Spitalul „Sf. Spridon“ are un corp de clădire modernizata, din 2017, unde ar trebui sa fie clinica pentru „marii arşi“. De un an de zile ministerul încearcă achiziţia aparaturii, toate termenele avansate fiind încălcate. In tot acest timp, bolnavii sunt trataţi într-un spaţiu improvizat. Cei cu arsuri pe suprafeţe mari nu au şanse.
Starea de provizorat a actualei clinici de chirurgie plastică a început în decembrie 2014 şi se menţine şi astăzi din cauză că Spitalul „Sfântul Spiridon“ nu a primit cele 15 milioane de lei pe care le-a estimat pentru dotarea spaţiului cu tehnică medicală. „Lucrările pentru noua clinică de chirurgie plastică sunt finalizate de nouă luni, iar necesarul pentru echipamente este trimis la minister de opt luni. De atunci suntem în aşteptare pentru aparatura medicală cu care va fi dotată clinica, respectiv compartimentul «Marele Ars»“, a precizat ec. Ioan Bârliba, directorul Spitalului „Sfântul Spiridon“.
Clinică de chirurgie plastică într-un spaţiu impropriu
După aproape un an de la finalizarea lucrărilor la noua clinică de chirurgie plastică de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, bolnavii care au nevoie de îngrijiri într-o astfel de secţie sunt umiliţi şi puşi pe aşteptare. În timp ce o clădire a spitalului a fost reabilitată şi modernizată tocmai pentru servirea pacienţilor de chirurgie plastică, bolnavii încă primesc îngrijiri medicale într-un spaţiu provizoriu. Actuala clinică de chirurgie plastică este improvizată între clinicile ORL, BMF, Oftalmologie şi Cardiologie. În iulie 2016, profesorul Teodor Stamate, şeful clinicii, a explicat că actuala clinică a fost încropită la propriu între clinicile menţionate mai sus. „Noi nu ne-am mutat într-un spaţiu destinat nouă, ci ne-am mutat pe holuri. S-au înghesuit celelalte servicii, i-au îngrămădit pe ceilalţi. Le-au spus «ia, retrageţi-vă dumneavoastră, ORL, cu două salone mai strâns şi cedaţi-le chirurgiei plastice»“, a arătat medicul la vremea respectivă.
Citeste si: Amenzi usturatoare pentru iesenii care nu isi curata zapada
Un proiect început din 2012
Clinica de chirurgie plastică şi reparatorie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ a aparţinut Spitalului de Urgenţe „Sf. Ioan“ din Copou, închis în 2011. Clinica a fost transferată în această unitate medicală în decembrie 2014, colectivul fiind anunţat atunci că, după o scurtă perioadă de provizorat în spaţiul improvizat, se va muta într-un spaţiu nou. Printr-o hotărâre din 2012, conducerea Spitalului „Sfântul Spiridon“ a început proiectul de reabilitare şi reamenajare a spaţiului în care a funcţionat fosta clinică de dermatologie, destinaţia finală a acestuia fiind clinica de chirurgie plastică.
Din lipsă de finanţare, lucrările s-au finalizat după cinci ani, în primul trimestru din 2017. Investiţia în valoare de aproximativ 40 de milioane de lei a fost realizată din fonduri de la Ministerul Sănătăţii. La finalizarea lucrărilor, conducerea spitalului a transmis ministerului necesarul de echipamente pentru dotarea clinicii, în valoare de aproximativ 15 milioane de lei.
Recepţia lucrărilor era programată pentru ziua de 23 ianuarie. Marea „inaugurare“ nu a mai avut loc urmare a faptului că ministrul Sănătăţii, dr. Florian Bodog, nu a răspuns invitaţiei autorităţilor ieşene. „Clinica este pregătită este gata, finisată, cu circuit funcţional, climatizare, ventilaţie şi este în aşteptarea dispozitivelor tehnice şi aparaturii medicale. Acestea se vor achiziţiona prin Ministerul Sănătăţii, printr-o licitaţie comună pentru cele trei centre Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, printr-un împrumut la Banca Mondială“, ne preciza în septembrie managerul Ioan Bârliba.
Cu aceeaşi ocazie, ministrul Sănătăţii, chirurgul de chirurgie plastică Florian Bodog, ne declara că speră să doteze clinica cu o parte din aparate până la finalul anului 2017, lucru care încă nu s-a întâmplat. „Sursa de finanţare pentru dotarea clinicii de la Iaşi este Banca Mondială. Proiectul se află în faza de elaborare a caietului de sarcini la care lucrează specialişti din toată ţara. Prin acest proiect se cumpără tot echipamentul necesar pentru Iaşi şi parţial pentru centrul de la Timişoara. Până la sfârşitul acestui an, sper să semnez contractele şi să se elibereze o parte din aparate“, a precizat atunci dr. Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.
Victime sigure
În timp ce spitalul încă aşteaptă aparatura medicală, marii arşi care ajung la Iaşi nu au nicio şansă. Ultimul caz semnalat public este al botoşăneanului Gheorghe Foceag, decedat în luna octombrie, rănit grav după o explozie. Pacientul în vârstă de 70 de ani din Botoşani a ajuns în clinica de chirurgie plastică cu arsuri de gradele II şi III pe aproape jumătate de corp. Victima avea arsuri pe mâini, picioare, abdomen, piept şi la nivelul căilor aeriene.
Iniţial, din lipsă de locuri libere pentru pacienţii arşi în spitalele de profil din ţară, Gheorghe Foceag a fost internat la Spitalul Judeţean Botoşani. A doua zi, pacientul a fost transferat cu elicopterul SMURD Iaşi la Spitalul „Sfântul Spiridon“. Cu o lună înainte de internarea bărbatului, la finalul lunii august, o ieşeancă de 52 de ani, internată în clinica de chirurgie plastică de la Spitalul „Sfântul Spiridon“ cu arsuri pe aproximativ 60% din suprafaţa corporală, a murit.
Victima a rămas internată în clinica de chirurgie plastică de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, după ce reprezentanţii spitalelor de profil din Bucureşti nu au acceptat să o preia din lipsă de locuri. Potrivit unui comunicat de presă, Ministerul Sănătăţii a finalizat procedurile de evaluare pentru achiziţii de 2.400 de echipamente medicale pentru 51 de secţii ATI şi 4 secţii de Mari Arşi printre care se află şi centrul de la Iaşi.
Sursa: ziaruldeiasi.ro
[…] Citeste si: Clinica pentru arsi modernizata, dar bolnavii tratati intr-un spatiu improvizat […]