Sunt multe întrebări de baraj despre sexualitate pe care copiii le adresează părinților, dar și mai multe pe care părinții și le pun singuri referitor la comportamentul față de copil. Cum este mai bine să procedăm? Ne putem schimbă în față copilului? E bine că mamă să-și sărute pruncul pe gură?
Iată două dileme care apăr în viață oricărui părinte. Să le luăm pe rând. Ne putem schimbă în față copilului? Specialiștii ne recomanda să evităm nuditatea atunci când copilul este prezent. În jurul vârstei de 2-3 ani copilul începe să devină conștient de diferență între sexe și foarte interesat să afle cât mai multe.
Părinții reprezintă modelele sale. Copilul trebuie tratat că un oaspete de onoare, adică niciodată părinții să nu apăra goi pușcă în față lui. Explicația? Nuditatea lor este foarte atrăgătoare pentru copil. Un băiețel de exemplu și-ar dori să fie că tati și începe imediat să compare, să se gândească, să analizeze.
Pot apărea sentimente de inferioritate și tulburări de personalitate. Copilul la 3 ani nu realizează că este mic, el se consideră la fel din punct de vedere al corpului și vrea să fie că tati în toate privințele.
Dacă totuși se întâmplă, tatăl (după caz mama-unei fetițe) trebuie să îi explice cât mai pe înțelesul lui de ce sunt diferențe între ei și faptul că și tatăl a fost cândva băiețel și a arătat exact că și copilașul. În concluzie, acasă părinții este de preferat să fie mereu decenți, adică să păstreze cel puțin limită lenjeriei intime.
În cazul copil – părinte de sex opus, iarăși avem o situație de evitat, mai ales în perioada în care copilul poate prezența complexul lui Oedip.
E bine că părinții să-și sărute copilul pe gură? Psihologii și psihanaliștii nu recomanda acest lucru, nici acasă și nici în public. Mai ales în perioadă în care copilul se poate confruntă cu complexul lui Oedip.
Pupicul pe gură poate fi seducător pentru copil la vârstă de 2-3 ani, când începe o perioada în care băiețeii vor să fie că tații lor și sunt umbră mamelor, spunând chiar că sunt „îndrăgostiți” de ele. Iar fetițele își copiază mamele și ar dori să le ia locul în relația cu tații. Se machiază, vor să poarte lucrurile mamei și sunt geloase vizavi de tăți.
Aceste manifestări pot fi după caz mai atenuate sau mai intense. Important este că părinții să-și ajute copilul să treacă peste această etapă normală fără a pune „gaz pe foc”.
Dacă părinții sunt fermi și păstrează anumite limite, copilul se adaptează, ceea ce va fi în avantajul lui. Va înțelege mai rapid relațiile mamă-tata și părinte-copil. Chiar dacă cel mic este gelos, își îmbrățișează părintele și insistă să-l sărute pe gură, trebuie să i se răspundă cu afecțiune părintească, să nu se simtă deloc respins, dar în același timp cu fermitate:
„Nu mă poți săruta pe mine pe gură așa cum face mami (după caz, tati). Ea are acest drept pentru că noi suntem căsătoriți, iar tu ești copilul nostru. Când te vei face mare te vei căsători și tu cu cineva și vei face la fel.”
Copilul va înțelege astfel devreme orânduirea socială și dezvoltarea lui din punct de vedere psihic va fi mai sănătoasă. Dacă în casă există bunici, părinții se pot folosi de acest lucru pentru a-i explică mai bine:
„Uite, eu sunt fiul bunicăi, dar nu o sărut niciodată pe gură, așa cum o sărut pe mama voastră, pentru că ea este soția mea.”
De reținut: copilul nu trebuie făcut niciodată gelos intenționat, pentru amuzamentul părinților și nici nu trebuie umilit în public. Copilului trebuie să i se explice mereu și mereu totul, cu vorbe pe înțelesul lui, dar ancorate în realitate.
Această conduită îl va ajută pe copil să realizeze mai ușor diferență între sexe și raportul între oameni. De asemenea, va ști să recunoască mai repede o tentativă de incest dacă se va confruntă vreodată cu așa ceva și își va anunța imediat părinții în cazul în care o cunoștință sau un străin îl atinge într-un mod necorespunzător, în lipsa lor.
Bineînțeles, nici din punct de vedere al sănătății și igienei nu este indicat. Există bacterii în saliva adultului care nu ridică nici un fel de probleme, însă transferate în organismul micuțului pot declasa anumite boli. În plus, sunt părinți care fumează, consumă cafea ori alcool. Copilul nu trebuie să între în contact cu acești vapori.