În calendarul de măsuri 2018 – 2024 pentru soluţionarea supra-aglomerării din penitenciare este inclusă crearea a peste 8.000 de noi locuri în penitenciare * de asemenea, este inclusămodernizarea altor peste 1.300 de locuri existente deja * la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi vor fi create 600 de noi locuri
Peste 8.000 de noi locuri de cazare pentru deţinuţi ar urma să fie construite în următorii şase ani, iar alte peste 1.300 de locuri de cazare din penitenciare să fie modernizate, conform Calendarului de măsuri 2018 – 2024 pentru soluţionarea supra-aglomerării carcerale şi a condiţiilor de detenţie care a fost aprobat de Guvern. Autorităţile indică trei surse de finanţare pentru realizarea acestor investiţii, respectiv Mecanismului Financiar Norvegian, bugetul de stat şi un împrumut.
Măsura este prevăzută în Calendarul pentru soluţionarea supra-aglomerării carcerale, deşi, în ultimii ani, deficitul privind numărul locurilor de cazare s-a diminuat constant, de la 18.000, necesar constatat în 2012, la 4.300, necesar estimat în 2017, iar acest deficit a scăzut şi în ultima perioadă, după ce a fost aplicată legea privind recursul compensatoriu, potrivit MinisteruluiJustiţiei (MJ). „Deşi deficitul de locuri de cazare a înregistrat un trend descendent şi pe fondul aplicării Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013, prin care s-a instituit un mecanism compensatoriu pentru acordarea unui beneficiu, însemnând şase zile considerate ca fiind executate pentru un număr de 30 de zile de custodie în spaţii de detenţie necorespunzătoare, actualul plan de măsuri prevede extinderea capacităţii de cazare cu un număr de 8.095 locuri noi de cazare”, arată autorităţile.
Probleme cu spaţiul
Cei de la MJ susţin că documentul prevede modernizarea a 1.351 de locuri de cazare, iar investiţiile în penitenciare vor fi realizate din trei surse. Astfel, în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian – 1.400 locuri noi de cazare, în valoare estimată de 21.007.300 de euro, şi 100 locuri de cazare modernizate, în valoare estimată de 940.000 de euro.
A doua sursă de finanţare este bugetul de stat, din care să fie realizate 4.795 de locuri noi de cazare şi modernizate 1.251 de locuri de cazare, în valoare estimată de 75.297.550 de euro. În bugetul de stat pentru acest an au fost deja alocate fonduri pentru demararea lucrărilor de investiţii în vederea creării a 5.110 locuri, în perioada 2019 – 2023, mai menţionează reprezentanţii MJ.
A treia sursă de finanţare indicată în document o reprezintă un împrumut de la o instituţie financiară internaţională, conform proiectului aprobat de către Guvernul României pe 5 decembrie 2017, împrumut din care ar urma să fie construite două noi penitenciare, la Berceni şi Unguriu, şi unde ar urma să existe 1.900 de locuri noi de cazare.
Cele mai multe locuri de cazare sunt prevăzute să fie construite în a doua jumătate a calendarului. Astfel, în etapa a patra a proiectului, în anul 2022, sunt prevăzute pentru construire 3.997 de locuri noi de cazare şi pentru modernizare 666 de locuri. Locurile noi de cazare vor fi date în folosinţă, printre altele, şi în Penitenciarele Botoşani (400) sau Vaslui (210). Etapa a cincea prevede că, în anul 2023, vor fi realizate 2.730 de locuri noi de cazare care vor fi date în folosinţă, printre altele, şi la Penitenciarul Iaşi (600).
Conform Ministerului Justiţiei, nu există deficit pentru regimul de executare a pedepsei în condiţii de maximă siguranţă şi nici pentru regimul de executare deschis. În schimb, se înregistrează un deficit de 1.087 de locuri de cazare la regimul de executare închis, iar cel mai însemnat deficit se constată în cazul regimului de executare semideschis, unde sunt incluşi 8.361 de deţinuţi. Capacitatea de cazare pentru această categorie de persoane private de libertate este de 5.348 locuri la 4 mp/deţinut, respectiv 7.155 de locuri la 3 mp/deţinut, conform datelor furnizate de Ministerul Justiţiei. Ciprian NEDELCU
sursa: Ziarul Evenimentul