Mihai Chirica, membru PSD, strânge semnături pentru a determina Guvernul să aloce fonduri pentru autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a anunţat începerea unei campanii privind strângerea unui milion de semnături pentru a determina Guvernul să aloce fonduri pentru realizarea autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, edilul ieşean afirmând că iniţiativa are sprijinul PMP şi PNL.
Mihai Chirica a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că această campanie privind strângerea unui milion de semnături de le cetăţenii din judeţele Moldovei, dar şi de la cei din judeţul Mureş, nu este un act ofensator la adresa cuiva, ci o necesitate pentru dezvoltarea regiunii.
Edilul Iaşiului, membru PSD, a spus că are sprijinul liderilor ieşeni ai PMP şi PNL, respectiv Petru Movilă şi Costel Alexe.
„Am început o acţiune, personal, împreună cu domnul Movilă, ne-am ocupat şi l-am atras în această discuţie şi pe domnul Costel Alexe, prin care vrem să strângem un milion de semnături. Mă gândesc şi la alianţa noastră PSD-ALDE. Vrem să strângem un milion de semnături din regiunea de Nord-Est şi din judeţul Mureş, astfel încât să putem depune un proiect de lege prin care proiectul de autostradă să devină prioritar în bugetarea Guvernului României. Nu este un act ofensator, ci pur şi simplu vrem să arătăm că autostrada, că o numim Moldova, Montana, Ungheni-Târgu Mureş, este o necesitate pentru dezvoltarea acestei regiuni„, a afirmat primarul Mihai Chirica.
Foto: Locuitorii Moldovei nu s-au bucurat niciodată de o atenție sporită la capitolul infastructură rutieră
Primarul Iaşiului a mai precizat că nu se poate vorbi despre o dezvoltare echilibrată a României fără a avea autostrada Iaşi-Târgu Mureş. Chirica susţine că densitatea cea mai mare de parcuri industriale se găseşte în zonele unde există căi de comunicaţii rapide.
Totodată, Mihai Chirica a mai declarat că nu este vorba despre o campanie de strângere de semnături asumată de vreun partid politic, ci de un gest de atitudine civică a oamenilor politici.
„Nu va fi autostrada Chirica sau autostrada PSD, PMP, PNL sau ALDE. Dacă proiectul va fi confiscat politic, voi face un pas lateral. Am găsit înţelegere inclusiv la cei de la Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică”, a afirmat Mihai Chirica.
Sursă: Digi24
succes
Doresc foarte multsa se dea mult mai multa atentie innvestitiilor in zona Moldovei.
E o rusine ca trebuie sa adunam semnaturi pentru a avea o autostrada civilizzata intr-o tara din UE in 2017!Dar daca in tara noastra se poate doar asa,se poate doar atat,felicitari domnului primar pentru initiativa!!!!Eu am semnat,sper sa reusim!!!!!
este foarte necesara aceasta autostrada !!!!!!!!!!
Cum se „strang” aceste semnaturi?!
„PriMarele”nou ? al Iașului ar putea singur ? să doneze peste un sfert din banii necesari șoselei.Are destui „gorovei” ? ? la șosetă din tertipurile specifice găștii PSD ?
Este foarte necesara.
CAND SI UNDE TREBUIE SA SEMNEZ ??…NU MAI AVEM TIMPDE PIERDUT, FAPTE, FAPTE NU VORBE……SEMNEZ IN SEC. 2…
Sunt de acord cu primarul, noi moldoveni parcă suntem blestemați de NU se fac investiții si la noi, toată lumea vb ca moldovenii sunt puturoși dar sa se vadă si in celelalte colturi ale tarii ca toți sunt la fel. Doresc multa bafta primarului.