Ieșenii știu prea bine că în perioada 9-15 octombrie au loc, ca în fiecare an, Sărbătorile Iașului, iar acest lucru, pe lângă că este un motiv de sărbătoare, este și o bună ocazie pentru comercianți de a face vânzări considerabile. Așadar, peste 100 de comercianți vor fi prezenți în mai multe zone centrale și își vor etala marfa în fața iesenilor dornici de a sărbători.
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a anunțat că pe data de 15 octombrie, orașul nostru va fi vizitat de Carla’s Dreams, What’s Up și Alina Eremia, artiști care vor susține un concert pentru cei prezenți în fața Palatului. De asemenea, vor mai urca pe scenă și artiști ca Keo, Gabriel Cotabiță și Alexandra Ungureanu.
Alte zone care vor beneficia de un regim „special”:
-bld. Ștefan cel Mare – 13 comercianți de produse de artizanat, 15 comercianți de produse alimentare
-esplanada Costache Negri – 39 producători de haine de piele și blănuri
-Hala Centrală – 6 producători de vinuri
In cartierul Alexandru cel Bun si Nicolina vor fi prezenti artisti ca Alexandru Brădăţan, Olimpia Nistor, Ştefan Pintilie, Laura Lavric, Ştefan Deaconiţa, Maria Costioaia, Vasilica Tătăru, Claudia Martinică, Beatrice Duca şi Nina Cuciuc care vor susține mai multe concerte.
Ordinea va fi asigurată de peste 1.000 de jandarmi și polițiști.
Nimic despre Hramul Catedralei Mitropolitane?
Sa nu uitam ca acesta este adevaratul motiv pentru care „Sarbatorile Iasului” au loc in aceasta perioada a anului – Sarbatoarea Sf Parascheva
Autorul articolului pare sa fi uitat accest „detaliu”