Cum „preacurveau“ româncele cu străinii şi-şi părăseau bărbaţii pentru turci, nemţi şi ruşi. Ţărăncile erau cele mai oneste
Nu de puţine ori, soldaţii armatelor străine care străbăteau sau ocupau Principatele Române „stricau” casele boierilor şi ale mahalagiilor. O parte a jupâneselor românce erau înnebunite, ne arată vechile documente de arhivă, după uniforma străină şi păcătuiau fără reţinere cu nemţii, ruşii şi chiar cu turcii.
Mai ales în secolul al XVIII lea, odată cu numeroasele şi devastatoarele războaie ruso-austro-turce, Principatele Române au găzduit în repetate ocazii armate străine pe teritoriul lor, fie că era vorba de turci, fie de cei care doreau să devină noii stăpâni ai pământului dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, adică austriecii şi ruşii.
Oraşele Moldovei şi ale Ţării Româneşti, în special capitalele Iaşi şi Bucureşti, erau pline de ostaşi străini în uniforme colorate şi mai ales de ofiţeri puşi la patru ace. Pe lângă neamurile menţionate mai sus, în armatele ruseşti şi austriece se găseau şi destui francezi sau nemţi, intraţi mai ales în serviciul Ţarului.
Armatele străine staţionate sau în plină acţiune războinică erau un jug în plus, pe lângă cel turcesc şi fanariot pentru populaţie. Mai mult decât atât, aceşti bărbaţi galanţi în uniforme frumoase şi mai ales pricepuţi în ale galanteriei erau un adevărat blestem pentru mahalagii şi boieri. Şi nu fiindcă le-ar fi luat avutul ci mai ales nevestele.
Din vechile documente de arhivă şi jurnalele de călătorie ale acestor contondieri veniţi în Principate reiese faptul că jupânesele erau înebunite după oştenii străini în uniformă şi multe dintre ele erau gata să-şi lase şi bărbatul pentru o partidă de amor cu un franţuz,neamţ, rus sau chiar turc. Păcătuiau când cu turcii, când cu nemţii Infidelitatea era o realitatea cotidiană în Principatele Române de acum 300 de ani.
De altfel un călător străin I.L. Carra, francez de origine care a ajuns în Moldova în special, în secolul al XVIII lea, scria despre femeile întâlnite că erau deosebit de frumoase dar uşuratice.
”Femeile moldovence şi române sunt în general destul de frumoase. (…) Sexul frumos ale acestor părţi are prea multă plăcere la amor”, spune francezul.
De altfel cea mai bună dovadă o reprezintă numărul mare de procese pentru divorţ şi jalbe ale târgoveţilor în special adresate instanţelor de judecată prin care reclamă infidelitatea nevestelor. Motivele sunt nenumărate. Un indiciu îl oferă acelaşi călător străin, care spune că în Ţările Române, femeile sunt ţinute prea din scurt de bărbaţi. Mai precis soţii, sunt adevăraţi zbiri în casă şi le tratează pe femei care pe un membru inferior al familiei. În aceste condiţii de multe ori supravieţuirea le determina pe femei să găsească o soluţie pentru a scăpa de tiranul domestic.
Oşteanul străin, capabil să o apere eficient în faţa soţului şi în care-şi punea toată speranţa, era o alternativă la îndemână. Mai erau însă şi cele care erau libertine din fire, cele despre care elveţianul Recordon, după o vizită în Principate, spunea că au ”principii libere” şi ”uşurinţă”. Aceste femei abia aştepatu trupele străine să-şi facă apariţia în oraş. Exemplele sunt oferite de documentele de arhivă.
În secolul XVIII, Safta o nevastă de neguţător din zona Podul Calicilor, din Bucureşti, păcătuia des cu oştenii străini.
”Femeile din popor se amestecă cu oştenii străini prezenţi în ţară fără să ţină prea mult seama de culoarea uniformei. Safta, din mahalaua Podul Calicilor, umblă în ”voiile inimii ei”, părăsindu-şi soţul la fiecare nou război şi odată cu apariţia oştenilor în capitală”, scria pe baza documentelor de arhivă, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, în ”În şalvari şi cu işlic”.
Astfel pătima cu nevasta şi un alt bucureştean, cam în aceeaşi perioadă. Se numea Marco, era dulgher şi trăia în mahalaua Podul de Pământ. Nevastă-sa Ancuţa, se iubea, la fel ca şi Safta mai cu toate neamurile de oşteni care treceau prin Bucureşti. De altfel Marco, sătul de infidelităţile Ancuţei, care îşi satisfăcea plăcerile când cu nemţii, când cu turcii, cerea divorţul. Ancuţa a sfârşit prin a sta închisă pentru adulter, pentru ca mai apoi să fie ierată. Un alt război austro-turc, o aruncă din nou în braţele nemţilor. ”viind armiia nemţească în Bucureşti au mai şăzut numita ca trei luni de zile cu bărbată-său şi încârdoşindu-se şi cu nemţii au avut întâlnire cu dânşii în câtă vreme au fost nemţii aici”, se arată în documente.
- Published in Cultură
Astăzi e Casa de Cultură a Studenților, înainte – faimos punct de atracție european
Modernizarea Iaşiului, începută după cel de-al Doilea Război Mondial, a dus la pierderea mai multor clădiri istorice din oraş. Astfel, a fost demolat Hanul „Petrea Bacalu”, înlocuit de cinematograful „Victoria”, iar în locul Casei de Cultură a Studenților a fost un faimos punct de actracție european. Câţiva ani mai târziu, strada Alexandru Lăpuşneanu a fost transformată aproape în totalitate, fiind demolate pe rând casele „Konya”, Hotelul „France” sau vechile bolţi „Strasshofer”.
Hanul lui Petrea Bacalu se afla în Piaţa Unirii. Pe 5 ianuarie 1859, după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, în faţa hanului s-a dansat pentru prima dată Hora Unirii. Clădirea a luat numele primului său proprietar, Petrea Bacalu, ulterior devenind Otel Viena, pentru a atrage călătorii care ajungeau la Iaşi pe ruta nouă Viena-Lemberg-Cernăuţi-Paşcani-Iaşi. Mai târziu, primarul Scarlat Pastia a cumpărat hotelul, denumindu-l Hotel România.
În locul actualei Case de Cultură a Studenților s-a aflat, înainte de 1960, clădirea-reședință a celor mai faimoase branduri ale vremii: fostul „palat sturzesc”. Aici și-au avut «sediile» : Jockey-Club, Otel d’Angleterre, cofetăria Tuffli sau restaurantul Corso. Aflată la intersecția dintre cele mai circulate străzi ale Iașiului, împunătoarea clădire din FUNDAȚIE a avut avantajul pozitionării.
În 1804, Gheorghe Asachi desenează planurile casei lui Manolache Bals, un mic palat aflat la baza Copoului. Clădirea ajunge in proprietatea bardului Alecu Beldiman având ulterior mai mulți proprietari care separa parterul de etaj, dându-le întrebuințări separate.
Parterul a gazduit de-a lungul vremii mai multe restaurante si localuri în care personalitațile Iașului din trecut se opreau deseori. Unul dintre primii proprietari ai parterului, avocatul Vasile Sculy, a speculat avantajul poziționării și a deschis prăvalii. Mai apoi, aceleași saloane vor găzdui « Maison Jockey Club restaurant de Paris », restaurantul specific jocheiștilor.
Tot parterul a fost destinat cofetăriilor vremii, cele mai renumite fiind cofetăria Tuffli și cea a cofetarului Constantin Vlădescu (« furnizorul Curtii Regale »). In 1937, la parter se deschide primul restaurant cu muzica jazz din Iași, restaurantul Corso.
Etajul a fost folosit începând cu 1867 de « Otel d’Angleterre », hotel deținut de Iosif Helstein. Din 1875 saloanele etajului clădirii sunt închiriate societății « Jockey-Club » si, implicit, pasionaților de curse de cai.
La Iași cursele de cai se desfășurau încă din 1851, cu mult înaintea Bucureștiului. Printre organizatorii de astfel de evenimente hipice se număra și Prințul Sutu. Însă, abia în 1862 se formează în mod oficial « Jockey-Club », dupa modelul organizației omonime din Franța sau Marea Britanie. Selectul club avea, chiar de la inaugurare, un președinte la fel de faimos: pe « domnitorul Unirii », Alexandru Ioan Cuza.
Renumele jocheiștilor a făcut ca fostul « palat sturzesc » să rămână în mintea oamenilor ca „Jockey-Club” chiar si dupa 1945, când organizația s-a desființat. Saloanele și sălile clădirii au fost ocupate până în 1960, anul demolării, de librăria „Cartea Rusă” și de Asociația Română pentru Legaturile cu Uniunea Sovietică.
Cladirea reconstruită ulterior in locul sediului Jockey-Club este actuala Casa de Cultura a Studenților, numită la început « Casa Tineretului ». Fantoma fostului „palat sturzesc” din anii 1850 începe să se arate prin întrebuințare și în noua clădire. Ca și în trecut, parterul este folosit pentru « locante » (Belfast, Dublin Pub), etajul având întrebuințari multiple. Între acestea se numără și organizarea de petreceri si cursuri festive. Cea mai cunoscută petrecere care a avut loc în fosta casă a bardului Beldiman a fost aniversarea din 24 octombrie 1876 a Junimiștilor.
Spiritul Jockey-Clubului a reînviat la Iași după mai mulți ani. Parcarea Casei de Cultură a Studenților reuneste în fiecare seară pasionați de automobile cu mai mulți sau mai puțini cai-putere.
- Published in Cultură
De unde provine denumirea județelor din România
De unde provine denumirea județelor din România? Unele nume provin din vechi cuvinte de origine străină, altele au legătură cu personalităţi care au influenţat zona sau sunt legate de diverse legende locale.
Județul ALBA – din latină „albus” însemnând”alb”. În timpul stăpânirii romane au fost întemeiate, datorită zăcămintelor miniere din regiunea Apuseni, așezări ca de exemplu Apulum (astăzi Alba Iulia), Ampelum(Zlatna), Apulon (Piatra Craivii) și colonii Aurelia Apulensis, Nova Apulensis, Alburnus Maior(Roșia Montană) și Brucla (Aiud).
Orașul Alba Iulia – După retragerea romanilor de pe teritoriul Daciei nordice, urmează o perioadă controversată de unii istorici. Aceasta este urmată de perioada voievodatelor, iar în această regiune se chema „voievodatul de la Bălgrad”. În cadrul statului maghiar întemeiat în 1000 de regele Ștefan I, apare „Principatul Transilvaniei” cu capitala la Alba Iulia (Gyulafehérvár, „Cetatea Albă (a lui) Gyula”. Gyula era denumirea unui rang de maximă importanță în perioada păgână a maghiarimii și totodată, probabil, un nume propriu, de principe).
Județul Arad și orașul Arad, etimologie incertă – Descoperirile arheologice certifică existența unor sate în zona orașului actual și împrejurimi, începând cu secolul al XI-lea. Din aceeași perioadă, respectiv anii 1080 – 1090 datează și prima menționare scrisă a toponimului Orod. Tot ceea ce a rămas din vechea reședință ecleziastă și comunitară, sunt ruinele catedralei din Vladimirescu, indicând poziția lui veterum Orod (vechiul Arad). Începând cu secolul al XV-lea, documentele menționează Aradul ca fiind civitassauoppidum. Istoricii se contrazic referitor la relația dintre vechiul Orod, situat în Vladimirescu, și ulterior menționatul Arad, aflat strict în zona orașului modern. Unii le cred așezări complet diferite, pe când alții presupun că vechiul Orod s-a mutat în actualul amplasament al orașului, mai exact în zona actualului cartier Drăgășani.
Județul Argeș – râul Argeș, pe vremea dacilor numit Argessos, probabil însemnând „strălucitor”.
Orașul Pitești – Piteștiul este una dintre cele mai vechi așezări umane din România. Nicolae Iorga consideră ca numele Pitești provine de la antroponimul „Pitul”, „Ca să se ajungă la Câmpulung, cine vrea să se coboare la satul Pitului, de unde Piteștii (cf. Pitulescu, Titu, Titești), care, fiind la răscruce, a devenit mai târziu târg si la urmă oraș, trebuie să încalece spinările de dealuri …”. Aurelian Sacerdoteanu arăta că „în nume trebuie admis ca sigur radicalul Pit. Radicalul Pit intrat în toponimie trebuie să fie foarte vechi, de vreme ce i s-a pierdut sensul. Adăugarea sufixului -ești arată de asemenea o perioadă străveche. Raritatea toponimului Pitești impune concluzia că nu provine prin fenomenul de roire a satelor”. Iorgu Iordan arăta următoarele: „Pitea = pită, pâine, cu sufixul –ea”.
Județul Bacău – etimologie incertă, pentru care există mai multe variante posibile: un conducător local numit Bako, fructul strugurelui, care crește în vecinătate (bacă) sau chiar zeul Bachus.
Orașul Bacău – Marele istoric Nicolae Iorga este de părere că denumirea orașului Bacău este de origine maghiară (ca Adjudul și Sascutul). În acest sens, mareșalul Antonescu a ordonat efectuarea lucrărilor pentru românizarea nomenclaturii localităților din România, ordin prin care urma să se schimbe denumirea orașului Bacău, care era considerată ca fiind de sorginte maghiară, cu una românească, Gura Bistriței. Menționarea orașului pe un act oficial datează încă din 1399. În arhivele Vaticanului, pe hărțile Evului Mediu precum și în alte documente latine, Bacăul apare sub numele deBacovia, sau Ad Bacum. În 1399, orașul este menționat în Documentul lui Iuga Vodă, prin care se dă carte de judecată între spătarul Răducanu cu răzeșii satului Brătila, din ținutul Bacăului. La 15 aprilie 1400, aflăm ca în Bacău se află o parte a Cavalerilor Ioaniți, numiți mai târziu Cavalerii de Malta. O scrisoare este trimisă in Civitas Bachovien de Papa Bonifaciu al II-lea. În 1409 studia la Cracovia, studentul băcăuan Gregorias de Bachwya. Ceva mai târziu, în 5 martie 1431, localitatea este numita în civitate Bako.
Județul Bihor – etimologie incertă. Probabil din sârbește vihor (volbură), dar e posibilă și o etimologie traco-dacică, după numele cetății „Biharea” din bi (doi) + harati (a lua, a duce), posibil cu sens de două posesiuni.
Orașul Oradea – (în latină Varadinum) Conform Cronicii Pictate de la Viena regele Ladislau I „a găsit în parohia fortăreței Bihor, între fluviile Criș, într-o vânătoare, un loc unde, la îndemnul îngerilor, a hotărât să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l-a numit Varad”. Această mănăstire a constituit leagănul episcopiei romano-catolice de Oradea, al cărei întemeietor și patron spiritual a fost regele Ladislau.
Județul Bistrița-Năsăud – etimologie incertă: râul și orașul Bistrița – denumire de origine slavonă (apă repede)
Orașul Năsăud – cuvântul german Nussdorf (Satul nucilor). Cunoscut ca reședință pentru Districtul Grăniceresc Năsăud sau Al doilea Regiment Valah de Infanterie Grănicerească nr.17, înfiintat în anul 1762. O bună parte dintre soldații regimentului năsăudean a luptat la Austerlitz sau la Arcole (Areda Venetiei) împotriva lui Napoleon Bonaparte. Prin vitejia lor, aceștia și-au câștigat un temut renume în acea vreme, acela de “cătanele negre”. Nãsãudul este binecunoscut din romanul “Ion” a lui Liviu Rebreanu, unde numele localitãţii este Armadia.
Județul Botoșani – Orașul Botoșani: Originea numelui de Botoșani este destul de incertă, dar sunt posibile următoarele explicații: prima ar fi că orașul își trage numele de la un boier pe nume Botaș, care a trăit pe aceste meleaguri la începutul mileniului II. Numele familiei „Botaș” sau „Botășani” este pomenit în documente foarte vechi încă de pe timpul lui Ștefan cel Mare, ca una din familiile alese ale Moldovei. A doua variantă, de la antroponimul „Botos”, a treia de la regionalismul „botoș” însemnând „căpușă”; alte variante ar fi cuvintele „botos” sau „botoșei”.
Județul Brașov (fost Țara Bârsei) – Prin metateza cuvântului bîrsă /bârsă. Acesta este considerat de către lingviști ca fiind autohnton (origine dacică).
Orașul Brașov – Nu există o etimologie unanim recuoscută. Sugestiile includ: denumire slavă, în baza numelui propriu Brașa, denumire râului Brașov, Fluvium Brassou, atestat din anii 1300, azi identificat de cei mai mulți specialiști cu râul Graft/Pietrele lui Solomon, mult mai mare și mai învolburat atunci (bara šu = „apă cenușie”). Numele orașului este strâns legat de cetatea Brașovia, ridicată pe vârful Tâmpei, menționată pentru prima dată într-un document din 1434. Este unul dintre cele șapte castele care a dat numele german al Transilvaniei: Siebenbürgen. Construcția aflată între vârful și șaua Tâmpei se presupune că ar fi fost ridicată în timpul cavalerilor teutoni, între 1212 și 1218, iar dacă nu, atunci cu siguranță întărită. La 1241 abia au timp câteva familii de brașoveni să se adăpostească în ea din calea năvălirii tătarilor. În anul 1395, înaintea declanșării războiului cu turcii, Mircea cel Bătrân și-a adăpostit familia în cetate. După 24 de ani, la 1421, cetatea devine loc de refugiu pentru populația Brașovului, amenințată de sultanul Murad II. În același an, cetatea este dată ca zălog sultanului, turcii dominând de pe înălțime orașul. Fortificația devine astfel periculoasă pentru brașoveni și întreaga zonă. După ce reușesc s-o răscumpere cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara, orășenii decid dărâmarea acesteia. Pietrele rezultate au fost folosite la întărirea cetății din vale, care tocmai se construia.
Județul Brăila – Orașul Brăila: Referitor la numele Brăilei, acesta este un toponim clar de origine autohtonă. El provine dintr-un toponim asemănător cu toponimele tracice sud-dunărene ca Bragylor-Bragiola în care gi se va transforma în i. Este tipic românesc fiind atestat documentar încă din evul mediu ca nume personal. În unele lucrări s-au menționat formele de limbă greacă Proilaba, de limbă slavă ca Proilava, de limbă turcă, ca Ibraila și alte forme ca Brilaga sau Braylaum. Vechii istorici atribuie numelui o origine indo-europeană, (bhreg) însemnând pisc vertical cu referire clară asupra poziției geografice a orașului, mai precis asupra malului înalt, adică a piscului sau versantului vertical ce sare în ochi privit din amonte, adică de călătorul ce vine din Galați pe Dunăre, de aici și celălalt nume existent de “Piscul Brăilei”, acordat orașului în trecut. Brăila este pomenită în legătură cu însăși intemeierea Țării Românești prin descălecat: „Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul (cu Radu Vodă), unii s-au dat pre supt podgorie ajungând până în apa Siretului și până la Brăila; iar alții s-au întins în jos, peste tot locul, de au făcut orașă și sate până în marginea Dunării și până în Olt ”
Județul Buzău – Orașul Buzău: Plecând de la forma grecească Μουσεος (Mouseos), istoricul Vasile Pârvan considera că numele Buzăului vine de la forma tracică Bouzeos, transcris greșit (Μπ se pronunță Bîn grecește, ori în textul antic a fost omis π). A emis ipoteza că denumirea derivă din radicalul trac Buzes, la care s-a adăugat sufixul -eu, formă a vechiului -aios (greco-latin). Un document din anul 376 menționează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche atestare a numelui orașului, nume pe care l-a primit de la acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada medievală a existat și o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva mențiuni în documente străine, iar târgul, menționat ca fiind deja existent la 1431, a devenit și sediu episcopal ortodox în secolul al XVI-lea.
Județul Caraș-Severin – râul Caraș – cuvântul serbo-croat Kraš (zonă calcaroasă)
Orașul Reșița: este atestat inca in secolul al XV-lea cu numele de Rechyoka si Rechycha. Cercetarile arheologice au descoperit in acest spatiu urme de locuire din perioada neolitica, dacica si romana. Este mentionat in 1673 cu numele Reszinitza, ai carei locuitori plateau impozite catre pasalacul Timisoarei, iar in anii 1690 – 1700, izvoarele o amintesc ca depinzand de Districtul Bocsei impreuna cu alte localitati din Valea Barzavei. Ea devine din 3 iulie 1771 locul de întemeiere a celui mai vechi și important centru metalurgic de pe continentul european. Odată cu nașterea uzinelor, se pun bazele Reșiței industriale.
Județul Călărași – orașul Călărași – cuvântul călăraș, corp militar auxiliar în evul mediu, în Țara Românească sau călărașii ștafetari, care făceau serviciul de curierat pe traseul București – Constantinopol. Sunt organizați cel mai probabil în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu, primul document păstrat care-i amintește datează de la 25 mai 1722. De la acești călărași ștafetari, care după terminarea serviciului s-au stabilit în așezarea ce avea să fie cunoscută sub denumirea de “satul călărașilor” sau Călărași.
Județul Cluj – Orașul Cluj Napoca – Numele de Cluj provine din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a numi Cetatea Clujului. Cuvântul latin clusa înseamnă închis (în italiană chiuso) și se referă la situarea Clujului într-un loc închis, înconjurat de dealuri. Echivalentul german,Klause, este păstrat în denumirea Klausenburg. Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108. Prin decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, semnat de Nicolae Ceaușescu și publicat în Buletinul Oficial al RSR din 18 octombrie 1974, municipiului Cluj i-a fost atribuit numele Cluj-Napoca, “pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri.
Județul Constanța – Orașul Constanța – este orașul cel mai vechi atestat de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din 657 î.Hr. când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă numită Tomis. Localitatea a fost cucerită de romani în 71 î.Hr. și redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. Publius Ovidius Naso, poetul roman, și-a găsit exilul între anii 8-17 și a petrecut în Constantiana ultimii opt ani din viață.
Județul Covasna – cuvântul slavon Cvaz (acrișor, referitor la gustul apelor minerale din zonă)
Orașul Sfântu Gheorghe – Oraşul a primit numele după hramul bisericii: Sfântu Gheorghe. Aşezarea este menţionată prima dată în anul 1332. Sfântu Gheorghe avea eparhie independentă şi preotul plătea 15 banali în dijma papală. Ca oraş (civitas) Sfântu Gheorghe este menţionat prima dată într-un document din anul 1461, iar într-un alt document din 1492 figurează deja ca oraş privilegiat.
Județul Dâmbovița – posibil după râul Dâmbovița, cuvântul dâmb + sufix -ița, dar particula -ov ar putea arăta o origine slavonă.
Orașul Târgoviște – În cartierul Suseni din actualul Târgoviște s-au găsit urme ale unei așezări din sec. II-V peste care este suprapusă alta protoromână din sec. VIII-X. Peste acestea, s-a format o așezare rurală în sec. XII-XIV, din care s-a dezvoltat târgul medieval. Perioada medievală i-a adus recunoașterea ca târg de importanță europeană, unde se schimbau mărfuri sosite din trei continente cu cele ale producătorilor locali. În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân orașul a devenit principala reședință domnească a Țării Românești. Tot în timpul acestui domnitor a fost refăcută Curtea Domnească, ale cărei ruine împrejmuiesc astăzi Turnul Chindiei; ultimele cercetări arheologice au avansat ideea că o curte a fost ridicată aici înainte de Mircea cel Bătrân.Județul Dolj – de la slavicul dolu (vale) și râul “Jiu” („Jiul de vale”).
Orașul Craiova – Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul “kral” (rege, crai). Localitatea a mai purtat începând cu secolele VII-VIII denumirea latină Ponsiona (pod peste Jiu). În Craiova de azi se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac a Pellilor. Toponimul Pelendava are rădăcina “peled” – care înseamnă umed (legat de așezarea în lunca Jiului) și sufixul “dava” – care înseamnă cetate, așezare, localitate.
Județul Galați – orașul Galați: probabil de la tribul celtic al galilor, care locuiau prin aceasă zonă în antichitate, fie de la regiunea Galiția; O altă variantă ar fi din limba cumană gala(t) preluat din arăbesculkalhat (fortăreață)
Județul Giurgiu – orașul Giurgiu: Se spune că de mult, când încă turcii umblau pe meleagurile de pe malul stâng al Dunării și strângeau slugi pentru Imperiul Otoman, se afla aici un cioban, pe nume San Giorgio ce își adusese oile la pascut în lunca Dunării. Acesta a eliberat un mare grup de oameni ce trebuiau duși în Imperiul Otoman. Acesti oameni au rămas aici după eliberare si au format dintr-un loc de trecere un târg. Acest târg a purtat numele celui care a fost eliberatorul lor, San Giorgio, și de aceea se numeste Giurgiu.
Județul Gorj – de la slavicul gora (munte) și râul „Jiu” („Jiul de munte”)
Orașul Târgu Jiu – și-a luat numele de la localitatea așezată la intersecția unor importante drumuri comerciale care făceau legătura între Dunăre, Drobeta Turnu-Severin și Transilvania cu un centru roman de pe Olt. În preajma sa staționau cohorte romane, încartiruite în așezări fortificate. În timpul războaielor de cucerire a Daciei, o parte din armata romană, conform mărturiilor istorice, a trecut prin localitate. Orașul este menționat pentru prima oară în anul 1406 sub numele de “Jiul”, într-o poruncă dată mănăstirii Tismana de către voievodul Mircea cel Bătrân. Tot în secolul al XV-lea, localitatea apare pentru prima dată în documente având calitatea de târg
Județul Harghita – posibil din har (“deal” sau “munte” în limbile semitice și turcice, vezi Ağrı)
Orașul Miercurea Ciuc – Numele orașului este atestat pentru prima dată sub forma Csíkszeredaîntr-o scrisoare din anul 1558, cu referire la târgurile săptămânale ținute aici în zilele de miercuri. Până în perioada interbelică denumirea românească a orașului a fost Sereda Cicului, după care numele a fost tradus în forma actuală.
Județul Hunedoara – de la orașul Hunedoara, compus din antroponimul Honod + magh. vára(„cetatea lui”), vezi de ex. Timiș-oara. Din toponimul Huniad își trag numele Huniazii (=„cei din Huniad”).
Orașul Deva – S-a presupus că numele Deva este în legătură cu anticul cuvânt dac dava, care însemna „cetate”. Alte teorii susțin că numele s-ar trage de la o legiune romană care s-a transferat pe locul actualului municipiu de la Castrum Deva, acum Chester în Marea Britanie. Există argumente de ordin lingvistic care arată că toponimul Deva provine din cuvântul slav deva, care înseamnă „fecioară”
Județul Ialomița – după râul Ialomița, denumire de origine slavonă ialov = „pustiu”
Orașul Slobozia – Numele actual al municipiului vine de la cuvântul românesc, de origine slavonă, „slobozie” care desemna o localitate nou înființată care era scutită de anumite dări. Orașul, așezat în mijlocul Câmpiei Bărăganului, era foarte vulnerabil la atacurile turcilor și tătarilor; pentru a încuraja oamenii să se așeze aici, ei erau scutiți de aceste dări, de aici și numele.
Județul Iași – Orașul Iași: Iașii, deasemenea menționați ca Jasones, Jassics, Jàszok, etc… sunt un fost popor sarmatic, parte din grupul Alanilor, care apare în secolul al XIV-lea în Moldova și Ungaria. O inscripție astăzi pierdută pe o bornă kilometrică romană descoperită în apropiere de Osijek (Croația) în secolul al XVIII-lea menționează existența unui Jassiorum municipium . Numele maghiar al orașului Iași (Jászvásár) înseamnă cuvânt cu cuvânt “Piața (Târgul) Iașilor”; numele vechi românesc, Târgul Ieșilor (și forma alternativă Iașii), ar putea avea aceeași semnificație.
Județul Maramureș – probabil compus din Mara (origine traco-dacică: stâncă, înrudit cu „mal”) și Mureș
Orașul Baia Mare – Localitatea este atestată documentar pentru prima oară în 1329, ca și Râul Doamnelor, (Rivulus Dominarum) într-un act al cancelariei regelui Carol Robert. Ca și recompensă pentru lupta dusă de Ioan de Hunedoara împotriva turcilor, regiunea Băii Mari a trecut în anul 1446 în proprietatea lui. El va dispune ridicarea Catedralei Sfântul Ștefan, din care în prezent se mai păstrează doar Turnul Ștefan. În 1469 regele Matia Corvin a acordat localității dreptul de a se înconjura cu ziduri de apărare, astfel fiind construită cetatea medievală a Băii Mari.
Județul Mehedinți – din maghiară méhed, prisacă, stupină. Este motivul pentru care vechea stemă a județului avea reprezentate mai multe albine.
Orașul Drobeta Turnu Severin – Drobeta a fost prima cetate din piatră ridicată în Dacia (103-105) de împăratul Traian, un castru roman de apărare și un important centru militar și politic, inițial fiind construit pentru a adăposti 500 de soldați care asigurau paza podului construit de Apolodor din Damasc, care asigura trecerea Romanilor peste Dunăre, în Dacia. Turnu Severin – probabil de la împăratul roman Septimius Severus, care a construit un turn pentru a comemora o victorie. Cetatea Severinului a fost zidită de Regatul Maghiar ca centru strategic militar constituit împotriva Țaratului Bulgar de Vidin, în vecinătatea ruinelor castrului roman al Drobetei. Biserica latinǎ din incinta cetǎții medievale a fost pusă sub patronajul sfântului Severin de Noricum, de la care, se pare, provine numele așezării.
Județul Mureș – după râul Mureș, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Maris
Orașul Târgu Mureș – (mai demult Mureș-Oșorhei, Oșorheiu, Târgul Mureșului) Orașul este atestat din 1332, ca Novum Forum Siculorum (Târgul Nou al Secuilor) în lista de zeciuială (dijmă) papală. Apoi, în anul 1349, apare menționat în diplomele regelui Ludovic I al Ungariei, în forma maghiarăSekulvasarhel, care cu trecerea timpului a devenit Székelyvásárhely. Majoritatea etnografilor afirmă că prima parte (székely, adică secuiesc) a numelui orașului provine din așezarea sa geografică. Scaunele secuiești au fost unități de administrare judecătorească ale secuilor din Transilvania. Orașul Târgu Mureș a fost reședința scaunului Mureș din evul mediu și până la desființarea scaunelor secuiești și săsești din anul 1876, când a devenit reședința comitatului Mureș-Turda.Județul Neamț – după orașul Piatra Neamț, neamț cu sensul de „german”, teutonii construind o fortificație în zonă
Orașul Piatra Neamț – Orasul Piatra Neamt este mentionat documentar pentru prima data in 1387 sub numele de Kamena (Piatra) intr-o lista a oraselor mentinuta de rusi. In anul 1431 apare sub denumirea de Targul de la Piatra lui Craciun, dar statutul de targ domnesc il primeste doar in anul 1453. Curtea domneasca de aici construita de Stefan Cel Mare este mentionata in mai multe randuri (1552, 1570, 1594). Asezarea a purtat numele de Piatra pana in anul 1859 cand se adauga cuvantul Neamt, devenind astfel Piatra Neamt. Aceasta masura a fost necesara pentru a deosebi orasul de alte localitati care purtau numele de Piatra si care erau destul de numeroase la aceea vreme.
Județul Olt – după râul Olt, cunoscut încă pe vremea dacilor sub numele de Alutus.
Orașul Slatina – Există păreri împărțite cu privire la proveniența numelui orașului. O primă variantă sugerează că numele Slatina este de origine slavă, derivând din cuvintele „slam” (pământ) și „tina” (sărat); astfel numele s-ar traduce prin „pământ sărat”, „sărătură”, „apă sărată”, care se referă la apa râului Olt. Această ipoteză pare să fie argumentată de toponimia slavă a unor zone din oraș și din împrejurimi, precum și a unor localități din apropiere. O a doua ipoteză susține că numele orașului provine din limba latină arhaică: „Salaatina”, „Salatina”, „Slatina” – rezultând așadar că orașul Slatina poartă numele coloniei romane instalată cândva aici.
Județul Prahova – după râul Prahova, denumire de origine slavonă: prah– însemnând cataractă de apă (înrudit cu cuvântul românesc prag) + sufix –ova
Orașul Ploiești – Legenda spune că demult, înainte de întemeierea Țării Românești, într-o poiană spre marginea de miazănoapte a nesfârșitului Codru al Vlăsiei, a poposit un cioban, Moș Ploaie, împreună cu cei 7 feciori ai săi cu turmele sale. Găsind aici iarbă bună pentru oi, dar și ceva pământ rodnic pentru agricultură, nu a plecat mai departe, ci a construit case pentru el și pentru copii lui, întemeind o așezare căreia i-a dat numele său. Cât adevăr conține această legendă este greu de spus. Se mai povestește că Ploieștii aveau șapte case și un schit de maici și că locuitorii, înmulțindu-se, și-au cucerit locuri de case și ogoare, ca toporani în luptă cu pădurea. O altă variantă ar fi aceea că în vechime, orașul s-ar fi numit Plăieși și nu Ploiești, întrucât „aici s-ar fi aflat un post permanent al plăieșilor lui Mihai Viteazul păzind granița spre Transilvania”
Județul Satu Mare – Orașul Satu Mare – Sătmar, de la numele Zothmar, căpetenia coloniștilor germani aduși de regina Gisella în sec. al XI-lea. Comitatul Sătmar se învecina la vest cu Comitatul Szabolcs, la nord cu comitatele Bereg și Ugocea (Ugocsa), la nord-est cu Comitatul Maramureș (Máramaros), la sud-est cu Comitatul Solnoc-Dăbâca (Szolnok-Doboka), la sud cu Comitatul Sălaj (Szilágy) și la sud-vest cu Comitatul Bihor (Bihar). El este situat la sud de râul Tisa (Tisza). Râul Someș (Szamos) curgea pe teritoriul comitatului. În 1920, prin Tratatul de la Trianon, cea mai mare parte a teritoriului său a revenit României.
Județul Sălaj – din magh. Szilágy, compus din szil (ulm) + ágy (albie), adică Valea Ulmilor (Iorgu Iordan: Toponimia românească).
Orașul Zalău – De-a lungul timpului Zalăul este amintit sub diferite denumiri: Oppidum Zilah, Zila, Zilahu, Zalahu, Zylok, Zilaj, Ziloc, Ziloch, Zillermarkt, Zillenmarkt, Walthenberg. De remarcat că în hărțile românești și în documentele în limba română din perioada interbelică, dar și din primele două decenii posbelice, numele orașului era scris de regulă “Zălau”, forma “Zalău” a rămas definitivă după reforma administrativ-teritorială din 1968. Dr. Pethő S., care se ocupă de originea acestui nume în gazeta “Szilagysàg” (a. 1900, nr. 15) susține că numele Zilah ar fi de origine dacă. În limba vetero-slavă, care după părerea lui ar fi fost și limba dacilor, sau cel puțin a influențat această limbă, cuvântul Zilaj înseamnă: brâu.
Județul Sibiu – Orașul Sibiu – provine din numele râului Cibin, care derivă din slavul sviba(sînger, corn). Latin: Cibinium’. Alternativ, este considerat din limba dacă de la *Cebonie (Cedonie) așa cum apare în Tabula Peutingeriana. Sibiul a fost fondat pe locul unei mai vechi așezări, probabil slave, imediat după mijlocul secolului al XII-lea de coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Prima mențiune a cetății este făcută în 1191 sub numele Cibinium într-un document ecleziastic de la Vatican. Prima atestare documentară în forma Hermannstadt datează din anul 1223, dar există și mențiuni ale numelui Villa Hermanni.
Județul Suceava – Orașul Suceava: Există următoarele două teorii cu privire la originea numelui orașului Suceava:
Simion Dascălul în “Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă”: “Suceava scrie (Grigore Ureche) că o au descălecat niște cojocari unguréști, ce să chiamă pre limba lor suci, iar Suceava pre limba ungurească să chiamă Cojocărie.” Numele se compune din maghiarul “szűcs” (pronunțat: “suci”), în traducere “cojocar”, “suci” + sufixul slavo-român “–eavă”, rezultând “cojocărie” (în maghiară “szűcsség”). Originea slavă, bulgară sau română a sufixului “–eavă” prezent în cuvintele gâlceavă, iznoavă, ispravă etc. este dezbătută și astăzi.
De la râul Suceava, al cărui nume vine din românescul “soc” (specie de arbuști), articulat “socea” + sufixul slav “–va” (prezent și în “Moldova”). Această etimologie este problematică, fiindcă forma articulată a substantivului “soc” este “socul”, nu “socea”.
Județul Teleorman – Teleorman ar putea să aibă sensul de pădure nebună (în limba turcă din Turcia: deli orman). Din vechea Pădure nebună de odinioară s-a păstrat, până pe data de 17 iunie 2010, când a fost scos din rădăcini, în urma unei furtuni, în nordul județului, în satul Plopi, cel mai bătrân stejar din țară. Este însă posibil ca teleorman să fi însemnat „pădurea cumană” ori „pădurea cumanilor”, avându-se în vedere că printre denumirile date populației cumane se numără și mai puțin cunoscutul tele. Se presupune că numele a rămas de la cumani din epoca în care teritoriul viitoarelor principate Moldova și Țara Românească avea, în documentele și cronicile medievale, denumirea „Cumania neagră”.
Orașul Alexandria – Ideea întemeierii orașului Alexandria își are originea în hotărârea unor grupuri de locuitori din Zimnicea și Mavrodin de a înființa un oraș liber de orice ingerință străină. Întemeiat în 1834, după planurile urbanistice elaborate de inginerul austriac Otto von Moritz, orașul și-a luat numele domnitorului de atunci al Țării Românești, Alexandru Dimitrie Ghica (1834 – 1842) ale cărui oseminte se găsesc depuse astăzi într-un monumental sarcofag din incinta Catedralei Episcopale “Sfântul Alexandru” din municipiu.
Județul Timiș – după râul Timiș, denumit Tibisis de către romani
Orașul Timișoara – Prima atestare documentară a localității Timișoara este destul de controversată, aceasta fiind plasată de specialiști în 1212 sau în 1266. În 1175 este menționat comitatul Timiș, dar sursele nu menționează care este centrul economic și administrativ al acestuia. În momentul atestării sale acesta făcea parte din comitatul Timiș, o unitate administrativ teritorială a regatului ungar. Fiind așezată într-un punct strategic, de unde putea fi controlată o mare parte a Câmpiei Banatului, atât Timișoara cât și funcția de comite de Timiș au devenit din ce în ce mai importante. Timișoara a primit un impuls deosebit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care în urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. În timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timișoara. Numirea lui Ioan Huniade în funcția de comite de Timiș, în 1440 marchează un capitol aparte din istoria Timișoarei. Iancu de Hunedoara a fost cunoscut în întreaga regiune pentru reputata victorie de la Belgrad asupra otomanilor, fiind considerat în acea vreme apărător al creștinătății. El a transformat orașul într-o tabără militară permanentă și în domiciliul său, după ce s-a mutat aici împreună cu familia. Astfel, cetatea va rămâne în posesia Corvineștilor până în 1490.
Județul Tulcea – Orașul Tulcea – denumire compusă din Tul (etimologie necunoscută) + turk cay (râu, apă curgătoare). Orașul este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelnița (2900 – 2200 î.C.), continuând cu așezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul și orașul roman din secolele I – II d.C., cu orașul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană orașul decade, un reviriment înregistrându-se odată cu deschiderea canalului Sulina. Orașul a fost atestat documentar în anul 1506.
Județul Vaslui – Orașul Vaslui – nume derivat din hidronimul Vaslui, compus din Vas sau Vasul(etimologie necunoscută) + turk uj (râu, apă curgătoare). Se pretinde că orașul Vaslui ar fi fost înființat de bizantini, în memoria trecerii lor în Dacia Orientală și îi dădură numele de Basilica, după numele Împăratului Basile Bulgaroctonul. Vasluiul este atestat documentar din anul 1375. În 1435, în timpul lui Ștefan al II-lea Vaslui devine reședință domnească și capitala Moldovei Meridionale, fapt pentru care se construiește aici o Curte Domnească. Loc de popas și adăpost pe drumul comercial dintre Halici și Dunăre, care făcea legătura dintre cetățile de pe țărmul Mării Negre și cele de la Marea Baltică, unul dintre cele mai vechi târguri din Moldova, dar și una din așezările medievale de seamă ale Moldovei, alături de Suceava, Roman sau Siret.
Județul Vâlcea – cuvânt latin, slavă vâlk (lup) sau românește vâlcea (vale îngustă). Vâlcea este atestat documentar ca județ la 8 ianuarie 1392 printr-un act emis de Mircea cel Bătrân, fiind primul județ atestat documentar din România.
Orașul Râmnicu Vâlcea – Prima mențiune documentară datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupanul Budu, cu voia lui Radu I. Prima atestare ca oraș este din 4 septembrie 1389, când Mircea cel Bătrân menționa într-un hrisov că se află în „orașul domniei…numit Râmnic”. Că Râmnicu Vâlcea era oraș domnesc, reiese și dintr-un document al domnitorului primei uniri a provinciilor românești, Mihai Viteazul, care numea orașul astfel:„orașul domniei mele la Râmnic”
Județul Vrancea – slavă vrana (corb); în româna veche „frânc”, „frâncu” însemna „occidental”, „franc”. Potrivit lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, originea numelui “Vrancea” este traco-dacica si ar veni de la cuvantul “vrana”, care se traduce ca “padure” sau “munte”, ori poate de la cuvantul sanscrit “vran” (“munte”). Nicolae Iorga si Simion Mehedinti considera ca numele Vrancea vine din slavul “vrana”, care se traduce prin “vrana” sau “gaura de butoi”, idee sprijinita si de forma concava pe care o are regiunea. Dupa alte ipoteze, numele ar fi de origine romana, legat de numele propriu de Vrana.
Orașul Focșani – Denumit în multe scrieri „Orașul de pe Milcov”, râul pe care voievodul Ștefan cel Mare a stabilit hotarul dintre Moldova și Țara Românească în anul 1482, localitatea a intrat în conștiința oamenilor drept „orașul Unirii”. Toponomia orașului Focșani se trage de la numele familiei Focșa, „moldoveni buni și drepți din vremea lui Ștefan cel Mare”. Un moment important în istoria Focșaniului îl constituie perioada Unirii de la 1859, orașul legându-și numele de acest act național pentru totdeauna. La Focșani a funcționat, între anii 1859 și 1862, Comisia Centrală însărcinată cu elaborarea legilor comune celor două Principate.
- Published in National
„Am primit în grijă un băiețel care refuză să doarmă în pat. Când mi-am dat seama de ce…”
O femeie a povestit cum i s-a schimbat viața acum trei ani, când un băiețel timid i-a intrat în casă și în inimă. A plâns când a rugat-o să îl lase să mai stea 3 luni. Nu se aștepta ca acele 3 luni să se transforme în 3 ani.
“Acum trei ani poliția mi-a bătut la ușă și mi-a lăsat un băiețel care trecuse pe la multe mame sociale. Venise cu o punguță de plastic în care avea toate hăinuțele lui.
Îi pregătisem camera. Era plină de jucării și cărți de povești. L-am lăsat să se acomodeze puțin.
Când a venit momentul cine-i am intrat în cameră și l-am găsit plângând cu sughițuri:
– O să-l mai văd pe tata?
– E posibil! Într-o zi s-ar putea să-l revezi.
M-am așezat pe pat și mi-am adus aminte câți copii au dormit pe acest pat.
Băiețelul avea 8 ani, era frumușel foc cu ochii lui de un albastru pătrunzător și părul lui blond cenușiu. Era prea slab pentru vârsta lui.
Înainte de culcare a venit în bucătărie la mine de parcă voia să-mi spună ceva și nu știa ce. A plecat și s-a băgat în pat.
Am venit să-i citesc o poveste și mi-a spus:
– Eu nu mai las pe nimeni sub pătură. Pe nimeni!
Mi-am dat seama că fusese abuzat.– Foarte bine, i-am spus.
– Mie nu-mi plac paturile!
A ales să doarmă pe un fotoliu. I-am pus perne multe și l-am acoperit cu o pătură. Acolo a dormit timp de trei săptămâni. A dormit în aceleași haine cu care a venit. Nu a vrut să se schimbe. Nu a vrut ca nimic să-i strice rutina de somn.
Când am reușit să-l convingem să doarmă în pat a început să-i fie frică de ferestre. Îi era frică de cineva care îl privea. Degeaba i-am explicat că stăm la etajul doi și nu are cum să urce nimeni. Îi era frică. Rău.
I-am acoperit fereastra cu pături. Problema nu fusese rezolvată, ci doar un simptom.
În prima săptămână, din senin, m-a întrebat:
– Pot să mai stau aici 3 luni?
– 3 luni nu e așa mult, i-am zis printre lacrimi.
– Poate până împlinesc 13 ani?
Băiețelul nu știa ce este familia. Nu știa ce înseamnă pentru totdeauna. Am sunat la serviciile sociale și mi-au spus că nimeni nu vrea copilul ăsta și că îl pot ține cât doresc.
Când eram o dată cu el în parc mi-a zis din senin:
– De ce nu renunță? Dacă aș avea copii și aceștia m-ar ruga să renunț la droguri pentru a-i avea lângă mine, aș face-o.
– Tu ești o persoană puternică, pui! Tu o să fii un tată foarte bun într-o zi! Părinții tăi nu sunt oameni răi, sunt doar oameni slabi. Părinții tăi au fost prinși de mirajul drogurilor și nu au mai putut scăpa.
– Eu n-o să ajung niciodată așa!– Știu! – i-am spus, deși știu care sunt statisticile. Majoritatea copiilor născuți din părinți care se droghează ajung și ei dependenți. Sper să greșească aceste statistici.
L-am dus la un specialist. Mi-a spus că, din cauza faptului că mama lui s-a drogat în timpul sarcinii, el va avea toată viața probleme în a învăța. E puțin probabil să poată lua bacalaureatul și mai puțin probabil să facă o facultate.
În ziua aia am plâns. Mi-am spus că dacă nu știe să citească, îl voi învăța, dacă va fi impulsiv, îl voi ghida, dacă îi va fi frică, îl voi ține în brațe. Nu e o cauză pierdută. E țelul meu!
Într-o seară m-a întrebat:
– Mamă, eu de când stau aici?
– Pe 12 august se vor face 3 ani!
– Pare că a trecut mai mult!
– Așa e! Hai, culcă-te. Mâine mergi la școală!”
- Published in Povestea zilei
Tu știi de unde vine apa de la robinetul tău?
De-a lungul timpului, apa a fost cea mai importantă cerință a Iașiului. Problema ei a stat mereu în atenţia administraţiei locale încă de la înfiinţarea primăriei. Toţi primarii au avut-o în faţă, căutîndu-se mereu surse pentru creşterea debitului livrat consumatorilor, folosindu-se cele aproximativ 1200 fântâni şi 65 cişmele cu 14 havuzuri alimentate din izvoarele locale de la Aroneanu, Ciric, Şapte Oameni, Galata, Copou, Repedea.
La 3 mai 1897, Primăria încheia contractul pentru furnizarea a circa 10.000 m.c. apă de izvor pe zi. Pornindu-se la treabă, s-au făcut sondaje în zona Prutului, Bahluiului, Siretului, Moldovei, ajungîndu-se la concluzia că cea mai bună apă era cea din zona Timişeşti, unde se putea colecta 15.000 m.c. într-o primă fază şi circa 30.000 m.c. ulterior. Singurul cusur era acela că, pentru a ajunge la Iaşi trebuia parcursă o distanţă de aproximativ 100 km. E
xista posibilitatea realizării aceluiaşi debit şi din Prut, printr-o priză cu instalaţii de pompare. Aducţiunea de la Timişeşti avea avantajul unei ape de izvor pure, cît şi a căderii naturală datorită diferenţei de altitudine dintre sursă şi oraşul Iaşi.
Raportul hidrologului, înaintat primarului Al. Bădărău, în septembrie 1899, cu două variante de traseu, era primit cu rezerve, căci aducţiunea presupunea cheltuieli de peste 12 milioane lei şi unii consilieri considerau planul „fantezist ” sau „utopic” pentru posibilităţile financiare ale comunei.
Cu toate acestea, în urma cu 60 de ani în Iași a început alimentarea cu apa din râul Prut, manifestările desfașurându-se în data de 14 iulie 1957, la complexul Stației de tratare a apei de la Șorogari. Lucrările au început în luna mai 1956 în mai multe puncte: complexul Șorogari, conducta de aducțiune, priza Prut și stația de repompare Ion Creangă – și au durat numai un an și 3 luni (mai 1956 – iulie 1957), beneficiind de aportul brigăzilor de tineret ale șantierelor țării.
Preocuparile privind realizarea unei alimentari cu apa potabila din râul Prut datează încă din 1873, calitatea apei acestui râu fiind remarcată inclusiv de domnitorul Dimitrie Cantemir, în lucrarea „Descriptio Moldavie: „Prutul are apa cea mai ușoară și sănătoasă, cu toate că este cam tulbure; numai când o lași să stea într-un pahar nisipul cade la fund și atunci ai apa cea mai limpede”.
Soluția alimentării cu apa din râul Prut a avut ca principal impediment necesitatea pomparii și tratării apei acestui râu. Totuși, existența la acea vreme a aducțiunii dintr-o singură sursa (Timișești) crea mari dificultăți, orice defecțiune ducând la întreruperea alimentării cu apa pe o perioadă de câteva zile.
Tu știi de unde vine apa de la robinetul tău?
Municipiul Iași este alimentat cu apă din două surse, una subterană, cea de la Timișești, situată pe raza județului Neamț și o alta de suprafață, râul Prut, punctul de captare a apei brute fiind însă în localitatea Țuțora, în amonte de locul de vărsare al râului Jijia în Prut. În ceea ce privește PH-ul, valoarea măsurată este 7,81 deci este în limitele stabiliate de lege 6,5-9,5, clorul rezidual 0,09, limitele legii 0,1-0,5 mg/l.
- Published in Local
Ultima „FIŢĂ” în materie de “accesorii funerare” : TEMPLUL cu coloane în stil grecesc
Ultima fiţă în materie de “accesorii funerare” : templul cu coloane în stil grecesc
Repectul şi recunoştinţa pentru cei decedaţi, prinde forme noi in cimitirele cu renume din Iaşi: din dorinţa de a-i oferi răposatului Stănescu o ofranda cum nici un altul nu a primit, familia acestuia a considerat că e potrivit, şi de ce nu, practic, să-i ofere luxul de a avea propriul templu printre celelalte morminte acum modeste, din incinta cimitirului “Sf. Vasile” din Iaşi.
Faima acestuia a venit, pe neaşteptate, în iunie 2013, la 6 luni după trecerea lui în lumea cealaltă, când după o înmormântare după obiceiurile specifice etniei rrome, mormântul acestuia a fost profanat cu scopul jefuirii bijuteriilor si al altor bunuri de valoare.
Aspectul cu adevarat intrigant, a ţinut de fapt de cel decedat:
„Cadavrul a fost găsit în poziţia şezut pe marginea cavoului. Vom discuta cu membrii familiei persoanei decedate pentru a stabili valoarea prejudiciului„, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi.
Acum, Viorel Stănescu, isi va odihni oasele sub “o superbă bijuterie arhitecturală” alcatuită din nu mai puţin de 12 stalpi care se pare, sunt inspiraţi din stilul grecesc, construiţi după modelele coloanelor corintice.
Lucrarea executată de meşteri iscusiţi se ridică tot mai somptuasă de la o zi la alta oferind o umbră răcoroasă din toate punctele de vedere, binevenită pe o aşa caniculă.
Întrebarea e cât de legală este această construcţie şi mai ales, ce ne mai pregăteşte domnul Stănescu pe viitor?
Se pare că plangerile au fost făcute şi urmează vizita profesioniştilor la faţa locului.
Oare se va finaliza aceasta “capodoperă”, sau legea se va face simţită oprind orice demers?
- Published in Altele
Noi puncte de prim-ajutor la Iași
5 puncte de prim-ajutor pre-medical vor fi înființate în 5 cartiere intens populate din oraș. Hotărârea a fost luată în ședința ordinară a Consiliului Local, de pe 28 iulie 2017.
Construite și utilate de Asociația Ambulanța Life prin intermediul SVA, punctele vor fi racordate la utilități de Primăria Iași. Costurile utilităților vor fi suportate de Primărie, iar costurile de funcționare, de către Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași.
În prima fază a proiectului, aceste puncte de prim-ajutor vor funcționa în principal în momentul în care se emite cod galben, portocaliu sau roși de caniculă sau ger, în timpul diverselor informări publice derulate individual, cu serviciile pentru situații de urgență sau cu cele de ordine publică.
Cele 5 cartiere „norocoase” vor fi:
• Alexandru Cel Bun
• Podu Roș
• Tătărași-Oancea
• Nicolina
• Păcurari
Inițiatorii acestui proiect se așteaptă ca peste 2 ani, punctele să funcționeze permanent, cu personal medical instruit mai ales în acordarea primului ajutor. Aceasta ar acoperi mai ușor și într-un număr mai mare, solicitările venite din partea populației.
Sursa: http://radioiasi.ro
- Published in Local
Povestea Adelinei. Fericirea este infinit mai mult decat ceea ce credeam. Partea a IV-a
Partea a IV-a
I-am răspuns, plină de emoţie.
„ Cu plăcere.”
Alin îmi scria înapoi fără oprire. Mi-am adus aminte de începuturile noastre, când vorbeam ore în şir prin mesaje. Am zâmbit amar, în amintirea vremurilor de mult apuse.
La început, discuţiile noastre erau inocente. Vorbeam despre fiica noastră, despre casă, despre grădina plină de flori.
„Ştii, abia acum îmi dau seama ce am pierdut în clipa în care am renunţat la tine, la noi.”
Nu. Nu putea să înceapă cu regrete. Mă vindecasem greu, iar suferinţa încă era parte vie din mine. Să mă îndrăgostesc de fostul meu soţ era ceva ce nu trebuia să se întâmple.
„A fost mai bine aşa. M-am redescoperit pe mine însămi iar acum sunt aşa cum am visat mereu să fiu. Trebuie să îţi mulţumesc pentru asta. Fiecare clipă de suferinţă m-a transformat în femeia care sunt acum.”
„Înţeleg.”
„Noapte bună, Ade! Voi adormi cu gândul la nopţile petrecute în patul nostru imens.”
Pe loc, am simţit un nod în stomac. Am început să plâng, nu mai reuşeam să îmi controlez lacrimile.
„Noapte bună, Alin.”
Noaptea s-a scurs repede, ca toate celelalte, iar zorii dimineţii m-au găsit goală în pat şi goală pe dinăuntru. Îmi lipsea Alin. Îmi lipsea Frida. Îmi lipsea familia mea. Pentru o vreme, reuşisem să mă debarasez de trecut, însă acum, după conversaţia avut cu fostul meu soţ, toate amintirile acelea plăcute, însă dureroase în acelaşi timp, redeveniseră vii în sufletul meu atât de mâhnit şi încercat de greutăţi.
Ecranul telefonului meu s-a aprins. Aveam un mesaj de la Alin.
„Nu am putut dormi toată noaptea. Putem să ne întâlnim?”
Picioarele mele începuseră să tremure. Până şi ultimul fir de păr de pe cap căpătase volum. Inima îmi bătea cu putere, plină de emoţie, am luat în mână telefonul şi i-am răspuns:
„Vrei să luăm prânzul împreună?”
„Ce zici de mic dejun?”
Era nerăbdător. Şi eu eram la fel de nerăbdătoare, însă teama era imensă. Teama de suferinţă, teama de eşec.
„Ok. Ne vedem într-o oră.”
„La cafeneaua noastră”
Am zâmbit. Până şi ochii mei erau angajaţi într-un zâmbet sincer şi fericit. Cafeneaua noastră era micuţă, intimă şi fabuloasă. Canapele aurii, din piele, cu mese mici, ce ne obligau să fim apropiaţi şi un mic dejun de vis. Acolo mâncam în vremurile noastre bune. Era cafeneaua în care mă indragostisesm de Alin.
M-am trezit brusc din reveria în care fusesem aruncată de amintirile noastre. În 45 de minute trebuia să fiu gata.
Şifonierul plin aştepta să fie deschis şi să aleg ceva de îmbrăcat din el. Dar ce? Trebuia să fiu frumoasă, însă nu vulgară. Sexy însă nu deschisă. Trebuia să îi transmit lui Alin că sunt fericită, împlinită şi SINGURĂ. Şi mai ales, trebuia să înţeleagă că aşa voi rămâne.
Am ales un costum de culoarea pielii şi pantofi negri. Eram îmbrăcată simplu, însă fermecător. Buclele blonde îmi încadrau în mod plăcut chipul machiat cu naturalețe.
Alin mă aştepta deja la cafenea, în locul în care stăteam de obicei. Am mers repede către el, sperând să nu mă împiedic. Picioarele îmi tremurau de la genunchi în jos, iar respiraţia mea era din ce în ce mai sacadată. M-am aşezat faţă în faţă cu Alin.
Era la fel de frumos că întotdeauna. Îmbrăcat impecabil, părul aranjat până la ultimul fir. Barba proaspăt tunsă, manichiura proaspăt făcută, iar mirosul lui … Ei bine, mirosul lui era nou. Îşi schimbase parfumul, însă era la fel de masculin şi puternic că cel pe care îl folosea atunci când eram împreună. Mă simţeam blocată, nu eram capabilă să îmi mişc buzele.
— Neaţa!
— Bună dimineaţă.
Zâmbeam. Alin mă cunoştea atât de bine, încât mă simţeam complet dezbrăcată în faţa lui. După un sfert de ora, deja mă simţeam în largul meu. Râdeam alături de el, depănam amintiri plăcute.
Alin mi-a atins uşor mâna, iar atingerea lui mi-a trezit simţuri ce le credeam moarte din clipa în care m-a părăsit. M-a tras uşor lângă el, pe canapeaua moale şi aurie. Nu m-am împotrivit. În braţele lui Alin, mă simţeam completă. Fiecare atingere a lui mă trezea la viaţă şi mă umplea pe dinăuntru. Într-un final, gurile noastre însetate s-au unit într-un sărut pasional, iar mâinile mele îi cuprinseră frumosul cap.
Am terminat micul dejun la prânz.
— Hai să plecăm două zile la munte, Adelina.
M-am simţit pierdută din nou. Trebuia să fac o alegere şi nu eram capabilă să îl refuz decât printr-un mesaj. Îmi lipsea complet curajul.
— Am treabă, am murmurat. Nu pot, am treabă astăzi.
— Ce treabă ai? Sunt sigură că poţi să o amâni. Hai să mergem să ne regăsim.
— Aminteşte-mi de ce ne-am pierdut, Alin. Mai ţii minte?
— Am greşit. Ştiu că am făcut-o. Însă mi-am dat seama că te iubesc, Adelina. Aş face orice să o luăm de la început. Te rog, da-mi o şansă să îţi arăt ce simt. Lasă-mă să te ajut să uiţi suferinţa pe care ai simţit-o din cauza mea.
Mă gândeam. Inima îmi spunea să plec cu Alin, însă creierul urla la mine să nu o fac. Cu toate astea, am făcut-o. Am plecat cu Alin la munte, la hotelul nostru favorit.
Uitasem cum e viaţa alături de el. Uitasem cum e să ai totul la picioare fără să munceşti. Am stat două zile împreună şi am uitat de tot ce însemna trecut. Ne-am iubit că doi nebuni ore în şir, am râs şi am băut şampanie. Am uitat de Iaşi, am uitat de suferinţă, în jurul meu era doar o dragoste nebună, cu iz adolescentin.
În dimineaţa plecării, Alin făcea dus. Telefonul lui era pe noptieră, când, brusc, a sunat. Primise un mesaj. Curiozitatea mă rodea pe dinăuntru şi nu am rezistat. Am încercat vechea parolă. Nu şi-o schimbase.
Am deschis mesajul repede, fiind sigură că era de la Alexandra. Şi nu mă înşelam.
„Am stabilit data pentru cezariană. Luna viitoare nasc, pe 7.”
Într-o clipă, am realizat că, de fapt, eu nu petrecusem două zile la munte cu soţul meu, ci cu soţul altei femei. Mi-am dat seama că, de fapt, fac tocmai ceea ce am promis, când m-am despărţit de Alin, că nu voi mai face niciodată. O bucată din sufletul meu s-a frânt, iar în mintea mea goneau doar amintirile urâte. Nopţile pline de aşteptare amară. Întâlnirea cu Alexandra. Momentul în care am fost alungată de acasă. Agonia după Frida şi Alin. Suferinţa prin care trecusem cu doar puţin timp în urmă ar fi trebuit să mă schimbe, nu să îmi permită să mai fac aceleaşi greşeli.
Nu i-am spus nimic lui Alin. Pe drum, am vorbit puţin. M-a lăsat acasă, iar când am coborât am fost rece precum o bucată de gheaţă.
În apartamentul mamei, am pus mâna pe telefon şi i-am trimis un mesaj lui Alin.
„ Mi-aş dori custodia Fridei şi aş prefera să luăm o pauză. Această relaţie îmi face mai mult rău decât bine. Tu aştepţi un copil cu Alexandra iar eu nu vreau să mă implic în ceva ce îmi va aduce din nou, suferinţă.”
Răspunsul lui Alin a venit mai repede decât mă aşteptam.
„ Între mine şi Alexandra nu mai este ce a fost. Nu ai nevoie de custodia Fridei dacă ne mutăm din nou împreună. Vreau să vii acasă.”
Mii de gânduri se perindau în mintea mea. Amintirile dureroase se împleteau cu cele dulci şi plăcute. Nu ştiam dacă îl mai iubesc pe Alin sau dacă mă agateasem de relaţia noastră. Însă ştiam un singur lucru. Nu mai eram aceeaşi persoană de acum doi ani. Nu mai voiam să fiu alături de Alin, ci doar alături de fiica mea. Alin era un capitol închis şi aşa trebuia să rămână.
Începând de a doua zi, am început să caut un nou început.
„Chirie cluj” a fost primul lucru pe care l-am căutat. Decizia era luată. Urma să obţin custodia Fridei şi să mă mut, alături de ea, în Cluj.
Nu i-am spus nimic lui Alin legat de intenţiile mele, ci doar că am nevoie de spaţiu şi de fiica mea. A acceptat. Spera să mă recucerească, iar pentru asta era dispus să renunţe la Frida.
În două luni, totul era pregătit. Economiile aveau să îmi ajungă o bună perioadă de timp, apartamentul din Cluj mă aştepta. Urma să îmi continui activitatea din Cluj, în timp ce mă ocup de fiica mea, care deja stătea de câteva zile cu mine, acasă.
Am plecat din Iaşi, cu avionul, către Cluj. Mi-am schimbat numărul de telefon şi am închis facebook-ul personal. Pentru Alin, am lăsat o scrisoare parfumată, în cutia poştală a casei sale. Alexandra născuse, iar el era ocupat cu fiul său. Ştiam că nu voi primi niciun răspuns la scrisoarea mea, iar exact lucrul asta îl şi doream. Să dispar din viaţa lui Alin şi să o iau, în adevăratul sens al cuvântului, de la capăt.
În timp ce avionul se ridica uşor de la sol, am îmbrăţişat-o puternic pe Frida, atingându-mi nasul de părul ei ce mirosea a căpşuni. Iubirea. Aşa mirosea, cu adevărat, iubirea.
„Dragul meu fost soţ,
Am plecat. Am plecat departe de tine, departe de Alexandra, departe de locurile ce îmi amintesc necontenit de tine. Să nu îţi faci griji. Vei fi mereu informat cu privire la fiica noastră şi o voi îngriji bine. Însă am nevoie de spaţiu. De linişte. De mine. De Frida.
Tu nu te vei schimba niciodată. Acum mă iubeşti, însă nu voi putea avea încredere în tine din nou după ce s-a întâmplat între noi. Nu aş putea niciodată să fiu fericită pe deplin alături de tine.
Nu îmi doresc să treacă nimeni prin ceea ce am trecut eu, nici măcar Alexandra. Nu vreau sa o părăsești pentru mine. Încearcă să îţi găseşti fericirea alături de noua ta familie, Alin. Cea veche nu mai există. Acum sunt eu cu fiica mea.
Nu te urăsc. Ba dimpotrivă, te iubesc. Dar mă iubesc mai mult pe mine şi îmi doresc mai mult de la viaţă.
Am luat-o de la capăt, fără tine.
Îţi doresc tot ce e mai bun în viaţă,
Te sărut, Adelina!”
SFÂRȘIT
Citeşte şi Povestea Adelinei. Fericirea este infinit mai mult decat ceea ce credeam. Partea a II-a
Citeşte şi Povestea Adelinei. Alegeri corecte, muncă si corectitudine ( III )
- Published in Povestea zilei
Ce vor să facă cele două surori gemene care împart același bărbat de 5 ani este incredibil
Twins Anna și Lucy DeCinque sunt două surori gemene din Perth, Australia. Cele două sunt cunoscute ca fiind „cele mai identice surori” văzute vreodată. Surorile împart, cel puțin în ultimii 5 ani, același bărbat. Mai mult decât atât, cele două au afirmat că vor să-l ia amândouă de soț. „Norocosul” este un mecanic, pe numele său-Ben Byrne.
Anna și Lucy au 32 de ani, iar asemănarea lor identică nu este întâmplătoare. Pe lângă trăsăturile desprinde de la natură, cele două au și investit peste 250.000 de dolari pentru a evidenția anumite trăsături comune.
Acum, cele două își doresc să rămână însărcinate, dar amândouă în același timp, cu același bărbat. Dilema lor este legată de gradul de rudenie dintre cei doi copii cu același tată și cu mame surori.
Surorile afirmă că relația lor în trei merge perfect și că își doresc foarte mult să devină și părinți. Dacă nu se poate pe cale naturală (amândouă în același timp), femeile vor încerca prin alte metode de fertilizare.
- Published in Altele
Noi locuri de muncă
Un mare jucător pe piața huselor auto anunță extinderea fabricii
Compania americană producătoare de huse pentru scaunele auto, Lear, își va deschide porțile și pentru Iași. Omul de afaceri Bogdan Pițigoi este responsabil de construirea unei hale de 6.200 de metri pătrați. Aceasta va fi închiriată companiei americane. În prezent, fabrica de la Lețcani are peste 1.500 de angajați.
Investiția făcută de compania Lear promite crearea a zeci de locuri noi de muncă în județ. Acestea vor fi puse pe piață după extinderea fabricii de la Lețcani. Prezent în Top 500 cele mai mari societăți din lume, aceasta își va extinde secțiile.
„Lear construieşte o hală de 6.200 metri pătraţi şi cu siguranţă se vor crea multe locuri de muncă, încă nu ştiu câte. Cert este că lucrările se vor termina în toamnă iar investiţia este de 3,5 milioane de euro, fără TVA. Ne bucurăm foarte mult că există investitori care crează locuri de muncă în zona noastră şi care aduc un plus de valaore în judeţul Iaşi”, a declarat omul de afaceri Bogdan Piţigoi.
Istoria din spatele proiectului
În 2014, aceasta a fost primul chiriaș în proiectul industrial dezvoltat de Bogdan Pițigoi. Acesta este președintele grupului de firme Tester, Solo Industrial Park.
Din toamnă este posibil ca Lear să depăşească 2.000 de angajaţi, trecând astfel, pe primul loc în clasamentul numărului de angajați. Alte societăți cu număr mare de angajați sunt Delphi (peste 2000 de angajaţi la finele anului trecut) şi SC Antibiotice SA (peste 1450 angajaţi). Lear Corporation Romania a înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de 771.486.370 euro, un profit net de 48.740.126 de euro şi peste 4.000 de salariaţi.
Sursa: www.7est.ro
- Published in Altele