„CĂTĂLIN, ce băiat!…” A fost la câteva sutimi de PERFECȚIUNE! Povestea tânărului care a intrat PRIMUL la Academia de Poliţie: „Modelul meu în viață este chiar tata, polițist la rândul lui!”
”Cu o noapte înainte de examenul la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, nu am putut dormi aproape deloc”, recunoaște Cătălin Tărnăucianu, tânărul care a rezolvat aproape perfect subiectele la Română, Engleză și Istorie. La ultimele două probe, a obținut punctajul maxim, o performanță singulară în istoria acestei instituții de învățământ.
La 18 ani, botoșăneanul care „vara asta nu a dormit” prea mult, a intrat primul la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din București și a demonstrat că ”imposibilul” nu există! Ambițios din fire, a știut încă din copilărie că vrea să îmbrace uniforma de polițist, mai ales că tatăl lui – ofițer MAI – l-a inspirat.
Disciplina, inteligența și determinarea par să fi fost „ingredientele-minune” în obținerea succesului. Vă reamintim că anual, mii de liceeni candidează pentru un loc la Academia de Poliție, visând la ziua în care vor depune jurământul.
Despre eforturi, fotbal, amintiri din copilărie, Marian Godină și cazul polițistului ucis în Gara „Burdujeni” din Suceava: despre toate am vorbit cu viitorul polițist Cătălin Tărnăucianu, un adolescent matur, un interlocutor informat și, mai ales, un om care a crezut și a luptat pentru un vis!
EFORTURI, DISCIPLINĂ ȘI UN EXAMEN DIFICIL
Ai avut emoții la examenul de admitere, dar la bacalaureat? Cum le-ai depășit?
Emoțiile au fost uriașe! Cu o noapte înainte de examen, nu am putut dormi aproape deloc. Însă odată cu primirea subiectului, știam clar ce trebuie să fac și am reușit să mă mobilizez astfel încât să duc la bun sfârșit ceea ce mi-am propus. În privința examenului de bacalaureat, emoțiile au fost mai mici, fiindcă știam că mă așteaptă examene mai dificile imediat după.
Cât de mult te-ai pregătit pentru Academia de Poliție? Ce ți s-a părut greu? Ai luat meditații?
Am început pregătirea pentru Academia de Poliție cu aproximativ un an înainte de examen. Inițial, cel mai greu mi s-a părut proba sportivă, însă pe parcurs, am reușit să mă perfecționez și să mă încadrez în baremele stabilite. În privința pregătirii pentru proba scrisă, am încercat să învăț în mod constant și să mă autodepășesc, în acest sens fiind ajutat și de orele de meditații.
Ai făcut antrenamente pentru proba sportivă?
Pentru proba sportivă am făcut 2-3 antrenamente pe săptămână, începând cu aproximativ un an înainte de probe.
Ce reacție ai avut când te-ai văzut primul pe lista admișilor? Te așteptai?
Sincer, nu mă așteptam, însă am fost foarte emoționat, dar și fericit la aflarea rezultatelor. Eu speram doar să fiu admis, însă clasarea pe primul loc a venit ca un bonus.
Ești matinal? Cum ți se pare perspectiva de a te trezi trei ani la 5.30 pentru ca la 6.00 să fii la înviorare?
Din acest punct de vedere, nu există probleme, eu fiind o persoană matinală, ce nu are probleme cu trezirea de dimineață.
Cum crezi că e să împarți o camera mică cu încă șapte persoane?
Mie întotdeauna mi-a plăcut ideea de a avea colegi de cameră și chiar aștept cu nerăbdare să îmi întâlnesc viitorii colegi și sunt convins că ne vom înțelge și că vor urma niște ani frumoși.
Ce părere ai de faptul că puteai fi coleg cu Marian Godină? Îi citești postările, i-ai citit cartea?
Fie că aș fi fost coleg cu Marian Godină sau cu altcineva, pentru mine este același lucru. Trebuie să mărturisesc că nu sunt la curent cu postările sau cu cartea scrisă de el.
Ai fi avut posibilități materiale să urmezi o facultate de stat?
Da, aș fi avut posibilități materiale pentru a urma o facultate de stat, însă, din fericire, nu a fost cazul.
Cum crezi că e să împarți o camera mică cu încă șapte persoane?
Mie întotdeauna mi-a plăcut ideea de a avea colegi de cameră și chiar aștept cu nerăbdare să îmi întâlnesc viitorii colegi și sunt convins că ne vom înțelege și că vor urma niște ani frumoși.
Numărul de locuri alocat fetelor a fost egal cu cel al băieților? Ce părere ai despre acest lucru?
Din câte știu, numărul de locuri nu a fost stabilit în mod diferit pentru băieți și fete, șansele fiind deci egale, lucru ce mi se pare corect.
GÂNDURI DESPRE VIITOR
Ce te motivează ca la 18 ani să servești patria?
Să fiu polițist este o dorință mai veche, încă din vremea în care eram copil și urmăream filme polițiste în care aceștia erau pe urmnele infractorilor. Mă bucur că acum am avut șansa de a începe acest traseu profesional.
Te temi că într-o zi va trebui să faci eforturi prea mari pentru această profesie? La ce riscuri te expui?
Odată ce am ales această profesie, am luat în calcul eforturile, dar și riscurile care ar putea interveni, însă sunt încrezător în forțele proprii și sper că nu vor fi incidente neplăcute.
Vrei să rămâi într-un oraş mare sau într-unul de provincie?
Nu mi-am pus încă această întrebare, însă cred că m-aș adapta la orice tip de mediu.
Ai în familie poliţişti, urmezi o tradiție de familie?
Da, tatăl meu este polițist, fapt ce m-a motivat și pe mine să devin unul.
Care consideri că sunt principiile pe care trebuie să le aibă un om al legii?
Un om al legii ar trebui să fie implicat în munca pe care o face, să fie onest, obiectiv în aplicarea legii, responsabil și ar trebui să le ofere celor din jur un sentiment de siguranță.
Ai vreun model în viață?
Da, modelul meu este chiar tata, care este tot polițist și datorită căruia am optat și eu pentru această profesie.
Unde te vezi peste zece ani?
Nu putem fi siguri de ceea ce ne rezervă viitorul, însă sper ca pe plan profesional să devin ceea ce mi-am propus încă dinaintea începerii facultății: polițist.
De ce polițist, și nu medic sau profesor?
Am văzut că ești absolvent de-al unui liceu pedagogic. Într-adevăr, deși în timpul liceului am fost la profilul pedagogic, am ales să urmez meseria de polițist, deoarece de mic m-a atras această idee, tatăl meu fiind tot polițist, iar acest fapt m-a influențat și pe mine în luarea acestei decizii.
Care e opinia ta despre polițiștii încadrați din sursă externă? Sau de agenții și subofițerii care „trec” în urma unui examen în rândul ofițerilor. E o cale mult mai ușoară, de ce nu te-a tentat?
Niciodată nu m-a tentat calea mai ușoară. Sunt de părere că orice polițist ar trebui să aibă la bază o pregătire pentru a ajunge să profeseze în acest domeniu.
REMEMORĂRI DESPRE COPILĂRIE
Eşti născut în ‘ 98, anul în care s-au lansat multe trupe în România: Andre, A.S.I.A, N&D, Genius, Candy, 3 Sud-Est. Îi ascultai?
Sincer să fiu, nu i-am ascultat, nefiind un fan al muzicii comerciale.
Îţi luai gumă Turbo, suc la Tec, Chio Chips, batoane Kiss cu căpșuni și banane şi Kinder cu surprize?
Sigur că da! Îmi aduc aminte și acum de guma Turbo cu abțibildurile cu mașini pe care le lipeam la finalul caietelor, de chipsurile Chio sau de Kinder cu surprize și de sentimentul de curiozitate când mă gândeam la ce surpriză ar putea fi înăuntru. Cred că oricine născut în această generație mai are în memorie aceste amintiri.
La ce desene animate te uitai? „Sailor Moon”, „Tom&Jerry”, „Captain Planet”?
Eram un fan înfocat al desenelor animate, iar desene ca „Tom&Jerry” , „Scooby-Doo” sau „Mickey Mouse” erau nelipsite din programul zilnic.
Ce seriale urmărești acum? Cele cu profil polițist, de tipul „Detectivi din Lousiana, ”Orange is the New Black” au avut mare priză la public.
Acum urmăresc atât seriale polițiste precum „Sherlock Holmes and Doctor Watson” dar și seriale cu caracter istoric, precum „Vikings”. De asemenea, celebrul „Game of Thrones” se află în lista mea de preferințe.
FOTBAL, PASIUNI DE STELIST ȘI DISCUȚII
Am văzut că ești stelist și că mergi la meciurile acestei echipe. Cum a început pasiunea?
Da, așa este, sunt stelist de mic. Din câte îmi aduc aminte, această pasiune a început la un meci din Cupele Europene al Stelei cu Dinamo Kiev pe care îl urmărea tatăl meu și la care mai aruncam o privire, întrebându-l „Noi cu cine ținem?”
Știi că într-o zi ai putea să împărți un birou cu un fost sportiv dinamovist, încadrat în Poliție după retragerea din sport? Ai avea rezerve?
Nu ar fi absolut nicio problemă, aceste mici rivalități sportive existând doar în timpul meciurilor, nicidecum în afara lor.
Ce ai schimba tu în Poliție, în sistem?
Nu cred că sunt în măsură să vorbesc despre măsurile ce ar trebui luate, în condițiile în care e ușor să îți dai cu părerea. Consider că există destui oameni capabili care să se ocupe de acest lucru
Ai auzit de cazul polițistul ucis în Gara Burdujeni din Suceava? Cum crezi că ar fi putut fi evitată o asemenea tragedie?
Din păcate, am auzit de acest caz. Nu știu cum ar fi putut fi evitată această tragedie, întrucât a fost un eveniment neprevăzut, deci nimeni nu putea anticipa că polițistul va fi atacat din senin de o persoană necunoscută.
- Published in National
I s-a spus că e doar o asistentă. Iată cum a răspuns
A adus pe lume sute de copii, a ținut de mână sute de muribunzi, dar cineva i-a zis că e DOAR O ASISTENTĂ. Cum a răspuns
Când vine vorba de salvat vieți, medicii iau toți laurii. Nimeni nu menționează asistentele, infirmierele sau brancadierii. Cei mai mulți oameni ignoră importanța lor din mediul sanitar.
După ce s-a întâlnit cu o fostă colegă de liceu într-un magazin alimentar, asistenta Caitlin Brassington s-a decis să scrie o scrisoare.
“ Veneam acasă după gardă dificilă și, deși eram îmbrăcată încă în uniformă am decis să intru într-un supermarket și să fac câteva cumpărături. O fostă colegă de liceu m-a oprit și mi-a spus:
– Nu știam că ești doar o asistentă.
În 18 ani de carieră am auzit de multe ori această frază, dar astăzi m-am supărat. Oare sunt DOAR o asistentă?
Am ajutat la venirea pe lume a multor copii, dar sunt doar o asistentă.
Am ținut de mână oameni muribunzi în timp ce își dădeau ultima suflare, dar sunt doar o asistentă.
Am ținut părinți în brațe după ce și-au văzut copiii murind, dar sunt doar o asistentă.
Am resuscitat pacienți care au murit pentru câteva secunde și i-am ajutat să revină la viață, dar sunt doar o asistentă.
Voi pierde zile de Crăciun, zilele de naștere ale copiilor mei, serbărilor lor școlare pentru a veni la muncă spre a-ți îngriji persoanele dragi, dar sunt doar o asistentă.
Pot să iau sânge, să îngrijesc o rană, dar sunt doar o asistentă. Pot să resucitez un nou-născut, un copil sau un adult, dar sunt doar o asistentă.
Am experiența și cunoștințele pentru a salva vieți.
Chiar dacă sunt doar o asistentă pot să spun că sunt mândră de asta.”
- Published in National
Modele de scrisori din război. Cum le scriau soldații iubitelor. Sfârșit dureros
Această este o poveste dureroasă a unui cuplu despărțit de război. În primă fază doar de distanță, iar la final, de moartea bărbatului care trebuia să fie așteptat de un copil acasă.
05.07.1941
Iubita mea,
E ciudată măsura unui timp… la ce bun să măsori în cifre ceva ce oricum doar se simte?
Distanța între două orașe se măsoară în kilometri iar cea dintre stele în ani… lumină.
Atunci distanța dintre două suflete cum ar trebui să o măsurăm?
Distanța între noi doi, se pare că o măsor în dorul de tine, draga mea, mi-am lăsat totul acasă ca să lupt.
Pentru ce, încă nu mi-a fost dat să aflu… mi s-a zis că pentru țară, dar atunci de ce trebuie să ascult de un străin? Tot ce știu e că trebuie să înaintăm „doar înainte!” – tot asta ni se ordonă… până acum am golit doar un încărcător, mi-e teamă să trag, eu fac parte din al doilea val și nu vreau să îmi rănesc un camarad.
Ceilalți trag încontinuu, în ce sau cine, cred că nici ei nu știu prea bine… nu am văzut până acum nici un inamic în viață, toți pe lângă care am trecut sunt deja în mâinile Domnului.
Iubita mea, mi-e dor de tine și de leagănul de sub cireș, de florile lui când se jucau de-a prinselea în părul tău… mi-e dor de mirosul tău și de curtea părintească, mi-e dor să te sărut și să te știu lângă mine, întinși pe iarbă din spatele casei…
Draga mea, mi-e dor de liniște…
Al tău,
George Simeon
20.07.1941
Iubitul meu Sima,
De când ai plecat, simt un gol în ființa mea, care se mărește pe zi ce trece. Dorul de tine îmi înlănțuie gura, îmi pune un nod în gât.
În primele zile de plecarea ta a tot plouat, ca și cum ai fi luat soarele cu tine.
Spune-mi, promite-mi că te vei întoarce! În ziare citesc despre succesele campaniei, dar nu-ți găsesc numele printre rânduri… oricât l-aș căuta.
Sima, încearcă să faci ce te-a îndemnat părintele Timofte: „nu lua o viață, chiar dacă nu îi vezi ochii, țintește la umăr, acolo e Domnul și va purta de grijă, și ție, și lui”.
Pe zi ce ce trece mă liniștesc cu gândul că „trebuie să vii înapoi”…
Te voi aștepta așa cum ți-am promis, când voi auzi seara trenul în gară, voi fi sub poartă, dragul meu, până când oamenii vor fi ajuns la casele lor…
Fii tare și credincios, Domnul te va păzi. Să ai mereu ochii luminoși și mâna puternică să poți răzbi.
Îți trimit și o poză, am fost cu tata la bâlci și nu s-a lăsat până nu l-a convins pe fotograf să îmi facă o poză. El trebuia să plece, își strânsese deja cele de trebuință. „Lasă dom’le, ce? Te pui la poză? E pentru un soldat! Tu de ce nu ești la război? Că te văd în putere”, așa i-a spus.
Tata, dragul de el, cât ține la tine.
„Ține fata mea, trimite-o la Georgică al nostru, să știe că trebuie să se întoarcă! Nu de alta dar avem o partidă de șah neterminată!“
Ah! Uitasem! Când ți-a venit ordinul de incorporare, ții minte?, în seara aceea, tata a lăsat piesele exact cum le-ați lăsat, nici mamei nu-i dă voie să le strângă. „Vasilico, lasă-le așa, dacă George face o singură mutare greșită, în trei mutări e mat!” și apoi zâmbește…
Iubitul meu Sima, întoarce-te curând!
Cu dragoste, a ta Otilia
20.08.1941
Iubita mea Otilia,
De 14 zile ne luptăm necontenit. Trag orbește, zgomotul e asurzitor, ne amețește, se trag focuri și salve de tun împreună cu cele de mortieră.
Ne aruncă în toate părțile, sunt găuri în pământ peste tot… iar în găuri… ceva ce au fost oameni odată. Acolo le este mormântul. Eu fug în față cu arma în mână și-mi tot spun „groapa aceea nu e mormântul meu”.
Nu a mai plouat de mult însă bocancii mi se afundă în noroi, colbul e înnăclăit cu sânge. Doamne cât sânge!
Noaptea nu dormim de frica unui atac, sovieticii se luptă ca fiarele, ne bombardează neîncetat. Pierdem o sută de oameni ca să câștigăm un kilometru și pierdem o mie ca să-l păstrăm.
Gloanțele-mi trec pe lângă urechi șuierand, privirea mi se fixează pe un punct și-l urmez orbește, alerg până la adăpost…
Otilia… scumpa mea Otilia… am ucis, am ucis de nenumărate ori și am murit tot în atâtea rânduri.
Duminică, când vei merge la liturghie, spune-i părintelui Timofte să mă ierte, spune-i că am închis ochii de fiecare dată când am ucis, și mai spune-i că am încercat… dar ne luptam cu dracii războiului… și cu noi înșiși.
Îți mulțumesc pentru poză, de câte ori o privesc îmi apari tot mai frumoasă. Spune-i lui nea’ Zamfirescu „nebunul la D7”… Otilia, suntem nebuni cu toții!
Trebuie să închei, o lumânare aprinsă e o țintă perfectă pentru un lunetist.
Al tău, Sima
25.08.1941
Dragul meu Sima,
Mi-e teamă pentru tine, stai la adăpost, dragul meu.
Să știi că mă țin de promisiune, în fiecare seară te aștept sub poartă. Oare când îți voi vedea chipul? Mi-e dor de îmbrățișarea ta! Vino repede! Citesc în ziare că se duc lupte grele la Odessa… oare tu de ce ești acolo? De ce ne trebuie pământ străin? Ce ne împinge într-acolo? Dac-ar fi să ascult de bătrânii din sat, nu ne așteaptă vremuri bune. „Din străbuni e știut, Domnul te ajută să-ți aperi țara, am gonit pe turci și pe tătari, dar de poftim la pământ străin, El își întoarce fața de la noi”. Oare la fel se va întâmpla și cu noi? Vom plăti noi cu sânge? Orice va fi, eu nu te voi părăsi… Sima al meu… S-a întors bărbatul Tincuței, cel al Vasilichii… s-a întors iar Tincuța e înveșmântată în negru, mâine îl duce pe ultimul drum. „Așa ne-a dat Domnul… vom duce ce ne dă”, așa mi-a zis.
Tata e din ce în ce mai abătut. Într-o seară l-am văzut privind pe geam afară, l-am întrebat de ce stă acolo, m-a luat în brate și mi-a spus „se prăpădește sânge românesc pe pământ străin. Dumnezeu să ne ajute, păcătuim”.
Să te întorci dragul meu, te voi aștepta negreșit!
Cu dragoste Otilia
15.10.1941
Iubita mea,
Nu știu când îți voi mai scrie, când voi mai apuca, dar îți voi scrie cu primul minut liber.
Când mă voi întoarce să mă săruți și să îmi încălzești apa, să mă spăl de necuratul cu care m-am îmbrăcat.
Devine din ce în ce mai grea arma în mână, uniforma mi-e mânjită de sângele atâtor tați și fii… fericiți sunt ei, pentru ei totul s-a terminat.
Deunăzi un camarad a primit o scrisoare de-acasă în care-i zicea că a devenit tată. A plâns de bucurie. Comandantul i-a semnat o permisie să-și vadă pruncul…
Azi am aflat că mașina în care s-a urcat împreună cu alți șase a fost aruncată-n aer de un obuz.
Vestea ne-a dat-o comandantul înainte să aleagă garda de noapte…
Plecând de lângă el l-am auzit șoptind „unul se naște, altul moare… așa e rânduiala”.
Se aud zvonuri cum că ne-am retrage, încă nu știu nimic sigur, dar tot mai mult se vorbește că trebuie să ajungă mai multe camioane să ne ducă înapoi în țară.
Draga mea, eu vreau să mor pe pământul străbunilor noștri, înconjurat de nepoți. Nu te teme, mă voi întoarce, așteaptă-mă în locul în care ți-am furat primul sărut.
Al tău pe veci, Sima
18.10.1941
Iubitul meu Sima,
Am citit în ziare că vă retrageți. O bucurie nespusă ne-a cuprins pe toți. Tata a șters de praf fiecare piesă de șah. „Să vezi ce mat îi dau la Georgică!”, tot asta repetă, zâmbind.
A plecat de-acasă și după 4 ore s-a întors fericit cu o damigeană cu vin „din ăl’ mai bun”. Mama e zolită să îți pregătească mâncarea preferată și e frustrată că nu știe sigur când ajungi. „Otilia mamă, să faci bine și să afli de la băiat când ajunge, să nu mă prindă pe nepregătite, să mă fac de rușine în sat că n-am știut să-l aștept așa cum se cuvine! Și mai pune și tu, fată, mâna pe pieptenele cela! Ce? Vrei să se zică că te-ai lăsat? Ascultă de mamă-ta, la bărbat e bine să-i dai să mănânce bine și să aibă ce să vadă! Dar să nu te lași cu una cu două la el, nu mamă, lasă-l să trudească oleacă, să nu creadă că ești de colo!”.
Sărmana mamă, dacă ar știi de câte ori m-am lăsat eu la tine… dragul meu, când vei ajunge să-mi săruți pântecele prima dată, să te știe de tată înainte să vadă lumina zilei.
Te așteptăm toți cu mare drag și nerăbdare. Tata s-a hotărât că te vom aștepta la gară cu birja, nu mă mai lasă să fac nimic de când au aflat și ei, mai un pic și vor și respira în locul meu…
Cu dragoste Otilia și…
(tata spune să-l cheme Octavian că e nume puternic iar mama spune că neapărat va fi fată și o va chema Anastasia, că în greacă înseamna Învierea lui Hristos).
P.S. Eu vreau de va fi fată să o cheme Eveline… în limba celtă e „lumină” iar de va fi băiat să-l cheme George.
21.10.1941
Domnișoarei Otilia Zamfirescu,
Stimată domnișoară,
Cu regret nespus în suflet vă informez că plutonier-major George Simeon a căzut la datorie în timp ce încerca să salveze viața unui slujitor al Domnului rus din calea furiei unui căpitan german.
Domnișoara Otilia, Sima al nostru, cum îi spuneam noi, ne-a fost tată, fiu, prieten. Toți mergeam la el iar el ne întâmpina cu un zâmbet cald și obișnuitul „ce zici? Nu e o zi frumoasă de un șah?”. Să știți că el ne purta noroc, cine stătea pe lângă el era garantat că va ajunge și ziua de mâine, era amuleta noastră norocoasă. Înainte să meargă la Cel de sus, preotul nostru ne-a zis cu limbă de moarte „aveți grijă de Sima, va veni timpul când vă va salva pe mulți dintre voi. El are dragostea de pământ strămoșesc, dar mă tem că va pieri pentru cel străin”. Așa a fost, în timpul unui atac, când eram țintuiți sub foc inamic, el vine și-mi spune „generale, eu trag focul asupra mea, iar dumneavoastră cu băieții atacați pe flancul drept!”… L-am întrebat cum mai exact, iar el zâmbind a spus „mutăm nebunul la D7 iar cu tura le dăm mat!”. N-am pierdut nici un om în ziua aceea. Era un băiețel rus de vreo cinci anișori cu el tot timpul, avea grijă de el deși nici unul nu înțelegea ce zicea celălalt. În schimb, Sima le zicea celorlalți „măi baieți, din câte înțeleg din ce îmi zice ăsta micu’ «otetz» înseamnă «tată», da’ las’ că ajung acasă și-mi spune Otilia, ea știe”.
Vorbea de dumneavoastră în fiecare zi, toți am ajuns să vă cunoaștem… Ne-ați luminat frunțile de multe ori… când el povestea, noi vă vedeam și pe dumneavoastră…
Domnișoara Otilia, ne-am fi dat noi viața ca să se întoarcă el acasă, el ne era „casa părintească”… fără el ne-am fi pierdut mai mulți. Preotul, căruia i-a salvat viața, a oficiat slujba, însă doar după ce am ajuns pe pământ românesc, asta au insistat toți: „pentru Sima țara e sufletul, iar pentru noi sufletul e Sima”.
L-am purtat până la granițe, l-am sărutat pe frunte pe acest „înger al războiului nedorit” și l-am dat înapoi pământului.
În ziua în care Sima a murit, luptele au încetat… și am murit și noi cu el.
Domnul să-l aibe în pază, e la El.
Cu stimă și deosebită considerație,
Iosif Iacobici, General Armata nr.4
Mihai Todoca
sursa: aradculture.ro
- Published in Altele
Un tip i-a scris un mesaj fostului iubit al soției sale: „Voi fi bărbatul care nu va repeta greșelile tale”
Probabil mulți ar fi înjurat fostul iubit al soțiilor lor, dar acest bărbat a ales să facă un lucru extrem de frumos prin care să-l distrugă, cel puțin sentimental pe fostul iubit. Nu avem însă răspunsul celui care a primit scrisoare, dar autorul scrisorii a transmis că receptorul a fost distrus când a citit acele rânduri și a afirmat că va suferi o viață întreagă după femeia iubită.
„Bărbatului, care a lăsat-o să plece:
Mulțumesc. Mulțumesc că ai dispărut din viața ei. Mulțumesc că mi-ai oferit posibilitatea să o iubesc și să o fac fericită. Mulțumesc pentru durerea, pe care i-ai provocat-o și din care ea a învățat o lecție prețioasă.
Am să fac tot ce este posibil ca să nu o fac să sufere; când ea plânge, sunt și eu trist. Am să fac tot ce tu nu ai reușit: o să fiu alături de ea când se va simți singură și nu-i voi permite nici măcar o clipă să se simtă „una dintre…”. Eu îi voi asculta povestirile și plângerile, chiar dacă acestea vor fi ciudate și neînsemnate.
Eu voi avea grijă de domnișoara pe care tu nu ai prețuit-o. Eu o voi iubi pe fata a cărei prezență tu ai considerat-o ca de la sine înțeleasă. Voi face tot posibilul ca ea să se simtă confortabil în relația noastră, pentru ca niciodată să nu-i vină gândul să plece. O voi iubi așa cum este.
O voi susține în toate eforturile și visele ei. Voi fi partenerul, care tu nu ai putut deveni. Voi fi bărbatul care nu va repeta greșelile tale. Eu nu o voi lăsa să plece.”
sursa: happynews.varusandel.ro
- Published in Altele
Povestea Măriucăi, fata care la 12 ani a murit eroic în bătălia de la Mărășești
„Vreau să fac și eu ceva pentru ţara mea!”, acestea sunt cuvintele care îi sunt atribuite Măriucăi Zaharia. Ea și-a pierdut viața în bătălia de la Mărășești, din urmă cu 100 de ani.
Despre Maria Ion Zaharia nu se mai știu foarte multe lucruri. Unul dintre ele este acela că era poreclită „fata din nuc”. Însă, poate cel mai important lucru, se știe că la vârsta de doar 12 ani a căzut eroic în luptele de la Mărăşeşti din timpul Primului Război Mondial.
Bătălia de la Mărășești, desfăşurată în perioada 6 august – 3 septembrie 1917, a fost cea mai importantă operațiune militară desfășurată de armata română în timpul Primului Război Mondial, ce a schimbat soarta întregului război de reîntregire naţională prin victoriile obţinute pe linia frontului Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz.
„Vreau să fac și eu ceva pentru ţara mea!”, sunt cuvintele rostite de Măriuca, eroina de la Mărăşeşti în 1917. Pe numele său Maria Ion Zaharia, copila de numai 12 ani şi-a dat viaţa, în ziua de 6 august 1917, luptând, alături de soldații noștri, pentru apărarea României, arată pagina de comunicare a Armatei Române.
„Astăzi, 6 august, omagiem eroii căzuţi în aceste lupte grele, în memoria cărora au fost ridicate mausolee în localităţile Soveja, Mărăşti, Mărăşeşti, Focşani şi monumente în localităţile Varniţa, Muncelu şi Tişiţa. Cinste și onoare memoriei lor!”, se mai arată în postarea de pe Facebook.
Măriuca a fost îngropată în Mausoleul de la Mărășești în memoria sacrificiului ei.
Dumitru Almaș a imortalizat-o într-o povestire, în cartea Povestiri istorice:
„Maria sau cum o alintau prietenii, Măriuca, trăia în satul Răzoare, la casa bunicului ei, Ion Zaharia. Frontul a ajuns în dreptul satului lor și acolo se da o cumplită bătălie între armata română și cea germană. De aceea satul a fost evacuat: adică toți sătenii și-au luat ce au putut fiecare și au plecat în altă parte, la adăpost, în munți. Numai moș Ion Zaharia a rămas în casa lui. A săpat șanț adânc în livadă. Aici se ascundea ori de câte ori nemții bombardau satul.
S-a întâmplat ca soldații români să instaleze un post de observație tocmai în nucul cel înalt și stufos din livada lui Moș Zaharia. Un ostaș urca în vârful acelui pom, se așeza pe ramurile mai groase, ascuns în frunze. Și de acolo, cu un binoclu, supraveghea mișcările dușmanului. Ceea ce vedea, povestea sergentului care sta jos, la tulpina nucului, cu receptorul telefonului în mână. Sergentul transmitea artileriștilor, prin telefon, cele văzute.”
Almaș povestește în continuare cum fata deprinde „meșteșugul” observației, înlocuindu-l în cele din urmă pe ostașul din copac, când este lovit de inamici. Astfel ea ajută armata română în luptă, până când este doborâtă la rândul ei. Povestirea scurtă este foarte populară, fiind prezentă în manualele pentru clasele primare.
După Măriuca a fost realizat și un film, în 1969. Brândușa Hudescu a jucat rolul „fetei din nuc” în filmul „Baladă pentru Măriuca”, realizat în regia lui Constantin Neagu.
- Published in National
Copilul doborât de oboseală în sala de așteptări la urgențe. Niciun medic care să-l consulte
Știrea a pornit de pe o rețea socială atunci când, pe data de 5 august, la miezul nopții, a fost postat o imagine cu un copil într-o sală de așteptări la urgențe. Așteptând foarte mult timp acolo, copilul a adormit pentru mai bine de două ore pe o bancuță, în așteptarea unui medic care să-l consulte. Cea care a postat imaginea este o mămica a unui alt copil care a așteptat tot atât de mult timp să fie luați în seamă de un medic.
Tată: „La ora 22:00 am ajuns la spital cu fiica mea, de un an şi patru luni. Când am intrat în spital acel copilul era pe bancă şi dormea. M-am înregistrat, până am intrat s-a făcut ora 12, iar la ora 12:30, când am plecat, acelaşi copil era pe aceeaşi bancă şi dormea. I-am întrebat de ce este un singur medic şi mi-au zis că aşa sunt programaţi, că nu sunt cadre, că s-a făcut o cerere pentru suplimentare cu cinci medici.”
Conducerea Spitalului de Pediatrie din Brașov dau vina pe lipsa personalului: „Anul ăsta, vrem să suplimentăm numărul de posturi, nu pentru că nu ar fi suficient, ci pentru că fluxul de pacienţi este prea mare şi nejustificat de mare. Unitate de Primiri Urgenţe înseamnă urgenţe, nu buba de la degetul mic, de la piciorul stâng, veche de trei zile, aia nu e urgenţă.” a declarat Liviu Munteanu – managerul spitalului.
- Published in National
SUA către Coreea de Nord: „Li se va face față cu foc și furie cum n-a mai văzut lumea”
Președintele american este din ce în ce mai supărat pe Coreea de Nord pentru transporturile pe care aceștia le fac cu o navă din largul coastei estice a Asiei.
„Coreea de Nord ar face bine să nu mai amenințe Statele Unite. Li se va face față cu foc și furie cum n-a mai văzut lumea„, a declarat marți presei președintele american Donald Trump.
„După mulți ani de eșecuri, țările se reunesc pentru a aborda în cele din urmă pericolele reprezentate de Coreea de Nord. Trebuie să fim duri și decisivi!”. – a scris pe Twitter președintele Donald Trump, declaratie insotita de un link catre o stire in care se afirma ca nord-coreenii transporta rachete maritime.
„Inamicii nu trebuie să uite că suntem gata să luăm măsuri strategice nemiloase, care implică acțiuni fizice, prin mobilizarea deplină a puterii noastre naționale”, a declarat un purtător de cuvânt al Comitetului de Pace al Coreei de Nord în Asia-Pacific, citat de agenția KCNA.
Potrivit unui raport raport confidențial redactat în iulie de Defence Intelligence Agency (DIA), agenția de informații militare a Statelor Unite, Coreea de Nord a reușit să miniaturizeze o încărcătură nucleară suficient pentru a fi montată pe o rachetă intercontinentală, a dezvăluit marți cotidianul Washington Post, într-un articol menționat de presa din întreaga lume.
sursă informații: money.ro
- Published in Extern
Un TÂNĂR a decis să se întoarcă din Londra până în România cu BICICLETA. Motivul este lăudabil
Un tânăr din Oradea care este stabilit în Londra a decis să facă mult mai interesant drumul său spre casă. A decis să meargă pe bicicletă, nu cu avionul cum fac toți ceilalți români stabiliți acolo. Scopul aceste călătorii este reprezentat de adunarea unor fonduri pentru Fundația Smiles care se dedică familiilor nevoiașe. Fondatorul acestei fundații este un englez, pe numele sau-Kevin Hoy.
Dan Ghiță este numele orădeanului care a plecat în această aventură pe 22 iulie. Și-a plănuit să pedaleze zilnic între 80 și 120 de kilometri din cei 3.400 cât sunt în total. Acesta va fi nevoit să traverseze 10 țări și și-a calculat că toată călătoria va dura în jur de 40 de zile – din Londra până în România cu BICICLETA.
„Pedalez pentru o cauză și îi îndemn pe toți cei care vor să mă susțină să doneze pentru ea”, a declarat tânărul, potrivit ebihoreanul.ro ÎI puteți însoții pe Dan în aventura să pe blog, www.cycling5smiles.com sau pe pagina de Facebook.
- Published in Social
Statul dorește banii ROMÂNILOR CU HANDICAP: Vezi legea care îi dezavantajează pe cei cu dizabilități
Persoanele cu dizabilități ar putea întâlni noi necazuri dacă guvernanții reușesc să adauge o nouă taxă celor oferă cu greu un loc de muncă pentru aceste cazuri. Angajatorii care nu au persoane cu dizabilități prin rândul angajaților, trebuie să plătească lunar o taxă la stat sau una pentru anumite unități protejate care au angajați cu dizabilități.
Unitățile protejate sunt companiile care au un număr de peste 30% de angajați persoane cu dizabilități.
Acum, statul dorește să scoată din funcțiune cea de-a doua variantă prezentată și să dubleze taxa care va ajunge numai la bugetul de stat. Până în momentul actual, suntem singura țară din Europa care decide să facă acest lucru. Și probabil vom rămâne singura.
O firmă din Iași este unitate protejată, iar printre angajați se află și Andrei, un tânăr de 26 de ani cu un handicap grav, căruia i-a fost foarte greu să-și găsească un loc de muncă.
“Acest loc de muncă este totul pentru mine: fac dosare, lipesc dosare, trec prin mână mea multe documente zilnic. Persoanele cu dizabilități găsesc greu un loc de muncă. Suntem văzuți altfel în afară, altfel în societate”, spune Andrei
“Am fost la zeci de interviuri, am depus CV-uri și nu mi s-a oferit șansa. Aici am găsit totul, am un salariu și nu mai depind de părinți” adaugă Bogdan, un alt tânăr care a suferit un accident de mașină care i-a paralizat o mână.
La momentul actual, doar 33 de mii din cele 800 de mii de persoane cu dizabilități au reușit să-și găsească un job. Multe firme aleg să plătească statului taxa care i se aplică unei firme în cazul în care nu au minim 4% din personal persoane cu dizabilități. Totuși, erau o parte care distribuiau această taxă către unitățile protejate.
Această taxă avea valoarea unui jumătăți de salariu minim brut pentru fiecare loc de muncă.
Cristian Vătavu, director economic firmă fast-food: “Această modificare legislativă ne-ar dubla costul cu plată acestei taxe, în prezent de la 5.300 la 10.600, bani pe care suntem obligați să-i virăm către stat iar în schimbul lor nu primim nimic înapoi. Mi-e greu să cred că din septembrie, toți banii care îi voi da statului vor ajunge într-un program prin care vor reuși să integreze în muncă pe cineva cu dizabilitate.”
Angela Achiţei, director unitate protejată: ”În prezent, ceea ce facem noi, servicii și produse, cam 95 la sută din contracte sunt pe această lege, pentru că angajatorii au optat să cumpere de la noi.”
Mihaela Munteanu, director de comunicare FONSS: “Noi suntem convinși că se urmărește umplerea bugetului. Facilitatea unităților protejate nu poate să dispară pentru că ar intră în faliment. În total ar fi 500 milioane de euro care s-ar aduna la bugetul de stat… va dați seamă că tentația ar fi foarte mare, dar prețul îl plătesc persoanele cu dizabilități.”
sursă infografic + declarații: stirileprotv.ro
- Published in National
Scrisoare de adio pentru bărbatul pe care l-am iubit enorm și încă-l mai iubesc
Aceasta este o scrisoare de dragoste, scrisă din inimă și cu foarte multă durere. Enorm de multă. Dacă ar fi fost scrisă pe o foaie de hârtie, probabil literele ar fi înotat în lacrimile celei ce le-a scris. Am trecut sau vom trece toți prin asta. Am fost sau vom fi toți uscați de iubire și cu inima făcută zob în zeci de mii de piese de puzzle pe care doar cel ce a plecat de lângă noi știa să le îmbine perfect.
„De unde am început și unde am ajuns. Cu cine am început și cu cine am ajuns la acest final. Am început împreună, dar acum nu mai ești aici. Nu mai ești de mult timp. Nu știu pe unde te-ai rătăcit, la alt capăt de drum cred. Nici nu cred că m-ai însoțit până aici, o fi fost doar umbra ta. M-am uitat de mii de ori înapoi, că poate te văd, că poate mă ajungi din urmă. Dar nu, în zadar. M-am uitat și înainte, crezând că poate mă aștepți la un capăt de drum, cerându-ți iertare că nu m-ai așteptat. Dar nu. Nici lângă mine nu ești. M-am uitat și în stânga și în dreapta. Nu ești nicăieri. Am ochii plini de lacrimi și brațele goale de tine. Acum realizez, după atâta timp, după atâtea dezamăgiri, că tu… Da, că tu ești un singur lucru: fie trecutul meu care mă urmărește acum, în prezent, fie prezentul meu pe care nu vreau să îl fac trecut.
Cu fiecare pas făcut, cu cât înaintam mai mult cu atât tu mă trăgeai înapoi, pentru că asta ai fost tu pentru mine. Nu ai fost persoana care mă ținea pe loc, ci persoana care mă trăgea înapoi. Trei pași înainte, zece înapoi. Vezi cât de înapoi m-ai adus? M-ai distrus și nu știu ce ai mai vrut. Ce? Eu nu știu. Nu știu. Și nu cred că voi ști vreodată. Degeaba stau lângă telefon așteptând poate să sune. Un semn. O minune. Aștept să suni. Oare va suna? Oare va veni? Aștept un străin care mi-a fost atât de drag. Un străin care mă adora. Ce prostuță ,nu?
După ce ne-am despărțit, încă te sunam. Vroiam să te aud, să știu ce faci, dacă ești bine. Așteptam să îmi spui că totul va fi bine și că nu s-a terminat așa. Că nu mă vei lăsa niciodată, așa cum mi-ai promis atunci, în acea seară. Că mă iubești și că îți lipsesc. Cerșeam cuvinte. Ce ridicol! Ce ridicolă eram cel mai probabil în fața ta. Am așteptat atât de mult să se întâmple o minune. Probabil ca… nu am avut noroc. Azi îți zic… „rămas bun” deocamdată, mai am multe de spus. Atât de multe. Și nu am să te uit niciodată. Te voi păstra în inima mea ca fiind cea mai… nu mai contează asta, nu pentru tine. Și să știi că voi fi mereu aici pentru tine. Mi-ar fi plăcut să fi rămas prieteni… buni prieteni. Să mă suni, să îmi ceri un sfat și să îmi povestești despre relațiile tale amoroase. Să îmi spui cât de mult o iubești și cât de mult te iubește. Dar va rămâne doar o dorință. Un vis. Și îmi va trece. Acum doar în vise mai suntem amândoi, pentru că realitatea e mult prea crudă pentru mine. Prea dură să o pot suporta singură. Am atât de mare nevoie de tine, să mă ajuți să trec peste toate. Ce tot spun? Trebuie să fac față singură acestei dureri. Trebuie să îmi șterg lacrimile și să merg mai departe. Fără tine. Să învăț să trăiesc fără tine. Oricum, nici cu tine nu aș fi putut trăi. Tu o iubeai pe ea. O iubești pe ea. Dar știi? Nu îmi pare rău că te-am iubit. Că te iubesc. Că ți-am dat tot ce a fost mai bun și mai frumos în mine. Mai pur. Mai sincer. Eu măcar am reușit să iubesc. În schimb tu doar ai mimat.
Îți mulțumesc pentru tot. Îți mulțumesc pentru că măcar mi-ai dat iluzia că mă iubești. Îți mulțumesc pentru că m-ai făcut fericită. Atât de fericită! Am atins punctele maxime. Că mai apoi să le ating și pe cele mai de jos ale suferinței. Nici asta nu regret. Nu îmi pare rău de nimic. Doar atât: că s-a terminat, că nu am putut să fac nimic ca să mai rămâi, că nu te-am făcut să rămâi. Nu ți-am dat motive să rămâi, să nu pleci. Probabil aș fi preferat să mai fiu mințită, cât de puțin. Ca să mai fiu cu tine câteva clipe. Îți mulțumesc chiar și pentru clipele în care am avut atât de mare nevoie de tine și nu ai fost aici. M-au făcut mai puternică. Și ele m-au ajutat mult în desprinderea de tine. Să mă înstrăinez de tine. Îți mulțumesc chiar și pentru clipa aceasta în care încerc să mă îndepărtez de tine. Voi reuși. Poate, într-o bună zi…
Trăiesc cu speranța că voi învăța să trăiesc fără tine. Și sper să reușesc. M-am săturat să trăiesc ancorată în acea zi. Mă voi desprinde și de asta, de toate amintirile pe care le-ai lăsat în urma ta. Mă voi desprindere chiar și de sărutul tău, de îmbrățișările tale, de zâmbetul tău. M-am săturat să trăiesc în trecut, căci asta am făcut până acum: mi-am transformat prezentul în trecut. Ai plecat când mi-a fost cel mai greu, dar nu sunt supărată pe tine. Sunt supărată pe mine. Fată de tine, mai bine zis, am un sentiment de dezamăgire, trădare. Mi-a fost cel mai tare frică, că într-o bună zi să te pierd. Și mă întreb cum să te pierd, când probabil nu mi-ai aparținut niciodată. Nu știu dacă te voi mai vedea vreodată în fața mea să îți pot simți mirosul, să îți simt parfumul. Aș vrea să mai gust din călduroasele tale îmbrățișări și din dulceața sărutărilor tale. Of! Încerc să îmi iau rămas bun de la tine. Vreau să ajung la un ‘Adio’ mai puțin dureros pentru mine, dar tot ceea ce fac, este să îmi fie dor de tine, să te strâng în brațe și să te sărut așa, în gândul meu..
De ce ai făcut toate astea? Unde ți-am greșit? Să îmi cer iertare pentru toate câte am făcut și pentru toate câte ți-am oferit? Pentru faptul că m-am întins ca pe tavă în fața ta? Scuză-mă. Scuză-mă, te rog. Iartă-mă! Iartă-mi ochii -au privit de mult încât mi-întipărit pe ,-pentru nopțile nedormite pentru cele dormite cu gândul la . -mi -au strâns de tare ele mâinile pentru -dat drumul. -mi picioarele au obosit alerge după . -mi nu se îndreaptă către . -mi de trece departe de . -mi tot toate -am făcut, binele . rostite cele nerostite. Faptele, dragostea, dorul.
Știi? Privesc peste umăr și văd cum dorul mă ajunge din urmă. Mi-e dor. Îmi lipsești. Te cam vreau înapoi. Nu azi, nu mâine. Mereu. Nu știu ce să mă fac fără tine. Te iubesc. E momentul să îți spun…. Îți voi spune, dar mai târziu. Să știi că și eu te iert fără măcar ca tu să îmi ceri asta și fără ca tu să vrei asta. Te iert, iubirea mea. Îți iert ochii că m-am pierdut în ei și că ai permis asta, că m-au privit lung și mult și pentru asta îi iubesc, buzele că m-au sărutat atât de dulce și atât de bine și nu mai pot uita sărutul lor. Îți iert nepăsarea, indiferența, neîncrederea. Îți iert toate minciunile pe care mi le-ai spus, și mi le-ai arătat de multe ori. Cea mai frumoasă minciună, cele mai frumoase minciuni defapt, au fost „Te iubesc” și „Mi-e dor.” Ți le iert și pe astea două. Pe toate. Eu te-am iertat deja.. Rămâne să o faci și tu. Dacă ai puterea. Sper să te intereseze. Deși mă îndoiesc. Și da, îți spun ‘ADIO’ de acum. Mereu ți-am cerut un lucru: ori pleci de tot și nu te mai întorci, ori rămâi și nu mai pleci. Ai ales tot timpul calea cea de mijloc: nici nu ai plecat, nici nu ai rămas. Ai plecat și ai venit. Ai venit și ai plecat iar. Și asta îți cer și acum… De fapt, îți cer doar atât: să pleci. Restul nu mai contează. Nu mă mai interesează. Nu mă mai interesează nici faptul că, poate, peste timp te vei întoarce. Nu vei mai fi ‘bine venit’-ul care erai odată.
Te voi ajuta mereu, mereu voi fi alături de tine. Îți promit! Dar atât, în fața mea vei fi un străin, cum ai fost și la început, înainte să te cunosc, înainte să te iubesc. Mai străin decât atunci. Așa cum mă mint că ești și acum. Străinul meu bine cunoscut. Atât de bine te cunosc. Îți cunosc gândurile, replicile, gesturile… tot. Două lucruri nu le înțeleg, nu le știu și nu le cunosc la tine: de ce ai făcut asta, de ce ai jucat teatru aproape trei ani de zile… Și de ce nu te oprești, de ce continui asta… Cu pași mărunți și cu lacrimi în ochi îți spun ultimul ‘Mi-e dor’, ultimul ‘Îmi lipsești’ și ultimul ‘Te iubesc’ spuse din toată inima. Adio. Mi-e dor. Îmi lipsești. Te iubesc. De tine. Foarte mult. Enorm.”
Sursa: devorbacutine.eu
Autor: N.
- Published in Povestea zilei