Primarul Mihai Chirica a anunţat că a pus la punct un program de exploatare mai eficientă a patrimoniului municipiului Iaşi.
După iniţierea unui amplu program de înfrumuseţare a spaţiilor verzi, edilul a anunţat că municipalitatea va schimba şi modul în care va funcţiona comerţul stradal în zone intens circulate, în special în marile intersecţii.
„Ca gestionari ai acestui patrimoniu trebuie să ne gândim, pe lângă aspectul pecuniar pe care trebuie să îl avem în vedere pentru a creşte veniturile municipiului, şi la cel estetic. Multe din lucrurile care s-au întâmplat după Revoluţie au avut loc haotic, fără a ţine cont de estetica fiecărei zone în parte. Ne-am propus să regândim spaţiul public ieşean pentru a deveni unul cât mai prietenos. Astfel, de la începutul anului am desfiinţat 18 module stradale de diverse dimensiuni, pe care în mare parte le-am şi transportat de pe domeniul public. Am continuat programul de demolare a garajelor construite fără autorizaţie. Am identificat bunuri de patrimoniu care erau la societăţi ale Primăriei într-un mod nejustificat. Luna trecută am retras cele 41 de spaţii comerciale care erau la o societate care nu aducea nimic spre municipalitate. Şi în acest caz toate fondurile vor ajunge la Municipiul Iaşi. Pe de altă parte, intenţionam să dăm o formă estetică superioară şi intersecţiilor. Acolo comerţul nu arată cum trebuie. Nu vrem să desfiinţăm tipul acesta de comerţ, dar vrem să-l ordonăm şi să îi aducem pe toţi într-o formă cât mai ordonată, civilizată, demnă de un oraş european. Vom face planuri de soluţii pentru fiecare intersecţie, după care fiecare comerciant va putea participa la procedura publică de licitaţie pentru a închiria un loc în aceste noi spaţii. Vizăm zonele Târgu Cucu, Nicolina, nodul rutier din Tătăraşi şi toate locurile în care vom considera necesar că trebuie să înfrumuseţăm aspectul urban. Trebuie să ne lăudăm cu tot oraşul, nu doar cu anumite zone din centru”, a declarat primarul Mihai Chirica.