Povești cutremurătoare din orfelinatele groazei din România
La mai bine de 27 de ani de la Revoluţie, orfanii încă mai reprezintă o problemă gravă a României, pe care autoritaţile o ascund. Au dispărut orfelinatele groazei din 1990, dar tragediile nu s-au încheiat. Povești cutremurătoare din orfelinatele groazei din România ale copiilor adoptaţi în anii ‘90 nu-i lasă să-şi vadă de vieţile lor. Se simt datori şi se tot întorc în România să-i salveze pe ceilalţi orfani blocaţi în sistem. Din 2001, adopţiile internaţionale au fost blocate şi de atunci numărul copiilor aflaţi în grija statului s-a triplat.
Astăzi sunt 60 de mii de orfani abandonaţi în sistem! Cel mai mare militant pentru drepturile orfanilor din România este Izidor. A fost salvat din orfelinatul groazei de la Sighetu Marmaţiei,la 11 ani. „Dacă aş fi rămas aici, în România, eu cred că eram acum pe stradă ori la casa de batrâni. Sau mort”.Salvarea lui a fost John Upton – un american devenit celebru după ce a dezvăluit lumii întregi grozăviile din centrul de irecuperabili de la Sighet. John a promis că va încerca să îl ducă pe Izidor în America. S-a ţinut de cuvânt. A salvat viaţa a sute de copii din România, orfani cu dizabilităţi severe. Pentru ei, adopţia internaţională a însemnat şansa la viaţă.
Erau copiii bolnavi, care se legănau, un obicei tipic orfanilor, pentru că nu au avut o mamă care să-i legene. În România erau declaraţi irecuperabili. În Statele Unite au început să ducă existenţe normale. Postul ABC din America le-a urmărit evoluţia. Izidor a avut şansă să spună „Mamă”, în 8 Octombrie 1991.
„Mama care m-a înfiat este cea adevărată. Pentru ce m-a crescut, a fost acolo pentru toată viaţa, pentru tot ce am făcut bun şi rău”, mărturiseşte Izidor.
Şase operaţii la picior, înotul şi diverse terapii i-au dat o viaţă nouă. În 2001 s-a întors pentru prima oara în România. I-a gasit pe câţiva foşti colegi la o casă de batrâni. A cunoscut-o şi pe mama care l-a abandonat la 6 luni în spital pentru că avea poliomielită. Izidor şi-a publicat povestea. „Abandonat pe viaţă” este titlul cărţii. Ţine conferinte şi în America. A realizat şi un film. În toate a cuprins strigatul de ajutor al orfanilor pe care i-a lasat în România.
„Trebuie să deschidă adopţia internaţională pentru copii bolnavi, cu dizabilităţi, da, este posibil” ( n.r. sa-i salveze), este convins Izidor.
Alex i s-a alăturat. S-a născut pe străzi, unde a şi stat cu mama lui, în primele zile de viaţă. Apoi, 2 ani a locuit la un orfelinat din Cluj, unde nimeni nu l-a mângâiat. A dezvoltat un retard mental şi tulburări de comportament. A fost adoptat la 2 ani de o familie din Germania. A absolvit un colegiu de matematică, este campion la pentatlon, vorbeşte germana, engleza şi studiază japoneza. Alex şi Izidor vor să schimbe legea adopţiei din România. În sprijinul lor au trecut oceanul şi Jones din Canada şi Veronica din America.
„Mi-aş dori să salvez fiecare copil de aici. Şi, uneori, mi-aş fi dorit să nu fi fost adoptată, pentru că simt că nu am meritat-o şi că aş fi putut salva viaţa altei persoane în locul meu. Iar pentru copiii care nu sunt adoptaţi, mi-aş dori să primească dragostea şi afecţiunea pe care am avut-o eu”, spune Veronica Clark. Abandonată de părinţi la câteva luni în spital, bolnavă, până la 4 ani şi jumătate deja trecuse prin două orfelinate.
„Eu şi alţi copii am fost hraniţi puţin, eram malnutriţi şi nu aveam afecţiune, nu eram iubiţi”.
Veronica şi-a găsit şi mama biologică în Râmnicu Sarat. Femeia care a abandonat-o i-a mai dat o palmă. Nu a vrut să o vadă! Studentă la o universitate de artă din America, Veronica face voluntariat în România. Ca şi Jones, care acum lucrează cu copii cu dizabilităţi.
„România ne leagă. Şi ceea ce ne aduce şi mai mult împreună este faptul că ne pasă de ţară şi ne pasă de orfanii ei. Vreau să aibă un viitor mai bun”, explică Jones. Jones a fost adoptat la doar 2 luni. A avut o copilărie frumoasă în Canada. A terminat si facultatea.
Mărturiile unor tineri abandonați de părinți în Orfelinatul Groazei, cum a fost numit Spitalul de Neuro-Psihiatrie din Siret, sunt cutremuratoare.
Acum, sunt adulți cu sechele lăsate de medicamentele puternice pe care le primeau în copilarie, fără noimă. Practica inumană denunțată de Gazeta Sporturilor nu se limita la centru de plasament din Brasov, ci se pare că e veche de zeci de ani și generalizata. Copiii abandonați, cu tulburări de comportament, primeau medicamente destinate bolnavilor psihic, care ii transformau în “legume”.
În urmă cu 30 de ani, Vasile a fost abandonat de părinti la Spitalul de Neuro-Psihiatrie din Siret, județul Suceava.Instituția avea la acea vreme 500 de copii internați, dintre care, spune el, numai jumătate aveau probleme psihice. Restul erau ținuți în sistem de orfelinat. Vasile povestește că, pentru că era un copil vioi, primea pastile si injecții care îl “făceau cuminte”.
Vasile Dohotaru, victima: “Am fost batut, legat, pastile zi de zi, pentru că fugeam afară, pe aici prin curte. In jumatate de ora adormeam, nu știam ce-i cu mine, nu voiam să mănânc, voiam doar sa dorm. Cât timp am stat aici, de la 3 la 18 ani, am luat medicamente.”
Grav e că pacientul resimte și în prezent efectele narcolepticelor primite in copilarie.
Vasile Dohotaru, victima: “Mi-au afectat ficatul, prostata. Imi doresc foarte mult copii și acum nu mai pot din cauza pastilelor, din cauza a ceea ce am trăit în spitalul acesta. Am fost la medic si mi-a zis ca din cauza asta.”
O tânără a trecut printr-un tratament similar. Mărturiile ei sunt tulburatoare: “Eu am ajuns bine și de acolo am ieșit cu probleme. A fost greu pentru că ne dădea pastile cand eram agitati, cand plangeam. Dadeau și injecții, eu am gropi în picioare, m-au desfigurat, am ramas cu cicatrice.”
La fel a patit si un barbat internat in acelasi loc in care copiii nu primeau atentie, ci medicamente:
“Dimineața când ne trezeam, venea asistenta, îmi dădea picaturi, in 5 minute adormeai. Mă amețea capul, am ieșit la toaletă și am căzut. Punea in mâncare și în ceaiul de dimineața. Ne lua somnul, mai ales când mergeam la scoala.”
Aproape 60 de mii de orfani trăiesc pe cheltuiala statului. În centre de plasament sunt exact tot atâţia copii ca în 2001, când guvernul a blocat adopţiile internaţionale printr-un moratoriu. Cu toate acestea, doar 4.000 de orfani au fost declaraţi adoptabili. Statul nu are timp să dea explicaţii de ce numărul orfanilor a crescut de când au fost blocate adopţiile internaţionale. Gabriela Coman, directoare a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Copilului şi Adopţie, a răspuns în scris realizatorilor Reportajelor Telejurnalului că este prea ocupată. După insistenţe au fost obţinute răspunsuri la 36 de întrebari – o radiografie a sistemului în care sunt blocaţi orfanii. Statistici reci şi răspunsuri seci, oficiale.
Autoritatea Naţională pentru Drepturile Copilului recunoaşte că blocarea adopţiilor internaţionale „a avut la bază o serie de solicitări din partea Parlamentului şi Comisiei Europene, care în procesul de negociere a aderării noastre la UE au acordat acestei tematici o atenţie specială”.
Sursa: stiri.tvr.ro
