Anul 2017 a fost deosebit de sângeros pe şoselele Iaşului! Numărul morţilor în accidente rutiere a crescut îngrijorător anul trecut, cifra fiind una dintre cele mai mari înregistrate în judeţul Iaşi. În 2017, au murit în accidente rutiere 66 de oameni, cu 18 mai mulţi decât în 2016, când şi-au pierdut viaţa 48 de persoane. Numai în municipiul Iaşi au fost 12 morţi. Potrivit unei statistici a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în ceea ce priveşte numărul morţilor, Iaşul se află pe locul opt, dacă includem şi Bucureştiul. Primul loc în „clasamentul morţii“ este deţinut de către judeţul vecin, Suceava. Acesta judeţ cu 740.000 de locuitori a înregistrat anul trecut, şocanta cifră de 104 morţi în accidente rutiere, adică 14 morţi la suta de mii de locuitori. Pe locul doi se află Timişoara, cu 80 de morţi, cu un indice de 11,7 morţi la suta de mii de locuitori, apoi Dolj, cu 79 de morţi, adică 11,28 de morţi la suta de mii de locuitori. Constanţa a înregistrat şi ea 74 de morţi, cu 9,61 la suta de mii de locuitori, iar pe locul cinci, se situează Bucureştiul, cu 74 de morţi. Prahova are 72 de morţi, Ilfov 68 de morţi, apoi Iaşul, cu 66 de persoane decedate în accidente rutiere, cu un indice de 7,18 morţi la suta de mii de locuitori. După Iaşi, în situaţia dată de către IGPR apare ca fiind Braşovul, cu 64 de morţi. La Polul opus, Clujul, cu o populaţie de 721.000 de locuitori a înregistrat 50 de morţi, Bihor – 32 de persoane decedate, la o populaţie de 619.000 de locuitori. În total, în România, anul trecut şi-au pierdut viaţa în urma accidentelor rutiere, 1.946 de persoane. Numai în judeţul Iaşi, în 2017, au avut loc 1.257 de accidente rutiere, cu 23 mai puţine faţă de anul precedent, iar riscul mortalităţii pe şoselele din Iaşi a intervenit pe fondul creşterii vitezei de deplasare şi lipsei centurii de siguranţă.
Zonele periculoase de pe şosele
Cele mai grave accidente s-au produs pe drumurile naţionale. Cel mai sângeros dintre ele este DN 28, porţiunea spre Albiţa, prin Tomeşti, cât şi cel prin Leţcani. De altfel, accidente pe acest drum au murit 12 persoane anul trecut, pe raza localităţilor Tomeşti, Valea Lupului, Leţcani, Bălţaţi şi Strunga. Tot pe acest drum au fost rănite grav 43 de persoane, iar alte 137 au fost rănite uşor. Pe DN 248A, care trece prin Miroslava şi Voineşti, şi-au pierdut viaţa patru oameni, iar alţi patru pe DN 24, către Bucium. Aici, 12 au fost răniţi grav şi 37 răniţi uşor. Pe DN 24 C, adică spre Cârlig şi Popricani, au fost doi morţi, şase răniţi grav şi 20 de răniţi uşor. De asemenea, pe DN 28A, pe porţiunea dintre Târgu Frumos şi Paşcani s-au înregistrat doi morţi, 13 răniţi grav şi 44 uşor. Şefii Poliţiei Rutiere au precizat că au început din prima lună a anului 2018 să mărească numărul patrulelor pe principalele drumuri din judeţ. „Prima măsură a fost deja introdusă şi anume sporirea prezenţei patrulelor pe principalele căi din judeţul Iaşi. Însă lipsa de educaţie rutieră a participanţilor la trafic sporeşte riscul accidentelor rutiere. Se vede că trebuie lucrat mai mult la gradul de educaţie rutieră chiar dacă Iaşul este unul dintre cele mai civilizate judeţe din ţară“, a precizat Mihai Şoric, şeful Serviciului Rutier Iaşi.
Cei mai mulţi morţi din oraş, pe şoseaua Nicolina
În municipiul Iaşi, anul trecut au decedat 12 persoane în accidente rutiere. Cei mai mulţi şi-au pierdut viaţa pe şoseaua Nicolina, unde s-au înregistrat patru morţi. Cel mai groaznic a avut loc în februarie în intersecţia de la baza pasarelei care face legătura zonei Podu Roş, cu Nicolina. Şoferul unui Audi, Claudiu Marian Paşnicu, a depăşit coloana de maşini staţionate la semafor şi a izbit în lateral un Logan care ieşise regulamentar de pe Aleea Rozelor. Cei doi ocupanţi ai maşinii, soţ şi soţie, şi-au pierdut viaţa pe loc. Pe bulevardul Socola, anul trecut, au murit în accidente rutiere trei persoane, în două accidente rutiere. Cel mai grav a avut loc la sfârşirul lunii martie, atunci când un avocat, Victor Ion Axinte, care conducea beat un autoturism Toyota, a lovit în plin, în spate, un Toyota Auris, în care se aflau o tânără şi cu iubitul ei. Acul vitezometrului maşinii avocatului s-a oprit la 150 km/h, iar alcoolemia a reieşit ca fiind de 2,05 la mie, în sânge. Un alt bulevard din Iaşi, la fel de periculos, este Păcurari, care anul trecut a făcut două victime în două accidente rutiere.
De asemenea, pe bulevardul Poitiers şi pe strada Silvestru, s-au înregistrat căte un mort, anul trecut. În 2017, poliţiştii de la Rutieră au suspendat în total 5.130 de permise de conducere, cu 445 mai multe decât în anul precedent. De asemenea, poliţiştii au constatat 1.638 de infracţiuni. Dintre acestea, 301 dosare penale au fost deschise pentru consum de alcool, şi tot pentru alcool au fost date 313 sancţiuni.
Sursa: Ziarul de Iași
[…] Citeste si: 66 de morți pe străzile Iașului, în accidente rutiere, în 2017 […]