zilelor, alții au înnebunit.
Nu i-ați cunoscut, așa că trebuie să îi povestim: Costică Taximetristul, care, deși plătise tot, nu reușea să ia adeverință de la primărie pentru a-și pune contor separat la lumină. Și-a pus ștreangul de gât în camera din Canta. Foștii săi vecini și-l amintesc așa: iubea animalele, mai ales câinii. Din banii făcuți din taximetrie, le lua mâncare.
Nu ați cunoscut-o nici pe Tanti Angelica, femeie la șaizeci de ani. Și pe ea viața a adus-o în Canta. Nu avea nici apă, nici lumină. Deși nu avea datorii, nici nu reușea să-și pună lumină. La o săptămână de când s-a mutat în bloc a făcut atac cerebral. Le povestea vecinilor că îi e frică de spațiul mic și de beznă. De întuneric. Un an mai târziu, a murit în camera îngustă, paralizată pe jumătate. O lumina o lumânare.
Și nici pe Stela nu ați cunoscut-o. Avea patruzeci de ani, doi copii minori. Muncea să plătească facturile enorme, a făcut cancer și nu a mai putut plăti. I-au extirpat sânul și uterul. Avea treizeci de milioane de lei vechi datorie. Au dat-o în stradă, cu cancer și cu copii cu tot.
Elena a fost contabilă, a fost o doamnă, a avut un accident de mașină pe trecerea de pietoni și totul s-a schimbat. Are doi băieți, unul e bolnav de schizofrenie. Ajunsă în Canta a căzut într-o depresie adâncă, a început să bea, și ceilalți locatari sunt de părere că și-a pierdut mințile. Nu se mai poate vorbi cu ea.
Cei mai mulți, însă, au plătit. Facturile au revenit la normal, ratele au rămas. Acum se judecă, sunt în proces cu firma care le furniza lumina acum 6 ani, și nu acesta e obiectul acestui articol, ci viața – viața la capătul tuturor posbilităților. Un mic studiu despre marginali și marginalitate. Vine iarna, e deja căldură în calorifere (au fost din nou ultimii din oraș care au primit-o), iar oamenii au pus mână de la mână și au dat cu var prin bloc. Să fie frumos.”
Citește continuarea pe recorder.ro
