Nu de puţine ori, soldaţii armatelor străine care străbăteau sau ocupau Principatele Române „stricau” casele boierilor şi ale mahalagiilor. O parte a jupâneselor românce erau înnebunite, ne arată vechile documente de arhivă, după uniforma străină şi păcătuiau fără reţinere cu nemţii, ruşii şi chiar cu turcii.
Mai ales în secolul al XVIII lea, odată cu numeroasele şi devastatoarele războaie ruso-austro-turce, Principatele Române au găzduit în repetate ocazii armate străine pe teritoriul lor, fie că era vorba de turci, fie de cei care doreau să devină noii stăpâni ai pământului dintre Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră, adică austriecii şi ruşii.
Oraşele Moldovei şi ale Ţării Româneşti, în special capitalele Iaşi şi Bucureşti, erau pline de ostaşi străini în uniforme colorate şi mai ales de ofiţeri puşi la patru ace. Pe lângă neamurile menţionate mai sus, în armatele ruseşti şi austriece se găseau şi destui francezi sau nemţi, intraţi mai ales în serviciul Ţarului.
Armatele străine staţionate sau în plină acţiune războinică erau un jug în plus, pe lângă cel turcesc şi fanariot pentru populaţie. Mai mult decât atât, aceşti bărbaţi galanţi în uniforme frumoase şi mai ales pricepuţi în ale galanteriei erau un adevărat blestem pentru mahalagii şi boieri. Şi nu fiindcă le-ar fi luat avutul ci mai ales nevestele.
Din vechile documente de arhivă şi jurnalele de călătorie ale acestor contondieri veniţi în Principate reiese faptul că jupânesele erau înebunite după oştenii străini în uniformă şi multe dintre ele erau gata să-şi lase şi bărbatul pentru o partidă de amor cu un franţuz,neamţ, rus sau chiar turc. Păcătuiau când cu turcii, când cu nemţii Infidelitatea era o realitatea cotidiană în Principatele Române de acum 300 de ani.
De altfel un călător străin I.L. Carra, francez de origine care a ajuns în Moldova în special, în secolul al XVIII lea, scria despre femeile întâlnite că erau deosebit de frumoase dar uşuratice.
”Femeile moldovence şi române sunt în general destul de frumoase. (…) Sexul frumos ale acestor părţi are prea multă plăcere la amor”, spune francezul.
De altfel cea mai bună dovadă o reprezintă numărul mare de procese pentru divorţ şi jalbe ale târgoveţilor în special adresate instanţelor de judecată prin care reclamă infidelitatea nevestelor. Motivele sunt nenumărate. Un indiciu îl oferă acelaşi călător străin, care spune că în Ţările Române, femeile sunt ţinute prea din scurt de bărbaţi. Mai precis soţii, sunt adevăraţi zbiri în casă şi le tratează pe femei care pe un membru inferior al familiei. În aceste condiţii de multe ori supravieţuirea le determina pe femei să găsească o soluţie pentru a scăpa de tiranul domestic.
Oşteanul străin, capabil să o apere eficient în faţa soţului şi în care-şi punea toată speranţa, era o alternativă la îndemână. Mai erau însă şi cele care erau libertine din fire, cele despre care elveţianul Recordon, după o vizită în Principate, spunea că au ”principii libere” şi ”uşurinţă”. Aceste femei abia aştepatu trupele străine să-şi facă apariţia în oraş. Exemplele sunt oferite de documentele de arhivă.
În secolul XVIII, Safta o nevastă de neguţător din zona Podul Calicilor, din Bucureşti, păcătuia des cu oştenii străini.
”Femeile din popor se amestecă cu oştenii străini prezenţi în ţară fără să ţină prea mult seama de culoarea uniformei. Safta, din mahalaua Podul Calicilor, umblă în ”voiile inimii ei”, părăsindu-şi soţul la fiecare nou război şi odată cu apariţia oştenilor în capitală”, scria pe baza documentelor de arhivă, Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, în ”În şalvari şi cu işlic”.
Astfel pătima cu nevasta şi un alt bucureştean, cam în aceeaşi perioadă. Se numea Marco, era dulgher şi trăia în mahalaua Podul de Pământ. Nevastă-sa Ancuţa, se iubea, la fel ca şi Safta mai cu toate neamurile de oşteni care treceau prin Bucureşti. De altfel Marco, sătul de infidelităţile Ancuţei, care îşi satisfăcea plăcerile când cu nemţii, când cu turcii, cerea divorţul. Ancuţa a sfârşit prin a sta închisă pentru adulter, pentru ca mai apoi să fie ierată. Un alt război austro-turc, o aruncă din nou în braţele nemţilor. ”viind armiia nemţească în Bucureşti au mai şăzut numita ca trei luni de zile cu bărbată-său şi încârdoşindu-se şi cu nemţii au avut întâlnire cu dânşii în câtă vreme au fost nemţii aici”, se arată în documente.
