Scandal la fabrica de medicamente! Ce faceau angajatele in timpul programului…
Fotografiile sunt foarte explicite si arata tot ceea ce faceau angajatele fabricii de medicamente de la sectia Unguente în timpul programului. Directorul general al companiei sustine ca totul este o minciuna care are ca scop denigrarea imaginii
Fabrica are sediul într-o zona limitrofa a Iasului, la iesirea spre Tomesti. „Pentru materializarea acestui concept nobil si inovator, am pus la baza profesionalismul prin care mentinem la un nivel ridicat calitatea produselor noastre si le îmbunatatim permanent actiunile. Astfel, am reusit sa aducem o contributie mica, dar personala în terapeutica medicala si am considerat ca trebuie sa realizam lucruri noi, originale, pentru ca a produce ceea ce altii deja au realizat ar fi fara sens”, se mai arata în prezentarea firmei. Pâna aici nimic nu pare a fi iesit din comun…
Si-a filmat colegele în timp ce pregateau muraturile
Numai ca una dintre angajatele acestei societati si-a filmat colegele de munca în timp ce faceau provizii pentru iarna, cel mai probabil pentru patronii acestei firme. Este vorba în special de angajatele de la sectia Unguente. Acestea au fost surprinse în interiorul fabricii în timp ce spalau gogosarii pentru a fi pusi la otet la borcane si faceau zacusca.
Erau toate implicate activ acolo pentru a se pregati cât mai bine pentru iarna. Toate aceste lucruri s-au întâmplat în timpul programului, din pozele respective reiesind ca toate femeile faceau acest lucru de placere, fiind bucuroase ca au scapat de munca pentru care au fost angajate si acum spalau gogosarii numai buni de pus la otet.
Acest lucru s-a întâmplat în urma cu doi ani, insa abia acum totul a iesit la suprafata pentru ca una dintre angajatele nemultumite a dat firma în judecata, reclamând conditiile inumane de munca.
Ana Paduraru sustine ca la aceasta fabrica angajatii sunt tratati ca niste sclavi si ca viata lor este pusa în primejdie. De asemenea, femeia care a început un razboi extrem de dur cu fostii sai patroni sustine ca si viata pacientilor care folosesc respectivele produse este pusa în pericol, pentru ca utilajele folosite în procesul de fabricare nu detin acreditarile si certificatele tehnice corespunzatoare. Pentru a dovedi ca angajatii sunt tratati foarte urât de conducerea societatii, aceasta a depus la dosar fotografiile din care reiese ca alte salariate se ocupau de preparat produsele pentru iarna chiar în incinta fabricii.
Acuzatiile angajatei
Pentru a dovedi ca angajatii sunt nevoiti sa suporte conditii de munca inumane si ca sunt tratati urât de reprezentantii firmei, fosta angajata a depus la dosar mai multe probe prin care a aratat ca a fost victima unui accident de munca produs toamna anului 2015. Ana sustine ca a fost accidentata de un utilaj din sectia de Unguente, care a suferit improvizatii serioase fata de ceea ce a fost livrat de fabrica.
„Aceste improvizatii au fost de natura sa puna în pericol securitatea si sanatatea salariatului care îl foloseste”, se arata în înscrisurile depuse de Ana la dosarul de la Tribunal.
Mai mult, aceasta sustine ca utilajele din sectia de Unguente nu au carte tehnica privind regimul de functionare. Pentru a arata acest fapt instantei de judecata, a fotografiat acele utilaje despre care sustine ca nu sunt conforme. Dupa producerea accidentului de munca, femeia a fost hartuita de conducerea societatii si în cele din urma a fost data afara.
Ana a fost angajata acolo din anul 2011 si de-a lungul timpului nu a avut abateri. A sustinut în fata judecatorilor ca dupa ce a suferit acel accident de munca, desi se afla în concediu medical, a fost exclusa din condica pe care se plateau salariile. Ulterior, a si înregistrat mai multe convorbiri telefonice cu reprezentantii societatii, prin care a încercat sa arate ce se întâmpla acolo în realitate.
Scandalul a luat proportii si mai mari în momentul în care femeia a depus la dosar mesaje de tip SMS, trimise între angajatii societatii Ircon SRL prin care cei din conducere sunt descrisi în cuvinte foarte urâte.
Dupa producerea acelui accident de munca, inclusiv directorul societatii a sunat-o si a amenintat-o. Conducerea firmei sustine ca angajata s-a accidentat în afara orelor de program, în afara firmei. Fosta angajata este acuzata ca a deschis acest razboi pentru a denigra activitatea firmei si pentru a se razbuna pentru ca a fost data afara.
Citeste si: Politistul taiat cu sabia de interlop a iesit din coma
În înscrisurile depuse la dosar de SC Ircon SRL se arata ca tot ce spune angajata sunt doar minciuni. În urma cu putin timp, judecatorii de la Tribunalul Iasi si-au spus punctul de vedere si au obligat firma sa-i plateasca angajatei suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale si 31 lei daune materiale si 2.000 lei cheltuieli de judecata.
Argumentele directorului par a fi cât se poate de pertinente
Ieri, reporterii BZI au stat de vorba cu directorul general al acestei societati pe tema scandalului existent în interior. Extrem de carismatic, cu explicatii foarte pertinente, conf. dr. Christache Zanoschi a sustinut ca toata aceasta poveste este construita artificial de o fosta angajata care a lucrat un an de zile acolo si care a instigat si alti salariati împotriva firmei.
Despre faptul ca angajatele au fost pozate în timp ce pregateau gogosarii pentru iarna, acesta a dat o replica plina de ironie. Cam toata discutia a avut loc într-o tenta ironica. „Daca manca aici, cum sa nu faca zacusca? Da… facem si gogosari, si muraturi, facem de toate”, a declarat ieri Christache Zanoschi.
Despre decizia prin care a pierdut procesul, a dat un raspuns dur, dar consistent la mesaj. „Daca ne judeca niste femei cu unghiile lungi care nu stiu sa faca nicio mamaliga, de unde dracu sa fie o solutie corecta? Un judecator trebuie sa aiba experienta de viata, sa aiba macar 40/45 ani, sa fi fost avocat, procuror înainte, sa fie pus doua paie unul peste altul în viata lui. Asa, daca ne judeca oameni care habar n-au… Ce sa zic. Nu aveam înca explicarea deciziei. Asteptam sa vina decizia si dupa aceea vom sti ce este de facut. Nu am înteles din ce cauza s-a dat aceasta decizie. O sa contestam acea decizie când ne-o veni acasa, daca nu o sa mâncam rahat prin ziare, ca altceva nu avem ce face”, a precizat Christache Zanoschi.
„Conditii inumane de munca înseamna sa stai la caldura la 20/25 de grade, sa ai activitate diversificata în functie de seriile de produse si sa iei câte 2.500 lei pe luna net si masa la amiaza. Asta înseamna conditii inumane”, a raspuns acesta acuzatiilor fostei sale angajate.
Despre plecarea angajatei din firma acesta a povestit ca Ana Paduraru a plecat de buna voie pentru ca nu mai voia sa munceasca. „A trântit pe aici usile, nervoasa ca aveam de facut o comanda noua si a plecat. Ce sa fac eu acum?”, a relatat directorul. SC Ircon SRL este al treilea jucator important din Iasi pe piata medicamentelor, dupa Antibiotice si Fiterman Pharma.
Sursa: bzi.ro