Așezări românești mai vechi decât piramidele egiptene
Nu doar perșii, egiptenii sau grecii se pot lăuda cu civilizații antice și lumi spectaculoase. Avem și noi așezări românești mai vechi decât piramidele egiptene, care, deși au fost stabilite pe teritoriul României de astăzi cu 3-4.000 de ani inaintea dacilor și romanilor, nu au fost popularizate, autoritățile române nefiind capabile, sau interesate, de a scoate în evidență și de a include în circuitul internațional aceste comori arheologice, ele rămânând cunoscute doar specialiștilor și pasionaților de istorie și arheologie.
Vârfu Câmpului, Botoșani
Toată Moldova este plină de urmele civilizației Cucuteni. Vorbim despre o cultura care-și are începuturile pe la 5.500 î.e.n., cu 2.000 de ani înainte de construirea primelor piramide egiptene și cu 3.500 de ani înainte de patriarhii din Biblie. E o cultura care a dăinuit timp de peste 2.700 de ani și care a lăsat în urma ei obiecte uluitoare de artă ceramică, dar și mărturii ale unei filosofii de viață atemporale.
De exemplu, pe teritorul comunei Vârfu Câmpului din Botoșani, în punctul numit „La Temelii” (Ionașeni), s-au găsit numeroase fragmente ceramice de culoare neagră, brună sau gălbuie cu lustru și incizii specifice, iar astfel de descoperiri abundă pe tot teritoriul Moldovei, pentru că civilizația care le-a lăsat în urmă se întindea până în stepele Ucrainei.
Hârșova, așezare veche de șapte milenii
Hârșova este o localitate cu vechime de șapte mii de ani! În partea de sud-est a localității, pe malul Dunării, se găsește o așezare neo-eneolitică dezvoltată sub forma unei coline de aproape 12 m ca urmare a distrugerii și refacerilor succesive a locuințelor din lut.
Cercetările de aici au identificat o comunitate care se ocupa cu vânătoarea, pescuitul, cultivarea pământului și creșterea animalelor. Au fost identificate schimburi comerciale cu comunități de pe spații mult mai îndepărtate. Pe vatra localității se găsesc mai multe așezări din epoca bronzului și fierului. În antichitate, comunitătile de aici au cunoscut cea mai mare dezvoltare, atunci dobândindu-și și numele de Carsium.
Cernavodă și Gânditorul de la Hamangia
Dacă vă îndreptați spre mare, opriți un pic la Cernavodă. Și această așezare dăinuie, sub o formă sau alta, de peste 7.000 de ani. Aici, primele descoperiri aparțin culturii Hamangia (eneolitic timpuriu) – mai multe așezări și o necropolă (cca. 400 de morminte). Tot aici a fost descoperit Gânditorul de la Hamangia alături de perechea sa Femeie Șezând, datând din a doua jumătate a mileniului V – începutul mileniului IV î.Hr.
Turdaș, o așezare de dinainte de piramide
În apropierea râului Mureș a fost descoperită așezarea neolitică de la Turdaș, care datează de dinainte de piramide, ce aparține culturii Vinca-Turdaș, contemporană cu etapa timpurie a culturii Cucuteni (5.700 – 4.500 î.e.n.) . Istoricii spun chiar că ar fi primul oraș din Transilvania și printre primele din Europa. Așezarea, estimată la 100 de hectare suprafață, era de fapt un oraș, lucru dovedit de existența fortificațiilor din lemn, unul care includea și ritualuri înfricoșătoare, având în vedere descoperirea de sacrificii umane la fața locului.
De asemenea, se pare că așezarea de la Turdaș a fost și un centru regional de producție și distribuție a ceramicii, fapt dovedit de descoperirea unui număr foarte mare de cuptoare și obiecte din ceramică, de la vase până la statuete antropomorfe, zoomorfe și ‚statuete pe tron’ care reprezintă regalitatea – unii dintre primii regi ai continentului european!
De remarcat este faptul că au mai fost găsite doar 2-3 situri similare în Europa, așadar vorbim de o comoară imensă, dar nevalorificată.
Schela Cladovei, 8.750 de ani de locuire neîntreruptă
Conform concluziilor trase în urma cercetărilor făcute la Schela Cladovei din Drobeta Turnu-Severin, se pare că aici se află, dacă nu cea mai veche așezare umană din Europa, în mod sigur una dintre cele mai vechi. Are urme de locuire continuă datând de peste 8.700 de ani!
Zona a fost locuită încă din cele mai vechi timpuri ale umanității. Vorbim de schelete de Homo Sapiens vechi de peste 8.000 de ani, de ateliere, de locuințe, de urmele unei așezări nu doar agrare, ci și de meșteșugari, care-și duceau traiul aici acum aproape 9.000 de ani! Au fost descoperite locuințe, vetre rituale și morminte, precum și unelte agricole.
Un lucru aparte al acestei așezări o reprezintă locuitorii săi preistorici: după descoperirea a peste 60 de morminte de inhumatie, s-a observat că oamenii de aici erau adevarați „uriași”, de regulă având peste 1,90 m înălțime, fapt neobișnuit pentru zona și timpurile acelei perioade.
Sursa: xplorio.ro
START pentru Cătălina, un FESTIVAL INTERNAȚIONAL
Ajuns la cea de-a XXIII-a ediție, FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FOLCLOR PENTRU COPII ȘI TINERET ,,CĂTĂLINA’’ începe astăzi, 25 iulie 2017, la Iași.
,,Cătălina’’, această amplă manifestare, a luat naștere în anul 1994. Pe atunci, se dorea a fi un proiect ambițios care viza mai multe domenii de activitate ale Palatului Copiilor Iași. Patru ani mai târziu, în 1998, ,,Cătălina’’ devenea un festival prin excelență folcloric.
Prima ediție a festivalului a debutat în anul 1995, în cadrul Sărbătorilor ,,Cătălina’’. Festivalul cu nume românesc a câștigat lupta cu timpul și s-a transformat într-un fenomen nu național, ci INTERNAȚIONAL. Dovadă în acest sens stă faptul că, pe lângă valoroasele ansambluri naționale, pe scena Festivalului ,,Cătălina’’ au evoluat formaţii artistice de pe trei continente: Europa, Asia şi America de Sud.
Un întreg alai de formaţii folclorice provenind din țări mai apropiate sau mai îndepărtate de a noastră (Bulgaria, Republica Moldova, Rusia, Slovenia, Slovacia, Muntenegru, Spania, Israel, Portugalia, Grecia, Georgia, chiar Venezuela), a dorit să arate românilor, ieşenilor în special, dansurile, cântecele şi costumele tradiţionale din ţara lor. Prin “Cătălina”, copiii și tinerii talentați care s-au prezentat la acest festival, s-au legat prietenii și s-au încheiat parteneriate al căror numitor comun a fost foclorul.
La ediția de anul acesta, organizată la COMPLEXUL PALAS, vor evolua ansambluri folclorice din România (Deva, Olt, Tulcea, Suceava, Neamt, Argeş, Vaslui, Iaşi) și țări precum Macedonia, Bulgaria, Slovacia, Serbia, Ucraina, R. Moldova, Polonia, Turcia şi Grecia.
PROGRAMUL ZILELOR DE FESTIVAL:
Marți, 25 iulie 2017
Sosirea și cazarea participanților
Miercuri, 26 iulie 2017
17.00- Parada portului popular
17.30 – Dechiderea oficială a Festivalului
18.00 – Festival Concurs
Joi, 27 iulie 2017
18.00 – Festival concurs
21.00 – Recital
Vineri, 28 iulie 2017
18.00 – Festivitatea de premiere
19.30 – Spectacol de gală
Sâmbătă, 29 iulie 2017
Plecarea participanților
- Published in Eveniment
Cum s-a sinucis fotograful care a realizat fotografia cu vulturul ce așteaptă să moară fetița. ”Durerea a învins bucuria de a trăi. Îmi pare rău!”
În 1993, aflat în Sudan, fotograful Kevin Carter ”trage” ceea ce mulți consideră cea mai interesantă dar și mai crudă imagine din istorie: un vultur așteaptă moartea unei fetițe pentru a o devora. Poza ajunge pe prima pagină a revistelor, premiile încep să curgă. Însă mintea lui Kevin o ia razna, simte o presiune uriașă, lumea-l întreabă de ce nu a intervenit, de ce nu a salvat copilul. Pe 27 iulie 1994, Carter se sinucide, lăsând o scrisoare plină de rânduri dramatice…
În miezul acela de iulie 1994 o mașină curge lin, pe drumul spre Parkmore, o suburbie a Jonannesburgului, Africa de Sud. Trage aproape de ”Fileld and Study Center”, acolo unde șoferul a copilărit. La fel de calm, acesta coboară, scoate furtunul ce duce spre toba de eșapament, îl trece prin fereastră și-l bagă înauntru. Apoi accelerează, preț de câteva minute. Nu-i lume prin preajmă, mașina toarce nestingherită. Până când ucide șoferul. Monoxid de carbon. 33 de ani.
Omul are o poveste desprinsă din filme. Cu un an în urmă era faimos. Un singur ”click”, o declanșare a unui aparat foto, îi adusese notorietatea în întreaga lume. Și-a atunci, ce se petrecuse? Ce-l împinsese spre asemenea gest?
Coborâm, nițeluș, în timp. Kevin Carter e născut în 1960, acolo, în Johannesburg, Africa de Sud. A crescut și s-a maturizat în perioada de apartheid, într-un cartier în care numai albii puteau respira. La 20 de ani s-a băgat să apere un negru și el, un ”arian”, a fost bătut de către alți ”arieni”. Zilnic trebuia să vadă brutalitate. Era martorul unor scene teribile. S-a găsit cu alți trei iubitori de fotografie. Au fondat ”The Bang-Bang Club”, un grup ce lupta pentru egalitatea între albi și negri.
Carter în exercițiu
În martie 1993 ajunge în Sudanul de Sud, în Ayod. După o zi obositoare, vede, într-un spațiu deschis, o fetiță ce pare că-și trage sufletul. La nici 10 metri de ea, un vultur. Pentru a nu deranja pasărea, așteaptă 20 de minute, până când poate ”trage” poza. ”Click”, declanșează! ”Părinții copilului erau ocupați să primească hrana ce li se reprartiza dintr-un avion aparținând convoaielor umanitare. De aceea, pentru câteva minute, fetița rămăsese singură”, își aducea aminte Carter. Primise ordin clar să nu se atingă de localnici, contaminați cu malarie, așa că nu intervine. Face poza, așteaptă ca pasărea să plece, însă nu ajută, deloc, copilul.
Vinde fotografia celor de la ”The New York Times”, care o publică pe 26 martie 1993. Începând de a doua zi, de dimineață, lumea începe să sune pentru a întreba ce s-a petrecut cu fetița. Atât de mulți, încât ziarul se vede nevoit să publice o notă prin care precizează că micuța sudaneză era destul de puternică pentru a supraviețui, dar că nu se știe exact ce s-a petrecut cu ea. Carter e asaltat. ”Înainte de a fi fotograf, erai om!”, aude. Se apără. Spune că în descrierea activității sale apare ”fotojurnalist”, deci trebuia să ”profite”. Asta era meseria lui.În plus, nu se putea atinge de bolnav. Un cotidian din Florida e și mai dur: ”În momentul în care Kevin și-a reglat lentilele pentru a trage imaginea, în ecuație a mai apărut un prădător: omul!” Carter începe să sufere, ușor-ușor. Pe fondul unor probleme mai vechi, cauzate de scenle pe care le vedea, zilnic, în copilărie, devine tot mai irascibil. Încearcă să pareze, din nou. ”Sunt 20 de oameni care mor, în lume, de inainiție, la fiecare oră. Fata a scăpat!” Degeaba, presiunea asupra sa e tot mai mare. Primește faimousul Premiu Pulizer pentru imagine, în 1994. În van…
Pe 27 iulie 1994, când nu împlinise, încă, 34 de ani, Kevin Carter se sinucide. Lasă o scrisoare.
”Îmi pare, sincer, său! Durerea a ucis pofta de viață, bucuria. Sunt depresiv…fără telefon…fără bani de chirie…fărăr bani pentru copil…fără bani! Sunt vânat de imaginile morții, de corpuri, de copilași împușcați, de ofițeri de poliție, de execuții publice. Sunt bucuros pentru că mă duc să-l reîntâlnesc pe Ken (n.r. – Ken Oosterbroek, colegul său din ”Bang – Bang”, ucis în aprilie, în Africa de Sud).
Câteva organizații se duc să caute fetița. Descoperă că, de fapt, fusese un băiețel, Kong Nyong. Decedat în 2008, de febră galbenă.
Despre vultur nu se mai știe nimic.
- Published in Extern
Iași – viitoarea Capitală a Tineretului din România?
Iași, Alba Iulia, Baia Mare, Galați, Ploiești, Satu Mare și Suceava sunt cele 7 orașe înscrise în cursa pentru râvnitul titlu de Capitală a Tineretului din România.
Primul oraș care a purtat titlul de Capitală a Tineretului din România a fost Timișoara, în perioada 2 mai 2016 – 1 mai 2017. A urmat Bacău, actuala Capitală a Tineretului din România și care va deține acest titlu până pe 2 mai 2018. Atunci, de Ziua Națională a Tineretului, unul dintre cele 7 orașe înscrise anul acesta în concurs va deveni cea de-a treia Capitală a Tineretului din România.
Pentru mai multe informații despre programul Capitala Tineretului din România https://capitalatineretului.ro/
Programul este coordonat de Guvernanța Capitalei Tineretului din România – Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR). Programul își propune să dezvolte modul în care autoritățile locale colaborează cu organizațiile neguvernamentale de tineret și cu mediul privat pentru a pune tinerii din România în centrul procesului de dezvoltarea urbană.
CITEȘTE și Mega PARTY pe acoperiș la Palas cu Optick & Adrian Eftimie
Ediția 2017 a programului Capitală a Tineretului din România se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, recunoaștere acordată în 2016 și care confirmă valoarea conceptului și succesul fazei pilot.
Evaluarea proiectelor înscrise se va face în două etape, de către un juriu independent format din reprezentanți ai sectorului neguvernamental de tineret, ai mediului privat, ai organizațiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare și ai unor instituții publice. Prima etapă constă în evaluarea formei simplificate a candidaturilor. În urma acesteia vor fi desemnate, în luna august, orașele finaliste. Ulterior, acestea vor depune candidaturile complete până în data de 15 octombrie, urmând ca orașul câștigător să fie anunțat pe 12 noiembrie, în cadrul Summitului Tinerilor, care va avea loc în actuala Capitală a Tineretului din România, Bacău.
Dacă va câștiga titlul de Capitală a Tineretului din România pentru perioada 2 mai 2018 – 1 mai 2019, Iașiul va primi un premiu în valoare totală de 350.000 de lei. Din aceștia, 225.000 de lei sunt oferiți de BCR, bani care vor sta la dispoziția echipei de management pentru implementarea candidaturii. Consiliul Tineretului din România oferă, în plus, 125.000 de lei sub formă de campanii de promovare pe platformele Google a programului de capitală ce urmează a fi implementat de către orașul câștigător.
- Published in Local
Peste 250 de ieșeni mor anual din această cauză
Capcana mașinilor second-hand
Peste 250 de ieșeni mor anual din cauza poluării
Presiunea economică asupra sistemului de sănătate
- Published in Local
Eroul ieşean, Florin Morariu face TERAPIE psihologică şi susţine ca nu a primit nici un sprijin din partea autorităţilor
Eroul ieşean, Florin Morariu face TERAPIE psihologică şi susţine ca nu a primit nici un sprijin din partea autorităţilor.
Ieşeanul Florin Morariu care în urma înfruntării atacatorilor atentatului terorist de la Londra din 3 iunie a devenit faimos, atât pe reţelele de socializare cât şi în presă, declară ca nu a primit protectie şi suport nici din partea britanicilor şi nici a românilor.
Acesta declară că încă se reface după şocul psihologic şi încearcă să depăşească această trăire prin tratament de specialitate.
Ajuns în Iaşi, Florin îşi mărturiseşte nemulţumirile faţă de neîmplinirea promisiunilor făcute de autorităţi:
“Cu promisiuni şi vorbe şi doar vorbe şi doar vorbe…, sunt satul de vorbele lor. Toţi promit că îţi dau, îţi dau casă pe benefit (ajutoare sociale), îţi dau fel de fel. Până acum n-am primit nimic. Unde-s oamenii ăştia? Şi deja e o luna şi ceva. Ce facem, gata s-au spălat pe mâini toţi?”, a declarat pentru Ştirile TVR, Florin Morariu.
Imaginile filmate de romanul Florin Morariu în timpul atentatului de la Londra au făcut înconjurul lumii, iar pe brutarul din Iaşi l-au transformat într-un adevărat erou. El a fost dat exemplu şi de premierul Theresa May, într-un discurs pe care care l-a susţinut în parlamentul britanic.
- Published in Local
“Înainte să nasc, soţul mi-a zis că nu mă mai iubeşte”
“Înainte să nasc, soţul mi-a zis că nu mă mai iubeşte”. O femeie a ținut să-și scrie povestea pe rețelele sociale pentru a aminti tuturor că fericirea vine din interior, nu exterior.
“O vilă mare, o pisicină în curte, două mașini frumoase în fața casei și așteptând primul copil. După 9 ani de căsnicie, aveam totul. Cel puțin așa credeam.
Mai aveam două zile și urma să nasc, când o discuție cu soțul meu m-a dărmat complet.
– Vreau să fiu alături de copil, dar să știi că nu te mai iubesc.
Nu-mi venea să cred ce aud. Observasem că se îndepărtase de mine în timpul sarcinii, dar mă gândeam că doar îi este frică de noua lui meserie, cea de tătic.
Mi-a spus că avusese o aventură acum cinci ani și că de atunci și-a dat seama că nu mai simte nimic pentru mine. M-am gândit la copilul meu și i-am spus că îl iert și că trebuie să încercăm să ne salvăm căsnicia.
Înainte să nasc aveam tot felul de sentimente. Eram entuziasmată că îl voi cunoaște pe cel mic, dar îmi era frică de soarta căsniciei mele.
Cosmin s-a născut într-o vineri, în iunie. Era așa frumos și inocent. Nu știa ce haos e în viața mamei lui. Cred că avea vreo patru luni când mi-am dat seama de adevăratul motiv al soțului meu. Avea o aventură de când rămăsesem însărcinată și aceasta continua. Mi-am luat copilul de cinci săptămâni și am lăsat în urmă și piscina și vila și visele mele.
Ne-am mutat într-o garsonieră minusculă. Nu m-am simțiti niciodată atât de singură și compleșită de necazuri. Eram disperată.
Nu-l lăsam pe Cosmin să mă vadă plângând. Mă ascundem în baie.
Cosmin avea vreo patru luni când am ajuns la capătul puterilor. M-am certat groaznic cu tatăl copilului meu. M-am ascuns în baie, m-am așezat în poziția fetală și mi-am zis că nu vreau să mai trăiesc. A urmat o liniște groaznică. Nici nu știu cum am stat pe jos în baie cu lacrimile șiroind pe obraji, dar la un moment dat am găsit o putere în mine cum nu credeam că există. M-am descis să îmi iau viața în mâini, să nu-l las pe fostul soț să îmi afecteze viața. Mi-am dat seama că acordasem prea multă atenție slăbiciunilor mele și ajunseseră să îmi conducă viața.
Mi-am făcut bagajele, am luat copilul și am plecat la fratele meu. pe drum mi-am dat seama cine era motivul pentru această putere, copilul meu. El mi-a dat putere să continui, să mă trezesc în fiecare dimineață. Mi-am dat seama că fericirea mea vine din interior.
E o lecție pe care trebuie să o învețe oricine. Eu făcusem greșeala să îmi bazez identitatea pe căsnicia mea, pe lucrurile materiale din jurul meu. Eu am învățat că eu sunt responsabilă pentru fericirea mea.”
- Published in Povestea zilei
Monstruozitatea de la medicină și alte controverse ce țin de statuile din Iași
În Iași sunt aproape 600 de statui, monumente de for public și busturi, dar majoritatea nu cunosc care sunt cele mai vechi statui din Capitala Moldovei, cu ce fonduri au fost realizate, la dezvelirea căror monumente a participat și regele Carol I, care este elementul ce spulberă zvonul că în fața Palatului Culturii n-ar fi Ștefan cel Mare, ci un cneaz polonez, ce este Monstruozitatea de la medicină și alte controverse, de aceea dezvăluirile urmează în cele câteva rânduri ce țin de istoria Iașiului.
Primul monument
Sângele fierbinte al moldovenilor s-a manifestat încă de la primul monument ridicat vreodată din Iași, Obeliscul cu lei din Parcul Copou. Acesta este considerat de altfel cel mai vechi monument de for public din Vechiul Regat. E drept, unii spun că cel mai vechi este de fapt Crucea lui Ferentz, care îl precedă cu câteva decenii.
Discuția pe această temă e amplă, pentru că alții spun că la urma urmei, Crucea nu e propriu-zis un monument. Nu intrăm însă în această discuție, ci așteptăm ca specialiștii să se hotărască.
Construirea Obeliscului a început în 1834, fiind menit să simbolizeze adoptarea Regulamentului Organic, prima Constituție a Moldovei. Cei patru lei simbolizează Puterea suzerană, Turcia, Puterea protectoare, Rusia și Puterile garante ale autonomiei Moldovei, Anglia și Franța. Proiectul a fost făcut de Gheorghe Asachi, obeliscul fiind construit cu piatră de Șcheia și Iacobeni.
Subscripție publică
Primii bani i-a dat domnitorul Mihail Sturdza, urmând ca restul să se strângă prin subscripție publică. Care a fost o problemă, pentru că ieșenii au refuzat cu îndârjire să contribuie. Nu că târgoveții ar fi avut vreo problemă să dea bani pentru o construcție.
În fond, moldoveanul donează cu plăcere pentru ridicarea unei biserici. Doar că Iașiul abia scăpase de ocupația „binevoitoare” a armatei ruse, care a zăbovit aici timp de cinci ani, după victoria în războiul cu turcii din 1828-1829.
Timp de cinci ani, ieșenii au suportat din banii lor întreținerea unei armate care oricum rechiziționa ce voia și dicta ce-i trecea prin cap. La retragerea armatei ruse, în 1834, contele Kiseleff, care o conducea, propunea țarului nici mai mult, nici mai puțin, decât anexarea celor două principate române. Doar conjunctura externă a făcut ca acest lucru să nu se întâmple.
Rușii au distrus lespezile
Ieșenilor numai să contribuie la construirea unui monument închinat rușilor nu le ardea. Așa că cei 2.225 de galbeni necesari pentru ridicarea Obeliscului au fost strânși prin contribuția mai mult sau mai puțin voluntară a clerului și marii boierimi. Ieșenii nici n-au vrut să audă. Ironia istoriei face ca monumentul, unul din cele mai frumoase din Iași, la urma urmei, să fie vandalizat tocmai de cei în cinstea cărora a fost ridicat. În al doilea război mondial, trupele sovietice care ocupaseră Iașiul, au distrus lespezile de marmură care erau așezate pe laturile soclului.
Două zile de serbări
Controversat este și un alt simbol al Iașiului, statuia lui Ștefan cel Mare din fața Palatului Culturii. Spre deosebire de Obeliscul cu lei, statuia lui Ștefan a fost dorită de ieșeni. Planurile au fost făcute de același Asachi, la 1856.
Postelnicul Gheorghe Asachi era unul dintre cei mai vehemenți oponenți ai unirii cu Muntenia și susținător înfocat al independenței Moldovei. Statuia era menită tocmai să însuflețească spiritul separatist moldovean.
Evenimentele s-au derulat însă cu rapiditate, iar proiectul a fost părăsit temporar. A fost reluat în 1874, la împlinirea a 370 de ani de la moartea lui Ștefan, iar cei 135.000 de franci necesari au fost strânși în timp record. Lucrarea a fost încredințată celui mai bun sculptor de statui ecvestre al epocii, Emmanuel Frémiet, iar statuia a fost expusă în 1882 la Salonul de sculptură de la Paris, culegând aprecierile unanime ale publicului.
Dezvelirea statuii la Iași, în 1883, a prilejuit două zile de serbări, în prezența familiei regale, Carol I oferind Iașiului și cele două tunuri, captură din Războiul de Independență.
Cneaz polon?
Iar de aici începe legenda. Mihai Eminescu a scris special pentru inaugurare celebra sa „Doină”. N-a mai citit-o însă atunci. Unii spun că din cauza bolii. Alții, că a fost indignat de aspectul statuii, care numai a domnitor moldovean nu semăna.
De altfel, Eminescu avea să citească „Doina” în aceeași seară, dar la Junimea, nu în fața statuii. Problema lui Ștefan cel Mare este că nu prea seamănă, într-adevăr, cu imaginea pe care i-o știm acum, iar legenda spune că statuia ar fi de fapt a unui cneaz polon și a fost încurcată, din greșeală. La acea epocă însă, nimeni nu prea știa cum arăta Ștefan cel Mare, de fapt.
Asachi se inspirase din descrierile din Letopisețul lui Ureche și din fresca bisericii de la Rădăuți. Sculptorului nu i s-a putut oferi un model al coroanei lui Ștefan, așa că a făcut și el ce a putut. L-a încoronat pe Ștefan cu o coroană de tip catolic, cu cruci având aceeași lungime a brațelor.
Explicația calului
De aici probabil și legenda, respinsă acum ferm de istorici. Frémiet mai avea, într-adevăr, niște comenzi de onorat în paralel. Două statui ecvestre realizate de acesta, a regelui polon Władysław Jagiełło și a luptătorului pentru independența Poloniei, Tadeusz Kościuszko, împodobesc de altfel Cracovia. Doar că cele două seamănă și mai puțin cu Ștefan.
Apoi, mai există un mic amănunt, care ține de tradiția statuilor ecvestre. În general, dacă persoana reprezentată în statuie a murit de moarte bună, calul este reprezentat cu toate picioarele pe pământ. Dacă a murit în luptă, calul este reprezentat cabrat, cu ambele picioare din față ridicate. Dacă a murit rănit sau asasinat, este ridicat doar un picior din față al calului, de regulă dreptul. Władysław Jagiełło și Tadeusz Kościuszko au murit de bătrânețe. Ștefan cel Mare și-a purtat zeci de ani rana de la picior, căpătată la asediul Chiliei.
În patru decenii
Controversată a fost și statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Piața Unirii, între nașterea ideii și inaugurare trecând aproape patru decenii. Ideea a fost lansată în 1873, imediat după moartea fostului domnitor, liderul inițiativei fiind boierul Grigore Ghica-Deleni.
Abia în 1904 însă a fost lansată subscripția publică, dorindu-se inaugurarea staturii în 1909, la împlinirea unei jumătăți de secol de la Mica Unire. Subscripția a mers însă extrem de greu, până în 1909 strângându-se mai puțin de un sfert din suma necesară. Principalul motiv a fost tocmai reticența ieșenilor, firi aprige, după cum știm.
Detronarea lui Cuza a fost celebrată la Iași cu trei zile de serbări publice, artificii și mese întinse pe străzi. Iașiul suferise enorm în urma pierderii statutului de capitală, așa că ieșenii nu aveau multe motive să-l iubească pe primul domnitor al României. Mulți dintre cei care sărbătoriseră căderea lui Cuza în 1866 trăiau încă în 1909.
În fața hanului
Apoi, nici guvernul epocii, condus de Dimitrie Sturdza, nu era încântat de ideea unei astfel de statui. Sturdzeștii pierduseră tronul Moldovei în 1859 tocmai în fața lui Cuza, deci nici urmașii lor nu-l iubeau. Norocul celor care doreau monumentul a fost că sculptorul Raffaello Romanelli era un filantrop.
A acceptat să facă statuia pentru aproape 100.000 de lei, în loc de 300.000 de lei cât ar fi costat de fapt. În plus, el făcuse și statuile care decorează Peleșul, așa că era agreat de Casa Regală. Cei 20.000 de lei care mai trebuiau peste suma strânsă prin subscripție, au fost de altfel donați de însuși regele Carol I, care-l disprețuia din inimă pe Cuza.
Tot regele a intervenit și pentru aprobarea amplasamentului actual, în locul piațetei din fața Hotelului Continental, unde hotărâse Primăria să fie așezată statuia. Distanța de 100 de metri era esențială. Pe atunci, în sudul actualei Piețe a Unirii, încă exista hanul lui Petrea Bacalu, în fața căruia se jucase pentru prima oară Hora Unirii la Iași.
Patria Mumă
Mai puțin cunoscută, dar nu mai puțin controversată, este o altă lucrare sculpturală, dăruită Iașului acum 80 de ani, Monumentul Unirii, din fața Universității de Medicină și Farmacie. Monumentul a fost realizat în 1927, de prințesa Olga Sturdza, una din marile figuri ale Iașului interbelic. Urmașă a prinților Mavrocordat și căsătorită cu nepotul lui Mihail Vodă Sturdza, prințesa fondase în timpul primului război mondial Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război.
În 1918, a înființat în palatul familiei de la Miroslava un orfelinat, transformat ulterior într-o Școală superioară de agricultură, înzestrată cu 100 ha de teren arabil. Monumentul Unirii o reprezenta pe Patria Mumă, în uniformă și cu cască soldățească pe cap, strângând la piept trei copii, simbolizând Basarabia, Bucovina și Transilvania, alipite României după Marele Război.
Un al patrulea copil îi simbolizează pe românii rămași în afara granițelor României Mari. Gazetarii epocii spuneau că de fapt chipul României este cel al Reginei Maria, cei trei copii sunt prințesele Mărioara, Elisabeta și Ileana, iar copilul din afara grupului, prințul Mircea, al treilea băiat al regelui Ferdinand, mort la doar trei ani, de tifos, în plin război.
Refăcută
Statuia a fost criticată de la început, în ce privește concepția grupului statuar. Presa vremii o numea „o lucrare culinară de frișcă. Se cunoaște mâna unei femei. Reprezintă grupul celor cinci dosuri”. Așezat inițial pe amplasamentul actualei statui a lui Eminescu de la Fundație, monumentul a fost distrus în 1947, la ordinul ocupanților sovietici. A fost refăcut din inițiativa fostului primar Constantin Simirad, după fotografii de epocă.
A fost criticat din nou, un articol de acum vreo 12 ani numindu-l monstruozitatea de la medicină asemânând chipul României cu un pompier și apreciind că monumentul refăcut nici măcar nu respectă cu fidelitate originalul, grupul prezentând probleme de perspectivă. Poate amuzant, nici numele piațetei nu e clar. Sub soclu este reprezentată harta României Mari, iar în apropierea statuii este aprinsă o flacără veșnică închinată eroilor neamului.
Totuși, numele oficial al locului nu este „Piața Națiunii”, așa cum se voise inițial, ci „Piața Națiunilor”.
- Published in Cultură