Ieșeanul Ion Cristea şi-a petrecut întreaga sa viaţa în spatele cadranelor de ceas, le-a creat, le-a reparat şi s-a îngrijit toată viaţa de ele.
Ion Cristea a încercat de mai multe ori să strângă în jurul său oameni tineri care să poată „fura” meserie de la el, însă spune resemnat că „noua generaţie are alte priorităţi”. De altfel, el este în prezent una dintre puţinele persoane atestate ca expert în mecanică fină şi orologie din zona Moldovei.
Sursa foto: Foto-ideea.blogspot.ro
Bărbatul a reparat majoritatea ceasurilor turn din Moldova, iar, pentru că este considerat expert în restaurarea obiectelor din metal, în trecut, a reabilitat statuia libertăţii din Ploieşti şi copertina de pe Palatul Cotroceni.
Ion Cristea a reparat ceasul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, unul dintre cele mai vechi din Moldova, care datează din 1843, a repus în funcţiune ceasul turn al Bisericii Lipoveneşti, iar din 1984 păşeşte aproape zilnic în turnul Palatului Culturii, pentru a veghea asupra ceasului de acolo, unul dintre ceasurile mecanice din turnuri care a funcţionat aproape fără oprire din 1925, când a arătat pentru prima dată ora exactă.
„După multe demersuri făcute timp de 35 de ani, toate hârtiile pentru permiterea accesului la ceas au fost aprobate, cu excepţia avizului de la pompieri. Aceştia nu au aprobat vizitarea turnului cu ceas de teama că, odată ajunşi aici, sus, vizitatorii s-ar putea arunca pe fereastră. Această percepţie a blocat vreme de 35 de ani accesul turiştilor în turn. Nimeni n-a putut urni acest pietroi pus de pompieri. După reabilitarea Palatului, s-a reuşit aprobarea vizitării ceasului din turn”, a spus Ion Cristea.
„Dacă ceasul merge bine, nu te întreabă nimeni nimic. Dacă merge aiurea sau s-a stricat, toată lumea te întreabă ce ai făcut.”
„În 1970 s-a făcut o staţie de sonorizare pentru tot oraşul. Apoi, s-a adus o staţie de emisie – recepţie care bătea 200 de kilometri cu gândul ca bătăile ceasului să se audă până la Chişinău. Practic, să cânte Hora Unirii în inima Basarabiei. Dar a venit Brejnev şi a zis “Net”.
În 1993, primarul de atunci al Iaşiului, Constantin Simirad, a cerut ca difuzorul din faţa primăriei să fie oprit, ca să nu îl mai deranjeze zgomotul. Încet, sistemul a fost oprit în tot oraşul.
„Acum, mă bucur că am reuşit să punem din nou în funcţie staţia de sonorizare şi, astfel, la fiecare oră fixă, la Iași se aud acordurile Horei Unirii. Sper ca şi proiectul cu Chişinăul să fie reluat.”, a mai adăugat Ion Cristea.
Ceasornicul din turnul Palatului a contribuit în mod deosebit la faima clădirii. Acesta moştenea amintirea orologiului instalat în turnul porţii Curţii Domneşti la 1728 şi care a dat, multă vreme, ritmurile oraşului. Instalarea unui orologiu cu carillon a fost, în sine, o opţiune romantică, întrucât construirea acestui gen de mecanisme se afla în ultima fază de evoluţie istorică.
Aceasta era o idee retro, în acord cu spiritul clădirii. Ceasul a fost produs în Germania, la Hamburg, de firma J.F. Weule-Bocknem, şi instalat în Turnul Central al Palatului Culturii în 1925, de „casa” inginerului Horia Pascalovici din Bucureşti.
Mecanismul ceasului transmite mişcarea către acele celor trei cadrane, prin axuri şi grupuri de roţi dinţate conice. Acesta se încarcă automat, la fiecare 12 ore, cu ajutorul unui motor electric şi al unei greutăţi de 120 kg, ce se ridică la o înălţime de 8 m.
Cadranele sunt decorate cu mici vitralii, reprezentând cele douăsprezece zodii. La exterior, doi plăieşi în costume naţionale, zugrăviţi pe zidul turnului stau de strajă încadrând ceasornicul, după modelul oştenilor pictaţi la Castelul Peleş. Potrivit lui I.D. Berindei, arhitectul care proiectat şi construit Palatul în perioada 1906 – 1925, cei doi oşteni pictaţi în frescă sunt „plăieşii lui Dragoş Vodă”, descălecătorul Moldovei.
Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replică modernă a mecanismelor similare din Evul Mediu occidental. Cele 8 clopote reproduc, la fiecare oră exactă, „Hora Unirii”, melodia lui Al. Flechtenmacher fiind înregistrată pe un tambur cu 69 ştifturi.
