Iaşi, orașul anului – Municipiul Iași a primit titlul de „Emerging City of the Year” în cadrul unui eveniment organizat la Varşovia în care s-au acordat premii pentru dezvoltarea industriei de IT şi de servicii de externalizare.
Iaşiul a concurat cu Debrecen (Ungaria), Kaunas (Lituania), Kosice (Slovacia), Ostrava (Cehia) şi Plovdiv (Bulgaria) la categoria „Oraşul anului pentru dezvoltarea industriei IT & Outsourcing din Europa Centrală şi de Est (în afara Poloniei)”.
Premiul a fost primit de catre primarul Mihai Chirica, edilul fiind invitat de organizatori sa fie si membru al juriului si, in plus, sa prezinte intr-o sesiune separata argumentele atractivitatii Iasului in fata celor mai mari jucatori din industria de Outsourcing la nivel european.
„Iaşiul se află în topul celor mai dinamice oraşe ale României, cu un ritm susţinut de creştere economică şi cu perspective de dezvoltare dintre cele mai sănătoase, iar acest lucru se datorează, în mare parte, tocmai dezvoltării spectaculoase a industriei IT şi de outsourcing din ultimii ani. Acest premiu, care ne onoreaza si ne bucura, este inca o frumoasa recunoastere a unei realitati puse in lumina de mai multe analize recente: Iasul se afla in topul celor mai dinamice orase ale Romaniei, cu un ritm sustinut de crestere economica si cu perspective de dezvoltare dintre cele mai sanatoase, iar acest lucru se datoreaza, in mare parte, tocmai dezvoltarii spectaculoase a industriei IT si de Outsourcing din ultimii ani. In numele comunitatii iesene, multumesc organizatorilor Galei si partenerilor nostri locali, dar, mai ales, tin sa multumesc public miilor de antreprenori si specialisti din IT si Outsourcing care au indraznit sa investeasca si sa se dezvolte in Iasi. Multumesc, de asemenea, mediului educational, scolilor si universitatilor din Iasi pentru efortul constant de a genera aceasta forta de munca bine pregatita si competitiva, care transforma orasul nostru intr-un pol de dezvoltare IT recunoscut la nivel national si, iata, chiar si european. Ca primar, am sprijinit si voi sustine intotdeauna proiectele si initiativele care confirma si consolideaza statutul Iasului de oras al inteligentei si creativitatii”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Municipiul Iasi a fost reprezentat la Gala CEE Shared Services and Outsourcing Awards si de compania Conduent (www.conduent.com), unul din cei mai mari angajatori din regiune in acest domeniu, nominalizat la doua categorii „Compania de Outsourcing a anului (BPO)” si „Cele mai bune initiative de marketing din 2017“ pentru filialele din Iasi (Romania) si Lodz (Polonia), precum si de proiectul Fab Lab Iasi (www.fablabiasi.ro), nominalizat la categoria „Cea mai buna colaborare intre mediul de business si cel universitar”. De asemenea, revista PINmagazine, publicatie a industriei regionale de IT & Outsourcing (www.pinmagazine.ro), a fost partener media al evenimentului. Alte nominalizari din Romania au fost Allianz Technology – Actuarial Support Center („Cel mai mare furnizor de servicii unice”) si SCC Heroes cu operatiuni in Ungaria („Compania de recrutare a anului”).