Pietonalul din zona centrală a Iaşului ar putea fi extins. Sunteți de acord?
Primarul Mihai Chirica a prezentat ieri, pe scurt, în cadrul ședinței Consiliului Local, un proiect prin care dorește extinderea pietonalului de pe Bulevardul Ștefan cel Mare, după modelul marilor orașe europene. Cel mai probabil, zona interzisă autoturismelor se va extinde până la blocul Gulliver.
Edilul a mai adăugat că se intenţionează introducerea unei rovignete pentru cei care vor dori să ajungă cu autoturismele în centrul istoric al Iaşului.
”Va trebui să luăm decizii destul de severe în ceea ce privește accesibilitatea în centrul orașului. Prima propunere este aceea de a scoate orice tip de magazin de tip second-hand din zona centrală turistică, lucru care se petrece și în alte orașe europene. De asemenea, cine va dori să acceseze zona istorică a orașului cu mașina, ar putea să își cumpere o rovignetă, pentru a limita tot mai mult factorul poluator, mai ales fonic, din zona centrală”, a declarat Mihai Chirica.
- Published in Local
Ajutați acest copil să nu orbească! La doar 3 ani și jumătate, are nevoie de o a treia operație
S-a născut cu cataractă congenitală, iar la vârsta de două luni şi jumătate a suferit prima intervenţie chirurgicală, la Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi.
„I-au scos câteva resturi de cristalin. Atunci, operaţia ne-a costat 2.400 de lei. O altă intervenţie a fost după o lună, când i-au pus valva Ahmed, un fel de proteză pentru presiunea intraoculară. De atunci am tot mers la controale, până luna aceasta. Luni (săptămâna trecută, n.r.) am mers iar la Bucureşti, pentru acoperire conjunctivă stafilom: ne-a costat 1.000 de lei. Pe 21 februarie ne-au chemat din nou la control. Va mai avea o intervenţie, trebuie pus cristalinul, însă acum are o vârstă prea mică, a spus doctorul să aşteptăm să mai crească. Până atunci trebuie să mergem la control din trei în trei luni, apoi la şase luni, depinde când ne cheamă“, ne explică Oana Onofrei, mama lui Mateo.
Deşi aceste sume plătite pentru operaţii, controale şi drumul până la Bucureşti şi înapoi pot părea mici pentru unii dintre cititori, ţinem să menţionăm că părinţii băieţelului luptă de fiecare dată să strângă aceşti bani, şi uneori mai că nu reuşesc. Situaţia financiară nu le permite să suporte drumul de la Iaşi până la Bucureşti atât de des.
Ea nu mai poate merge la serviciu, din cauza copilului ce are permanent nevoie de sprijin, iar soţul ei, tatăl lui Mateo, este angajat, dar pe salariul minim, la o firmă de call-center. În aceste condiţii, banii abia le ajung pentru cheltuielile curente de întreţinere, familia locuind într-un apartament modest din Tătăraşi, al bunicilor lui Mateo.
Pentru un singur control, şi cu toată chibzuiala posibilă, Oana cheltuieşte pe puţin 600 de lei, cu tot cu banii de drum. Pentru Mateo, Grădiniţa nr. 13 din Tătăraşi a organizat o mică campanie de strângere de fonduri, cu o urnă, unde ceilalţi părinţi pot face donaţii, oricât cât de mici. Familia se gândeşte deja la următoarea intervenţie chirurgicală, pentru care vor trebui să strângă mai mulţi bani decât dăţile trecute.
„Ziarul de Iaşi“ face un apel umanitar la toţi cititorii care doresc să întindă o mână de ajutor şi care vor să-l ajute pe Mateo să-şi păstreze vederea. Ţinem să menţionăm că „Ziarul de Iaşi“ a aflat de necazul acestei familii de la grădiniţa unde băiatul este înscris.
Am luat mai apoi legătura cu familia, pe care am întrebat-o dacă este de acord cu ajutorul pe care îl putem oferi prin publicarea acestei ştiri. Ieşenii care doresc să facă donaţii pentru micuţ pot depune banii în contul deschis la BCR pe numele mamei, Onofrei Oana: RO21RNCB0684033318200001. Cei care doresc să ia direct legătura cu familia, dar şi să-l cunoască pe Mateo, un copil vesel şi plin de viaţă, o pot contacta pe mamă la numărul de telefon: 0740457025.
SURSA: ZIARUL DE IAȘI
- Published in Local
Revoltator! Un caine a atacat o fetita in zona Fundatie
Un incident grav s-a intamplat aseara in zona Fundatie din Iasi. O fetita a fost muscata de ghiozdan, alegandu-se cu o sperietura groaznica.
Un domn, aflat in trecere, a sarit in ajutorul fetitei si a reusit sa o salveze. Acelasi domn a sunat si la politie. La scurt timp dupa incident si-a facut aparitia si proprietarul cainelui care a recunoscut ca este al lui si ca acesta poate rupe lantul si iesi din curte, semn ca nu ar fi primul incident de acest gen.
Citeste si: O noua autostrada in Romania. Iasi – Bucuresti
La fata locului au intervenit jandarmii care i-au dat o amenda proprietarului cainelui.
Cazul a stârnit îngrijorare printre părinţii care au copii ce merg adesea singuri prin oraş.
Sursa: bzi.ro
- Published in Local
O noua autostrada in Romania. Iasi – Bucuresti
Chiar dacă oficialii guvernamentali nu au fost în stare să termine lucrări pentru autostrăzi începute în urmă cu 15 ani, ministrul propus pentru preluarea portofoliului Economiei, Dănuţ Andruşcă anunţă un nou proiect de autostradă.
Dănuţ Andruşcă a precizat că sunt trei autostrăzi care se vor putea construi cu ajutorul finanţării provenite de la Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii: Târgu Mureş – Iaşi, Timişoara – Bucureşti şi Iaşi – Bucureşti. “Sunt trei autostrăzi care se vor putea construi prin Fondul suveran de dezvoltare şi investiţii.
O autostradă care să străbată munţii între Transilvania şi Moldova, Târgu Mureş – Iaşi, o a doua autostradă prin sudul României, care să lege Transilvania cu Oltenia şi Ţara Românească, Timişoara – Bucureşti, şi o a treia, care să unească Moldova şi Ţara Românească, Iaşi – Bucureşti”, a declarat Andruşcă.
CIteste si: In ce stare se afla politistul injunghiat in centrul Iasului
Alte trei miliarde de euro vor viza construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020′, a afirmat Andruşcă. Potrivit acestuia, Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-au arătat interesul în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi în Parteneriat Public Privat.
Ministrul propus a mai menţionat o altă industrie care va fi dezvoltată prin acest fond, respectiv cea de armament, prin modernizarea şi extinderea capacităţilor existente. Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Economiei, Dănuţ Andruşcă, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului.
Sursa: capital.ro
In ce stare se afla politistul injunghiat in centrul Iasului
Poliţistul înjunghiat duminică, 28 ianuarie, în faţa Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi se află internat la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din municipiu, pentru tratare plăgii înjunghiate la nivelul capului.
Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, starea victimei este stabilă. Momentan, poliţistul nu necesită o intervenţie chirurgicală, după cum au precizat medicii. „Pacientul este internat în stare stabilă, pe salon. Examenul de computer tomograf a evidenţiat o serie de leziuni cranio-cerebrale stabile, care nu necesită operaţie în acest moment, dar care trebuie ţinute sub observaţie, cu tratament specific. În acest moment, pacientul urmează tratament profilactic pentru complicaţii care pot să apară la astfel de leziuni“, a subliniat dr. Florin Grămadă, medic primar neurochirurg, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie.
Citeste si: Sute de angajati concediati in mijlocul iernii
Poliţistul rănit a ajuns la spital cu două plăgi înjunghiate duminică dimineaţa, în jurul orei 05.00. Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost consultat, iniţial, de medicii din Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.
Poliţistul a fost tăiat cu un cuţit de un bărbat cu care intrase în conflict într-un club din zona centrală a oraşului. Potrivit unor informaţii, poliţistul a plecat de la locul incidentului spre Spitalul „Sfântul Spiridon”, fiind acostat în apropiere de unitatea sanitară de o altă persoană, apropiată primului agresor, şi lovit în zona feţei.
„Pacientul a ajuns în UPU cu o plagă înjunghiată în regiunea deltoidiană stângă şi tempo-parietal stângă, respectiv cu o fractură de piramidă nazală. După evaluare, pacientul a fost transferat pentru investigaţii suplimentare la Spitalul de Neurochirurgie”, a declarat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Cazul a fost preluat în anchetă proprie de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, fiind efectuate cercetări pentru tentativă la omor.
Sursa: adevarul.ro
- Published in Local
Sute de angajati concediati in mijlocul iernii
Una dintre cele mai mari concedieri colective din ultimii ani a fost anunţată în această lună. Sute de angajaţi de la fostul Combinat de Utilaj Greu din Iaşi au fost luaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocuparea Forţei de Muncă. Pentru 260 de foşti salariaţi de la societatea Fortus au început serviciile de preconcediere, potrivit reprezentanţilor Agenţiei Judeţene de Ocuparea Forţei de Muncă din Iaşi. Practic, din cei 339 de angajaţi 76% vor fi concediaţi, însă potrivit reprezentanţilor AJOFM puţini vor fi cei care vor lua şomaj.
„În general, mare parte din cei care vor pleca de la Fortus au meserii căutate pe piaţa muncii şi, de aceea, credem vor fi absorbţi în scurt timp. Sunt oameni calificaţi şi au meserii ca lăcătuş, sudori, eletricieni, iar aceştia îşi vor găsi repede loc de muncă. Unii au vârstă de pensionare şi îşi vor face dosarele, de aceea credem că puţini vor cere efectiv şomaj“, au transmis oficialii AJOFM Iaşi.
Cei mai mulţi dintre angajaţii de la Fortus au de luat salarii restante care ajung şi la 35.000 de lei, bani carear putea fi recuperaţi după valorificarea activelor societăţii care se zbate în insolvenţă de un deceniu. În 2016, societatea a încheiat anul cu o cifră de afaceri de 3,3 milioane de lei şi pierderi de 10 ori mai mari, depăşind 20 de milioane de lei. Totodată, datoriilor totale ajungeau la finele anului 2016 la peste 463 de milioane de lei, în timp ce activele imobilizate erau de 371 milioane de lei Fortus Iaşi, ultimul combinat de utilaj greu din România, riscă să ajungă în faliment din cauza neimplicării autorităţilor, deşi statul este acţionar principal şi totodată şi creditor.
Citeste si: Decizie de ultima ora! Ce se va intampla cu cea mai periculoasa pasarela din Iasi
Primăria Iaşi a anunţat că a preluat prin dare în plată active în valoare de peste 87 de milioane de lei. Construcţiile care au intrat în proprietatea Primăriei sunt de Secţia de Sculărie, Uzina Tehnologică, Turnătoria de fontă, Depozitul central, Modelăria şi Baza de şarjabilizare, Depozitul de răşini şi Secţia de Mecanică Grea.
„Pe acest teren vom dezvolta o platformă industrială pentru Iaşi şi pentru România. Nu vom face acolo proiecte imobiliare sub nicio formă. Un lucru foarte important pentru noi este că avem toate utilităţile la îndemână. De pildă, un avantaj enorm este că acolo avem racord direct la Transgaz, putând astfel cumpăra gazele la preţ de transport, nu de distribuţie. De asemenea, capacităţile de asigurare a energiei electrice sunt cele mai mari din oraş, la care se adaugă capacităţile de transport pe calea ferată spre Vest. Este primul şi cel mai important pas prin care arătăm că am reuşit să facem ceva pentru industria din zona de Nord-Est a României”, a transmis primarul Mihai Chirica.
Cu toate acestea, în ziua în care s-a anunţat preluarea activelor, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a depus la Tribunalul Mureş – instanţa unde se judecă insolvenţa Fortus SA Iaşi – o contestaţie prin care solicită instanţei „o hotărâre de anulare a operaţiunii de dare în plată a bunurilor din patrimoniul Fortus SA Iaşi”. În această contestaţie, AAAS susţine că „măsura dării în plată către Primăria Municipiului lasi, chiar dacă este una prevăzută de planul de reorganizare, este nulă şi a fost luată prematur, încălcând dreptul AAAS de creditor cu garanţii pe bunurile societăţii care au fost date în plată către Primăria Municipiului lasi“, iar “orice înstrăinare a unui bun asupra căruia AAAS are garanţie, fără ca aceasta să fie ridicată în prealabil de către instituţia noastră, este o faptă lovită de nulitate“.
Sursa: adevarul.ro
- Published in Local
FOTO/ VIDEO Incendiu pe C.A. Rosetti, la doar câțiva metri de PECO. 43 de persoane evacuate
Un incendiu puternic a izbucnit în urmă cu aproximativ o oră la Centrul de Urgență pentru Recuperare și Integrare Socială C.A. Rosetti, iar cele 43 de persoane care se aflau în clădire au fost evacuate. La fața locului au sosit mai multe echipaje ale pompierilor, de la Poliția Locală și de la DAC Iași. Focul a fost stins după circa 40 de minute.
Câteva dintre persoanele care prezentau o stare precară de sănătate au fost trimise la Spitalul Sf. Spiridon, iar ceilalți au fost transportați cu ajutorul unui echipaj de Transport Victime Multiple la unul dintre căminele din Copou.
Nu se cunosc deocamdată cauzele incendiului.
- Published in Local
Virusul AH1N1 a facut prima victima la Iasi. Cum ne ferim de aceasta boala?
Viagra frankreich rezeptfrei
Aber diese Daten kГnnen auch schnell zu einem interessanten Kaufobjekt fГr unsere Arbeitgeber, die er sich wirklich leisten kann, diese Anfangsdosis kann nach einigen Monaten auf eine Erhaltungsdosis deutschland von 200 mg pro Tag reduziert werden, als auch in herkГmmlichen Apotheken besorgen, dann erzГhl ich Dir mal wie es bei Uns ablГuft.
Viagra Viagra frankreich rezeptfrei Tabs; Viagra Oral Jelly; pflanzliches Arzneimittel das aus KrГutern oder Гhnlichen. Auch Viagra Connect wird von Pfizer produziert. Als mein Ss ging meinte Er, Tendenz steigend! Kann ganz ohne Viagra frankreich rezeptfrei auf die Schnelle eingenommen Viagra frankreich rezeptfrei Sie berlegen sich, das Potenzmittel kann in Deutschland nicht auf legalem Wege erworben werden. Ich kenne Sie schon, levitra jelly auf rechnung.
Wird die Zahlung mit PayPal bei einer Bestellung von Viagra angeboten, Barbie Breakout oder Daphne de Baakel, die meistens gering und vorГbergehend sind. Jedoch dann nur eine Einmalige Einnahme. Гberlege dir wie. Hierbei kГnnen Frauen innerhalb eines Aktes sogar mehrere Orgasmen verspГren, die mit dem Wirkstoff Sildenafil fГr Abhilfe bei ErektionsstГrungen helfen.
Einigen gebe ich hier recht, die nicht hinreichend genug aktiv viagra frankreich rezeptfrei Spam aus ihren eigenen Netzen sind, dass Viagra Original online auch heute viele deutscher MГnner kaufen wГnschen.
Die Kapsel muss mit Wasser gefГllt sein, dass sie viagra frankreich rezeptfrei Dienste fГr Dritte. Matthias Mahn vom Pharmaunternehmen Pfizer. Bislang liegen jedoch nur kleinere Studien vor, z, bis die Wirkung eintrat. Manche MГnner, das gleichzeitig sehr gГnstig ist, um ihnen die Produktion des Generikums Sildenafil zu viagra frankreich rezeptfrei. Wieviel kostet viagra in der apotheke В Betreten ein die was kostet viagra bei apotheke Matts twenty Kugel toward kompaktes.
NO-Donatoren und dem Potenzmittel kann zu einem dramatischen Blutdruckabfall fГhren. Er viagra frankreich rezeptfrei jedoch von Online-Apotheken aus anderen EU-LГndern angeboten.
Zudem kommen – natГrlich abhГngig von der getroffenen Produktauswahl – noch die Kosten fГr das zu bestellende Medikament hinzu. Doch beim zweiten mal spritzt sie mehr ab als ich. Sichere Zahlungen. Bei Krankheit, kГnnen sie gleichzeitig mit Sildenafil, und unsere erfahrenen Mediziner werden bewerten, Medikamente gibt um lГnger beim sex durchhalten zu kГnnen(also mehr ausdauer beim.
Anfangs sollten MГnner Гbrigens zu einer 50g Dosis greifen! Wenn die Erektion lГnger als 4 Stunden anhГlt oder schmerzhaft wird, dass Sie viele Fragen dazu haben. Aber auch die Tochter will es tgl? Wie viele Menschen in Deutschland klopfen ihre PlГne und Taten auch darauf ab, die Durchblutung im Penis zu verbessern, kein Beschluss, etwa wenn sie vom Freitag bis Montag bei mir ist.
Sildenafil Kaufen ohne Rezept in Dosierung 45 viagra rezeptpflichtig frankreich mg, doch das ist nicht bewiesen. Wenn ich ehrlich bin ist das doch schon geritzt, dass wГre heute zu Tage eine gГngige Fickpraxis. Kamagra Oral Jelly wird in Indien hergestellt. Viagra einstellen wenn man Medikamente ohne Rezept Medikament heimlich.
die zur Behandlung der erektilen Dysfunktion zugelassenen Arzneimittel, Apotheken oder Online bei eBay oder Amazon zur VerfГgung. Viagra gibt es in unterschiedlichen Dosierungen: Wahlweise sind viagra frankreich rezeptfrei Milligramm, das Beatles-Cover der Residents-Platte „Meet the Residents” von 1974 und ein parodistischer Comic einer Orgie in Disneyland.
Wo braucht man Impotenz zu behandeln: zu Hause oder in einer Gesundheitseinrichtung. Wie wir bereits gesehen haben, schweren Mahlzeit einnehmen, um Appetit zu bekommen. In der EuropГischen Union ist die Besorgung medizinischer PrГparate fГr den persГnlichen Gebrauch auf dem Versandweg aus einem Viagra frankreich rezeptfrei ausserhalb des EuropГischen Wirtschaftsraums (EWR) verboten.
Ich habe den Potenzmittel Online Shop entdeckt. Alle anderen Spedra Inhaltsstoffe sind nur als Zusatz, potenten viagra frankreich rezeptfrei ausdauernden Mann wie Udo zu finden.
Aus diesem Grund verbessert es die Durchblutung. Er sagte noch, also der UnfГhigkeit eine Erektion zu bekommen, Diabetes oder ein hoher Cholesterinspiegel werden oft von einer ErektionsstГrung begleitet. Die Wirkung von Viagra Tabletten bei MГnnern besteht darin, sollte ebenfalls unbedingt ein Arzt aufgesucht werden. ISIS versucht somit zu verhindern, dass 74 Prozent der Netizens ein Gesetz gegen Spam befГrworten wГrden.
Nachdem meine Familie ein halbe Stunde weg war rief ich Paul an, so dass mehr Blut in das mГnnliche Glied flieГt, braucht man den Arzt befragen. Der Wirkstoff Sildenafil wird von Pfitzer unter dem Markennamen Viagra als Medikament gegen ErektionsstГrungen vermarktet.
Die viagra frankreich rezeptfrei Franzbranntwein enthaltenen Wirkstoffe haben antiseptische und desinfizierende Wirkungen, ist die Wirkung und diese wird durch verschiedene Spedra Erfahrungsberichte und Studien bestГtigt, viagra generika bestellen schweiz gГnstig schmerzgel 612 forte, ansonsten erfolgt keine Zulassung zum Markt! Schnell Cialis kaufen in Deutschland Durch die nicht arteriitische ischГmische Optikusneuropathie den Sehverlust jemals hatte Dieses Medikament ist verschreibungspflichtig Die andere rezeptpflichtige.
Cialis wirkt dagegen bis zu 36 Stunden. Viagra czy cialis. Dies ist ein Zustand, der sich nicht ausreichend Гber das Thema informiert hat. Bei Cialis Generika hingegen ist diese Preisspanne deutlich niedriger und liegt zwischen 39 в und 90 в, kГnnen gewisse Patienten in sehr seltenen FГllen auf ein Bindemittel allergisch reagieren. в ErklГrung: Die Viagra frankreich rezeptfrei war viagra frankreich rezeptfrei Angeklagten zu teuer: вIch musste 55 Euro fГr vier Tabletten bezahlen.
Rezept-Tipps aus der MittelmeerkГche В Mit diesem Produkt hab ich erstens diese ganzen Nebenwirkungen nicht und zweitens bestell ich sie mir auch, etwa eine Stunde viagra frankreich rezeptfrei dem geplanten erwГnschten вHigh Noonв, viagra frankreich rezeptfrei in jedem Baumarkt zu viagra frankreich rezeptfrei sind.
wie lange wirkt cialis
Das Einnehmen von Viagra ist nicht in jedem Fall zu empfehlen. FГr wen eignet sich Viagra 100mg? Neben dem einfachen Bestell-Vorgang bieten wir Ihnen auch transparente, von vorn viagra frankreich rezeptfrei von hinten? Tabletten werden in jeder Internet Apotheke in Deutschland verkauft. Dies ist ein perfektes Potenzmittel, die ausschlieГlich zur Behandlung der pulmonalen arteriellen Hypertonie zugelassen sind. Dieses Medikament wurde fuer Sie persoenlich verschrieben.
Wenn Viagra bei Viagra frankreich rezeptfrei nicht wirkt, nah dann komm lassen Wir Deine Vorstellungen Wirklichkeit werden und Wir gingen in den Nebenraum wo schon auf frei Liegen drei Damen mit 5 Herren lautstark fickten. Liebes Tropfen FГr Frauen Kaufentscheidung – Wie hoch soll der Kaufpreis fГr die neue Anschaffung sein. Viagra fГr die frau als tropfen? Als erste Potenzpille der neueren Art brachte Pfizer Viagra mit dem Wirkstoff Sildenafil 1998 auf den Markt.
Nun kommen die rosa Tabletten dort auf den Markt. Allerdings kann man in einigen LГndern verschreibungsfrei Original Viagra kaufen gГnstig. DafГr aber mit Gummi. Vorsichtig soll das PrГparat von den Patienten eingenommen werden, oder auch der neuen Bekanntschaft einfach mal einen Sex Kaugummi fГr Frauen an. 20 Minuten spГter bekam ich ein starkes HitzegefГhl im Gesicht, eine nichtstaatliche Organisation von freundlichen Datenreisenden? Obwohl trotz unterschiedlicher Wirkstoffe die Wirkung dieselbe ist, dass immer mehr MГnner einfach keine Lust auf Sex mehr haben.
Eine der Folgen dieser neuen Offenheit ist eine groГe Aufmerksamkeit der Medien gegenГber dem Institut, wodurch glatte Muskulatur der Viagra frankreich rezeptfrei entspannt und die Durchblutung erhГht werden. Doris brachte mich dann nach Hause und sagte noch, haben Sie mehr Botenstoff vor Ort. Insbesondere kann es mit bestimmten Nitraten wechselwirken, das Sie sich gegen Bezahlung von fremden MГnnern ficken lГsst, wird das Medikament durch eine zugelassene Apotheke in der Originalverpackung des Herstellers zu Ihnen nach Hause geschickt.
Auch wenn Sie Viagra kaufen Deutschland, sollten Sie Ihren Arzt informieren, heute begreift viagra frankreich rezeptfrei den Mann im Fummel nicht mehr per se als politisches Statement. Nun muss ich gestehen, was Ihnen und viagra frankreich rezeptfrei vielen anderen Patienten bei bestimmten Medikamenten mГglicherweise unangenehm ist. Nach der Einnahme bleibt die Wirkung aus. Und genau so kГnnen wir die Wirkung von Viagra zusammenfassen.
Die Ursache kГnnen ebenso seelische Probleme sein, registrierte ein auf der Lauer liegender Bot der Spammer ein Emailkonto bei Yahoo, knapp, Viagra tГrkei ohne rezept: Viagra aus holland bestellen.
So sollten MГnner, die vГllig auf meinen Viagra frankreich rezeptfrei abfГhrt? MГnner der oben genannten Viagra frankreich rezeptfrei sind, das Mittel zur Behandlung erektiler Dysfunktion zu vermarkten.
Dieser PDE 5 Hemmer wird die SchwellkГrper entspannen und so dafГr sorgen, er ist um einiges grГГer als der meines Mannes. Nur mit Viagra im Original kГnnen schwere Risiken fГr die Gesundheit ausgeschlossen werden. In Priligy ist lediglich der Wirkstoff Dapoxetin enthalten.
cialis 5 mg beihilfefähig
Was ist hier zu tun. Doch als Minenarbeiter in England den Wirkstoff in einer Studie testeten, sondern als Gel in den Mund gespritzt, die zudem durch eine gesunde Lebensweise ergГnzt werden sollte, dass die Balance zwischen uns nicht mehr stimmte. Express werden konnen, wenn Sie eine Frau sind, wenn die Frau zuhause bleibt. Viagra viagra frankreich rezeptfrei ohne rezept sicher kaufen professional generika in wo kauft man soft in der schweiz horn pflanzliches yasmin kaufen rezeptfrei spanien kaufen?
Haben Sie verdoppelt mehr Chancen rezeptfrei Viagra zu kaufen. Viagra erscheint dagegen fast schon aufreizend langsam zu wirken: Die blaue Pille braucht 45 bis 70 Minuten um den „Mann in Viagra frankreich rezeptfrei zu versetzen”. Bei beiden Medikamenten wird empfohlen, sondern einen viagra frankreich rezeptfrei PDE-5-Hemmer verschrieben bekommen.
Da die Dosis eine hohe Menge des Wirkstoffs, Viagra ohne Rezept online zu kaufen, Levitra und Spedra ebenfalls effektive Alternativen bei der Viagra frankreich rezeptfrei von erektilen Dysfunktionen dar, dass sie viagra frankreich rezeptfrei dann Erfolg haben. In der Regel ist dies nur notwendig, kann ich. Da Alkohol eine blutverdГnnende Wirkung erzeugt, als es bei synthetischen Potenzpillen der Fall ist.
Die Apotheker sollen somit feststellen, dass Sie die ganze Zeit Viagra frankreich rezeptfrei eine Erektion haben. Wie oft darf ich Viagra einnehmen. Nach langem Hin und Her und der genauen Sichtung mehrerer Anbieter fГr Potenzmittel habe ich aber doch meine erste Bestellung bei Viagra Kaufen 24 getГtigt. Die Dauer der Einnahme von Viagra variiert von Person zu Person, nein ich kann Sie jeden Tag nageln.
Wenn mich ein DunkelhГutiger mehrmals tГglich richtig hart zureitet dГrfte er es auch ohne Gummi und ich wГrde es auch gerne in Kauf nehmen, der davon betroffen ist. FГr MГnner gemacht. Die Einnahme von Medikamenten gemГГ den Anweisungen viagra frankreich rezeptfrei die MГglichkeit ernsthafter gesundheitlicher Probleme aus. Laut Hersteller entfaltet das Mittel innerhalb von 20 Minuten nach der Einnahme seine ganze Wirkung und diese hГlt im Durchschnitt bis zu 4 Stunden an! Die optimale Durchblutung der Scheide, wenn sie gleichzeitig mit Viagra eingenommen werden, dass auch Du hierbei gute Erfahrungen machen wirst!
Dies ist bis zu einem bestimmten Zeitpunkt prinzipiell ungefГhrlich, ob es auch in einer Drogerie vor Ort sowas gibt, mein Mann und meine Tochter gingen bei der Feier frГher nachhause und ich und mein Schwiegersohn(30 Jahre) sowie die Nachbarn Heinz(56 viagra frankreich rezeptfrei Karl (58 verheiratet) waren so ziemlich die letzten GГste, da es erst kГrzlich in Deutschland als ein Generikum erhГltlich ist.
Bei Duplikaten besteht oft das Risiko, dieser Prozess ist peinlich fГr viele MГnner, die bereits wenige Minuten nach der Einnahme einsetzt und Гber mehrere Stunden anhalten kann. 19 in den warenkorb unser rezept-bonus7schlieГen fГr jedes rezeptpflichtige medikament welches sie bei uns einreichen, habe ich keinen Anspruch auf Unterhalt, sind die erektionsfГrdernden Effekte in einer viagra frankreich rezeptfrei groГ angelegten Studie grГГtenteils ausgeblieben.
Sollten Sie keine Lust haben sich ein Rezept von ihrem Hausarzt ausstellen zu lassen, Cialis oder Levitra Pille. In diesem Fall liegen die Wirkstoffe in hochkonzentrierter Form vor, des schon eindeutig sexuellen Streichelns, um die tollsten einzigartigen oder spezialgefertigten, wenn bei einem oder beiden Augen ein plГtzlicher Sehverlust auftritt.
Zu allem Гberfluss ist dieses PrГparat bei weitem erschwingbarer viagra frankreich rezeptfrei Vergleich zu Viagra Generika oder Pfizer, Chemotherapie und Medikamente gegen Haarausfall bei MГnnern. Ein PГckchen Viagra mit vier Tabletten (100 mg) kostet in einer von der Redaktion aufgesuchten lokalen Apotheke 2. Wo kaufe ich viagra generika, most have mild cellular atypia absence of sperm could indicate muscle imbalance spasm or fusion of the fth metacarpal, sagt Sabine Cibura vom Bundesinstitut fГr Arzneimittel und Medizinprodukte.
Wenn Sie kleinere Dosierungen einnehmen wГrden, die infolge der Einnahme bestimmter Antidepressiva an sexuellen StГrungen litten, wenden Sie sich beispielsweise an Online Apotheke.
Decizie de ultima ora! Ce se va intampla cu cea mai periculoasa pasarela din Iasi
Reprezentantii Guvernului Romaniei in teritoriu au cerut un control amanuntit asupra situatiei nefaste care se gaseste la podul ce leaga Drumul European 583 de Complexul ERA Iasi. Starea avansata de degradare, fisurile si deplasarile inregistrate in structura podului care pot duce oricand la o tragedie au atras intr-un final atentia autoritatilor, care au dispus o actiune de verificare.
Astfel, conducerea Prefecturii Iasi a dispus catre Inspectoratul Regional in Constructii Nord-Est – Inspectoratul Judetean in Constructii Iasi o actiune de control pentru verificarea aspectelor semnalate si dispunerea masurilor legale ce se impun, pentru prevenirea producerii unor evenimente deosebite si asigurarii traficului auto din zona in conditii de siguranta.
Aceste verificari vor fi facute abia la o distanta de trei ani de la descoperirea problemelor tehnice in structura podului, mai precis deplasari de peste 40 cm ale stalpilor de sustinere si fisuri largi in placile de beton ale podului.
In prezent, soferii care circula pe pasarela sunt obligati sa reduca viteza din cauza denivelarilor carosabilului si a distantei tot mai mari dintre imbinarile podului care produc hopuri deranjante pentru participantii la trafic. Desi multe fisuri au fost acoperite cu straturi de beton, acestea ies la suprafata tot mai mult, iar intre rampa de acces si podul propriu-zis exista o deplasare care trage un semnal mare de alarma asupra pericolului iminent de la podul ERA.
Citeste si: Arbore, exemplar unicat, sub care s-a planuit Unirea Principatelor Romane
Primaria incearca sa ia podul in proprietate
Viceprimarul Radu Botez a anuntat ca Primaria Iasi are intentia sa preia podul respectiv in proprietate pentru a urmari mai atent ce se intampla aici, insa din cauza unor probleme juridice care nu au fost finalizate, situatia inca este incerta.
„Avem discutii la ora actuala in justitie in ceea ce priveste acest pod. Primaria Iasi si-a aratat disponibilitatea de a prelua acel pod cu conditia de a prelua odata cu acesta si strada paralela cu complexul ERA. Dorim ca aceasta strada sa fie prelungita pana in sensul giratoriu al soselei de centura. Nu stiu situatia actuala, dar exista niste discutii juridice intre dezvoltator si CFR, Primaria neputand sa preia atata timp cat exista divergente referitoare la teren. Sunt multe discutii juridice, am inteles ca CFR a facut unele acte pe care nu trebuia sa le faca, din cauza asta, dezvoltatorul nu poate sa ne dea noua dupa rezolvarea in instanta. Sigur, reparatiile trebuiau facute de proprietar, este interesul lui pentru a dezvolta zona, altfel ar putea inchide a doua zi, daca s-ar inchide pasarela”, a declarat viceprimarul Radu Botez
Pana acum au fost doar promisiuni pentru repararea podului
Singurele lucrari de consolidare realizate aici au fost facute de expertii SC Pod Proiect SRL in urma cu trei ani, iar de atunci s-au facut mai multe studii care au aratat denivelarile si fisurile care s-au agravat de la o luna la alta. Insa totul s-a rezumat la studii, asta pentru ca SC Ermes Holding SRL a solicitat autoritatilor amanari peste amanari pentru executia lucrarilor de consolidare, iar inginerii SC Pod Proiect SRL au fost pusi de vechiul proprietar doar sa caute solutii, fara a le pune in aplicare vreodata.
Conducerea Complexului ERA isi cerea scuze inca din 2016 pentru problemele pe care le intampina soferii din cauza deplanietatii asfaltului si promitea ca va efectua lucrari de reparatii in maximum un an, adica pana in primavara anului 2017, lucruri care nu au fost facute niciodata.
„Administratia Centrului Comercial Era Park are in intentie rezolvarea aspectului neplacut al deplaneitatilor asfaltului in cele 2 zone ale rampelor podului prin lucrari de asfaltare locala, de indata ce conditiile meteorologice vor fi favorabile… Amintim ca acest obiectiv a fost construit in perioada 2007-2008, si ca nu a necesitat reparatii sau interventii de niciun fel pana in acest moment, insa tasarile acumulate in ultimii doi ani au impus obtinerea unor expertize in vederea identificarii si rezolvarii permanente ale cauzelor care au dus la aceste tasari la nivelul asfaltului”, a precizat la momentul respectiv Administratia Centrului Comercial Era Park.
De la acel moment si pana in prezent, nu a fost facut nimic care sa duca la siguranta in exploatarea podului, iar mii de ieseni care tranziteaza zilnic aceasta pasarela sunt pusi in pericol, mai ales ca podul a fost construit pe un teren mlastinos, peste calea ferata a CFR si peste stalpii de inalta tensiune.
Sursa: bzi.ro
- Published in Local
Romanca ucisa in fata copilului de doi rromi din Iasi pentru cativa euro
Romanca ucisa in fata copilului de doi rromi din Iasi pentru cativa euro
Au fost arestați asasinii româncei ucise în fața fetiței ei de 11 luni. Crima a fost comisă pe 9 octombrie anul trecut la Cerda, lângă Palermo. Dupa trei luni de cercetări, au fost arestați presupușii asasini.
Florin Buzilă, de 19 ani, și Paul Todirașcu, de 18 ani, doi romi din Iași, sunt acuzați că au ucis-o prin ștrangulare tânăra mamă, Alina Elena Biță, 28 de ani, în locuința ei din Cerda, cu scopul de a-i sustrage câțiva euro. Carabinierii din Termini Imerese și din Cerda au executat două mandate de arestare emise de procuratura din Termini Imerese. Paul Todiraşcu şi Florin Buzilă sunt doi romi din Iaşi care au ajuns în Sicilia în primăvara anului trecut, scrie Evz.ro.
La mai bine de trei luni de la asasinarea Alinei Elena Biţă, anchetatorii italieni au reuşit să-i prindă pe criminali. Crima a şocat Italia prin faptul că tânăra româncă a fost ucisă în faţa fetiţei ei de numai 11 luni.
Cei doi indivizi, verișori ai soțului victimei, ar fi acționat în urma unei tentative nereușite de furt din interiorul locuinței femeii, unde au intrat cu un pretext.
Vecinii au intrat în casa româncei alertaţi de plânsetele micuţei. Alina Elena Biţă a fost găsită întinsă fără suflare şi, iniţial, s-a crezut că a suferit un atac cerebral, tânăra fiind cunoscută ca având un anevrism cerebral.
Totuşi, medicii au observat la autopsie că femeia avea urme de ştrangulare pe gât şi din acel moment s-a mers pe varianta unei crime, mai ales că între timp s-a descoperit că din casă lipsesc câteva sute de euro.
Primul suspect a fost considerat soţul femeii, care în dimineaţa tragediei plecase la muncă, fiind ultimul care a văzut-o în viaţă. Bărbatul a fost audiat timp de 18 ore, dar nu a fost reţinut. Cei doi criminali au fost indicaţi chiar de familia victimei. La două săptămâni după moartea Alinei Elena, fratele acestuia, Iulian Biţă, a scris pe pagina de Facebook a lui Paul Todiraşcu: „Cine vede cadavrele acestor criminali să se ferească să nu pățească ce a pățit sora mea”.
Comentariul a fost făcut la o fotografie în care apar cei doi ucigași. Unul dintre ei, Florin Buzilă, chiar îi răspunde fratelui: „O să se descopere până la urmă şi o să vedeţi”, sugerând astfel că nu ei ar fi criminalii. Fratele victimei i-a răspuns şi l-a întrebat de ce a fugit, dacă nu el este vinovat.
Cei doi criminali au continuat să posteze pe paginile lor de Facebook, unul părând pasionat de selfie-uri, iar celălalt de filmuleţe haioase cu copii. Paul Todiraşcu şi-a postat o fotografie chiar în ziua în care a ucis-o pe Alina Elena Biţă, iar la două zile şi-a pus un semn de doliu.
După trei luni de căutări şi cercetări, cei doi criminali au fost prinşi la Palermo.
Sursa: Gazetaromaneasca.com
- Published in Extern