Iaşul sau Iaşiul? – o dispută lingvistică istorică între nordul şi sudul ţării, tranşată de specialişti după principiul „uzul face norma“

Iaşul sau Iaşiul? – o dispută lingvistică istorică între nordul şi sudul ţării, tranşată de specialişti după principiul „uzul face norma“

Cum se pronunţă articulat corect numele oraşului Iaşi s-a transformat de-a lungul timpului într-un „război“, purtat la nivel popular şi chiar academic, între moldoveni şi dâmboviţeni. Lingviştii consultaţi de „Adevărul“ au încercat să tranşeze disputa.

Atât normele academice în vigoare, cât şi scrierea folosită în sudul ţării favorizează, pentru articularea hotărâtă la cazul nominativ, varianta „Iaşiul”.

„Unele substantive proprii pluralia tantum manifestă tendinţa de refacere a unei forme de singular (marcate de articolul definit), adecvate specificului individualizator al numelor proprii: Bucureştiul/Bucureştii, Iaşiul/Iaşii, Paştele/Paştii etc. […]”, este menţionat în Gramatica Academiei, 2005, vol. I, p. 123.

Cu toate acestea, majoritatea moldovenilor consideră o blasfemie folosirea altei variante de articulare, în afară de „Iaşul”. Cei mai importanţi lingvişti din Capitala Moldovei concordă în argumentaţii potrivit cărora „revolta” populară locală este justificată.

Pentru a explica de ce privilegiază varianta „Iaşul”, lingvistul Stelian Dumistrăcel, profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi şi şef al Departamentului de Dialectologie din cadrul Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, filiala Iaşi, citează un principiu enunţat de marele lingvist român Eugen Coşeriu:

„În lingvistică, vorbitorul este măsura tuturor lucrurilor. Lingvistul nu trebuie să uite niciodată că limbajul funcţionează prin şi pentru vorbitori, nu prin şi pentru lingvişti”.

„Din cauză că localnicii (ca toţi moldovenii) nu pronunţă «înmuiată» (nici) consoana ş, forma curentă în vorbire este Iaş (deşi se scrie Iaşi). Pornind de la pronunţie, în scriere, forma articulată a devenit Iaşul, ca în numele revistei «Iaşul literar».

Cînd, recent, pe afişe diverse apare Iaşiul (… ospitalier, să zicem), lumea culturală din capitala Moldovei protestează ca la o anomalie!“, scrie profesorul Stelian Dumistrăcel într-un articol publicat în nr. 178, ianuarie 2014, al revistei „Timpul”.

Cercetătorul ieşean constată, cu umor fin, că niciun moldovean autentic nu s-ar încumeta să scrie sau să pronunţe „Iaşiului”. Aceasta deoarece i s-ar părea că seamănă cu dâmboviţenii care pronunţă şiah în loc de şah.

„Iată şi alte enunţuri cu aceeaşi formă: «Sărbătorile Iaşului 2013»; printre manifestări, «Noaptea albă a Iaşului»; s-a publicat şi «Harta Sărbătorilor Iaşului», după cum a existat şi «Spotul oficial al Sărbătorilor Iaşului».

Dar, în textul ştirilor despre oraşul nostru publicate în ziare din Bucureşti, vom întîlni curent forma de genitiv Iaşiului, ca şi cum ni s-ar corecta o anumită greşeală (de tipul copil, nu copchil)”, adaugă Stelian Dumistrăcel în articolul din revista „Timpul”.

Este „corectă” forma Iaşul sau Iaşii?

Cea de-a doua formă este cea originară, reprezentînd echivalarea în limba română a formei gramaticale ce apare în documentul primei atestări a numelui, redactat în slavonă, datînd din 1408. De altfel, aşa se scria pînă în secolul al XIX-lea.

„Cităm cîteva titluri de notorietate, ale lui Alecsandri, „Iaşii în 1844, o fiziologie”, şi Iaşii în carnaval (1845), o comedie, sau „Magaziile (magazinele) Iaşilor” , o prezentare de factură publicitară a lui C. Negruzzi (1846).

„Astăzi, istoricii şi oamenii de cultură inspiraţi de aceştia susţin folosirea exclusivă a formei Iaşi, pe care mai ales primii o promovează şi în titluri de opere”, mai scrie Stelian Dumistrăcel în „Timpul”.

Cu toate acestea se pot constata şi uşoare forme de incoerenţă discursivă apărute în scrierile unor oameni de cultură ieşeni.

„Tradiţia culturală este păstrată şi de titlul albumului semnat de Valentin Ciucă, „Iaşii, între medieval şi modern” (2008), dar, culmea ironiei, apariţia editorială a fost anunţată şi comentată în ziare sub enunţul „Manual de iubit Iaşul”! Diferite oscilaţii sînt prezente şi în titlurile cărţilor unui monograf sui-generis al oraşului, Ion Mitican:

„Cu Mihai Eminescu şi Ion Creangă prin Tîrgul Ieşilor” (1990), „Cu Iaşii mînă-n mînă” (1997, în colaborare cu C. Ostap), dar „Iaşul între adevăr şi legendă” (2000, cu acelaşi colaborator), după cum emisiunea unui post de televiziune avîndu-l ca invitat pe I. Mitican era titrată „Iaşul lui Mitican”.

„Aşadar, astăzi, Iaşii, ca nume al oraşului, pare să reprezinte o formă uşor arhaică, respectiv o selecţie şi o preferinţă de coloratură elitistă”, comentează Stelian Dumistrăcel.

Citeste continuarea pe Adevarul.ro