România este țara în care ne-am născut și trebuie să ne mândrim, pentru că avem cu ce…
Înainte de a colinda toate meleagurile străinilor, vă propunem să facem un tur prin țara noastră, să vizităm adevărate minuni, locuri unice pe glob. România este unică în lume prin frumusețea și locurile pe care le oferă. Şi foarte puţine sunt cunoscute chiar şi de români. Însă cu siguranţă merită vizitate şi descoperite.

1. Platoul Meledic: cea mai lungă peşteră de sare din Europa şi „lacul fără fund”

Platoul salin Meledic se află pe raza comunei Mânzăleşti, la numai 50 de kilometri de Buzău. Este o rezervaţie naturală aflată la o altitudine de aproximativ 600 de metri.

Pe tot drumul până la destinaţia propusă, călătorul este însoţit de o privelişte cum rar mai poate fi întâlnită, pe care o compun satele de munte aruncate la întâmplare, văile şi vârfurile munţilor din depărtare.

La o distanţă de numai doi kilometri de centrul comunei Mânzăleşti se află satul Meledic, un cătun cu numai câteva familii, dar bogat în minunăţii ale naturii. Lacul din mijlocul platoului carstic este principala ciudăţenie a locului.

Lacul Meledic, cunoscut şi ca „Lacul Mare” sau „Lacul fără Fund” de localnici, este un luciu de apă dulce pe un masiv de sare, fenomen unic în România dar şi în Europa. Povestea sa este un amestec de istorie şi legendă. Se spune că, la sfârşitul anilor 1800, un car plin cu butoaie de apă minerală s-a prăbuşit în lac.

Imediat s-a născut legenda că n-a fost vorba de un accident şi că în butoaie nu era nicidecum apă, ci o adevărată comoară. „Bivolii s-au înecat şi cel care conducea şi urmaşii au vrut să vadă dacă acolo sunt valori materiale ascunse. Chiar au încercat să dea drumul la apa lacului, să-l sece şi să ia acele comori şi n-au reuşit să dea drumul la apă, să sece tot lacul şi din această cauză i-a rămas denumirea de Lacul fără Fund”, spune Valeriu Beşliu, primarul comunei Mânzăleşti.

În timpul verii, aici se face plajă şi se pescuieşte. Băile nu sunt indicate, spun oamenii locului, deoarece apa este extrem de rece la circa un metru distanţă de mal. Teoretic, adâncimea lui este de 20 de metri însă localnicii spun că nu au dat niciodată de fund.

În afara frumoaselor peisaje care pot fi admirate de pe platoul Meledic, aici mai sunt amplasate şi o serie de 25 statui din lemn, aparţinând unei tabere de sculptură iniţiată în anul 2001.

În total, pe platou sunt şase lacuri cu apă dulce dar niciunul nu este mai mare decât lacul fără fund. Printre acestea este şi Lacul Castelului, unde se ajunge după numai cinci minute de mers de la lacul principal. Este ascuns în grădinile oamenilor însă locuitorii te îndrumă cu amabilitate, dacă le soliciţi acest lucru.

Platoul Meledic impresionează mai ales prin versanţii pe suprafaţa cărora Dumnezeu a imprimat o patină albă. Valea Slănicului, cât şi restul Subcarpaţilor Vrancei, adăpostesc cele mai bogate zăcăminte de sare din România.

Canioanele de sare care brăzdează relieful din jurul Meledicului ascund mai multe peşteri săpate în sare, una dintre acestea având dimensiuni impresionante. Accesul în această peşteră este însă blocat, din cauza unei alunecări de teren. Este situată foarte aproape de lacul principal, la un kilometru distanţă, într-o pădure de tei, la baza unui versant abrupt.

Este unică în Europa prin modul de formare dar şi prin dimensiunile cavernei. Se spune că unele săli au înălţimi de aproape 200 de metri. Intrarea în grotă a fost blocată cu câţiva ani în urmă de o alunecare de teren, care a format în munte un crater cu pereţi albi, adânc de peste o sută de metri.

„Aici, la Meledic, se găseşte cea mai mare peşteră în cavitate salină din Europa, a doua din lume, este vorba de Peştera 6S Mânzăleşti. Pe lângă această peşteră mai sunt 31 de peşteri mai mici şi care în momentul de faţă nu se pot vizita datorită prăbuşirii zonei de intrare în aceste peşteri”, spune Valeriu Beşliu.

Peştera a obţinut în anul 1980 recordul mondial de cea mai lungă peşteră în sare, 1.257 metri, fiind apoi detronată, în 1983, de Peştera Malham din Israel, aflată în apropierea Mării Moarte şi care are o lungime totală de 3.100 metri.

În urmă cu mulţi ani, speologii au studiat salba de peşteri de aici. Cavităţile prezintă o diversitate de forme şi nuanţe cromatice, de la alb imaculat, galben, roz, roşu, până la maro şi cenusiu. Stalactitele ajung până la 1,5 metri lungime, cu grosimi de 30 de centimetri la bază, iar stalagmitele sunt reduse, având câţiva centimetri înălţime.

Pe lângă lacuri şi peşteri, turiştii care ajung în zonă pot vizita Sfinxul de la poalele Masivului Breazăn, ce seamănă cu chipul unui soldat care străjuieşte parcă aceste locuri. Un alt punct de atracţie pentru turişti este Mănăstirea Găvan, ctitiorită la 1707 şi a cărei catapeteasmă din aur este adusă din Sankt Petersburg.

sursa: digi24.ro

2. Peştera Topolniţa – Peştera interzisa. Este deschisă doar o singură zi pe an, câteva ore, în timpul sărbătorii care îi poartă numele

O minune puţin cunoscută – Peştera Topolniţa a doua ca lungime din România

Peştera Topolniţa este una dintre cele mai spectaculoase din România, cu formaţiuni unice în lume. Este rezervaţie speologică, declarată monument al naturii.

Peştera Topolniţei, situată în apropierea schitului cu acelaşi nume, se află în partea centrală a Podişului Mehedinţi, între localităţile Marga şi Cireşu, la 30 de kilometri de Drobeta Turnu-Severin . Apele Topolniţei adunate în subteran au străpuns muntele şi au format galerii gigantice, extrem de spectaculoase.

Peştera are o lungime de aproape 11000 de metri. Este a doua ca mărime din ţară şi a 17-a din lume.

Galeriile sunt dispuse pe cinci etaje, dintre care Galeria Racoviţa este cea mai impresionantă formaţiune speologică din Carpaţi. În galerii, cu săli uriaşe şi cascade de apă, se întâlnesc forme bizare de relief, de unde şi denumirile: Marea lumânare, Pădurea cu lumânări, Marele dom stalagnitic, Lacul de Cleştar. Galeriile peşterii Topolniţa sunt dispuse pe mai multe etaje, la intersecţia cărora se află săli uriaşe, unde se găsesc numeroase lacuri şi formaţiuni carstice spectaculoase. Este o peşteră gigant, cu o reţea de galerii de fosile, subfosile şi active.

Prima tentativă de explorare mai avansată aparţine profesorului Sever Popescu din Turnu Severin, care în anul 1956 a descoperit „Culcuşul Vidrelor”. Explorarea sistematică a peşterii a fost făcută însă de către specialiştii de la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” al Academiei Române, începând cu anul 1962, ajungându-se în prezent la peste 11 km exploraţi. Parte integrantă a complexului carstic Topolniţa-Epuran, cele două peşteri cu aceste nume sunt legate între ele prin şase galerii prin care nu a trecut însă niciodata omul. Potrivit speologilor, trecând pe sub portalul de 67 m înălţime, după ce se ocolesc adevărate stânci ciclopice, se pot vedea „păduri” de stalagmite şi chiar o „deltă” minerală, precum şi ameţitoare prăpăstii.

Râul Topolniţa pătrunde în subteran prin gura Prosacului şi iese prin gaura lui Ciocârdie. Galeria Emil Racoviţă, cea mai impresionantă formaţiune speologică din Carpaţi, are 1.570 de metri. În Peştera Topolniţa s-au descoperit urme umane încă din neolitic. Din punct de vedere carstic, aici sunt conservate formaţiuni fosiliere unice în lume. Este o peşteră caldă, cu temperaturi între 8,2 şi 10,8 grade Celsius. Peştera este valoroasă şi datorită speleotermelor imense, cavernamentului gigantic, cursului subteran de apă, faunei subterane şi coloniei de lilieci. Această peşteră adăposteşte numeroase lacuri, formaţiuni impresionante de stalactite şi stalagmite, însoţite de o mare diversitate de forme şi culori din calcit, abisuri nebănuite, labirinturi, torenţi, sectoare subacvatice şi cascade.

Peştera Topolniţei este deschisă doar câteva ore pe an, în timpul sărbătorii care îi poartă numele. În restul anului poate fi vizitată doar cu aprobarea Academiei Române. Deşi categoriile de lucrari vizate pentru a asigura accesibilitatea turiştilor în complexul carstic cuprindea piste betonate, cu balustrade şi scări în sectoarele denivelate şi electrificarea peşterii pentru principalele puncte de atracţie, între care Loja, Pădurea de Lumânări, Sala Piticilor ori Lacul de Cleştar, lipsa fondurilor a determinat închiderea peşterii înainte de 1989.

sursa: romaniamegalitica.blogspot.ro

3. Misterul din peștera lui Epuran

Peştera lui Epuran se găseşte în apropierea localităţii Jupâneşti, comuna Cireşu din Podişul Mehedinţi, componentă a complexului carstic al Proscaului.

Descoperirea acestei peşteri se înscrie printre cele mai interesante realizări speologice ale ultimului sfert de secol XX. Peştera Epuran se află la aproximativ 600 m SE de Jupâneşti, pe cursul râului Ponorat, la 425 m altitudine. 

Este o peşteră mare (3.604 m lungime), cu galerii dispuse pe două etaje, unul superior fosil şi altul inferior activ. Peştera este un complex de săli şi galerii, cu numeroase ramificaţii, cu blocuri de calcar prăbuşite. În Sala Urşilor se găsesc numeroase schelete de urs de peşteră, fixate în decursul timpului pe planşeu, cu cristale albe de calcit. Cea mai frumoasă zonă a peşterii este Galeria Comorilor, justificată prin bogăţia şi varietatea concreţiunilor. Intrarea este greu de găsit şi duce direct în prima sală, unde se pot admira resturi de ceramică, oase de animale domestice. Spre est coborâm printr-o galerie până la o strâmtoare denumită Strâmtoarea Speranţei şi de aici se parcurg târâş alte strâmtori până la Sala dintre Strâmtori, apoi la Sala Blocurilor Uriaşe.

În continuare se pătrunde în Sala Urşilor, una dintre cele mai mari săli de peşteri, de aproape 60 mp, cu schelete de Ursus Spelaeus. Din Sala Prăbuşirilor se trece prin cea mai neplăcută parte a peşterii, Catacomba Înnămolită, şi se ajunge la Galeria Plăcilor de Nămol, iar în ultima parte peştera prezintă un perete dantelat din calcite, denumit Zidul Chinezesc. Majoritatea sălilor poartă denumiri sugestive precum: Fundătura cu Prăbuşiri, Portiţa Comorilor, Galeria Comorilor, Galeria cu Bazine, Feeria Apelor etc. 

Cel mai dificil sector al peşterii este Marele Ramonaj, unde înaintarea se poate realiza numai cu asigurare în coardă, la şase-şapte metri faţă de baza diaclazei. După parcurgerea acestor pasaje dificile se ajunge în Galeria Plăcilor de Nămol, înaltă şi largă, în care înaintarea este mult mai uşoară. Etajul inferior activ însumează circa 1300 m faţă de galerii.

Timpul de parcurgere a etajului superior este de patru-cinci ore, iar a etajului inferior, de opt-zece ore. Explorarea peşterii necesită echipament special. Asemănătoare cu Peştera Topolniţei, Peştera lui Epuran prezintă o mare valoare ştiinţifică, motiv pentru care a fost declarată monument al naturii.

sursa: romaniamegalitica.blogspot.ro

4. “Podul lui Dumnezeu” este un pod natural unic în lume

Acesta are 30 m lungime şi 22 înălţime, fiind cel mai mare pod natural din România şi al doilea din Europa ca marime, însă singurul pe care se poate circula cu maşina. Se află în centrul localităţii mehedinţene Ponoare, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin.

El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere.

„Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremurilor. Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului“.

sursa: descopera.ro

5. Parcul Natural Porțile de Fier sau Decebal, de strajă prin Cazanele Dunării

Parcul Natural Porțile de Fier este unul dintre cele mai frumoase trasee turistice din România. Un adevărat răsfăț: Cazanele Dunării. Cel mai lung defileu natural din Europa, ce străbate Carpații la granița cu Serbia, presară de-a lungul fluviului Dunărea priveliști sublime cu pereți calcaroși impresionanți, văi carstice, cascade, peșteri, dar și păduri de fag de peste un secol…

De altfel, cu zestrea sa naturală și potențialul istoric și cultural, Parcul Natural Porțile de Fier atrage, în fiecare an vizitatori, dornici să se bucure de locurile dominate de chipul lui Decebal, săpat în munte timp de 10 ani, de grota Veterani considerată de către daci sanctuarul zeului Zamolxe sau de Mănăstirea Mraconia („Loc ascuns”), care păzește semeață cotul Dunării de peste 500 de ani.

Parcul Natural Porțile de Fier este o arie protejată înființată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național — Secțiunea a III-a — Zone Protejate, ca un teritoriu în care remarcabila frumusețe a peisajelor și diversitatea biologică pot fi valorificate în condițiile păstrării nealterate a tradițiilor, iar calitatea vieții comunităților să fie rezultatul unor activități economice ale locuitorilor, desfășurate în armonie cu natura.

Poziționat pe malul stâng al Dunării, în partea de sud-vest a României, Parcul reprezintă răscrucea între localitățile Buziaș și Gura Văii. În perimetrul său intră și prelungirile sudice ale Munților Banatului (Locvei și Almăjului) și Munților Mehedinți, precum și o parte din podișul Mehedinți și fâșia de lac ce aparține teritoriului național.

Datele oficiale relevă faptul că Parcul Natural Porțile de Fier corespunde categoriei V IUCN: ‘Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului și recreere”.
Pe teritoriul cu o biodiversitate bogată a Parcului Natural Porțile de Fier sunt incluse două arii de protecție specială avifaunistică, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, respectiv: Cursul Dunării-Baziaș-Porțile de Fier (10.124,4 hectare) și Munții Almăjului-Locvei (118.141,6 hectare). De asemenea, începând din anul 2007, situl de importanță comunitară Porțile de Fier este parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000, în suprafață de 124.293 hectare.

Biodiversitatea zonei, considerată ca fiind una dintre cele mai luxuriante din Europa, ‘îmbracă’ suprafețele calcaroase verticale care păzesc apele fluviului. În acest context, habitatele în care trăiesc specii importante de pești, amfibieni și păsări s-au dezvoltat armonios de-a lungul timpului.
Pădurea care acoperă masivele muntoase ale Almăjului și Locvei în proporție de 80%, găzduiește numeroase specii endemice, rare, fire de iarbă, arbuști și flori unice.

Din punct de vedere botanic, aici există una dintre cele mai bogate și mai valoroase colecții de plante din țară, numărul de specii determinate până în prezent reprezintă 49,9% din totalul speciilor cunoscute în flora țării noastre — aproximativ 3.500 de specii. Cu alte cuvinte, pe 0,48% din suprafața țării, cât reprezintă teritoriul Parcului Natural Porțile de Fier, se află jumătate din numărul de specii cunoscute în flora țării noastre, ceea ce explică prestigiul floristic pe care l-a dobândit această zonă.

Familiile de nevertebrate reprezintă cea mai mare majoritate din fauna cunoscută până în prezent de pe teritoriul Parcului. Unul dintre cele mai cunoscute specimene din acest regn este racul de ponoare (Austropotamobius torrentium), al cărui habitat preferat sunt apele curgătoare reci și repezi (izvoare, pâraie), dar și râurile sau chiar lacurile din zona montană. Din păcate, mediul în care această specie trăiește este, deseori, afectat de poluanții chimici (detergenți), proveniți în special din zona satelor unde se practică spălatul tradițional în albia râurilor.

Condițiile de habitat favorizează existența unui număr mare de specii protejate. Speciile de amfibieni sunt, de asemenea, bine reprezentate: salamandra (Salamandra salamandra), tritonul (Lissotriton vulgaris), brotăcelul (Hyla arborea), broasca săpătoare (Pelobates fuscus). Dintre speciile de reptile nu trebuie uitate țestoasa de apă (Emys orbicularis), balaurul (Coluber caspius), șarpele lui Esculap (Elaphe longissima), șarpele de alun (Coronella austriaca), gușterul (Lacerta viridis), șarpele de sticlă (Anguis fragilis). În plus, au fost identificate 205 specii de păsări, multe dintre acestea specii acvatice, ceea ce atestă rolul important al lacului de acumulare în perioada de iernat.

De asemenea, în arealul Parcului Natural Porțile de Fier se întâlnesc 34 de specii de mamifere. Carnivorele sunt prezente atât prin speciile de mari dimensiuni, cum ar fi ursul (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), râsul (Lynx lynx), cât și prin specii de dimensiuni reduse: jderul (Martes martes), viezurele (Meles meles). Ierbivore precum căpriorul (Capreolus capreolus), cerbul (Cervus elaphus) și mistrețul (Sus scrofa) sunt și ele bine reprezentate în aceste zone, foarte importante fiind și speciile de chiroptere (Myotis bechsteinii, Vespertilio murinus, Rhinolophus euryale).
‘Prin zestrea sa naturală și prin potențialul istoric și cultural remarcabil, Parcul Natural Porțile de Fier reprezintă un spațiu deschis unui turism organizat, ecologic, oferind vizitatorului îmbinarea activităților de recreere și agrement, cu cele instructiv — educative, de percepție a mediului și de protecție a resurselor naturale și cultural istorice. Potențialul turistic al zonei este extrem de ridicat, obiectivele turistice fiind reprezentate de peisajele deosebite, ca punctele de belvedere de pe Ciucarul Mare, tâlve, domul de lavă Trescovăț, de relieful exocarstic, prezent pe Ciucarul Mic și Ciucarul Mare ca și pe platoul carstic de la Sf. Elena, relieful endocarstic — peșterile Ponicova, Gaura cu Muscă, Gaura Haiducească, Zamonița și altele’.

Puncte de atracție care deosebesc aceste locuri de altele, la fel de speciale, din țară sunt: Mânăstirea Vodița (cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, având ca intemeietor pe călugărul Nicodim), Mânăstirea Sfânta Ana (ctitorie a cunoscutului ziarist interbelic, Pamfil Șeicaru, cavaler al Ordinului ‘Mihai Viteazu’), Mănăstirea Mraconia, Catedrala Romano-Catolică situată în zona centrală a orașului Orșova, unică în România prin stilul său arhitectonic, Biserica Sf. Niculae cel Sărac și Cetatea Tri Kule.

Nu trebuie uitat, fără doar și poate, Chipul lui Decebal, un basorelief sculptat într-o coloană monolitică naturală de calcar, reprezentând chipul regelui dac. Situată la gura golfului Mraconia, capodopera reprezintă cea mai mare lucrare de acest gen din România, fiind chiar de trei ori mai înaltă decât Colosul din Rodos. Cu înălțime de 40 de metri și o lățime de 25 de metri, ea a fost construită între anii 1994-2004.

În plus, Peștera Gaura Ghindiei II (unde au fost descoperite urme de artă rupestră ce aparțin paleoliticului și neoliticului, dar și urme din perioada de locuire protodacică și dacică) și Peștera Veterani — care poate fi vizitată doar pe apă, cu barca — cunoscută din timpuri străvechi ca sanctuar al zeului Zamolxis, sunt menționate la capitolul atracții ale zonei.

sursa: agerpres.ro

6. Rimetea, satul în care soarele răsare de două ori. Fenomen unic în România, specific lunii iulie

 

Iulie este luna în care se produce un fenomen unic într-o localitate din România: soarele răsare de două ori. Este vorba despre satul Rimetea, situat mai sus de Aiud, într-un loc superb, învecinat cu crestele pietroase ale Munților Trascău (Piatra Secuiului 1171 m).
Este mai mult decât o iluzie optică, ține mai degrabă de relieful zonei.

Zecile de creste ale Pietrei Secuiului se află la est (Răsărit) de Rimetea, însă două din ele sunt cu mult mai înalte decât celelalte.

De fapt, ele se înalţă atât de mult, încât soarele răsare după prima creastă şi dispare în spatele celei de-a doua (care blochează lumina răsăritului) urmând apoi să răsară din nou, ceea ce generază acest fenomen care îi lasă cu gura căscată pe turiști.

Abia când soarele depășește Piatra Secuiului se poate spune că a răsărit, la Rimetea.
Dublul răsărit al soarelui se petrece numai pe timp de vară, la sfârșitul lui iunie și pe parcursul lunii iulie.

Localitatea Rimetea se află la 24 de kilometri de Aiud și la 7 kilometri de Buru, la poalele vârfului Piatra Secuiului. Este locul unde populatia, majoritatea maghiară, păstrează cel mai bine tradiţiile. Puțini ştiu că Rimetea a fost, pe vremuri, un renumit oraș, cu peste 2.000 de locuitori. Situat într-un peisaj de vis din Munţii Trascău, Rimetea este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase sate din România.

Majoritatea caselor și pensiunilor din sat sunt de un alb imaculat ce formează o arhitectură rămasă neschimbată de peste 100 de ani.

Renumit pentru conservarea patrimoniului cultural, satul a primit în 1999 premiul „Europa Noastră” oferit de Comisia Europeană.

sursa: alba24.ro

7. Lacul Vida – un lac de poveste din judeţul Bihor

Dacă nu ai auzit până acum de Lacul Vida, după ce vei afla mai multe va fi un loc pe care vei dori să-l vizitezi. Un baraj de anrocamente de 10 m, un deversor special în formă de pâlnie, o apă de un albastru incredibil, o pădure deasă şi aproape 300 de peşteri neexplorate, toate acestea conturează peisajul desprins parcă din filmele SF din jurul Lacului Vida.

Lacul Vida a fost dat în folosinţă în anul 1967, în apropiere de satul Luncasprie, comuna Dobreşti, jud. Bihor. Barajul înalt de 10 m şi deversorul special în formă de pâlnie susţin apa acumulată în cele 6 ha ale lacului. În acest loc, înainte de construirea lacului, se afla moara lui Lioliu.

Deversorul pâlnie este atracţia zonei şi probabil unul dintre principalele motive pentru care întreaga zonă capătă un aer desprins din filmele SF. În plus, pădurea deasă ce înconjoară Lacul Vida creează, în fiecare anotimp, un peisaj fascinant reflectat pe suprafaţa apei.

Culoarea exotică, turcoaz, a apei contribuie la farmecul aparte al zonei. La aceasta se adaugă stâncile impresionante din împrejurimi şi cele aproximativ 300 de peşteri nemarcate, dar numai bune pentru drumeţiile turiştilor curioşi.

Cheile Vida, izvorul şi peştera de refugiu de lână acesta sunt alte motive pentru a alege o drumeţie în tărâmul neexplorat şi fascinant de ciudat al Lacului Vida. Pescuitul, căţăratul şi drumeţiile sunt câteva dintre activităţile pentru care poţi opta într-un decor ireal.

sursa: ghiduri-turistice.info

8. Peştera Cloşani, cea mai interesantă din ţară

Peştera Cloşani se găseşte în versantul drept al Motrului Mare, în masivul Cornetul Satului, care se află la vest de satul Cloşani. Este o peştera fosilă formată din două galerii cu o lungime de 1100 metri. Peştera este închisă vizitării şi este declarată rezervaţie speologiocă. Centrul de geofizică al Observatorului astronomic din Bucureşti a instalat aici aparatură specifică pentru a înregistra mareele terestre.

Cele două galerii sunt denumite Galeria cu Apă şi Matei Ghica. Ultimele cercetări arată că Galeria cu Apă a fost săpată de către apele Văii Motru Mare, iar Galeria Matei Ghica, de către cele ale Motrului Mare. Este o peşteră caldă şi lipsită de curenţi de aer. Potrivit specialiştilor, Peştera Cloşani este cea mai frumoasă din ţară prin bogăţia şi varietatea formaţiunilor de calcită. Aici se întălneşte o varietate extrem de mare de formaţiuni cristaline şi adăposteşte un număr mare de specii troglobionte, vieţuitoare care trăiesc în peşteri. Poate fi vizitată doar cu aprobarea C.M.N. şi a Institutului de Speologie. În zona comunei Runcu şi a Cheilor Sohodolului, turiştii pot vizita numeroase peşteri: peştera Pătrunsa, peştera Popii, Gârla Vacii, peştera cu lilieci, peştera Nării.

Pestera Closani adaposteste peste 70 de specii de animale terestre si acvatice, majoritatea microscopice, folosite la diverse experimente. Cel mai cunoscut este Rhinolophus ferrumequinum, adica liliacul troglofil. Acest paradis, in care pana si piatra infloreste, este un tezaur de frumuseti, generat de cantitatea si varietatea impresionanta a concretiunilor pe care le adaposteste. Este si un tezaur biospeologic,prin numarul mare de fosile vii care o populeaza, si un laborator in care se fac cercetari. Pentru valoarea ei estetica si stiintifica, pestera trebuie pastrata ca atare, ocrotita si protejata, pentru ca existenta ei sa dureze cat mai mult.

Amplasata la o altitudine de 440m, pestera are o lungime de 1100m, o singura deschidere si este formata din doua galerii orizontale: Galeria Laboratoarelor si Galeria Matei Ghica. O deschidere scunda, dar destul de larga (1,5-2m), permite accesul in golul subteran, un adevarat muzeu de sculptura naturala, ale carui galerii adapostesc unul dintre cele mai uimitoare ansambluri create de apa in calcar. Peretii sunt acoperiti cu valuri de piatra care cad in cascade. Poteca serpuieste printre coloane, stalagmite si gururi cu marginile dantelate, pe sub un tavan impodobit cu o multime de stalactite albe sau colorate in tonuri de rosu.

Astazi, din turturii nascuti prin „caderea apei picatura cu picatura” („stalactos”) si porniti sa se impreune cu fratii lor nascuti prin „scurgerea apei picatura cu picatura” („stalagmos”), oamenii n-au mai lasat decat urme. Se vad peste tot gururi cu bolte inalte, coloane si stalagmite cu baza incarcata de falduri sau ansambluri de septe suprapuse. Mai departe incepe zona lacurilor, o suita de gururi si bazine, cu fundul acoperit de un strat de argila sau de calcit, cele mai multe dintre ele cu apa cristalina.
Peretii au multe nise si niveluri de terasare si sunt acoperiti cu o crusta de calcit, inflorita intr-o gama larga de forme si culori. La tot pasul se vad scurgeri parietale, transparente sau brazdate de dungi rosietice, cu muchiile acoperite de coralite, a caror frecventa creste spre zona terminala.

Pe podea s-au dezvoltat multe gururi cu cuiburi de perle de caverna. Ne strecuram prin multimea de coloane, stalactite si stalagmite, pe langa peretii albi, acoperiti de scurgeri, concretiuni sferoidale si foarte multe excentrite. De tavan, solitare sau in grupuri, atarna stalactite. La frumusetea acestora se adauga splendoarea cristalictitelor nascute parca in afara legilor gravitatiei.

sursa: turism.bzi.ro

9.  Lacul Albastru din Baia Sprie care îşi schimbă culoarea și a uimit întreaga lume

Micul oraş Baia Sprie, aflat la poalele Munţilor Gutâi din judeţul Maramureş, ascunde un obiectiv turistic unic în lume: un lac natural cunoscut în toată lumea ca Lacul Albastru, care îşi schimbă culoarea în funcţie de lumină.

Zona a fost declarată arie protejată, prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000, şi ocupă o suprafaţă de 0,50 hectare. Lacul Albastru înseamnă de fapt o întindere de apă de formă eliptică, cu o adâncime a apei de până la 4 metri. Sunt multe legende despre acest lac. Localnicii susţin că, de fapt, adâncimea lacului este mult mai mare şi ar avea legătură cu Marea Neagră. În plus, în zonă ar fi foarte multe galerii, existând ideea că oraşul Baia Sprie s-ar putea scufunda din cauza acestora.

Primăvara lacul are culoarea albastru deschis si albastru inchis, vara are culoarea verde inchis, uneori cu reflexe de smarald, iar toamna devine verde închis și uneori maro.

sursa: adevarul.ro

Dincolo de toate problemele, răutățile și resentimentele, trebuie să admitem faptul că trăim într-o țară deosebit de frumoasă! Sunt atât de multe peisaje pitorești, atracții turistice naturale unice și obiective cum nu mai găsești în altă parte… așa că, vă propun să ne mândrim în primul rând cu faptul că suntem turiști în propria noastră țară și că avem și aici o mulțime de locuri de vizitat.