Este povestea unui bărbat sărman, care lucrează ca gunoier și care muncește din greu în fiecare zi ca să-și poată ține copilul în școală, el neavând șansa de a frecventa studiile școlare în tinerețe.
Citiți și luați aminte. Ar trebui să luăm exemplu!
„Nu i-am spus niciodată fiicei mele care este meseria mea, pentru că n-aș vrea să-i fie rușine cu mine. Atunci când m-a întrebat ce lucrez, i-am spus, cu ezitare, că sunt muncitor.
Înainte să mă întorc acasă, obișnuiam să mă spăl în toaletele publice ca să nu dau de bănuit. Am vrut cu tot dinadinsul să-mi trimit fata la școală, să aibă parte de o educație cât mai bună.
Mi-am dorit din tot sufletul să aibă în viață o atitudine demnă și să nu se simtă inferioară altor oameni. Pe mine, oamenii m-au umilit mereu. Am investit toții bănuții adunați din munca pentru educația fetei mele. Nu mi-am cumpărat niciodată o cămașă nouă ca să-i pot lua ei cărți și caiete. Tot ce mi-am dorit eu de la ea, a fost să mă respecte.
Cu o zi înainte de încheierea perioadei de înscriere la facultate, nu reușisem încă să strâng toții banii necesari achitării taxei de înscriere. Nu am putut să lucrez în acea zi. Stăteam așezat lângă tomberoanele de gunoi și îmi ascundeam lacrimile de colegii mei. Eram privit de toți, dar nimeni nu s-a apropiat să stea de vorbă cu mine. Dădusem greș și eram deznădăjduit.
Citește aici și povestea celor doi lupi, care îți va schimba complet modul de gândire!
Mi-era teamă de discuția pe care urma s-o port cu fiica mea, pentru că nu știam ce răspuns aveam să-i dau pentru neachitarea taxelor de înscriere. M-am născut într-o sărăcie lucie. Eram convins că oamenii săraci nu își pot depăși condiția indiferent de cât ar lupta.
Într-un final, colegii de serviciu au intrat în vorbă cu mine și, printre altele, m-au întrebat dacă îi privesc ca pe proprii mei frați. Înainte să apuc să scot vreo vorbă pe gură, mi-au înmânat întreg venitul lor pe o zi. Nu au acceptat un refuz, așa că am primit banii salvatori. În acea zi m-am întors acasă fără să fac baie înainte, m-am întors ca un gunoier… Când fiica mea m-a văzut, a rămas uimită și nu înțelegea mai nimic.
După ce i-am explicat, m-a luat în brațe, m-a strâns tare și mi-a zis : TE IUBESC TATI și nu îmi este rușine cu tine, pentru că tu ești tăticul meu care m-a crescut și care a avut grijă de mine și te asigur tati că după ce voi termina studiile, vei fi mândru de mine și ne vom da datoriile înapoi!
Iată că fiica mea va termina foarte curând studiile universitare, este foarte apreciată și deja a fost angajată la o firmă mare, unde câștigă foarte bine, chiar dacă lucrează deocamdată cu jumătate de normă, până la terminarea facultății. Împreună, am reușit să-i răsplătim pe cei care ne-au ajutat să depășim obstacolul financiar în acel moment de cumpănă. Avem grijă de ei acum așa cum și ei au avut grijă de noi atunci. Ne considerăm foarte norocoși…
Astăzi, cumva nu mă mai consider un om sărac. Cum poate fi oare sărac un om care are asemenea copil?”
Acest bărbat luptător, care i-a acordat atât de mult ajutor ficei lui, este un exemplu pentru noi toți.
TRIST DAR ADEVĂRAT – Uneori uităm să le fim recunoscători părinților pentru sacrificiile pe care le fac astfel ca noi să ne bucurăm de o viață mai bună!
