Când te consideri un om împlinit?
De cele mai multe ori, oamenii se consideră împliniți atunci când au un job fain, o familie frumoasă sau poate chiar o locuință proprie şi un model nou de maşină.
Există însă un segment de tineri pentru care împlinirea vine la pachet cu trei acțiuni: a vedea, a trăi şi a face.
De la a vedea la a fotografia este o distanță de doar un click. Însă de la o simplă fotografie, până la un alt mod de viață este puțin mai mult de muncă. Nimic nu se face fără pasiune.
Pentru tânărul ieşean Ionuț Rebegea, fotografia a devenit un mod prin care vede viata altfel.
Ionuț Rebegea e un fotograf amator, de 26 de ani, din Iași. E e timid în spatele camerei foto, așa că foarte rar ai să-l surprinzi fotografiind oameni care se uită direct la el. Cu toate acestea, preferă să se afle cât mai des în mulțime, la un concert sau la un festival, de unde să surprindă emoțiile, fără ca ceilalți să-l observe.
Când a apărut pasiunea pentru fotografie?
În ianuarie 2014. Atunci mi-am luat prima cameră,un Nikon D3100, primisem un bonus de la muncă. îmi plăcea ideea de-a avea un aparat foto mișto și m-am gândit să fac ceva cu bonusul pe care îl primisem. La câteva zile după ce am cumpărat-o, m-am înscris la un curs de fotografie.Nu mai aveam bani şi pentru curs, far mi-a plăcut atât de mult, că m-am împrumutat de la o colegă.
Poți să participi și dacă nu intenționezi să practici fotografia, înveți o grămadă de chestii mișto, de la tipuri de aparate foto și până la legislație (despre drepturi de autor, despre faptul că trebuie respectat dreptul la imagine al celor pe care îi fotografiezi pe stradă, care te pot da în judecată, dacă descoperă o poză cu ei, postată online, și nu ți-au dat acordul). Apoi am continuat să învăț pe cont propriu. Mi-am cumpărat foarte multe cărți, albume foto, reviste de fotografie, am folosit tutoriale de pe Internet.
Îți mai amintești primele cadre?
Îmi amintesc mai degrabă prima fotografie postată online, pe pagina de Facebook. Era la vreo 3 luni după ce mi-am luat aparatul. Cunoscusem niște prieteni la curs și ne-am format noi un grup restrâns, cu care am organizat, într-un weekend, prima excursie pe Rarău, cu scopul de-a fotografia. Era prima mea ieșire de acest fel. După, am făcut și o expoziție, Printre popi și doamne, se referă la niște stânci de acolo. Primul cadru făcut de mine, pe care îl postasem, era o floare de pe Pietrele Doamnei. În spate se vedeau două stânci mari. Acum nu l-aș mai expune, însă atunci a fost primul cadru despre care credeam eu că merită să îl mai vadă și altcineva.
Dacă m-ai pune să aleg 10 imagini făcute acum un an, cred că mi-ar fi greu, pentru că nu îmi mai plac la fel de mult.
Citeşte şi Eveniment cultural: Iesenii sunt invitati la o noua portie de frumos
Ce tip de fotografie preferi?
Pe lângă cea de concert, mă mai joc cu fotografia de portret. De asemenea, îmi place foarte mult fotografia documentară. Mă gândeam la un moment dat să încep un proiect foto care să se axeze pe partea socială. România e plină de povești și probleme. Material de documentat e o grămadă. M-ar interesa, de pildă, să fotografiez scările vechi de blocuri, în care încă sunt expuse tablouri cu pisici, cu câini, dulapuri vechi, plante de apartament. Astea vor dispărea în curând, pe măsură ce scările vor fi renovate, iar oamenii nu le vor mai pune la loc.
Cât de ușor îți e să te apropii de oameni pe stradă și să îi fotografiezi?
Fac portret mai mult cu prietenii decât cu oameni pe care nu îi cunosc. Pe străini, mai degrabă, îi fotografiez atunci când nu mă văd. Nu prea mă pot apropia de ei, când știu că mă văd cu aparatul la gât. În plus, prefer să îi surprind natural, nu când pozează. Aș prefera să îl surprind într-un moment când nu e atent, că dacă o fac după, deja omul se schimbă.
De obicei, când mă vede cineva că îl pozez, imediat plec. Din cauza asta, in pozele mele de stradă, foarte rar apar fețele oamenilor, iar ei se uită direct la aparat. I-am surprins mai mult de la distanță, când li s-a văzut doar umbra, poate doar niște picioare. E drept, nici nu îți ies pozele prea bune, dacă ești timorat.
Care a fost cel mai interesant proiect foto la care ai lucrat până acum?
Am avut câteva expoziții colective. Am ținut și una personală, când eram în Volda, Norvegia, însă atunci eram mai la început, așa că nu mai sunt la fel de multumit de cadrele făcute.
În prezent, lucrez la o viitoare expoziție ce va avea în centru fotografia de concert. Am participat la multe astfel de evenimente, în calitate de fotograf, în ultimii doi ani. Am reușit să adun ceva material de calitate și cred că o să iasă ceva fain. Se va ține în Copou, la gard. De multă vreme nu s-a mai organizat acolo o expoziție de fotografie de concert.
Ai ajuns să câștigi din munca asta?
Nu aș vrea să-mi pierd plăcerea sau entuziasmul. Astfel că, deocamdată, fotografiez ce îmi place mie, iar când apare o oportunitate, nu refuz. Nici nu caut eu oportunitățile, iar până acum am fotografiat doar la ocaziile prietenilor. Bineînțeles, lor le-am făcut reducere ( râde)
Ai făcut vreodată ceva ciudat, nebunesc, ca să obții un cadru?
O, da, de multe ori. Mai ales pentru că încerc mereu să evit să fac poze de la nivelul ochiului și caut unghiuri noi, fie mă ridic sau mă las foarte jos. Așa se face că eram la un concert în aer liber și m-am pus în fața scenei, pe spate, ca să prind solistul care stătea la margine. Era destul de ciudat să stau așa. M-am urcat și pe scenă, în spatele cântăreților, printre cabluri, iar la un moment dat am dărâmat un amplificator. Eram la un concert Travka și m-a atenționat basistul să cobor, ca nu cumva să mă lovească din greșeală. Îi stăteam chiar în spate.
Cum îți promovezi fotografia?
Pe lângă expoziții, public pe Facebook. Atât că nu prea pun tot ce fac. Sigur că mă bucur când văd un like, însă continui, deocamdată, să fac poze pentru mine, să surprind doar ce îmi place mie. Poate, pe viitor, o sa fac din asta o meserie.
Ce sfat ai da unui începător?
Să aibă multă răbdare, în primul rând.
Apoi, după ce te lămurești cu partea tehnică, începi să te gândești la compoziție, la cum să faci o încadrare corectă estetic. Micile detalii cer timp și practică, pentru a fi învățate.
Îi mai recomand și să privească multă fotografie, să urmărească tehnica altora, pentru a-și forma singur ochiul. Contează mult setea de cunoaștere și curiozitatea.
Cu cât înveți mai mult, cu atât devii mai critic cu tine însuți. Personal, am simțit cum am evoluat, de la lună la lună, de la an la an. Mi-a plăcut să văd că încep să recunosc o fotografie bună și să-mi dau seama dacă am făcut eu o fotografie bună. Asta era cel mai dificil, la început, pentru mine: nu-mi dădeam seama dacă pozele mele sunt bune sau nu. Acum știu.
sursa: bestphotos.ro
