A sărit în mare să salveze o mamă şi pe copilul ei. Ce s-a întamplat cu bărbatul care a pus viaţa aproapelui pe primul loc
A sărit în mare să salveze o mamă şi pe copilul ei. Ce s-a întamplat cu bărbatul care a pus viaţa aproapelui pe primul loc
O lectie despre sacrificiu…
Un turist a sărit în mare ca să salveze o femeie, însă a fost răpus de valurile înalte şi curenţii puternici. Adrian Ciurean şi-a sacrificat ieri propria viaţă, pe plaja din Mangalia, pentru a salva o femeie şi pe fiica acesteia din valurile înalte care ameninţau să le înghită. Un gest de sacrificiu pentru o femeie care s-a făcut nevăzută odată ajunsă la mal.
Femeia intrase în apă cu fiica de numai câţiva ani, deşi era steag roșu și înotul era interzis.
Şaisprezece oameni au sărit în apă, în ajutor, după ce aceasta a nesocotit pericolul şi a intrat în marea furioasă la Mangalia, împreună cu fiica ei .
Cele două au ajuns tefere la mal, însă un turist care era în concediu cu soţia şi copilul a fost luat de valuri.
Adrian Ciurean, din județul Argeș, se repezise să le salveze, iar când să fie adus şi el pe mal, nu a mai avut putere să se ţină de salvamar şi a fost târât de curenţi în larg, potrivit Digi24.ro
„Unul dintre bărbaţi s-a ţinut de tubul meu, i-am spus nu da drumul la tub sub nicio formă, te ţii strâns de el, eu eram cu caiacul şi vâsleam şi a venit un val foarte puternic, m-a adus 30 de metri de geamandură şi el a scăpat tubul”, a povestit Andrei Joița, salvamar, potrivit Digi24.ro.
Când s-a văzut în siguranţă, femeia care intrase cu copilul în marea periculoasă a dispărut. În urma ei, scanfandrii de la Situaţii de Urgenţă au continuat să îl caute pe unul dintre bărbaţii care a înfruntat primejdia ca să o salveze.
Pe urmele lui au pornit scafandrii, care nu au însă nicio veste pentru familia lui. După opt ore de căutări, operațiunile au fost oprite după 7 seara.
Trupul neînsufleţit al lui Adrian a fost descoperit, în această dimineaţă, în jurul orei 05.00, pe plajă, la numai câţiva metri de locul în care a salvat două vieţi, notează Observator.tv.
Oamenii care se aflau pe plajă au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar un echipaj medical a sosit la faţa locului şi au constatat decesul bărbatului. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga din Mangalia.
Din nefericire, el a murit, iar femeia salvată de el s-a făcut nevăzută în momentul în care s-a văzut în siguranţă pe mal.
- Published in National
De ce sa mergi la Ateneu? Stagiunea estivala, editia a ll a, GUSTAR
De ce sa mergi la Ateneu? Stagiunea estivala, editia a ll a, GUSTAR
Ateneul lansează o superbă invitaţie la o atmosferă efervescentă de vară, tuturor ieşenilor şi nu numai.
Spectacolele ce vor derula pe scena ateneului,vor fi pe gustul tuturor vârstelor, chemând la o felie de cultură atât pe cei mici cât şi tinerii şi adulţii de toate vârstele.
Teatru de copii, cât şi teatru pentru cei peste ani, fie stand up pentru cei care vor să se relaxeze prin terapie cu hohote de râs, fie conferinţă spirituală pentru cei ce se îngrijesc şi de dezvoltarea şi evoluţia sufletului, toate acestea vor evolua spectaculos încheindu-se cu o minunată proiecţie de film.
Programul arată cam aşa:
12 august, sâmbătă ora 11:00…………………………. SPECTACOL DE TEATRU PENTRU COPII
„COMOARA PIRAŢILOR” Marionette Show
în Sala Mare „Radu Beligan”
18 august, vineri, ora 19:00………………………..SPECTACOL DE TEATRU vârste peste 16 ani
„ZARURI ŞI CARŢI” Regia Ovidiu Ivan
în Sala Mică
19 august, sâmbătă, ora 19:00………………………………………………………….SIT DOWN COMEDY
cu Andrey Ciobanu
Terasa acoperis
25 august, vineri, ora 18:00…………………………………………………….CONFERINŢĂ SPIRITUALĂ
susţinută de Dr. Ovidiu D. Argeşanu
Gradina de vară
26 august, sâmbătă, ora 19:00………………………………………………….SPECTACOL DE TEATRU
„ÎN ŢARA LUI PAPURĂ VODĂ” sau
„POVESTE DE ABURIT ADULŢI”
regia Andrei Ciobanu, Terasă acoperiş
31 august, joi, ora 18:00…………………………………………………………………….PROIECŢIE DE FILM
FESTIVALUL DE SCURT METRAJE
Sala mică
Biletele se pot achiziţiona de la ateneul din Iaşi, Str. Ion Creanga, nr. 14, de luni până vineri între orele 10:30 si 16:30. Telefon: 0332 408 966
Ateneul e într-o lumina din ce în ce mai bună şi e opţiunea tot mai multor adoratori de artă atunci cand vine vorba de petrecerea timpului liber:
„Ateneul reușește să ofere un fior de prospețime și de vigoare atmosferei din Iași prin multitudinea de evenimente și de întâmplări pe care le găzduiește. Care va să zică, Ateneul din Iași este un loc cool unde se întâmplă lucruri mișto!”
„A fost ceva deosebit ! Mi-am amintit cu placere de copilarie, de momentele deosebite petrecute mpreuna cu colegii de clasa si invatatori la piesele de teatru prezentate. Nota 10 pentru cei trei tineri actori ! Succes in continuare pe scena teatrului de la Ateneul Tatarasi!”
„Mi-au placut toate spectacolele pe care le-am vazut !.Atmosfera placuta ,primirea eleganta , totul face sa te simti bine si sa doresti sa revii.”
….sunt de parere ieşenii noştri.
- Published in Cultură
Lecţia de viaţă a unui vasluian infirm. Rămas fără o mână şi un picior, bărbatul munceşte singur pământul cu tractorul
Un vasluian de 47 de ani, rămas fără mână şi fără un picior în urma unui teribil accident, produs în urmă cu 28 de ani pe Şantierul Naval Constanţa, ne oferă o lecţie de voinţă şi ambiţie aşa cum rar se mai întâlneşte.
Gabi Talmaciu are 47 de ani şi locuieşte în comuna Vetrişoaia din judeţul Vaslui. Un teribil accident de muncă produs în urmă cu 28 de ani pe Şantierul Naval Constanţa i-a schimbat viaţa. Plecase din Vaslui înainte Revoluţie, asemenea multor tineri din zonă, să-şi facă un rost. A ales să plece la Constanţa pentru că visul său era să ajungă să poată contrui nave.
În 1989, se afla în ultimele zile de practică pe când o piesă de mare tonaj de pe şantier aproape că l-a retezat pe jumătate, după ce s-a desprins şi a căzut de la câţiva metri înălţime. Medicii au reuşit să îl salveze, însă Gabi a rămas infirm pe viaţă.
După trei luni, în care a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale şi operaţii de recuperare, tânărul s-a întors îm satul natal cu visele năruite.
Viaţa reluată după tragedie
Sprijinul familiei şi al iubitei, care nu l-a părăsit nicio clipă după cumplitul accident, l-au ajutat pe Gabi să depăşească toată perioada dificilă. La un an după accident, s-a căsătorit cu cea care îi jurase iubire veşnică, iar împreună au făcut două fete, de care sunt foarte mândri. În ciuda infirmităţii şi chiar dacă nu are proteze speciale, vasluianul nu s-a dat bătut şi a încercat să ducă o viaţă normală, depăşindu-şi limitele şi fără a aştepta să fie ajutat.
Munceşte de dimineaţă până seara în gospodărie, pe câmp, conduce maşina, tractorul, îşi ajută soţia la treburile casnice, înoată, găteşte. Face totul cu o forţă de neînchipuit. Sare într-un picior şi face totul cu o mână. Nu este uşor, însă face totul pentru a asigura familiei un trai decent.
„Muncim de dimineaţă până seara”
În urma cu 11 ani şi-a luat permis de conducere şi conduce o maşină adaptată la posibilităţilor sale. La fel şi în cazul tractorului cu care îşi ară pământul. Gabi Tălmaciu se consideră un om normal şi nu aşteaptă niciodată compasiune. Alături de soţia sa, a reuşit să-şi întemeieze nu doar o familie unită, ci şi una dintre cele mai frumoase gospodării din sat. În tinereţe au primit în dar o oaie gestantă, iar prezent a ajuns să aibă 200 de oi.
”Mulţumesc lui Dumnezeu că am rămas în viaţă, chiar dacă sunt cum sunt. Fac tot posibilul ca familia să nu simtă că sunt în această situaţie. Am noroc că mă ajută fraţii, părinţii. Împreună muncim şi alergăm de dimineaţa până seara. Cu pensia de 1.000 de lei nu poţi să ţii copiii la facultate, trebuie muncă să câştigi un ban mai mult”, marturiseşte Gabi Talmaciu.
Soţii Talmaciu au împreună două fete, de 20 respectiv 25 de ani. Mezina este studentă la Iaşi, iar fiica cea mare şi-a întemeiat o familie. De trei luni, Gabi Tălmaciu a devenit bunic, o bucurie pe care nu o poate descrie. Familia reprezintă totul pentru el: ”fără ei, nu aş fi putut merge mai departe”.
”Eu de când m-am născut îl ştiu aşa pe tata. Un om devotat pentru familie, care ne-a dăruit totul şi a încercat sa ne ofere cât mai multe ca noi să nu ducem lipsa de nimic. Este un luptător, nu am auzit niciodată să spună că se dă bătut şi că nu mai poate, a vrut întotdeauna să realizeze cat mai multe, să ne ofere un viitor mai bun si mai împlinit. Sprijinul mamei a contat foarte mult şi împreună au pus bazele unei familii frumoase de care sunt extrem de mândră. Tata mereu a spus că fără ea nu ar fi reuşit sa treacă peste toate încercările vieţii. Cel mai important sfat pe care mi-l dă tata mereu este să fiu pe cont propriu şi să nu depind de nimeni, să realizez lucruri frumoase în viaţă. Pe lângă asta am învăţat de la el ca nu trebuie să te dai bătut niciodată orice s-ar întampla şi că nimic nu e imposibil daca ai voinţă şi putere”, mărturiseşte Andrada, fiica cea mică a lui Gabi Tălmaciu.
- Published in National
Lia Olguţa Vasilescu vrea să interzică cumularea salariului cu pensia de la stat: „Te-ai pensionat, la revedere!“
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, se gândeşte să blocheze cumulul pensiei cu salariul la stat, pe care îl consideră incorect. Cei care s-au pensionat nu vor mai putea să se angajeze la stat, ci doar la privat, spune Olguţa Vasilescu.
„Lucrul acesta va trebui să se încheie: să cumulezi salariul de la stat cu pensia de la stat. Pentru că, este clar, e un principiu incorect. Te-ai pensionat, la revedere! Poţi să te duci în privat, eventual. Cu siguranţă, vom lucra şi la această decizie”, a declarat ministrul Muncii, la Antena3.
Guvernul transmite că persoanele care intră în categoriile afectate de OUG privind pensiile de serviciu pot să iasă din sistem până la 15 septembrie potrivit vechilor reglementări, însă să le „recomandă” să nu se pensioneze, în aşteptarea majorărilor salariale stabilite de Legea salarizării, prin care vor avea implicit şi pensia mărită.
„Pentru a elimina orice posibilă interpretare sau speculaţie conform căreia doar persoane din structuri de conducere, care ar fi putut afla despre intenţia Guvernului de introducere a acestui act normativ, ar fi avut posibilitatea de a depune cereri de pensionare, până la data adoptării prezentei ordonanţe de urgenţă, actul normativ prevede că orice persoană din categoriile enumerate mai sus poate alege să se pensioneze în baza actualelor prevederi legale, până la data de 15 septembrie”, se arată într-un comunicat de presă.
Guvernul transmite însă că aceste persoane ar trebui să rămână în activitate, urmând să beneficeze de majorări salariale.
„Recomandarea este, totuşi, aceea ca personalul din categoriile amintite să rămână în activitate, în condiţiile în care Legea 153/2017 prevederi creşteri salariale considerabile pentru următorii ani, care vor genera, implicit, pensii mai mari”, se arată în comunicat.
Guvernul a adoptat, vineri, Ordonanţa de Urgenţă care stabileşte că pensiile de serviciu, printre care şi cele ale militarilor, nu vor mai fi actualizate în funcţie de nivelul salariului, ci doar cu rata inflaţiei, iar aceste venituri nu vor mai putea depăşi media salariilor din anii de activitate.
Actul normativ reglementează pensiile personalului MAI, al MApN, al serviciilor de informaţii, cel aeronautic civil navigant profesionist, al Corpului Diplomatic şi Consular, al Curţii de Conturi, cel auxiliar din instanţe şi parchete, al funcţionarilor parlamentari, dar şi al membrilor Senatului României şi Camerei Deputaţilor.
- Published in Politică
Eclipsa de lună 2017: află ce influenţă are fenomenul asupra zodiilor
Află ce influenţă are acest fenomen asupra zodiilor şi la ce trebuie să te aştepţi!
Un fenomen astrologic extrem de important va avea loc în data de 7 august. Este vorba despre eclipsa de lună în Vărsător, un eveniment care obligă zodiile la compromisuri pe toate planurile. De asemenea, cei care reușesc să facă față tensiunilor, pot ajunge la un echilibru interior ce îi va ajuta să scape de toate sentimentele negative.
August este una dintre cele mai puternice luni ale anului, iar astrologii susțin că aduce cu ea schimbări pe absolut toate planurile, atât în minte și corp, cât şi în suflet. Această eclipsă va ajuta zodiile să îşi canalizeze energiile pe lucrurile importante şi să încerce să îşi depăşească zona de confort. De asemenea, le va îndruma să aibă mai multă încredere în ele şi să îşi urmeze instinctele, în loc să se supună aşteptărilor majorităţii.
Berbec
Cei născuţi în acest semn zodiacal vor simţi din plin efectele eclipsei de lună. Reuşesc să îşi rezolve unele probleme pe care le aveau cu prietenii sau cu grupurile pe care le frecventează. Se întrezăresc unele progrese spre îndeplinirea unui vis, sau pot chiar să renunţe la el. Berbecii se concentrează mai mult pe planurile de viitor şi învaţă să fie mai realişti cu lucrurile pe care le pot realiza. Le este recomandat să nu pună presiune pe ei şi să facă schimbări pas cu pas.
Taur
Taurii trebuie să facă o revizuire asupra a ceea ce au realizat până în prezent. Lucrurile care au fost bine făcute aduc recompense şi oportunităţi. Trebuie să se concentreze mai bine asupra direcţiei pe care vor să pornească în această perioadă. Este posibil să simtă un progres în viața lor.
Gemeni
Eclipsa de lună din 7 august îi va face pe nativii din Gemeni să se simtă mai conectaţi cu propriile convingeri şi să se detaşeze de ceea ce nu agreează. Se vor concentra mai mult pe propria evoluţie, dobândind o perspectivă diferită, mai bună. Fenomenul din această lună vine cu oportunităţi de proiecte şi planuri.
Rac
Nativii zodiei Rac se simt forţaţi de împrejurări să se ocupe de o problemă care îi macină de mult pe interior şi pe care nu voiau să şi-o mai amintească. Este mai bine să o rezolve acum, ca mai apoi să o elimine. Se vor concetra pe lucruri serioase şi nu vor avea răbdare pentru chestiuni puerile şi inutile, dar trebuie să îşi ţină sub control stările emoţionale intense.
Leu
Celor născuţi în zodia Leu li se oferă cadrul perfect pentru a se ocupa de relaţiile cu cei din viaţa lor. Trebuie să pună totul sub microscop, pentru a vedea dacă acestea sunt pozitive şi puternice, sau există probleme care pot fi rezolvate. Este posibil să fie indecişi şi să apeleze la compromisuri în vederea obţinerii de linişte şi pace de care au atâta nevoie pentru a fi stabili emoţional.
Fecioară
Fecioarele au la dispoziţie momentul perfect de a termina proiecte importante şi de a obţine recompense pentru munca depusă. Le este recomandat să îşi caute un alt job, dacă nu le place ceea ce fac în prezent. Eclipsa de lună le oferă oportunitatea să renunţe la obiceiurile proaste şi la dependenţe pentru a-şi îmbunătăţi stilul de viaţă.
Balanţă
Acum este momentul pentru cei din zodia Balanţă să îşi rezolve unele probleme pe care le au în dragoste, să se apropie mai mult de persoana iubită şi să uite de cei care le-au făcut rău. Vor simţi mai mult legătura spirituală care îi leagă de cei dragi. Le va creşte capacitatea de creaţie în această perioadă şi se vor ocupa mai mult de lucrurile care le fac plăcere.
Scorpion
Această perioadă va întări încrederea în sine a Scorpionilor. Îşi vor rezolva unele probleme pe care le au pe plan personal și vor da la o parte unele piedici emoţionale care i-au tulburat. Reuşesc să facă progrese în planurile pe termen lung şi îşi vor impresiona şefii de la muncă, primind laude şi recunoaşterea meritelor.
Săgetător
Săgetătorii pot lucra cu succes la modul lor de a comunica şi la ceea ce doresc să exprime, dar şi la felul în care îi ascultă și îi înțeleg pe cei din jurul lor. Vor fi mai activi mintal şi vor reuși să se deschidă mai ușor în fața celor dragi.
Capricorn
Problemele financiare îşi vor găsi rezolvarea în această perioadă. Nativii se vor simţi mai încrezătoti şi mai dornici de stabilitate, astfel că vor reuşi să se concentreze pe zonele haotice din viaţa lor. Vorbele altora au un efect profund şi îi afectează, dar sunt sfătuiţi să nu le pună la suflet.
Vărsător
Pentru că luna plină din august este chiar în zodia lor, Vărsătorii vor avea, în sfârşit, ocazia să culeagă ceea ce au semănat. Munca grea depusă de-a lungul anilor, dar şi inteligenţa, vor aduce recompense, progres şi oportunităţi. Emoţiile pe care le simt vor fi extrem de puternice, iar nativilor le va fi mai uşor să le împărtăşească celorlalţi.
Peşti
Peştii vor trece printr-o perioadă în care se vor concentra intens pe dezvoltarea propriei persoane, lucru care îi va ajuta să meargă înainte. Trebuie să facă o evaluare exactă a vieţii pentru a vedea ce anume îi reţine şi ce ar putea să îi tragă înapoi. Poate că este vorba despre o experienţă emoţională. Au nevoie de odihnă şi timp pentru reflecţie.
Profită de energia cu care vine această eclipsă de lună şi fă tot ce poţi pentru a-ți îndeplini scopurile!
- Published in Divertisment
Preot din Cluj, despre Untold: „Aţi spurcat oraşul nostru cu poluarea fonică şi spirituală din aceste zile de post. Untold e închinat lui Satan“
Un preot ortodox din Cluj-Napoca a scris pe pagina sa de Facebook că Untold e „închinat lui satan“ şi că s-a săturat de „festivalurile drăceşti pline de alcool, tutun, droguri, sex şi zgomot“.
Claudiu Melean aminteşte că în aceste zile este post şi se întreabă dacă ”paguba spirituală, socială, psihică, energetică, s.a. nu e mult mai mare chiar decât câştigul financiar al celor puţini”.
Preotul Claudiu Melean din Cluj a făcut o postare pe pagina sa de Facebook în care critică mai multe aspecte legate de Festivalul Untold. Părintele subliniază că în aceste zile este post şi că va trebui făcută o sfeştanie în Parcul Central „ca să ne mai putem duce copiii“.
Postarea preotului:
„Până când ne veţi batjocori credinţa cu Untold-ul închinat lui satan? Până când o tot jigniţi pe Maică Domnului şi credincioşii care-i cinstesc Adormirea? De ce ne întunecaţi cu o sărbătoare a întunericului tocmai în sărbătoarea luminii taborice? Dacă nu vă e ruşine de mulţimea de oameni pe care îi obligaţi să ia parte la zgomotul vostru, măcar de Dumnezeu să vă temeţi.
Ne-am săturat de festivalurile drăceşti pline de alcool, tutun, droguri, sex şi zgomot în care va închinaţi nenumitului aducându-i ofrandă energiile voastre. Da. Nu putea lipsi ochiul dracului cu care aţi întunecat pe toţi care puteau opri această blasfemie. Înţelegeţi odată că noi avem alt Dumnezeu.
Până când noi să tot tăcem şi voi să ne tot insultaţi? Noi n-avem ţinte şi dorinţi ce pun pe alţii suferinţi. Voi de ce aveţi? De ce stresaţi populaţia Clujului? De ce nu va e milă de copiii din Spitalul de lângă parc? De ce râdeti de bătrânii care nu pot dormi în tot Clujul din cauza voastră? De ce trebuie să fugim din faţă voastră că să fie bine? Oare paguba spirituală, socială, psihică, energetică, s.a. nu e mult mai mare chiar decât câştigul financiar al celor puţini?
Aţi spurcat oraşul nostru cu poluarea fonică şi spirituală din aceste zile de POST. Va trebui să facem sfeştanie în parcul mare că să ne mai putem duce copiii!“.
A treia ediţie a Festivalului Untold s-a desfăşurat la Cluj-Napoca între 3 şi 6 august.
- Published in National
Din răzbunare, a călcat cu camionul o şatră de ţigani, curmând 24 de vieţi
Răvăşit de moartea familiei sale, ucisă de membrii unei şatre, Eugen Grigore s-a răzbunat crunt, trecând cu camionul peste 24 de ţigani.
Un şofer de camion a fost pe punctul de a porni un război interetnic după ce, din răzbunare, a călcat cu camionul o şatră de ţigani, curmând 24 de vieţi. S-a intâmplat in 1974, iar cazul lui Eugen Grigore, soferul ucigas a fost bine ascuns de Securitatea vremii pentru a nu se naşte un conflict între români şi țigani, scrie Adevarul.
Ieşeanul lucra ca şofer de camion la Autobază când, într-o zi de primăvară, şeful lui îl cheamă şi îl anunţă că locuinţa sa arde. Organele de anchetă aveau să releve, ulterior, că locuinţa din Copou a şoferului ieşean fusese călcată de un grup de romi. “Un grup de ţigani provenind din şatra stabilită la marginea Iaşiului, în zona Ciurea, mergea pe străzile Iaşiului în căutare de fier vechi, sticle şi orice ar fi produs bani. Aceştia au crezut că nu-i nimeni acasă la familia Grigore, au intrat să fure, n-au găsit mai nimic”, precizează comisarul Traian Tandin, autorul unei cărţi pe acest subiect.
Povestea lui a început în anii ’70 când, şofer fiind la o autobază de lângă Iaşi, omul a venit acasă şi i-a găsit pe toţi ai lui fără suflare. Nevasta şi cei trei copii zăceau morţi, iar casa era răvăşită şi incendiată. Bărbatul şi-a pierdut minţile şi, după câteva zile, când a aflat că autorii crimei şi ai jafului sunt nişte ţigani dintr-o şatră din apropiere, a luat camionul de la serviciu, l-a încărcat cu benzină şi a pornit hotărât într-acolo. Grigore i-a masacrat pe toţi cei care i-au ieşit în cale.
“În şatra cu căruţele cu coviltir a făcut un adevărat măcel după ce, în plină viteză, a intrat în corturi, cai şi căruţe, fără a ţine seama de cine se afla în ele”, relatează Tandin, care a găsit la dosar şi declaraţia criminalului, consemnată după Revoluţie, când pedeapsa de condamnare pe viaţă i-a fost comutată la 28 de ani de închisoare:
“Am omorât 24 de oameni, bărbaţi, femei şi copii, iar totul a fost imediat trecut la «strict secret » de Securitate şi Miliţie, care nu voiau să apară un conflict între ţigani şi români. Toate urmele acestei răzbunări au fost şterse, supravieţuitorii fiind luaţi de acolo şi transportaţi în alte locuri”.
Țiganii au fost surprinşi de soţia lui Eugen Grigore. Alături de cei trei copii, femeia a fost imobilizată de ţigani, care mai apoi au dat foc casei. Cele trei rude ale lui Grigore au ars ca nişte torţe din acel moment începând o adevărată luptă interioară pentru şoferul de autobuz. Sleit de forţe şi cu un puternic sentiment de frustare, cauzat de neputinţa autorităţilor de a-i trage la răspundere pe vinovaţi, Eugen Grigore a decis să îşi facă dreptate de unul singur.
- Published in Local
O poveste pentru cei care nu cunosc lipsurile… De la sărăcie și abandon școlar, la media de admitere 9.40 la Medicină!
Orfană, săracă și cu școla abandonată la numai 12 ani
Paraschiva Apostol este o fată simplă dintr-un sat uitat de lume din județul Vaslui – Paparnița. A rămas orfană, iar, din cauza sărăciei, a abandonat școala, imediat după clasa a VI-a, când avea 12 ani.
Sărăcia a făcut-o să abandoneze școala atunci când avea 12 ani, dar asta nu a împiedicat-o să-și dorească să continue să înveţe, să schimbe viața ce-i era parcă predestinată. O poveste pentru cei care nu știu ce este nevoia, nu cunosc lipsurile…
Mihai Paraschiv, preotul satului a fost tatăl de care avea nevoie
El i-a oferit o altă perspectivă în viață și a îndrumat-o către învățătură. S-a reînscris la școală, a urmat liceul la seral și a încercat să atingă ceea ce părea, nu cu mult timp în urmă, un vis imposibil – admiterea la Facultatea de Medicină din Iași.
Prima încercare nu a fost reușită, dar asta a îndârjit-o și mai mult pe Paraschiva, după pregătiri intense, anul acesta a fost declarată admisă, cu o medie de-a dreptul fabuloasă – 9.40!
Cel care a călăuzit-o în viață, preotul din sat, o va ajuta şi în anii de studenţie.
Fata care a învățat lângă icoane, săracă și orfană, a depășit toate greutățile ce i le-a pus viața în față. Un exemplu care demonstrează că dacă există voință, încă se mai poate, cu ajutor din partea unui om și al lui Dumnezeu.
sursa: 3dots.ro
- Published in Altele
Mega-percheziții la Iași în cazul hoților minori care au speriat Europa
Mega-percheziții la Iași în cazul hoților minori care au speriat Europa
O acțiune de mare amploare a procurorilor DIICOT și polițiștilor de la combaterea crimei organizate a avut loc pentru destructurarea unui grup infracționat specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
Procurorii DIICOT – ST Iași și ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iași a efectuat simultan, 25 de percheziții domiciliare pe raza municipiilor Iași, Roman și a județului Prahova într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.În paralel, polițiști din cadrul Direcției de Poliție Judiciară din Paris au desfășurat o acțiune de mare amploare pentru depistarea unor persoane care fac parte din același grup infracțional.
Sunt vizate în jur de 120 de persoane de pe teritoriul României și al Franței din care peste 70 de minori, cu vârste între 10 – 13 ani, implicați în această activitate, vor fi audiați în cursul cercetărilor cu privire la activitatea desfășurată.
Probatoriile au evidenţiat faptul că pe raza municipiilor Iaşi și Roman s-a constituit o grupare infracţională specializată în comiterea infracțiunii de trafic de minori. Membrii grupării și-au exploatat proprii copii minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, determinându-i să comită furturi din buzunare, din genţi sau din incinta unor societăţi comerciale, bunurile fiind însuşite de membrii grupării. Minorilor li s-a impus să fure constant, susținând în acest mod stilul de viață parazitar al părinților.
Membrii grupării infracţionale și-au exploatat proprii copii minori atât pe raza municipiului Iaşi cât și în Paris. Aceștia au fost determinați și îndrumați să comită furturi din buzunare în mijloacele de transport în comun, staţiile R.A.T.P. şi incinta marilor complexe comerciale. Bunurile sustrase constând în portofele, aparate telefonice, sume de bani sau alte bunuri de valoare erau predate părinților care le valorificau. Părinții organizau în detaliu activitatea infracțională a copiilor, stabilind programul de lucru, modul de acțiune, locurile unde se ascundeau bunurile furate pentru a fi ulterior recuperate.
De asemenea, minorilor li se impuneau sume zilnice pe care trebuiau să le aducă acasă în funcție de zona unde erau trimiși să fure. După ce erau instruiți pe raza municipiului Iași, minorii erau transportaţi în Paris, în mai multe tabere locuite de romi, de unde ulterior erau îndrumați de proprii părinți în activitatea infracțională. Pentru documentarea activităților infracționale s-a solicitat informații autorităților franceze în anul 2016, iar ulterior a fost constituită o echipă comună de ancheta ce a acționat pentru probarea activităților infracționale.
Actiunea a fost realizată cu sprijinul IPJ Iași, BCCO Bacău, BCCO Ploiești, ITPF Iași și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, forțele cumulate în această acțiune fiind de 140 de polițiști și 170 de jandarmi.Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Activităţile procedurale şi investigative desfăşurate în cauză au beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea EUROJUST.
„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, potrivit comunicatului publicat de DIICOT.
Sursa:ziaruldeiasi.ro
- Published in Local
Fenechiu eliberat condiționat.
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat în luna martie la cinci ani şi jumătate de închisoare în urma contopirii a două pedepse pentru fapte de corupţie, va fi eliberat condiţionat, a decis, luni, Tribunalul Vaslui.
Hotărârea este definitivă.
Tribunalul Vaslui a respins ca nefondată contestaţia făcută de procurori la decizia Judecătoriei Vaslui, care hotărâse eliberarea condiţionată a lui Relu Fenechiu.
Decizia Tribunalului Vaslui este definitvă, astfel că fostul ministru al Transporturilor – încarcerat la Penitenciarul Vaslui – va fi eliberat condiţionat.
Judecătoria Vaslui a dispus în 29 iunie eliberarea condiţionată a fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, admiţând astfel propunerea Comisiei de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui, care a constatat că Fenechiu îndeplineşte condiţiile de a ieşi din penitenciar anterior executării integrale a pedepsei pe care o avea de executat.
Tribunalul Vaslui l-a condamnat, pe 9 martie 2017, la cinci ani şi jumătate de închisoare pe fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu pentru mai multe fapte de corupţie, în urma contopirii a două pedepse – una de cinci ani, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, şi una de trei ani şi zece luni, pentru trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani. De fapt, magistraţii vasluieni au admis cererea formulată în instanţă de Relu Fenechiu.
Judecătorii au contopit toate pedepsele primite de fostul ministru al Transporturilor atât în ianuarie 2014, în dosarul ”Transformatorul”, cât şi în noiembrie 2016, în speţa în care, în calitate de deputat, ar fi primit 620.000 de euro de la o firmă de software pentru „sprijinul promis şi acordat în câştigarea şi derularea unor proiecte” derulate de Ministerul Justiţiei şi o societate farmaceutică, cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii. Practic, magistraţii Tribunalului Vaslui au reţinut pedeapsa cea mai grea, de cinci ani, din dosarul ”Transformatorul”, la care au mai adăugat un spor de şase luni, pedeapsa rezultantă fiind de cinci ani şi jumătate.
Relu Fenechiu a fost condamnat, iniţial, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Fostul ministru al Transporturilor a fost găsit vinovat de instanţă pentru că, în perioada 2002-2005, prin firmele sale, ar fi vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.
Sursa: Știrile Protv.
- Published in Altele