Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia ( III )
Misterul Peșterii Blestemate Partea III
Ne aflăm la sfârșitul anilor 1912, atunci când din cauza unor probleme pe fond politic și a mișcărilor revoluționare din țara noastră, cercetarea ascensiunii către Peșteră se amână. Primarul Iașiului abia pus în funcție. Dimitrie A. Greceanu reușește să facă rost de planurile tunelului și câteva schițe, privind presupusul amplasament al Peșterii, de la un argat al Hotelului Sankt-Petersburg unde au fost cazați cercetătorii Ruși.
Rămâne în Primaria Ieșeană doar 1 an de zile, apoi renunță la postul de Primar în favoarea lui Gheorghe N. Botez, nu înainte de a vinde documentele lui Matei B. Cantacuzino, care era avocat și profesor la Facultatea de Drept din Iași. După vânzarea documentelor, G.N. Botez se retrage la București, unde avea sa moară în urma exploziei unei bombe artizanale plasate la 8 Decembrie 1920, în Senatul României.
Schiță privind localizarea peșterii.
Matei B. Cantacuzino continuă cercetările asupra tunelului și împreună cu fiul său Vasile Cantacuzino decid să își croiască singuri drum spre Peșteră. Pe data de 29 Decembrie 1912 devine Primarul Iașiului după ce acceptă să facă parte din Loja Masonica de la Iași, având un atu în plus și resurse financiare, reușește să găsească intrarea în Peșteră la sfârșitul anului 1913.
Rămăne blocat de uimire, atât el, cât și băiatul său la peisajul care îi răsare în fața ochilor. Se spune că timp de 3 zile nu au mai ieșit din Peșteră, au stat și s-au bucurat de fiecare bijuterie și bănuț în parte.
Întors printre cetățenii de rând își dă demisia de la Primăria Iași, unde este eliberat din funcție câteva zile mai târziu, la data de 6 Ianuarie 1914.
Începe să facă un inventar al lucrurilor aflate în peșteră împreună cu fiul său Vasile, și astfel după 2 luni de zile se pare că reușește să facă un inventar complet. Cel puțin așa apare în unul din caietele sale găsite după moartea acestuia.
– 12.450 de monede de Aur 1/2 Findik (Imperiu Otoman circ. 1703-1730)
– 67.800 de monede Argint 1 Para (Imperiu Otoman circ. 1703-1730)
– 87.00 de monede Argint, Ungaria Leopold 1. circ 1698.
– 24 Coliere de Aur, 68 de Brățări, 52 de Inele și Ghiuluri, 22 de Sfeșnice, 36 de cutii ptr bijuteri toate din Aur, 16 Brâuri cu Bafta din Aur (O bafta de boier avea intre 1 si 3 kg de Aur), 120 de Pahare din Aur si Argint, 44 de farfurii de argint, 36 de seturi de tacâmuri, haine, blanuri, s.a.
Matei.B.Cantacuzino se gândește serios, să părăsească țara cu tot cu comoara și decide să își găsească un aliat de nădejde, așa că ia legătura cu un bun prieten de-al său Alexandru Constantin Cuza un cunoscut om politic, nepot direct de-al lui Alexandru Ioan Cuza.
Din păcate, planurile lui îi sunt date peste cap de venirea Primului Război Mondial și aderarea României la Convenția cu ANTANTA (4 August 1916). Astfel se vede nevoit să zidească Peștera și să își minimalizeze cheltuielile de frica armatei, care mișuna pe străzile Iașului, având în vedere că Iașul devine Capitala Țării și găzduia și Familia Regală.
Fiul său Vasile Cantacuzino, militar de carieră fiind la acea vreme, este trimis la București în apărarea fostei Capitale. Când germanii ocupă Bucureștiul, acesta se reintoarce în Iași pentru a fi alături de tatăl sau.
Trenul deraiat la poalele Cetățuii
Pe data de 31 Decembrie 1916, trenul cu care călătoarea Căpitanul Vasile Cantacuzino, rămâne fără frâne în Gara Bârnova și la poalele dealului Cetățuii în localitatea Ciurea, deraiază. Căpitanul Vasile Cantacuzino moare împreună cu alte peste 1000 de persoane. Din păcate trupul Căpitanului nu poate fi identificat și, astfel este îngropat împreună cu alte câteva sute de persoane într-o groapă comună la locul tragediei. La auzul tragicei vești, Matei B.Cantacuzino înnebunește de durere și se retrage din viața socială a Iașiului.
La scurt timp după moartea singurului său băiat, îi mor părinții și soția. La sfârșitul anului 1925 acesta este găsit mort în casă, în condiții misterioase.
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (I)
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (II)
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (IV)
- Published in Legende
Să ne întoarcem puţin în timp: începutul anilor ’90, litoralul românesc. Pe plajele ticsite de cearşafuri colorate, cu vânzători ambulanţi de porumb fiert sau hamsii, cu deţinătorii de animale exotice pentru celebra poză la mare, răsună, de dimineaţa pe seara, RADIO VACANŢA. Tot aici, auzi şi despre copiii pierduţi de părinţi, dar şi muzica străină atât de rară în această perioadă…
„Aici, Radio Vacanţa“, aşa începea vara pe litoralul românesc. Semnalul în cinci limbi al postului de radio ne dădea deşteptarea în vacanţa de vară. Semnalul sonor era acompaniat de melodia prelucrată „Valurile Dunării“.
Începuturile staţiei merg undeva către anul 1967.
Omul care şi-a legat destinul de Radio Vacanţa pentru totdeauna este Doina Caramzulescu, printre primii crainici şi realizatori care au deschis postul de radio. Avea 22 de ani şi a acceptat imediat!
„Eram foarte încântată, am crezut că toată ziua stăm pe plajă“, mărturiseşte ea, conform Adevărul.ro.
DIN GARAJUL VILEI, LA HOTEL STĂNIŞEL
„Mă simţeam foarte bine aici. Era altă atmosferă. În ţara asta comunistă, la mare, aveai sentimentul că respiri alt aer. Oamenii puteau să vorbească mai liber. Începusem chiar să visăm la posibilitatea unor excursii în Occident. Magazinele aveau marfă mai multă ca înainte şi găseam chiar mărfuri occidentale“, îşi aminteşte aceasta.
Postul de radio devine repede celebru, fiind unicat în Europa: de aici, se transmitea ÎN CINCI LIMBI – română, engleză, franceză, germană şi rusă. Probabil vă întrebaţi de ce? Simplu: numărul mare de turişti străini.
Difuzoarele mici şi înfundate strigau din oră în oră “Aici Radio Vacanţa”, “Hier Spricht Der Ferienfunk!”, “This is Radio Holidays!”, “Govorit Radiostanţia Otdîh!”, “Qui Radio Vacanţa!” şi “Ici Radio Vacances!”.
Transmisia începea la ora 9.00 dimineaţa, se încheia la 14. Se relua la 17:00, până la ora 19:00, zilnic. DIN MAI, PÂNĂ ÎN OCTOMBRIE.
NU DAŢI BANII PE PROSTII, LUAŢI BANANE LA COPII!!!
În tot acest timp, turiştii se bucurau de fotografii de ocazie însoțiți de recuzita lor exotică – „Colorata, mâine-i gata!” – și vie precum maimuța sau cămila, până la vânzătorii de orice – „Nu dați banii pe prostii, luați banane la copii!”, de porumbul fiert, seminţele în con de ziar şi celebrele hamsii.
SIMONA GHERGHE, LA MARE
Pe lângă muzică nouă şi emisiuni, RADIO VACANŢA însemna şi anunţurile cu micuţii rătăciţi de părinţi.
ANII ’90, FĂRĂ TELEFON MOBIL SAU BRAŢĂRI SPECIALE PENTRU COPII! RADIO VACANŢA, “LOC DE PELERINAJ” PENTRU MICUŢII RĂTĂCIŢI DE PĂRINŢI…
„O fetiță de cinci ani, din Tulcea, s-a pierdut în zona umbrelelor roșii de pe plajă, iar părinții ei sunt rugați să o recupereze de la studioul Radio Vacanța”… Cam aşa sunau anunţurile celor de pe post. Dintr-o dată, te ştia tot litoralul…
Treaba stătea cam aşa: copilul începea să plângă, era luat la întrebări de cei din jur şi, în cazul în care nu se afla nimic, era dus în studio-ul “Radio Vacanța”, difuzoarele fiind amplasate pe toate plajele. Aici, în funcție de tunsoare, culoarea slipului și de ce informație mai era în stare copilul să dea, se formula un anunț care avea să răsune pe întreg litoralul.
Daniel Sârbu, în prezent, manager al postului Radio Constanţa, povesteşte că cele mai frumoase amintiri ale lui se leagă de copiii pierduţi pe plajă şi ai căror părinţi veneau să-i caute la Vila 1 Mamaia.
„Aveam aici o mini-grădiniţă, pentru că am avut zile când aveam şi câte şapte-opt copii pierduţi, care stăteau şi îşi aşteptau părinţii. Veneau plângând, în general, numai că, în momentul în care se întâlneau unii cu ceilalţi, începeau să se joace. Noi făcusem o colectă şi le cumpărasem jucării cu care să-şi petreacă timpul şi atunci când veneau părinţii aproape că nu mai voiau să plece pentru că îşi făcuseră prieteni“.
Rămas fără utilitatea lui, Radio Vacanța s-a retras de pe plajele copilăriei noastre în studioul Radio Constanța, acolo unde a fost redus la un program transmis din 4 iulie on air și online.
SURSE: ADEVARUL.RO, VICE.RO, RADIOVACANTA.RO
- Published in National
Cea mai mare catastrofă din istoria Căilor Ferate Române: Accidentul de la Iasi, Ciurea din 1/13 ianuarie 1917
La Ciurea, în ianuarie 1917, a fost iadul pe pământ, „iadul adevărat în toată grozăvenia lui”, aşa cum scrie Elena Emandi într-un volum de memorii din 1919. Cel mai cumplit accident feroviar din istoria României şi, după alte surse, cea mai mare catastrofă de acest fel din lume, în intervalul 1830-1930. Desigur, la vremea respectivă, România era pe punctul de a dispărea de pe harta lumii:în stare de război cu Puterile Centrale, cu mare parte din teritoriu ocupată de germani, cu administraţia şi armata refugiate în Moldova. În aceste condiţii cu totul vitrege deraiea ză la Ciurea, lângă Iaşi, un tren arhiplin, care venea de la Galaţi, doldora de oameni care fugeau din calea războiului.
Istoria căilor ferate din România este încă un spaţiu cu multe necunoscute, iar aceastăstare de fapt e pricinuită şi de lipsa unor instituţii academice, aşa cum sunt în Occident, care să aibă ca obiect de activitate studiul acestui domeniu. Una dintre temele nu suficient de profund cercetate la noi este şi cea a accidentelor produse pe căile ferate din România. Aici se detaşează două cazuri:povestea acarului Păun şi accidentul de la Ciurea. Povestea acarului Păun a fost publicată în, , Historia”, în iulie 2013, sub forma unui studiu care a contribuit, alături de alte materiale scrise pe această temă, la descifrarea şi popularizarea, , mitului ţapului ispăşitor” personificat de omul de rând, din popor.
Articolul de faţă îşi propune a fi o contribuţie la clarificarea unui subiect prea puţin explorat, cel al accidentului din 13 ianuarie 1917, de la staţia Ciurea, aflată în vecinătatea imediată a Iaşiului. Despre acesta avem două-trei referinţe în lucrări de istorie generală, publicate în anii 1970-1990, în care este tratată prima jumătate a secolului al XX-lea. Accidentul e amintit şi într-o istorie a CFR, Epopeea feroviară românească, publicată în 1977 de către C. Botez, D. Urmă, I. Saizu, după cum există şi câteva articole din presa recentă (2005-2013), dar şi citări în lucrări ale unor remarcabili istorici feroviari provenind din rândurile CFR:Radu Belu, Ion Mitican, Ilie Popescu.
În linii mari, în lucrările sau articolele de mai sus se avansează impresionantele cifre de 800, 1.000 sau peste 1.000 de morţi, victime ale deraierii unui tren la Ciurea;iar acest număr de victime plasează România pe primul loc într-un șir al accidentelor feroviare mondiale din perioada 1830-1930[1]:
1.Ciurea, România, 13 ianuarie 1917, deraiere şi coliziune trenuri în gară:600-1000 de morţi
2. Saint Michel de Maurienne, Franţa, 12 decembrie 1917, deraiere:540 morţi
3.El Virillo, Costa Rica, 14 martie 1926, deraiere de pe un pod:248 morţi
4. Gretna Green, Scoţia, 22 mai 1915, coliziune trenuri:227 morţi
5. Beloeil, Canada, 29 iunie, 1864, deraiere de pe un pod:99 morţi
6. New York, SUA, 1 noiembrie 1918, deraiere de pe linie:93 morţi
7.Ashtabula, Ohio, SUA, 29 decembrie 1876, pod prăbuşit:92 morţi
8. Niigata, Japonia, 3 februarie, 1922, avalanşă:87 morţi
9. Hammond, Indiana, SUA, 22 iunie 1918, coliziune trenuri:86 morţi
10.Chatsworth, Illinois, SUA, 11 august 1887, prăbuşire pod:84 morţi
Mai mult, pornind de la acelaşi număr de victime, fie el şi aproximativ, Căile Ferate Române se situează și în primele locuri ale unui bilanț al tuturor timpurilor, în care primul loc este ocupat de către dezastrul din Sri Lanka, din 2004, când au murit 1.700 de oameni.
De ce nu se cunosc prea multe date despre accident?
Lipsa informaţiilor este generată în primul rând de situaţia excepţională în care se afla statul român în acel moment. Regatul României era în stare de război cu Puterile Centrale, iar administraţia, armata şi o mare parte a cetăţenilor se aflau refugiaţi în Moldova. Statul român era pe punctul de a fi ocupat şi desfiinţat de către germani. Dată fiind starea de război, doar câteva ziare au reușit să informeze despre accident. Se pare că nici în arhive nu sunt documente care să prezinte date certe. Nu se ştie foarte clar dacă a existat o anchetă şi unde se află rezultatele acesteia. Ca atare, sursele de informare pentru cercetători sunt limitate doar la mărturiile de peste timp ale supravieţuitorilor, la lucrări memorialistice, presa vremii, publicaţiile interbelice care au abordat subiectul.
Discuţii stârneşte şi fotografia vehiculată în toate mediile drept cea care înfăţişează accidentul de la Ciurea;imaginea care s-a impus în conştiinţa publică a ultimilor ani. Realizată, după cum se afirmă, la data de 6/19 ianuarie 1917, ea nu prezintă însă nicio urmă de zăpadă, cu toate că două surse memorialistice distincte vorbesc despre călătorii care se aflau pe acoperişurile vagoanelor şi care au scăpat cu viaţă pentru că au fost proiectaţi în zăpada căzută în cantităţi mari în acele zile[2]. Ca atare, această fotografie, în opinia noastră, nu este datată corect. Se cunoaşte că la Ciurea au mai avut loc accidente feroviare cândva la începutul secolului al XX-lea şi în 1925[3]. Cel mai probabil aceasta a fost făcută cu una dintre aceste ocazii.
Numărul de vagoane ale trenului reprezintă o altă necunoscută. Sursele abordate vorbesc despre 26 sau 60 de vagoane[4], iar lipsa unor documente de înregistrare ale CFR adânceşte şi ea misterul. De aici rezultă o altă mare problemă:care a fost în realitate numărul călătorilor? Dar numărul morţilor şi al răniţilor? Cele mai uzitate surse istoriografice ale accidentului se referă la 800-1.000[5]sau chiar la peste 1.000 de morţi[6]. Ele au fost astfel propagatoarele cifrelor rotunde (şi exagerate, desigur) de morţi ai acestei catastrofe.
Parcurgerea numeroaselor scrierilor memorialistice privind perioada Primului Război Mondial ne-a dat posibilitatea identificării unor mărturii mult mai sigure privind accidentul de la Ciurea, dar şi a unor clarificări privind numărul morţilor, aspecte pe care le vom prezenta în cele ce urmează.
Foto: Considerată a fi imaginea tragediei de la Ciurea, fotografia a fost realizată, probabil, cu prilejul unui alt accident din aceeași stație
Cum s-a produs tragedia?
Descrierea călătoriei cu, , trenul morţii” pe ruta Galaţi-Ciurea, redată de fiica ambasadorului Franţei, aflată printre pasageri. „A murit Take Ionescu!”, au titrat ziarele germanofile din Muntenia ocupată.
Trenul de Etapă 1 sau „Curierul”, cum i se mai spunea, a plecat din Galaţi cu destinaţia Iaşi vineri, 30 decembrie 1916/11 ianuarie 1917, cu o întârziere de câteva ore, pentru că gara fusese bombardată de aeroplanele germane[7], iar locomotiva sa, atinsă de bombe, a trebuit înlocuită. Ocuparea Brăilei de către germani, care au început să bombardeze Galaţiul, i-a determinat pe refugiaţii din Muntenia să părăsească localitatea devenită nesigură. Lor li s-au adăugat elevi și soldaţi aflaţi în permisii. Alături de români, în tren călătoreau ofiţeri şi soldaţi ruşi, dar şi membri ai misiunii militare franceze. Printre cei mai cunoscuţi călători erau Emil Costinescu, fost ministru de Finanţe, Yvonne Blondel, fiica fostului ambasador francez la Bucureşti[8], geograful George Vâlsan, marchizul Belloy (oficial francez).
Foarte curând, trenul a devenit supraaglomerat. În gările de pe traseu se pare că s-au mai adăugat vagoane, trenul staţionând ore în şir pentru ca alte sute de călători să-şi facă loc. „Nu era un colţişor liber, nu se putea să-ţi fixezi cele două picioare măcar pe o scară sau un tampon… erau în trenul acela, funcţionari înalţi, o misiune străină, femei, copii şi Ruşi-îngrozitori de mulţi”[9], constată unul dintre călători., , Te întrebai încă unde-şi mai poate găsi loc acest puhoi de umbre, încărcate cu boccele…”[10], scrie un altul.Condiţiile de călătorie au fost cumplite:vagoanele, multe dintre ele foste de marfă, luminate cu lămpi cu gaz, erau reci, ferestrele nu mai aveau geamuri, ci scânduri care nu reuşeau să oprească pătrunderea frigului, iar pentru cei care călătoreau pe acoperişurile vagoanelor era un miracol cum de reuşeau să rămână acolo. „Spre groaza noastră, un bărbat şi un băieţel de 10 ani au fost daţi jos îngheţaţi. Alte umbre ce se clătinau, împietrite de frig, povesteau că, la unele curbe, mai mulţi oameni – bărbaţi şi femei – fuseseră aruncaţi de pe tren”[11], scrie Yvonne Blondel.
„Am simţit perfect cum trenul a sărit de pe şine ca o reptilă monstruoasă de fier şi de oţel”
Trenul a staţionat toată noaptea la Bârlad pentru că zăpada căzută din abundenţă a blocat calea ferată şi nu s-a mai putut circula, în ciuda eforturilor soldaţilor şi feroviarilor de a debloca linia[12]. A doua zi, pe 12 ianuarie, convoiul a plecat spre Iaşi, cei 120 de km fiind parcurşi pe toată durata zilei, ajungând în apropierea destinaţiei în preajma orei unu noaptea[13], când s-a produs şi accidentul.
După ultima staţionare, la Bârnova, trenul a intrat pe panta de coborâre de la staţia Ciurea, aflată la doar câţiva kilometri de Iaşi. Când mecanicii şi ceilalţi membri ai echipajului au încercat să reducă viteza, au realizat că frânele, deşi fuseseră verificate la staţia anterioară şi erau în regulă, nu au mai putut fi acţionate. „Sorgintea acestui accident– după cum se arată în documentele oficiale – este întreruperea comunicaţiei aerului în conducta frânei Westinghouse… întrerupere provocată… prin aglomeraţia extraordinară de călători, cari şedeau pe tampoane şi pe cuplele vagoanelor şi prin urmare, printr-o mişcare involuntară a mânei sau piciorului, au închis robinetul de conducta de aer, izolând astfel frâna Westinghouse, fie într-un loc fie în mai multe locuri… mai mult:din cauza marei aglomeraţiuni de călători, personalul nu putea să manipuleze în voie frâna de mână”[14].
Ziarul „Mișcarea” informa cititorii că frâna cu aer comprimat a funcţionat doar pentru primele două vagoane, robinetul fiind închis accidental la vagonul al III-lea[15]. Urmarea a fost deraierea acestuia şi ciocnirea cu o locomotivă aflată în staţionare pe o altă linie. Acul vitezometrului locomotivei a fost găsit blocat la 95 km[16], indicând viteza pe care trenul a avut-o în acele clipe. Momentul critic al accidentului este descris astfel:„Am simţit perfect cum trenul a sărit de pe şine ca o reptilă monstruoasă de fier şi de oţel, trăgându-i pe toţi călătorii săi spre mutilare sau spre marea călătorie de dincolo… Aveam senzaţia că sunt aruncată în fundul unui puţ, o ploaie de obiecte alunecând în jurul corpului meu… Cât a durat acest supliciu? Câteva minute, dar mie mi s-a părut interminabil…”[17].
Victimele, înmormântate în gropi comune, pe câmpul din spatele gării
Urmările au fost infernale:lămpile cu gaz, cărbunii din sobele improvizate ale vagoanele au condus la incendierea acestora, iar ţipetele răniţilor prinşi între fiare au sfâşiat sinistru tăcerea nopţii. Curând au luat foc şi două vagoane de muniţii staţionate pe altă linie din gara Ciurea, fapt care a contribuit la creşterea numărului victimelor. Lupta pentru supravieţuire a fost foarte dură. Yvonne Blondel a fost scăpată in extremis de către doi soldaţi ai misiunii militare franceze, care au scos-o dintre resturile vagonului său exact când hainele începeau să-i fie cuprinse de flăcări[18]. Dramele celorlalţi călători au fost de nedescris. Unii au pierit în foc, alţii au murit zdrobiţi de impactul deraierii. Cei care călătoreau pe acoperişurile vagoanelor au fost fie aruncaţi sub vagoane, unde au pierit secţionaţi de cumplita greutate a acestora, fie au fost aruncaţi în stratul salvator de zăpadă[19]. Aceeași supraviețuitoare franceză descrie cu detalii scenele tragediei, inclusiv apariţia unor profitori de ocazie, care au jefuit călătorii[20]. Au apărut şi echipe de salvatori – soldaţi ai depozitului de muniţii aflat lângă gară, un batalion de căi ferate, două companii de soldați români și două companii de soldați ruși[21]– fapt care a micşorat numărul victimelor catastrofei. Cei care s-au salvat, aflați în stare de şoc, dar şi răniţii au fost duşi în gara Iaşi, unde li s-au acordat primele ajutoare.
O altă memorialistă, Elena Emandi, nota:„A fost acolo iadul adevărat în toată grozăvenia lui și puținii care au scăpat cu viață erau ca nebuni de oroarea scenelor ce s-au petrecut sub ochii lor”[22]. La fața locului au venit și oficialitățile – Dimitrie Grecianu, ministrul Lucrărilor Publice, procurorul general, prefectul de Iași, dar și agenți ai Siguranței care au început să-i ancheteze pe martori[23]. Dimineaţa, vestea s-a răspândit în tot oraşul, mulţi alergând să privească spectacolul înfricoşător al morţii. Lumina zilei a dezvăluit amploarea tragediei:„În trecere prin Ciurea am privit dezastrul:vagoane sfărâmate, arse şi echipele de lucrători scoteau încă morţii de sub ruine. În spatele gărei erau înşiraţi pe patru rânduri morţii… Erau multe sute. Cu ochii scoşi, capetele sparte, braţe detaşate, mâini, picioare, momâi arse. Femei, ofiţeri, soldaţi…”[24].Un altul notează:„Un şir întreg de vagoane arse, cari nu mai păstraseră decât scheletul de metal, muiat ca ceara de focul ce-l mistuise… în jurul gării totul părea ruină şi mormânt…”[25].
Victimele au fost înmormântate în gropi comune, pe câmpul din spatele gării Ciurea, începând din ziua de 3 ianuarie[26], pentru victimele identificate până la acea dată – 374 persoane[27]. În zilele următoare, la comandamentul din piaţa gării, au fost afişate listele provizorii cu numele morţilor identificaţi[28]. Curând, zvonurile au început să se împrăştie:s-a vorbit despre averi fabuloase evaporate în incendiu sau jefuite de hoţii de ocazie, a fost amplificat numărul morţilor, iar nume celebre au fost vehiculate printre victime. În Muntenia ocupată de germani, un memorialist ne spune că presa a informat despre accidentul de la Ciurea, consemnând cu bucurie răutăcioasă „moartea lui Take Ionescu, Cantacuzino (ministru de justiţie), Constantinescu (ministrul de finanţe)”[29].
Astăzi, doar o singură cruce mai aminteşte de catastrofă, cea a lui Vasile Cantacuzino, fiul eminentului jurist şi om politic Matei Cantacuzino.
Medicul militar Vasile Bianu:568 de morţi şi 756 de răniţi
Vestea catastrofei de la Ciurea a căzut ca un trăsnet. Era încă o lovitură dureroasă pe care românii o primeau la acea vreme, după cum reiese din volumele de memorii ale epocii, care surprind imaginea dezastrului:I.G. Duca, ministru în guvernul Brătianu, vorbeşte de 800 de morţi[30];Constantin Argetoianu – peste 500 de morţi[31], generalul Berthelot consemnează că au fost 200 de morţi şi 300 de răniţi, printre aceştia un înalt oficial francez mort şi doi ofiţeri răniţi[32];Pia Alimăneştianu, 300 de morţi şi 300 răniţi[33], Rusu Abrudeanu – 300 de morţi[34], Alexandru Daia afirmă că au fost 2.500 de morţi şi răniţi[35].
Majoritatea memorialiştilor oferă cifre rotunde, necitând nicio sursă-raport oficial, ci doar zvonurile ori cifrele vehiculate în anturajul lor. La o primă vedere, două cifre par credibile:a ministrului I.G. Duca – 800 de morţi şi a generalului Berthelot – 200 de morţi. Aceştia ar fi putut avea acces la informaţiile şi concluziile autorităţilor, date fiind funcţiile lor. O altă sursă redă, probabil, cifra reală a dimensiunii catastrofei. Este vorba de medicul militar Vasile Bianu, care consemnează singura cifră exactă găsită de noi în acest demers:568 de morţi şi 756 de răniţi. Printre morţi:doi francezi – un aviator şi colonelul Viallat, un colonel şi 45 de soldaţi ruşi, opt ofiţeri români[36]. Tot el mai consemnează şi numărul celor aflaţi în tren:5.000 de călători[37]. Doctorul Bianu mai relatează, dar fără să avanseze o cifră, că în zilele următoare numărul morţilor a crescut prin decesul unora dintre răniţi. Aceleași cifre au fost publicate și în ziarul „Mișcarea”[38], fapt care ne conduce la concluzia că Bianu le-a luat direct din ziar sau a avut acces la datele colegilor săi din sistemul sanitar. Ca atare, bilanţul dezastrului a fost undeva în jurul a 650 de morţi şi nicidecum 800-1.000, cum s-a vehiculat în istoriografia noastră.
Epilogul catastrofei
Ecourile evenimentului s-au reflectat şi în presa feroviară interbelică, dar şi în literatura română. La scurt timp după război, în 1921, a apărut un roman intitulat Strada Lăpuşneanu, unde autorul, Mihail Sadoveanu, redă o scenă a accidentului de la Ciurea.
Supravieţuitorii tragediei au purtat cu ei pe toată durata vieţii spaimele momentului. Unii le-au reflectat în memorii, aşa cum au făcut Yvonne Blondel, Nicolae Dunăreanu, iar alţii s-au ales cu traume, invalidităţi permanente. Printre aceştia, cel mai cunoscut caz este cel al marelui geograf George Vâlsan (1885-1935). Acesta nu a fost socotit apt pentru a lupta pe front, dar s-a retras în Moldova, la Galaţi. Chemat la Iaşi pentru îndatoriri universitare, a prins un loc în fatidicul tren de etapă care a deraiat la Ciurea. După accident, a stat în spital până în septembrie 1918, suferind mai multe operaţii, după cum reiese din corespondenţa sa[39]. Geograful a rămas toată viaţa cu urmări dureroase ale accidentului, care i-au agravat boala de stomac de care suferea. Sextil Pușcariu consemnează în Memoriile sale că „o intervenție grea îl peticise, ca s-o mai poată duce câtva timp Și totuși, Vâlsan a mai trăit 17 ani. Prin voința lui de a trăi”[40].
Unii dintre supravieţuitori, dar şi urmaşii celor decedaţi s-au adresat după război instanţelor de la Iaşi pentru a cere despăgubiri de la CFR. Urmărind acest fir, am descoperit că a existat un Raport al Comisiei Superioare de Anchetă din 24 ianuarie 1917[41]. Au fost întocmite chiar şi studii juridice ale cazului[42]. Raportul comisiei de anchetă a concluzionat, după interogarea personalului de pe tren şi a martorilor, că nu există nicio culpă a CFR, nicio eroare a personalului, cauza accidentului fiind starea excepţională de război care a condus la nefericitul eveniment, la supraaglomerarea trenului care a împiedicat manipularea frânelor vagoanelor[43]. După cum reiese dintr-un studiu al accidentului feroviar, realizat de către dr. N.I. Râmniceanu[44], avocat al CFR, responsabilitatea a fost doar a pasagerilor care şi-au asumat riscul de a călători în condiţii improprii, mulţi dintre ei neavând legitimaţii de călătorie. Funcţionarii CFR şi-au făcut datoria, nefiind în culpă, iar trenul, dar şi teritoriul se aflau sub jurisdicţia armatei. Pagubele pricinuite călătorilor au fost considerate ca fiind pagube de război, după cum a stabilit Comisiunea Centrală de despăgubiri în 1919, iar călătorii ar fi trebuit să fie despăgubiţi de această comisie[45]. Probabil nu au primit nicio compensaţie, iar instanţele au respins pretenţiile victimelor.
Acestea sunt, în linii mari, coordonatele unui nefericit eveniment care rămâne în istoria Căilor Ferate Române drept cea mai mare catastrofă petrecută la noi. Împrejurările extraordinare ale tragediei şi lipsa documentelor din arhive au întârziat mult clarificarea cauzelor și a efectelor accidentului;viitorul poate aduce însă noi informaţii care să îmbogăţească studiul nostru.
Sursa: historia.ro
- Published in Info Trafic, Legende
Ce păreri aveți despre mămicile care își pupa copiii pe gură? Uite ce spun specialiștii
Sunt multe întrebări de baraj despre sexualitate pe care copiii le adresează părinților, dar și mai multe pe care părinții și le pun singuri referitor la comportamentul față de copil. Cum este mai bine să procedăm? Ne putem schimbă în față copilului? E bine că mamă să-și sărute pruncul pe gură? 
Iată două dileme care apăr în viață oricărui părinte. Să le luăm pe rând. Ne putem schimbă în față copilului? Specialiștii ne recomanda să evităm nuditatea atunci când copilul este prezent. În jurul vârstei de 2-3 ani copilul începe să devină conștient de diferență între sexe și foarte interesat să afle cât mai multe.
Părinții reprezintă modelele sale. Copilul trebuie tratat că un oaspete de onoare, adică niciodată părinții să nu apăra goi pușcă în față lui. Explicația? Nuditatea lor este foarte atrăgătoare pentru copil. Un băiețel de exemplu și-ar dori să fie că tati și începe imediat să compare, să se gândească, să analizeze.
Pot apărea sentimente de inferioritate și tulburări de personalitate. Copilul la 3 ani nu realizează că este mic, el se consideră la fel din punct de vedere al corpului și vrea să fie că tati în toate privințele.
Dacă totuși se întâmplă, tatăl (după caz mama-unei fetițe) trebuie să îi explice cât mai pe înțelesul lui de ce sunt diferențe între ei și faptul că și tatăl a fost cândva băiețel și a arătat exact că și copilașul. În concluzie, acasă părinții este de preferat să fie mereu decenți, adică să păstreze cel puțin limită lenjeriei intime.
În cazul copil – părinte de sex opus, iarăși avem o situație de evitat, mai ales în perioada în care copilul poate prezența complexul lui Oedip.
E bine că părinții să-și sărute copilul pe gură? Psihologii și psihanaliștii nu recomanda acest lucru, nici acasă și nici în public. Mai ales în perioadă în care copilul se poate confruntă cu complexul lui Oedip.
Pupicul pe gură poate fi seducător pentru copil la vârstă de 2-3 ani, când începe o perioada în care băiețeii vor să fie că tații lor și sunt umbră mamelor, spunând chiar că sunt „îndrăgostiți” de ele. Iar fetițele își copiază mamele și ar dori să le ia locul în relația cu tații. Se machiază, vor să poarte lucrurile mamei și sunt geloase vizavi de tăți.
Aceste manifestări pot fi după caz mai atenuate sau mai intense. Important este că părinții să-și ajute copilul să treacă peste această etapă normală fără a pune „gaz pe foc”.
Dacă părinții sunt fermi și păstrează anumite limite, copilul se adaptează, ceea ce va fi în avantajul lui. Va înțelege mai rapid relațiile mamă-tata și părinte-copil. Chiar dacă cel mic este gelos, își îmbrățișează părintele și insistă să-l sărute pe gură, trebuie să i se răspundă cu afecțiune părintească, să nu se simtă deloc respins, dar în același timp cu fermitate:
„Nu mă poți săruta pe mine pe gură așa cum face mami (după caz, tati). Ea are acest drept pentru că noi suntem căsătoriți, iar tu ești copilul nostru. Când te vei face mare te vei căsători și tu cu cineva și vei face la fel.”
Copilul va înțelege astfel devreme orânduirea socială și dezvoltarea lui din punct de vedere psihic va fi mai sănătoasă. Dacă în casă există bunici, părinții se pot folosi de acest lucru pentru a-i explică mai bine:
„Uite, eu sunt fiul bunicăi, dar nu o sărut niciodată pe gură, așa cum o sărut pe mama voastră, pentru că ea este soția mea.”
De reținut: copilul nu trebuie făcut niciodată gelos intenționat, pentru amuzamentul părinților și nici nu trebuie umilit în public. Copilului trebuie să i se explice mereu și mereu totul, cu vorbe pe înțelesul lui, dar ancorate în realitate.
Această conduită îl va ajută pe copil să realizeze mai ușor diferență între sexe și raportul între oameni. De asemenea, va ști să recunoască mai repede o tentativă de incest dacă se va confruntă vreodată cu așa ceva și își va anunța imediat părinții în cazul în care o cunoștință sau un străin îl atinge într-un mod necorespunzător, în lipsa lor.
Bineînțeles, nici din punct de vedere al sănătății și igienei nu este indicat. Există bacterii în saliva adultului care nu ridică nici un fel de probleme, însă transferate în organismul micuțului pot declasa anumite boli. În plus, sunt părinți care fumează, consumă cafea ori alcool. Copilul nu trebuie să între în contact cu acești vapori.
- Published in Sănătate
O femeie medic a scris un mesaj pe forumul aktual24 unde relatează dramele prin care trec medicii prin spitale:
„Nu ne-a tras nimeni de manecă să ne spună cât de batjocoriți o să fim, nu știam ce salarii sunt”, scrie ea.
Mesajul acesteia vine în contextul unei dezbateri foarte aprinse ce a fost purtată pe forumul menționat mai sus cu privire la relația dintre medici și pacienți.
Reproducem integral postarea cutremurătoare a femeii:
,,Ce ușor e să vorbești când ești în afară sistemului, ce ușor e să critici când nu simți pe pielea ta.. Sincer, nu, mulți nu știam ce ne așteaptă când am dat la această facultate, mult eram tineri, proaspăt absolvenți de liceu, la 18-19 ani, cu idei inspirationiste de a deveni medici și a salva vieți, era pasiunea care s-a stins brusc când am luat contact cu realitatea.
Nu ne-a tras nimeni de mânecă să ne spună cât de batjocoriți o să fim, nu știam ce salarii sunt, în mintea noastră proastă de atunci aveam senzația că vom avea un trai mai bun.. Oo, cât ne-am înșelat. Sunt medic rezident, soțul de asemenea.
Avem un copil de 1 an. Suma câștigată împreună pe luna e în jur a 3500 de ron. Plătim chirie, utilități, mâncarea.. Nu avem post, avem loc, cum au mulți rezidenți, asta înseamnă că după 3 ani, dacă nu prindem un post undeva, vom fi șomeri. Cei care au copii știu ce înseamnă cheltuielile..
A fi rezident cu loc înseamnă un contract de muncă pe perioadă determinată, nu putem să ne facem credit să luăm o casă, îți trebuie contract de muncă pe perioadă nedeterminată pentru ambii..
Știți cât costă să te duci la un congres, la care trebuie musai să participi? Știți cât costă cărțile de specialitate? Costume de spital? Papuci? Un stetoscop bun? N-avem bani de bonă, noroc de părinți.. Fugim că doi nebuni, care scăpa primul să luăm copilul..
Și da, ești amabil, vrei să fii amabil, dar știți că de multe ori nu avem bani să ne luăm o apă la serviciu sau un covrig? Că ne gândim că nu avem după bani de lapte pentru copil? Când te înjură unul, ești calm, îți păstrezi calmul și la al doilea, și la al zecelea..
Dar când al treizecilea pacient, și e abia ora 11 dimineața, te face în toate felurile fără să fie vina ta, pentru că oameni buni, suntem realmente depășiți numeric, cedezi, ești iritat, toți avem o limită, nu suntem făcuți din altceva decât dumneavoastră..
În același timp ți se lipește stomacul de spate, îți amintești că nu ai mai băut apă de câteva ore..
Cum vă permiteți să vă bateți joc de noi?? Cum?? Știți, aveți cea mai vagă idee ce înseamnă facultatea de medicină? În care intri sănătos și ieși cu câteva diagnostice?? Știți cum e să ai fire de păr albe la 23 de ani de la stresul sesiunii? Nouă nu ne-a spus nimeni cum e, poate am fi ales alt drum..
Scoateți atâți ochi cu spagă, s-ar putea să fiți surprinși să aflați câți dintre noi nu luăm așa ceva.. Cu toate că de multe ori, și vorbesc aici de sume de 5-10 lei, te încântă să îi iei ca să poți mânca un covrig pentru că tu nu ai nici măcar atât în portofel..
Când lăsați 5 lei coafezei la tuns nu e spagă? Când vă duceți la restaurant și lăsați bacșiș în funcție de comandă nu e șpagă? Pe alea nu le vedeți, când un om vă face bine, chiar și după 2-3 ore de așteptare, brusc o sumă de genul se transformă în marea spagă, și sincer, nici măcar nu o cerem.. Ne trezim cu pacienții căutându-ne pe la buzunare.. Cam așa de mult ne înjosiți!”.
- Published in Sănătate
Bugetarii vor avea o nouă zi liberă. Vezi când cade.
Veste bună pentru bugetari. Ziua de 14 August urmează să fie declarată zi liberă. În urma unei ședințe a Guvernului, s-a decis ca bugetarii să fie liberi luni, 14 August, această zi fiind considerată ”o punte” între weekend-ul 12-13 August și ziua de 15, când românii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului.
Potrivit Codului Muncii, Adormirea Maicii Domnului este zi nelucrătoare de sărbătoare legală în care salariaţii trebuie să primească liber de la serviciu. Potrivit Codului Muncii, Adormirea Maicii Domnului este zi nelucrătoare de sărbătoare legală în care salariaţii trebuie să primească liber de la serviciu.
Menționăm că și ziua de 2 Iunie a fost declarată ca fiind zi liberă, astfel încât bugetarii s-au putut bucura de o mini-vacanță în intervalul 1-5 Iunie.
Pe mediafax.ro este precizat faptul că în Codul Muncii este prevăzut ca, prin hotărâre a Guvernului, să se vor stabilească programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Povestea dramatică a unui ieșean! Deși muncește enorm, statul refuză de 4 ani să-i acorde drepturile!
Cazul lui Marinel Simirianu este unul dramatic. Deşi e infirm, tentativa de a primi o pensie socială minimă a eşuat în urmă cu 4 ani.
„Un mare salut cu respect, pentru voi toți din acest grup, chiar dacă sunt fără ambele picioare din Noiembrie 1994, și fără ochiul stâng din 1982, încă nu mi-am pierdut curajul și demnitatea de a fi în continuare o persoană puternică și luptătoare. Pentru viața mea aș dori dacă în caz că cineva din acest grup, ar putea să-mi dea o mică informație sau poate că are cunoștințe de cauză, ce proceduri ar trebuie ca să urmez pentru a obține o pensie de Invaliditate, după cum ar fi, legea 263/2010? Am avut depus acest dosar la Casa de Pensii Iași în 2013, dar din păcate mi-a fost respins, pe motiv că nu am lucrat nicăieri, și timp de 3 ani nu am mai avut dreptul să mai optez pentru această pensie de Invaliditate, iar în Octombrie 2016, am fost iarăși la Casa de Pensii pentru revizuirea dosarului, apoi am fost informat precum că ar trebui să mai aștept încă un an de zile, ca cei de la Casa de Pensii să mă scoată din evidența Dumnealor, apoi să reîncep să fac alt Dosar și să-l depun la ei, și așa am pierdut 4 ani de zile, deci cam din Septembrie ar trebui să reîncep iarăși demersurile Dosarului. Cerințele mele ar fi dacă ar putea cineva să-mi dea toate informațiile corecte despre acest articol, 263/2010. Cei de la informațiile Casei de pensii m-au indus tot timpul numai în eroare cu informațiile lor. Vă mulțumesc tuturor, pentru a se putea lua legătura cu mine personal, pot fi contactat la numărul de telefon 0765.324.404.” a postat Marinel Simirianu pe grupul portalului EstidinIasi.ro
Maria Andronache, şefa Casei de Pensii, arată că legea e clară: „cine nu dovedeşte vechime în muncă, nu primeşte pensie”.
Cum Marinel şi-a pierdut picioarele la 19 ani, nu avea cum să aibă această vechime. Dar, de la tentativa din 2013, a apărut o portiţă legislativă.
„O soluţie ar fi să-şi cumpere vechime deoarece poate, este legea în vigoare”, ne-a explicat Maria Andronache.
Legile sunt „pentru unii mumă, pentru alţii ciumă“, ar spune Marinel.
Are 42 de ani, iar destinul pare să fi fost crunt cu el. La doar şapte ani, a rămas fără un ochi. I l-a scos un frate mai mare, cu foarfecul, în timp ce se jucau. Când să intre cu dreptul în viaţă, la 19 ani, a rămas fără picioare. I le-a retezat trenul, într-un accident stupid în halta Costeşti, lângă Tg. Frumos. Iar necazurile nu se opresc aici. Din 2013 încearcă să obţină o pensie de invaliditate, după Legea 263/2010.
„Am fost acum patru ani la Casa de Pensii şi am făcut toate demersurile medicale la comisii şi tot ce a trebuit să fac. Atunci am înţeles că trebuia să plătesc o cotizaţie, ca să apar la ei că am lucrat măcar câteva zile cu carte de muncă. La ghişeul de la Casă mi-au spus că nu trebuie să plătesc nimic. Când mi-a venit decizia, am văzut că mi-au respins dosarul deoarece n-am cotizat, nu am făcut stagiul militar şi nu am lucrat cu carte de muncă nicăieri. Consider că cei de la Casa de Pensii m-au indus în eroare şi din cauza lor am pierdut patru ani“, a explicat Marinel Simirianu.
Spune că a ajuns şi la o emisiune TV, însă cei de acolo, în loc să-l ajute concret, au încercat să-i transforme povestea de viaţă într-un spectacol, pentru audienţă, iar el nu a fost de acord cu acest lucru. Şi aşa a rămas, aşteptând.
„Am fost în audienţă la Casa de Pensii atunci, în 2013 şi mi s-a explicat că timp de trei ani nu mai am dreptul să mai cer pensie. Anul trecut am fost iar, deoarece se împliniseră cei trei ani, am refăcut fişa medicală, la ortopedie şi oftalmologie, apoi am fost să verific dosarul pentru reevaluare. Atunci mi-au spus că trebuie să mai aştept un an ca să mă scoată din evidenţa lor, apoi să depun alt dosar“, spune bărbatul de 42 de ani.
Până acum a trăit dintr-o indemnizaţie de 340 de lei. Însoţitor este chiar unul dintre fraţii săi, plătit de primărie cu 1.000 de lei. Însă cu banii primiţi de acesta şi cu indemnizaţia lui Marinel, trăiesc cinci persoane.
„Fratele meu e căsătorit, are doi copii. Eu locuiesc singur în casa părintească, ca să am linişte, însă el mă ajută. Acum vreau să reîncep demersurile, sper că pot rezolva ceva. Chiar dacă sunt fără ambele picioare şi fără ochiul stâng, încă nu mi-am pierdut curajul şi demnitatea de a fi în continuare o persoană puternică şi luptătoare“, mărturiseşte Marinel.
A apărut o variantă
Am cerut lămuriri despre situaţia dosarului său, dar şi despre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească bărbatul, reprezentanţilor Casei de Pensii din Iaşi.
„Ştiu situaţia lui, deoarece e una mai deosebită. Problema este că trebuie să aibă vechime în muncă înainte de expertizare. Cum el a rămas fără picioare la 19 ani, la el nu se mai aplică. Situaţia este destul de clară, cine nu dovedeşte vechime în muncă nu primeşte pensie, toţi cei care sunt într-o situaţie similară nu primesc. O soluţie ar fi să-şi cumpere vechimea deoarece poate, este legea în vigoare“, a precizat Maria Andronache, şefa Casei de Pensii Iaşi.
Aceasta spune că nu există altă soluţie şi că doar în acest fel ieşeanul poate primi cei 520 de lei, cât este cuantumul pensiei sociale minim garantate.
„Ar trebui să cumpere măcar o lună, două sau trei de vechime, iar pentru acest lucru ar veni să plătească minim 600 de lei. Dacă vine fratele lui la noi să rezolve trebuie să aibă o procură ca să se poată face contractul. La noi figurează doar cu o zi vechime, dar nu este suficient. Următorii paşi ar fi să vină cu documentele de la comisia de expertiză, documente cu care a venit şi în 2013, iar după ce are decizia cu gradul de invaliditate se poate încadra. În 2013 legea cerea 14 ani de vechime pentru persoanele invalide, între timp s-a schimbat, îţi trebuie minim o lună“, adaugă aceasta.
În prezent, în judeţul Iaşi există aproape 15.000 de persoane care primesc pensie de invaliditate.
- Published in Social
Bere artizanală Capra Noastră, după rețetă belgiană, produsă la Iași
O nouă idee de business începe să se contureze pe piața berii din România, bere artizanală Capra Noastră. Nucleul admiratorilor acestui tip de bere se învârte în jurul IT-iștilor ieșeni, încântați, de altfel, de noua idee.
Investiția a costat aproape jumătate de milion de euro și a durat cam 5 luni, timp în care Ionel Pasarica, unul din cei 5 asociați din spatele business-ului, a îmbunătățit proiectul, după ce a studiat piața micilor afaceri din România.
“Am facut o lista cu business-urile care nu sunt dezvoltate în zona noastra. Am ales 5 idei, le-am studiat și în cele din urma am ales beraria artizanală. Am apelat la un maestru berar din Belgia și am început treaba”, a declarat Ionel Pasarica.
Cu o capacitate de producție de aproape 5 mii de litri pe lună, ocupând aproape 500 m2, berăria artizanală are doar 2 lucrători, el și soția lui. Deși o mare parte din procesul de realizare al berii este automatizat, antreprenorul declară că este nevoie de multă muncă fizică. Ingredientele folosite provin de la o fabrică din Polonia, colaborator al altor branduri mari, precum Carlsberg sau Stella Artois.
“Folosim malt, hamei, apă, drojdie și alte ingrediente cum ar fi piperul. Avem vreo 10 tipuri de malț din Polonia, de la o fabrică ce aprovizionează nume precum Carlsberg sau Stela Artois”, a completat antreprenorul.
Pentru o astfel de afacere, autorizațiile nu sunt ușor de obținut. După cum declară chiar antreprenorul
“Iți trebuie autorizații de la DSP, DSV, Mediu, Apele Române și ISU. Fiecare autorizație cu dosarul ei. Nu poți să treci de Mediu dacă nu le ai pe celelalte patru. Nu poți să treci de ISU dacă nu depui la Mediu intenția de a te autoriza. După ce le-ai făcut pe toate acestea te duci la ANAF, acolo este cel mai spectaculos”
Berea artizanală Capra Noastră, comercializată în sticle de 0,33l, se găsește în mai multe restaurante din Iași și într-un local situat în București. Antreprenorul plănuiește pentru anul viitor să înceapă comercializarea în sticle de 0,5l și chiar de 3l, sub forma unor sticle de șampanie.
- Published in Local
Transformare uluitoare! Cum va arăta Iașiul în viitorul apropiat
Dezvoltarea orașului Iași tinde tot mai mult către zonele limitrofe ale municipiului, acolo unde vor fi construite mii de locuințe. Transformare uluitoare!
Conform planurilor edilitare, o imensă dezvoltare urbanistică va fi realizată într-o zonă considerată în prezent una de lux a orașului. Peste 5.000 de locuinte, pe un teren de peste 300 ha, cu grădina zoologică, parcuri de agrement, școli și grădinițe, vor fi construite pe dealurile din zona Bucium.
14 blocuri vor fi ridicate lângă Plopii fără Soţ
Alte două proiecte vor fi implementate în zona Bucium. Cel mai mare dintre acestea va fi derulat pe o suprafaţă de 10.000 mp. Suprafaţa se află lângă Plopii fără Soţ, fiind vorba de terenul unde se află vila fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Celălalt proiect din Bucium va fi implementat la aproape 1 km de Plopii fără Soţ, în zona străzii Narciselor. Pe lângă această extindere din zona sudică a orașului, și dealul Galata va fi restructurat complet, acolo unde va fi refăcută rețeaua stradală și pietonală pentru dezvoltarea unui centru de cartier.
Zona de Sud-Vest a orașului, care se dezvolta în lungul Străzii Nicolina, pârâul Nicolina și calea ferată Iași – Vaslui, și-a atins capacitatea maximă de dezvoltare urbanistică în extremitatea sudică, urmând a se efectua lucrări de reabilitare, implanturi urbane și reconversii ale zonei industriale. Partea de legatură cu orașul are mari rezerve de teren pe platoul Galata și în șesul râului Bahlui, în zona Cicoarei.
Mai mulți afaceriști din Slovacia vor ridica un complex imobiliar de dimensiuni impresionante pe terenul uneia dintre cele mai cunoscute și importante fabrici din Iași. Este vorba despre un Shopping Center pe o suprafață de peste 62.000 metri pătrați, înalțimea maximă a clădirii fiind de 35 m.
Terenul este situat pe strada Mitropolit Varlaam nr. 54. Complexul „Concept Town” din Nicolina mai are în plan plasarea mai multor supermarket-uri, din sectorul non-food, cum ar fi „Ikea”, „Bricostore”, „Flanco” sau „Mobexpert” şi a unui mall, chiar lângă actualul hypermarket „Kaufland”.
Investitorii vor ridica proiectul prin intermediul unei firme înregistrate în paradisul fiscal din Cipru. Lucrările pentru nivelarea terenului din Nicolina se află în toi, iar investitorii din Slovacia trebuie să mai obțină doar avizul Comisiei de Circulație pentru a demara lucrările propriu-zise de construire a complexului imobiliar.
Proiect în capăt Păcurari: 4 blocuri de 10 şi 6 etaje
În circuitul de avizare de la Primărie a intrat şi un proiect urbanistic pentru construirea a patru blocuri în capăt Păcurari, în zona vulcanizării aflate la ieşirea din pasajul dinspre Canta.
Bloc de 11 etaje în CUG
Un proiect ceva mai avansat din punct de vedere procedural aparţine firmei Into SRL, o companie cunoscută pentru contracte cu Primăria Iaşi pe partea de proiectare. Societatea a propus construirea unui bloc de 11 etaje în capăt CUG, vizavi de fostul sediu administrativ al Fortus SA. Suprafaţa totală disponibilă ajunge la aproape 2.000 mp.
Una dintre cele mai degradate zone ale orașului, în ceea ce privește amenajarea teritoriului si urbanismului, va beneficia de o transformare uluitoare în următorii ani. Specialiștii care au lucrat la Planul Urbanistic General al Iașiului prevăd ca, în locul zonei industriale părăsite, care influențează negativ o porțiune mare din oraș, va fi amenajată o zona de interes pentru cetațeni, atât din punct de vedere economic, cât și din punctul de vedere al peisajului și al locurilor de relaxare.
În afară de reamenajarea zonelor dintre blocuri și de reconversia clădirilor industriale în clădiri de birouri sau centre comerciale, acolo va fi proiectată o zona de agrement în jurul lacului, se vor construi mai multe baze sportive și se urmărește chiar ridicarea de locuințe.
Așadar, mari şi ambiţioase proiecte imobiliare au împânzit oraşul în ultima perioadă. Această transformare uluitoare va veni din zecile de blocuri şi cartiere întregi de vile. Dacă înainte de criză proponderente erau vilele, efervescenţa cu care se ridică locuinţe colective şi blocuri este acum una fără precedent. Proiecte imobiliare importante vor schimba la faţă cartiere precum Bucium, Păcurari, Tătăraşi, CUG, Moara de Vânt.
- Published in Altele
Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia ( II )
Misterul Peșterii Blestemate Partea II
Așa cum vă povesteam în prima parte a Legendei, descoperirea acestei Peșteri în inima dealului Cetățuia de către Duca Vodă, a semănat doar moarte printre cei care o vizitase și urmași lor.
Pe data de 23 Noiembrie 1710, Dimitrie Cantemir este proclamat Domnitor al Moldovei de către turci, iar acesta sosește la Iași pe 10 Decembrie 1710, având drept sarcină prinderea lui Constantin Brâncoveanu, bănuit că ar avea legături cu Rusia, aceaștia din urmă fiind în război cu Imperiul Otoman.
Dimitrie Cantemir, află de la marele paharnic Gheorghiță Mitrea, povestea Peșterii din dealul Cetățuia și împreună cu Hatmanul Ion Neculce și Marele Ban, Savin Zmuncilă se apucă de explorat interiorul acesteia. În urma cercetărilor amănunțite asupra Peșterii și a celor 12 Tăblii de piatră rămase în custodia Călugărilor, acesta își schimbă brusc apartenența la parteneriatul cu Turcia și fuge în Aprilie 1711 pe ascuns în Rusia, unde se întălnește la Luțk, cu unul din cei mai mari ,, Iluminati ” ai lumii, și anume Țarul Rusiei-Petru cel Mare.
Această întalnire secretă a lor și discutarea printre altele la descoperirea făcută de către Domnitor în Iași, va duce într-un tărziu la apariția Marii Loji Masonice din Londra, fondată 6 ani mai tărziu sub finanțarea Rusiei.
1673 – 1723
Dimitrie Cantemir semnează în secret un tratat cu Rusia, sperând ca astfel să elibereze Țara Românească, de influiența turcă. Petru cel Mare îi promite lui Cantemir că domnia sa va fi pe viață atât pentru el, cât și pentru urmașii săi, atât timp cât va rămane fidel Rusiei.
I se promite că Moldovei îi va reveni printre altele și ținuturile Tighiniei și Buceagului, precum și Cetățile de la Dunăre, Chilia și Cetatea Albă, care fusese pierdute pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare.
La câteva săptămâni după întoarcerea Domnitorului la Iași, acesta declară război Turciei și împreună cu o parte din armata Rusă, începe pregătirea unui război de alungare a turcilor din Țara Românească. Singurul care s-a opus a fost Boierul Iordache Ruset care îi strigă la una din adunări ,, Te-ai cam grăbit, măria ta, cu chiematul Moscalilor ” (Soldați Ruși) ”.
Dimitrie Cantemir ignoră ruga boierilor și își continuă campania împotriva turcilor, nu înainte de a ascunde o mare parte din averea familiei în Peștera de la Cetățuia. Armatele Moldovene și Rusești sunt înconjurate de către imensa armată Turcă a marelui Vizir Mehmed Pașa și îl învinge în cunoscuta Bătălie de la Stănilești Prut, luptă care a durat doar 3 zile, soldații Moldoveni și Ruși neavând alimente au capitulat și au cerșit măncare de la Soldații Turci.
Nemaiputând să se întoarcă în Iași, să își recupereze averea, acesta este nevoit să se refugieze în Rusia împreună cu familia și cei credincioși lui – Hatmanul Ion Neculce, Banul Savin Zmuncilă, comisul Pavel Rugină, vornicul Ilie Abaza, serdarul Mogâlde, paharnicul Gheorghiță Mitre, marele portar Iordachi Aristarh s.a., tranversând Jijia pe la Popricani în data de 11 Iulie 1711.
Se întălnește la Zagarancea cu Țarul Petru cel Mare, iar acesta îi oferă protecție atât lui și cât și familiei sale. Dimitrie Cantemir îi va stă alături și sluji până la moartea sa în 1723. În acest timp Peștera de la Cetățuia cu comorile sale rămâne ascunsă și uitată în timp.
În jurul anul 1900, câțiva cercetători Ruși găsesc în arhiva Muzeului Ermitaj din Sankt-Petersburg, câteva manuscrise aparținând lui Dimitrie Cantemir, în care se vorbește despre acestă Peșteră și despre Comorile sale, astfel câțiva cercetători Ruși ajutați de câțiva Frați Masoni Ieșeni, ajung în Iași în 1908, sub identitatea unor negustori și crescători de cai.
Nevrând să atragă atenția călugărilor de la Mănăstirea Cetățuia, încearcă să pătrundă spre Peșteră prin tunelurile realizate dinspre Curtea Domnească. Din păcate acestea sunt surpate în zona Bahluiului și accesul lor este oprit, prin mituirea unor oficialități Ieșene ale acelor vremuri, schimbă cursul râului Bahlui cu precizarea către populație că astfel se va evita inundarea zonelor din Podu-Roș care erau afectate de-a lungul timpului din când în când de ieșirea din matcă a râului.
De fapt prin schimbarea cursului de apă s-a dorit excavarea în siguranță a unei porțiuni de peste 100 de metri din tunelul de legătură care era surpat în dreptul fostului curs. De precizat faptul ca nu existau schițe asupra traseului tunelului și astfel erau nevoiți să meargă doar prin interiorul acestuia.
Cu toate că timp de 2 ani s-a încercat pătrunderea prin tunel spre Mănăstirea Cetățuia, nu s-a reușit înaintarea în timpul estimat. În data de 6 ianuarie 1911 când mai aveau se spune aproximativ 200 de metri până în dreptul Peșterii, se produce o surpare de pământ la poalele dealului Cetățuia și astfel întreagă echipă dispare sub pământ.
Curios este și faptul că în acea zi de 6 Ianuarie 1911, este și ziua în care Primarul Iașului de la acea vreme, Nicolae Gane își încetează mandatul de Primar. Acesta era cunoscut ca având Gradul de Maestru în Loja Steaua României din Iași, fiind și unul din cei mai importanți membri ai Francmasoneriei Române. Locul său în Primărie va fi preluat pentru o perioadă scurtă de timp de către alt Mason, și anume de câtre Ministrul Justiției de atunci, Dimitrie A. Greceanu.
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (I)
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (III)
Citește și Misterul Peșterii Blestemate de sub mănăstirea Cetățuia (IV)
- Published in Legende