Guvernul Român a mai donat 96 de Microbuze transport elevi, Republicii Moldova
Încă 96 de microbuze destinate transportului pentru elevi au ajuns în Republica Moldova, ca urmare a semnării, în cadrul ședinței Guvernului României din data de 22 martie 2017, a unui memorandum pentru acordarea de asistență în domeniul educației, respectiv continuarea programului de donație de microbuze școlare în scopul soluționării situațiilor celor mai dificile și urgente din mediul rural al Republicii Moldova.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) transmis, vineri, către AGERPRES, este vorba de 95 de autovehicule tip 16+1 locuri pe scaune și un autovehicul destinat transportului persoanelor cu mobilitate redusă, echipat pentru un număr de două locuri speciale — fotolii (scaune) rulante.
Microbuzele achiziționate de MDRAPFE sunt complet echipate și pregătite pentru introducerea lor în exploatare, partea română suportând, totodată, cheltuielile aferente livrării acestora în Chișinău. Autovehiculele vor fi repartizate în funcție de necesitățile identificate, în mod prioritar școlilor de circumscripție la nivel raional.
Pe lângă cele 96 de microbuze, România a mai donat Republicii Moldova, în septembrie 2014, alte 100 de microbuze pentru elevi.
Contractul de donație între Guvernul României (reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice) și Guvernul Republicii Moldova (reprezentat de Ministerul Educației, ca beneficiar al bunurilor mobile) s-a semnat pe 12 aprilie, în baza schimbului de scrisori privind acceptarea donației, mai informează MDRAPFE.