Motiv de MÂNDRIE pentru IAŞI! Diana Cimpoeşu este primul şi singurul profesor de Medicină de Urgenţă din ţară!
Diana Cimpoeşu, femeia pe care niciun doctor de urgenţe din ţară nu o egalează: „Sunt situaţii pe care nici cel mai grozav medic nu le poate rezolva”
Diana Cimpoeşu este primul şi singurul profesor de Medicină de Urgenţă din ţară, motiv de mândrie pentru Iaşi. Pasionată de Medicină de mic copil, jucându-se de-a doctorul de la patru ani, a ales această profesie nobilă de care, spune cu mândrie, este foarte mulţumită. Lucrând de peste 20 de ani în serviciul de Urgenţă al Iaşului, în sprijinul pacienţilor din toată regiunea şi nu numai, profesorul, medic şef al Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul Judeţean de Urgenţe „Sfântul Spiridon” din Iaşi şi coordonator al SMURD Iaşi poate spune că ştie cel mai bine situaţia de aici. Despre începuturile sale, despre provocările meseriei, cazurile cel mai des întâlnite în UPU, nevoile Serviciului de Urgenţă din Iaşi şi alte lucruri interesante.
Practicaţi Medicina de Urgenţă de peste douăzeci de ani, făcând parte din prima generaţie care a terminat această specialitate. Aţi fost atrasă de mic copil de această profesie?
– Sunt dintre copiii care se jucau de-a doctorul de pe la 4 ani şi mi-am dorit asta cam tot timpul. Dar, prin clasa a X-a, îmi doream, aşa cum văd că-şi doresc şi adolescenţii din ziua de astăzi, mai multe lucruri. În afară de Medicină, voiam să aleg să devin critic literar, să fac Filologie şi, cea de-a treia opţiune, era să mă fac profesor de matematică. Mergeam la olimpiadele de matematică şi Limba Română şi îmi plăceau toate aceasta şi nu eram ferm hotărâtă ce să aleg. Însă, mama a fost farmacist, bunica a fost profesor de Biologie şi sunt două persoane care m-au direcţionat cumva atunci când un adolescent are nevoie. Întotdeauna o să ţin minte cuvintele bunicii mele cu care semăn: „E mai bine să te faci doctor, că profesor o să ai tu timp să fii”. Şi aşa a fost. În 2005 am devenit cadru didactic, şef de lucrări mai întâi, apoi conferenţiar şi, din 2014, profesor de medicină de Urgenţă şi spun cu laudă, şi încerc şi sper să n-o luaţi ca pe o lipsă de modestie, primul şi singurul profesor de Medicină de Urgenţă pe care îl are România, lucru de care sunt foarte mândră.
– De ce Medicina de Urgenţă şi nu altă specialitate? A fost aceasta prima şi singura opţiune?
– Am ales Medicina de Urgenţă din prima, pentru că m-a atras. A fost atunci prima dată în istoria României când a putut fi aleasă la Rezidenţiat Medicina de Urgenţă, ca specialitate. Am terminat facultatea în anul 1992, am terminat anul de stagiu obligatoriu cum era atunci, am dat Rezidenţiatul, am luat şi am ales Medicina de Urgenţă. Nu ştiam prea multe despre această specialitate atunci când am ales-o, cum nu ştia nimeni pe atunci în România, dar am învăţat pe parcurs. Apoi am început specialitatea în Iaşi, am dat concursul la Bucureşti şi mi-am ales atunci, prin repartiţie naţională, singurul post care exista în Iaşi, care a fost scos de Serviciul de Ambulanţă Iaşi. Astfel, un an am fost medic acolo, aşa am început, şi tot atunci am început şi primele misiuni pe elicopter, pentru că exista un elicopter la Serviciul de Ambulanţă Iaşi, în 1997. În anul acela am fost şi câteva luni manager, am ţinut interimatul, apoi, tot prin concurs, am ocupat postul de la „Sfântul Spiridon”.
– Lucrând de atâţia ani la Unitatea de Primiri Urgenţe din Iaşi, puteţi face o comparaţie între cum era cu câţiva ani în urmă şi cum e acum. S-a schimbat ceva radical, din punct de vedere al cazurilor? Care sunt urgenţele cu care vă confruntaţi acum cel mai des?
– În primul rând, numărul cazurilor este mult mai mare, pentru că Urgenţa e o poartă permanent deschisă, care este accesată de pacienţi şi atunci când trebuie, şi când nu trebuie. La început, aveam pe an 15.000 de pacienţi, în timp ce, în anul 2016, au fost peste 80.000. Nu trebuie să fie bariere aici, ci considerăm că, pentru a fi în regulă, porţile trebuie să fie deschise în altă parte. E vorba de cabinete, de centre de permanenţă şi clinici. Atunci când pacientul are alte opţiuni, nu se va îndrepta pentru toate problemele în Urgenţă. Din punct de vedere al cazurilor, a crescut numărul accidentelor rutiere şi gravitatea lor, a crescut numărul agresiunilor, a crescut numărul intoxicaţiilor, dar şi vârsta pacienţilor care se prezintă în Urgenţe. Ceea ce a crescut în număr clar şi evident este numărul urgenţelor oncologice. Nu am o cifră exactă, dar sunt de câteva zeci de ori mai multe. Am experienţa muncii în câteva Unităţi de Primire Urgenţe în alte ţări şi nu am văzut nicăieri atâtea cazuri care se descoperă în urgenţă cu neoplazii. Este un efect al lipsei de programe de prevenţie, a lipsei de educaţie, a felului unora dintre români care spun că dacă nu mă doare nimic, nu mă duc la doctor. Şi, când merg, stadiul bolii e deja înaintat.
– Au trecut Sărbătorile şi mă gândeam cum este pentru medicii urgentişti această perioadă. Aţi făcut gărzi de Sărbători?
– Am făcut şi Crăciun şi Revelion la UPU. Eu îmi puneam gardă pe elicopter mereu a doua zi de Crăciun. Îmi amintesc şi acum de un Revelion, când ne pregăteam să punem cozonacul, să ne pupăm, şi a venit un caz de edem pulmonar acut, care a trebuit intubat. Asta îmi amintesc de la ultimul Revelion de la spital. Evident că am lăsat tot şi ne-am ocupat de pacient.
Citeşte şi PARTICIPĂ la susținerea polițistului ANDREI OVIDIU! Semnează petiția. Gata cu boii, aplică legea!
„Sunt mândră că oriunde sun, oriunde întorc capul, sunt oameni care s-au format aici”
– În timpul liber cum sunteţi? Lăsaţi deoparte meseria sau tot la asta vă gândiţi?
– Chiar la început de an, când mă aflam pe pârtie la Gura Homorului, am intervenit la un pacient căzut, cu o leziune de genunchi, posibil o fractură de rotulă şi o ruptură de ligament intern, aşa cum am putut să pun diagnosticul pe pârtie, pe care l-am imobilizat cu ajutorul Salvamontului. I-am recomandat un medicament puternic pentru durere şi apoi am sunat la UPU Suceava, unde era una din cele mai tinere specialiste, absolventă de-a noastră, de anul acesta, căreia i-am spus că i-am trimis pacientul pentru radiografie şi consult ortopedic. Deci, şi când sunt în vacanţă nu mă părăseşte chestia asta, dar sunt mândră că oriunde sun, oriunde întorc capul, sunt oameni care s-au format aici şi sunt mândră de tot ce ei fac. Am crescut o echipă mare în toate Unităţile de Primire Urgenţe din Iaşi, Unităţile de Primire Urgenţe şi SMURD-urile din Moldova. O parte sunt şi la Bruxelles, şi la Birmingham, şi prin Franţa, dar cei mai mulţi sunt în Regiunea de Nord-Est.
– Care a fost cel mai dificil moment din cariera dumneavoastră?
– Cele mai dificile momente sunt, din păcate, cele două accidente aviatice. Momentele acestea au fost groaznice şi au fost singurele momente în care am simţit că nu mai pot merge mai departe. În rest, orice s-a întâmplat, am trecut peste. Amintirea zilei în care a trebuit, la cea de-a doua tragedie, să mă duc la Chişinău cu patru sicrie să-i aduc acasă, mă chinuie. Când am văzut-o pe Mihaela Dumea senină şi parcă era cu noi, dar era de fapt doar cu sufletul, şi când am ieşit de acolo era o zi cu ploaie, cu vânt, cu frig, toată lumea plângea, a fost de nedescris…
– După primul accident aviatic doar dumneavoastră v-aţi mai urcat la bordul elicopterului SMURD. Nu v-a fost teamă?
– Da, dintre medici doar eu m-am urcat, iar dintre asistenţi, marea majoritate. Mi-a fost teamă şi recunosc şi cred că frica este un sentiment omenesc. Eu, mereu când merg, fac un semn al crucii şi spun o rugăciune. Am avut şi eu momente de zbor dificile şi în România, şi în Republica Modova, cu vânt puternic, când am zis că nu mă mai urc în elicopter, dar am luat-o de la capăt.
– Câţi vor mai avea curajul să facă misiuni pe elicopter după cea de-a doua tragedie?
– Acum dintre cei care zburau continuă să zboare alături de mine, trei medici, doi au renunţat, în timp ce asistenţi medicali au renunţat mulţi. Avem şi colaboratori pe elicopter, care erau şi până acum şi care vor continua. Este vorba de un medic de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Militar Iaşi, unul de la Spitalul Judeţean Vaslui şi altul de la Spitalul din Roman. Ei ne-au declarat intenţia de a zbura în continuare. De asemenea, va fi şi un proaspăt medic specialist, rezidenta mea de cinci ani, care tocmai a intrat şi s-a decis să zboare, să facă misiuni.
„Trebuie să mergem mai departe de dragul sacrificiului lor”
– Cum s-a simţit lipsa elicopterului în această perioadă la Iaşi?
– Am fost uimiţi că din factorii de decizie din Iaşi, Bucureşti sau celelalte judeţe ale Modovei, ne-au transferat apeluri pentru elicopter fără să ştie că nu avem. Drept să să spun, la acel moment, nimeni nu avea puterea de a zbura. Perioada de doliu e şi o perioadă în care te aduni şi reuşeşti să regândeşti lucruri şi să spui că trebuie să continue misiunile acestea, pentru că, altfel, şi Mihaela Dumea, şi Gabi Sandu, s-ar fi jertfit degeaba. Şi, dacă ar fi fost aici cu noi, cred ar fi făcut acelaşi lucru, ar fi fost primii. Pentru ei, trebuie să mergem mai departe, de dragul sacrificiul lor. Sperăm însă să fie condiţii mai sigure de zbor pentru că, deciziile, din păcate, nu le ia echipa medicală, ci echipa de piloţi, astfel că echipa medicală îşi pune viaţa în mâinile lor. Cât nu a fost elicopter, multe solicitări s-au făcut la întâlnire, asta s-a întâmplat şi în noaptea de Anul Nou pentru pacienta cu traumă de la Vaslui, transferată la Spitalul de Neurochirurgie. De la Bucureşti, au mai fost aduşi cu avionul pacienţi arşi grav. Lucrurile se rezolvă până la urmă, cu un timp mai mare, câteodată cu dificultăţi de transfer pe cale rutieră, dar asta e.
Citeşte şi Gest REMARCABIL făcut de 3 fete din Iaşi pentru 3 câini vagabonzi
– Îi lipseşte ceva Serviciului de Urgenţă din Iaşi, la acest moment? Vă doriţi ceva în mod deosebit?
– Aparatură medicală avem, pentru că facem eforturi şi am cheltuit toţi banii alocaţi. Niciodată nu am făcut împrumuturi de la Banca Mondială, iar fondurile de la guvernul elveţian sau alte surse au fost mereu cheltuite, pentru că la noi nu a contat dacă a fost sărbătoare, nu a contat nimic. De aceea, suntem uşor invidiaţi de alte specialităţi, pentru că avem tot ce ne trebuie din punct de vedere al aparaturii. Ce ne mai trebuie sunt maşini noi şi sperăm ca licitaţia care a fost deschisă de Crăciun de MAI, care gestionează maşinile SMURD, să însemne aducerea acestora, pentru că ne trebuie. E nevoie de înlocuirea întregului parc auto. Mai avem nevoie de un spital în care să fim cu toţii, de un spital regional, cu toate specialităţile şi în care să avem împreună acces la pacient cu cei de la Neurochirurgie, de la Ginecologie şi toate care încă nu se găsesc în această locaţie şi cu care colaborăm la distanţă. E nevoie permanentă şi de oameni şi avem 12 rezidenţi ai Iaşului, trei alegând Galaţiul şi sperăm că pe cei 12 îi vom convinge să rămână aici, pentru că avem nevoie de echipă permanentă. Mai avem nevoie de respectarea legislaţiei şi a protocoalelor, pentru că mulţi spun „Faceţi voi, că puteţi şi aveţi de toate”, dar nu aşa ar trebui să stea lucrurile. În afară de astea, să fim sănătoşi, tineri şi prieteni între noi.
sursă: ziarulevenimentul.ro
- Published in Local
CSM Politehnica Iași, comparată cu Șahtar Donețk
Primarul Mihai Chirica a vorbit despre situația clubului de fotbal CSM Politehnica Iași. El a spus că nu e normal ca o echipă finanțată și din fonduri publice și din fonduri private, dar mai ales din fonduri publice să aibă drept scop evitarea retrogadării.
Conferinta de presa
Posted by Primăria Municipiului Iași on 14 Iunie 2017
„Echipa va trage spre prima parte a campionatului„, a spus Chirica.
„Dacă o echipă precum Craiova trage spre play-off, nu poate echipa din Iași, capitala Moldovei, să facă la fel? Trebuie să rămână în play-out?„, a mai întrebat Mihai Chirica.
„Vom cere sprijin și de la Blue Air. Vom avea o întrevedere săptămâna viitoare cu CEO-ul companiei„, a precizat primarul.
„Nu putem să-l aducem la Politehnica Iași pe Ronaldo. Eu l-aș lua la mine acasă, aș sta cu el la ceai și la cafea dimineața. Dar nu se poate„, a completat edilul.
CSM Politehnica Iași va fi susținută de firma Fotbal Hebdo, patronată de Arcadie Zaporojanu, impresarul lui Mircea Lucescu.
„Clubul ieșean va încerca, treptat, să atingă permorfanțele Șahtar Donețk și Zenit Sankt Petersburg. CSM Politehnica Iași are un contract cu Fotbal Hebdo și pe baza acestuia vor fi aduși la Iași jucători valoroși. După vânzarea jucătorilor, banii vor fi reinvestiți în club„.
Precizările de mai sus au fost făcute de Adrian Ambrosie.
Sursă: Ziarul de Iasi
- Published in Sport
Centrele de plasament se închid. Cine va avea grijă de copiii?
Aproximativ 300 de copii urmează să fie mutaţi ca urmare a închiderii centrelor de plasament din judeţul Iaşi” * pentru aceştia se vor construi case de tip familial şi un centru de zi ce urmează să fie construit de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi
Mai multe centre de plasament urmează să se închidă urmând ca, la nivelul judeţului, să se construiască alternative moderne de asistenţă şi protecţie socială. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi, prin Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, intenţionează să depună mai multe cereri de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, în vederea închiderii centrelor de plasament „C.A. Rosetti”, „Bucium”, „Sf. Stelian” şi Bogdăneşti, ca urmare a dezvoltării serviciilor sociale în comunitate. Pe lângă acestea, ar urma să se închidă Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Hârlău. Programul îşi propune, prin obiectivele sale, să finanţeze construirea şi dotarea de case de tip familial în care vor fi îngrijiţi copiii din centrele de plasament închise şi pentru care nu au putut fi identificate alte soluţii de îngrijire în familie. De asemenea, acelaşi program are în vedere reabilitarea, modernizarea şi dotarea centrelor de zi care vor furniza servicii sociale suport pentru copiii care părăsesc centrele rezidenţiale. Aprobarea cererilor face obiectul unor proiecte de hotărâre propuse pentru şedinţa ordinară a plenului CJ Iaşi de astăzi, 13 iunie.
Sute de copii vizaţi
Ca urmare a fondurilor limitate disponibile în acest program, la nivelul ţării s-a decis închiderea unui număr de 50 de centre de plasament. La centrul de plasament Bucium sunt ocrotiţi 116 copii, la Bogdăneşti sunt 104 copii, iar la „Sf. Stelian”, 26 copii. Cei mai mulţi se află însă în protecţia centrului de plasament Rosetti.
„Centrul rezidenţial C.A. Rosetti ocroteşte un număr de 147 copii cu diferite grade de deficienţă mintală, şcolarizaţi în şcolile speciale din municipiul Iaşi. Ţinând cont de complexitatea nevoilor specifice beneficiarilor, estimăm că un număr de aproximativ 48 de copii vor fi potenţiali beneficiari ai celor patru case de tip familial şi ai centrului de zi pe care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi intenţionează să le construiască prin intermediul acestei oportunităţi de finanţare”, au arătat reprezentanţii CJ Iaşi.
La Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Hârlău figurează 238 persoane cu dizabilităţi însă doar aproximativ 20 dintre aceştia vor beneficia de locuinţe protejate.
Sursă: ziarulevenimentul.ro
- Published in Local
Povestea uimitoare a tânărului ieșean care a uimit Italia cu talentul său. Facem cunoștință cu Silviu Marian Drângă
Povestea uimitoare a tânărului ieșean care a uimit Italia cu talentul său. Facem cunoștință cu Silviu Marian Drângă.
Locul în care ai copilărit este o carte de vizită atunci când treci granițele României. Județul Iași continuă să ofere societății române și Europei valori, recunoștință și nemarginite glorii. Astăzi îl vom cunoaște pe Silviu Marian Drângă.
Are 38 de ani acum, iar în urmă cu 11 ani a decis să lase în urmă Pașcaniul pentru a se face remarcat. Se întampla în primăvara anului 2006, când a primit vestea că Italia vrea să îl ‘’adopte,, împreună cu talentul său. Sau mai bine spus cu înclinația lui spre artă, spre o transpunere în culori a ceea ce noi vedem și putem transcrie doar în cuvinte.
Ca mulți alți tineri de vârsta lui a plecat în Italia sperând la un trai mai bun, la o viață în care să aibă mulțumiri de pe urma talentului său. Într-o țără în care arta ocupă un cu totul alt loc decât cel din România, se pare că șansa i-a surâs. Și-a făcut un nume în comunitatea locală de acolo și un loc în sânul iubitorilor de artă, care apreciază ceea ce face el.
“Mi-am început această carieră, să-i spunem, așa la vârsta de 20 de ani când începeam să fac grafică în tuș pe hărtie ciocan se numea pe atunci. După o jumătate de an am început deja în iconografia bizantină, facând asta timp de doi ani. Ulterior am trecut la faza de pictură în ulei pe pânză și ulei, exprimând peisajele și ceea ce simțeam în acea perioadă. Nu pot spune, m-au atras și chestiile abstracte (râde). Întotdeauna am căutat să evoluez, tocmai de asta am facut foarte multa practică pănă să ajung să fac primul portret, în creion, desigur ulterior am reușit să fac și portrete pe pânză. Iată că în urmă cu 8 ani aveam parte și de două expoziții la Casa de Cultură Pașcani, însă dorința de a evolua și posibilitatea de a pleca din țară a venit ca o șansă pe care mi-am asumat-o. Abia aici s-a făcut diferența, abia aici am descoperit adevărata artă și cât preț se pune pe ea“, declara Silviu Drângă în urmă cu trei ani.
În viață ai un singur tren de prins. Trebuie doar să fii receptiv, oricând se anunță plecarea!
Norocul pare să-i fi surâs iar acest lucru l-a transformat pe Silviu Drângă dintr-un simplu om într-un artist renumit, dar cu un nume împrumutat din Peninsula Italică. Astăzi el este cunoscut ca Pittore Silviu Dranga.
“Se pare că norocul m-a găsit sau l-am găsit eu aici fiindcă în acest oraș unde sunt eu stabilit acum, Sicilia, caută mereu să ajute tinerii. Este un oraș deschis, asta e clar, dar mai este și ideea ca aici este cu ce, în sensul de bani. Poate și în România ar vrea românii să o facă, dar nu au situație. Nu pot crede că românul nu ar aprecia arta. De exemplu când am avut expozițiile la Casa de Cultură Pașcani, am reușit să vând, dar datorită faptul că nu eram cunoscut, renumit, totul s-a limitat la două vănzări. Iata că Italia, în cei 7 ani de ședere mi-a oferit posibilitate să am 35 de galerii de artă expuse și nenumărate diplome primite”, a completat bărbatul pe un ton de învingător.
Cu talent te naști, dar ambitia ți-l șlefuiește!
Când întâlnești un asemenea talent te întrebi de unde a plecat practic totul, cât la sută din succesul final este ereditar și cât reprezintă ambiția de a te perfecționa, de a te șlefui. Aflăm despre ieșeanul nostru că ambele au contat în evoluția lui, dar balanța înclina mai mult spre dorința lui intrinsecă.
“Vocația mea…, știu că bunicul meu era artist, poate nu desena, dar crea măști, iar tatal meu mai obișnuia să facă schițe, dar repet, nivelul meu de la grafică până la a lucra cu anumite tehnici și produse eu am vrut să o fac. Vorbim despre diferite dimensiuni de artă”, adaugă Silviu.
Visul meu este să mă întorc acasă!
Mulți dintre noi nu se sustrag de la o stare de bine, de la o zonă de confort, însă el este dispus oricând să se întoarcă acolo de unde a plecat. Iubește să locuiască în Italia, dar iubește tot ce ține de România. Totuși, regretul lui Silviu Drângă este de a se întoarce într-o țară săracă, lipsită de deschiderea oamenilor către artă.
“Asta imi doresc! Să mă întorc de unde am plecat. Visul meu este să mă întorc acasă! Așteptăm să se schimbe în bine traiul de acasă, mentalitățile poate celor de la Guvern și nu in ultimul rând, aștept deschiderea oamenilor față de artă”, continuă cu o urmă de regret.
În acest moment al carierei sale sfătuiește tinerii talentați să rămână în țară daca li se ivește oportunitatea de a excela aici.
“Dacă au posibilitatea să rămână în țară și cineva care să îl poată ajuta, ar fi bine să rămână în țară, iar dacă vor să meargă în afară le recomand Franța. Acolo statul te ajută foarte mult. Și eu aș vrea să ajung în Paris sau Marsilia”, conchide artistul.
Ieri seară, Silviu a reușit să încununeze succesul. Tânărul a obținut Premiul Internațional de Artă Contemporană Salerno 2017.
“Încă o victorie pentru Silviu Drângă. „Il pittore di Pașcani”, este singurul român care a câștigat Premiul Internațional de Artă Contemporană care s-a desfășurat la Salerno.
Adoptat de Italia, dar cu gândul la locul natal, artistul se bucură de această victorie și o împărtășeșste cu cei de acasă: ”Sunt onorat de premiul câștigat și abia aștept să revin în țară. Mi-am propus să mă întorc în locurile în care am copilărit cât mai curând”, ne-a declarat Silviu Drângă.
La expoziția internațională care s-a desfășurat pe parcursul unei întregi săptămâni au participat 700 de artiști din toată lumea. Salerno a fost timp de șapte zile o „expoziție” cu opere de pictură, sculptură, colaje, tehnici mixte și gazda criticilor de artă. Lupta s-a dat între 2000 de artiști selecționți din întreaga lume. În urma criteriilor de selecționare, în finală au ajuns 311 artiști și 700 de opere.
În cursul serii trecute a avut loc și festivitatea de premiere. Pășcăneanul Silviu Drângă se află printre câștigători, el fiind singurul român premiat în Peninsula Italică.
Dranga Silviu Marian sa născut în Pașcani, România în 1979. Este un pictor Autodidact, fiind legat de desen încă din copilărie. Și-a exprimat întotdeauna o dorință înnăscută pentru desen. El a sosit în Italia în 2007, și-a stabilit reședința în Alcamo în provincia Trapani din Sicilia. El începe să facă drum în 2009, împreună cu alți artiști locali și regionali, luând parte la numeroase expoziții personale, și improvizații. Artistul în cercetările sale utilizează multe tehnici de pictura, variind de la sculptură la colaj”, conform newspascani.com.
sursă: insociety.ro
- Published in Cultură
Ieșeancă mutilată de maidanezi. Chirurgii plasticieni au operat-o de urgență!
Ieșeancă mutilată de maidanezi. Chirurgii plasticieni au operat-o de urgență!
O ieșeancă de 48 de ani din Iași a fost operată de urgență la Spitalul „Sfantul Spiridon” în urma mușcăturilor unui câine maidanez. Femeia a ajuns în Unitatea de Primire Urgente (UPU) cu răni grave la mâna dreaptă și sânul stâng.
Autoritățile susțin faptul că nu știu cu precizie dacă este într-adevăr vorba despre atacul unor câini maidanezi sau a unor câini domestici, nesupravegheați. Cu toate acestea, medicii au spus că victima a ajuns în stare foarte gravă. Ieșeanca a fost operată de urgență în clinica de chirurgie plastică, iar acum este internată în stare stabilă și se află sub tratament.
„Nu am fost sesizaţi cu privire la situaţia pe care o relataţi. În orice caz, fiind vorba despre o victimă umană, regretăm ce s-a întâmplat. Pentru siguranţa cetăţenilor, încercăm să prindem toţi câinii maidanezi din oraş. Echipele de hingheri lucrează zilnic, de la 6.00 la 20.00, şi prind cam 10 câini pe zi”, a precizat Cătălin Neculau, director adjunct la Salubris pentru „Ziarul de Iași” .
Se pare că, cu toate că hingherii muncesc la prinderea câinilor maidanezi mai bine de 12 ore pe zi, aceștia sunt de neoprit. Dupa spusele lor aceștia ar prinde în jur de 10 maidanezi pe zi. Însă atacurile continuă la nesfârșit. Cele mai periculoase zone unde sunt răspândiți sunt unele parcuri, colțurile de străzi, chiar și casele aflate în ruină de lângă drumurile principale, unde aceștia se adăpostesc.
- Published in Local
Intâmplările (ne)ştiute din Tudor Vladimirescu (part. I)
Intâmplările (ne)ştiute din Tudor Vladimirescu (part. I)
Iașiul, capitala Moldovei, unul dintre cele mai puternice centre culturale din România.
Dacă vizitezi Iașiul, nu ai cum să nu-ți „sară” în ochi, viața studențească, campusurile studențești, zecile de mii de studenți care colorează frumoasa urbe. Student în Iași nu înseamnă doar a învăța, a studia, distracția fiind una din principalele „arme” ale studenților. Toată lumea știe cum se distrează, în zilele noastre, studenții, dar oare ce făceau în faimoșii ani 80-90, când lucrurile stăteau altfel, atât din punct de vedere al tehnologiei, cât și al traiului. Iată mai jos, câteva din „poveștile” (ne)știute din campusul Tudor Vladimirescu:
Tropa-trop prin oraș…..diiii căluțul meu!!
Cum studenții de prin anii 90, nu prea aveau Youtube (categoric nu aveau), farsele trebuiau inventate, gândite. Într-un cămin studențesc din Tudor, mai mulți studenți s-au gândit să facă o farsă unui coleg. Zis și făcut! Au găsit un cal care păștea pe Bahlui (dacă ne uităm la pozele recente cu animale prin Iași, ne dăm seama că nu era greu să găsești un cal) și l-au băgat în cămin! Acțiunea nu a fost atât de grea, în fond, cât de greu e să urci un cal la etajul patru, dar ce nu știau studenții e că, frumosul animal, nu prea poate coborî… Și uite așa, o simplă farsă, s-a transformat într-o muncă titanică de a dresa săracul animal și a-l convinge să coboare scările. Conform martorilor, întreaga acțiune le-a ocupat studenților mai toată ziua, dar la sfârșitul zilei au rămas cu o pățanie pe care, nu o vor uita vreodată.
Coboară jos Rampunzel…cu cearșaful…
Înainte de 89 căminele nu erau mixte. Existau cămine strict pentru fete, altele strict pentru băieți. Ei, toată lumea știe că viața de student presupune și misiunea, dificilă la acea vreme, de a socializa cu persoanele de sex opus. Și tu ca tânăr student cum puteai să te duci într-o cameră de fete? La intrarea în cămin era falnicul portar, care nu îți permitea să intri, telefon nu exista, cum luai legătură cu fetele?
Eiii, soluții se găseau, nimic nu e imposibil! Uite așa a apărut „moda” de la acea vreme, anume, printre primii alpiniști care au apărut în Iași, au fost studenții care se cățarau în camerele de cămin, cu ajutorul complicilor, care le întindea bucățile de cearșaf pe fereastră.
Da ce-am făcut șefu?- varianta anilor 90′
Întâmplarea are loc pe vremea în care, celebrul Iullius Mall nu era nici măcar proiect, în locul actualului Mall, fiind cantina Universității. O zi frumoasă de mijlocul săptămânii, avea să se transforme într-o pățanie de neuitat, pentru portarul unui cămin. Era amiază, un student vine grăbit în cămin, cu o tavă plină de prăjituri, foarte amabil din fire se oferă să lase prăjiturile, cu tot cu tavă, portarului! Femeia, neștiind ce se ascunde în spatele acestei generozități, ieșită din comun, acceptă bucuroasă tava. La nici 5 minute, după ce a acceptat „mita”, hop și Poliția din campus, care căuta un individ care furase, ghiciți, o tavă cu prăjituri de la cantină. La auzul veștilor din ce în ce mai bune, portarul a trebuit să mărturisească teribilul complot și să colaboreze cu autoritățile în găsirea „infractorului”. Ei bine, nu știm exact ce s-a întâmplat cu recuperarea pagubei, mai ales că jumătate din „pradă” era deja ingerată. Un lucru e cert, dacă cineva vă dă o tavă cu prăjituri, și culmea, se află prin apropierea unei cantine, REFUZAȚI!
PS: Lucruri „culese” de la diverși portari din Campus Tudor Vladimirescu!
PS: Nu putem confirma 100% veridicitatea întâmplărilor
PS: Vom REVENI
Poate iti place si: Cetatea de sub asfalt. Harta Iaşiului subteran, între mit şi realitate
- Published in Divertisment
Gest REMARCABIL făcut de 3 fete din Iaşi pentru 3 câini vagabonzi
Gest remarcabil făcut de 3 fete din Iaşi pentru 3 câini vagabonzi
Astăzi faceţi cunoştinţă cu Alexia, Athina şi Ilinca, trei fetiţe cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, care printr-un simplu, dar important gest de umanitate, au reuşit să ne atingă sufletele.
Deşi au recurs la o activitate neaşteptată pentru vârsta lor, cele trei au adunat din puţinul pe care îl aveau şi au decis să ajute câteva sufletele abandonate pe străzile Iaşiului.
Au fost suficienţi câţiva bănuţi pentru a cumpăra un şampon de la o farmacie veterinară, fiindcă ce era mai important se afla deja în inimile lor: compasiunea. Pe lângă şampon, cele trei prietene au mai luat câte o zgardă şi o lesă.
Şi-au făcut „aprovizionare” cu apă din casă şi au luat atitudine. Acest exemplu este unul demn de urmat. Iată că dovezile sunt din ce în ce mai clare, cei mici ştiu să iubească sincer şi sunt neatinşi de răutatea oamenilor din jurul lor.
O adevărată lecţie pentru noi toţi! Când iubeşti cu adevărat, Dumnezeu se exprimă prin tine!
- Published in Local
Pensionarul cosmic: Povestea Ieşeanului care susţine că a stat de vorbă cu extratereştrii.
Un fost inginer al unui combinat din Iaşi susţine că din 1994 încoace, de când a fost vizitat prima oară de extratereştri, se află într-un permanent contact cu entităţi din alte galaxii. Întâlnirile se produc spre afinţit în anumite zone din oraş. Omul se laudă chiar cu o invenţie brevetată la OSIM privind „propulsia antigravitaţională sau energia ce acţionează asupra unui obiect lipsit de greutate”, invenţie datorată contactelor extraterestre.
Undeva în cartierul Nicolina îşi duce bătrâneţea ieşeanul Constache Anton. La 68 de ani ar trebui să se bucure de o pensie liniştită, dacă entităţi extraterestre nu i-ar da târcoale.
„Eu când am avut prima întâlnire a fost cam prin 94-95, dar eram în vizorul lor mai de demult. Eu i-am văzut şi am şi stat de vorbă. Sunt două entităţi. Este o entitate cu înălţimea până la brâul meu, şi o altă entitate, cum suntem noi aşa, nişte bărbaţi foarte simpatici. Primul extraterestru mi s-a prezentat prin 94. „Hai, Antoane până la deal!”, mi-a spus. Cei care se ocupă cu extratereştii şi fenomenele extrasenzoriale ar trebui să stea în urma mea la o distanţă considerabilă”, ne-a spus Anton Costache. Ieşenul susţine că, peste întâlnirile cu extratereştii, a avut şansa de a intra de două ori „în carlinga lor”, respectiv într-un obiect zburător.
Prima experienţă extraterestră
Omul ne-a prezentat chiar şi un calendar al întîlnirilor extraterestre, cu anul, luna, ziua şi ora la care s-au produs aceste întâlniri.
„Eu am avut o primă secvenţă (n.r. întâlnire) cu ei aici, pe Ioan Berindei (n.r. strada din cartierul Nicolina), într-o noapte. Erau deasupra la nişte salcâmi şi mă urmăreau. Sunt şi lucruri despre care nu pot vorbi pentru că nu vreau să-i deranjez. Problemele merg foarte departe. Ei te coordonează din toate punctele de vedere. Eu nu mă puteam ţine pe picioare că mă spijinea el (n.r. extraterestrul) când am intrat prima oară în navă. Când am intrat, atât a spus :”El este!”. Ce este înauntru este fabulos. Am ajuns în faţa unui obiect şi au început să-mi pună întrebări. După chestionar am mers într-o altă încăpere în care era o masă în formă de I iar în capul mesei erau doi extratereşti si trei Dalai Lama care m-au abordat”, ne-a relatat ieşeanul una din primele experienţe avute.
Potrivit acestuia, energia folosită de extratereşti face obiectul unui studiu cercetat la Centrul de Hadron de la Geneva. Mai mult, omul spune că în anul 2008 a înregistrat la OSIM o invenţie bazată pe „principiul propulsiei antigravitaţionale sau energia ce acţionează asupra unui obiect lipsit de greutate”. Ieşeanul susţine că ideile proiectului respectiv i-au fost date extratereştri, care l-au contactat şi l-au dus la bordul uneia dintre navele lor.
Fiul de ţăran din coasta mănăstirii
A doua incursiune în interiorul unei nave a fost în noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2011.
“M-am trezit în interiorul OZN-ului iar cineva mă palpa şi plimba pe mine un obiect necunoscut. Unul dintre ocupanţi a început să îmi pună întrebări în limba română. Cei cu care am vorbit au fost foarte civilizaţi”, povesteşte Anton.
Ieşeanul nostru cosmic s-a născut în anul 1951 în satul Hadâmbu, unde se află celebra mănăstire, într-o familie de ţărani cu 11 copii. La sinceritatea ţăranului român a apelat şi subiectul nostru care, sub semnul crucii, s-a jurat că tot ce ne-a relatat este purul adevăr pe care ar fi în stare să-l declare şi în faţa unui aparat plograf.
Primele apariţii de OZN-uri în spaţiul mioritic
România a fost vizitată, de-a lungul timpului, de mai multe OZN-uri, iar martorii susţin cu convingere că o parte dintre aceste apariţii s-ar fi sfârşit cu răpiri, ceea ce nu este şi cazul ieşeanului nostru care se pare că a căzut cu tronc extratereştrilor. În lume au fost semnalate mii de răpiri de oameni şi animale de către fiinţe extraterestre. Unele victime au reapărut după un anumit timp, cu psihicul puternic afectat, iar o parte dintre animale au fost găsite fără anumite organe interne, urmele operaţiilor la care au fost supuse fiind surprinzătoare prin acurateţea execuţiei şi greu de realizat cu tehnica terestră actuală. O apariţie bizară a unui obiect strălucitor, în septembrie 1972, în apropierea satului prahovean Valea Plopului, care a lăsat urme într-un lan de porumb, a reprezentat, pentru cercurile de specialitate, prima aterizare a unui OZN, atestată şi expertizată cât de cât ştiinţific, în România.extratereştri
Sursă: agorapress.ro (Radu SEICARU)
- Published in Legende