Poveste cu final fericit în cazul băiatului care avea nevoie de o operaţie pe inimă, dar a cărui mamă a refuzat ani de zile intervenţia de teamă că îi vor fi furate organele. După 12 ani, mama a decis în sfârșit să oprească suferința propriului copil! Tânărul este acum în stare foarte bună. Copilul a fost operat, iar de acum încolo va duce o viaţă normală.
După 12 ani de chin, o operaţie i-a schimbat viaţa copilului crescut într-un centru de plasament din Neamţ. Încă de la naştere a fost diagnosticat cu o boală gravă: o inimă de trei ori mai mare decât ar fi normal. După o intervenţie care a durat 7 ore, trei medici din Iaşi au reuşit sa îi corecteze malformaţia congenitală.
„Starea lui este foarte bună. S-a recuperat foarte bine, nu mai oboseşte, se plimbă pe hol, este foarte bine fizic. A fost o operaţie complicată, a fost făcuta la limită, ca şi timp. Malformaţia respectivă se operează în primele luni sau primii ani de viaţă”, explică medicul cardiolog Elena Deju.
Citește și Un copil se stinge în spital. Tânărul așteaptă o șansă la viață, însă mama refuză operația
Trei ani le-a luat rudelor să o convingă pe mama copilului să fie de acord cu intervenţia salvatoare.
„Eu am iscălit, dar dacă nu a fost iscălitura ei, nu s-a putut. Nu ai cu cine, au încercat de multe ori, au încercat, dar nu, ea avea ideile ei că vor să vândă organele, să câştige, să omoare copilul”, spune Ana Oprea, bunica băiatului.
Autorităţile ar fi putut să intervină şi să ceară decăderea mamei din drepturi, însă nu au făcut-o.
„Mama fiind reprezentantul legal al copilului și ea refuzând să dea acceptul pentru această intervenție chirurgicală, noi nu am putut trece peste refuzul ei. Nici specialiștii cardiologi care îi monotorizează situația copilului nu au considerat să ne solicite în regim de urgență un astfel de acord”, a declarat Magda Vasilache, purtător de cuvânt la DGASPC Neamț.
„Este un articol care spune foarte clar, articolul 5 de la Dreptul de sănătate, care spune că chiar şi medicul curant, dacă consideră că copilul este pus în pericol, el poate să ia decizia, chiar dacă nu are acordul tutorului copilului, să intervină”, arată Corina Mighiu, coodonator al organizației „Salvați copiii” la Iași.
Abia acum, după 12 ani în care starea copilului s-a degradat permanent, medicii au facut demersuri concrete.
„A trebuit să se ducă o adevărată luptă și o muncă de convingere ca să înțeleagă că nu există altă soluție pentru ca acest copil să-și recapete viața normală. Până la urmă, mama a acceptat și ne-a dat un acord scris prin care copilul a putut fi transferat la Institutul de Cardiologie la Iași”, a detaliat Radu Terinte, manager al Spitalului de Copii „Sf. Maria”.
sursa: digi24.ro