Rezultatele finale ale Evaluării Naționale de anul acesta clasează Iașiul pe locul al doilea ca număr de medii maxime la examenul de final de clasa a VIII-A. 38 de elevi au obținut note de 10 la toate disciplinele, primul loc pe țară fiind ocupat de București.
Una dintre elevele care, anul acesta, se poate mândri că a obținut 10 pe linie la Evaluarea Națională este Miruna Savin, elevă a Colegiului Național Iași. Născută și crescută în Iași, Miruna a fost mereu o elevă de nota 10 și spune că nu a avut niciodată probleme cu școala. Consideră că atuul ei principal este memoria bună, precum și faptul că a fost mereu atentă în clasă și a plecat acasă „cu lecția deja învățată”. Recunoaște însă că o contribuție mare au avut-o și profesorii săi. „Am beneficiat de profesori excepționali, care au știut cum să își facă materia plăcută și cum să stârnească interesul copiilor, iar eforturile lor se reflectă în rezultatul pe care l-am obținut”, ne-a spus Miruna.
Adolescenta a mai adăugat că un rol important în dezvoltarea sa l-a avut și familia. „Părinții și familia m-au susținut mereu și le sunt foarte recunoscătoare că nu au pus niciodată presiune pe mine, pentru că, astfel, nu am avut motive să fiu stresată din cauza unui examen sau test. Mi se pare foarte important să știi că cineva are încredere în tine și că te sprijină în orice decizie ai lua, oferindu-ți sfaturi și ajutor oricând ai nevoie”, a completat ea.
Pasionată de limbile străine
Miruna Savin a participat, de-a lungul anilor, la nenumărate concursuri și olimpiade: matematică, română, biologie, engleză, germană, fizică, lingvistică, dar și la olimpiada „Lectura ca abilitate de viață”. A obținut premiul I la faza județeană a olimpiadei de biologie și premiul al II-lea la faza județeană a olimpiadei de limba germană. Printre pasiunile elevei se numără echitația, înotul, ciclismul, alergatul și cititul. Îi place să își petreacă timpul și în aer liber, mai ales alături de cei doi câini pe care îi scoate adesea la plimbare.
„Mă pasionează limbile străine. […] Îmi place foarte mult să călătoresc și cred că de aici provine atracția față de limbile străine și de diversele culturi ale țărilor în care am fost”, a mai adăugat tânăra. La doar 15 ani, Miruna Savin vorbește fluent engleza și germana, dar deține cunoștințe și de spaniolă. Miruna spune că se descurcă și în limba „esperanto”, o limbă „inventată” în secolul al XVIII-lea. Adolescenta spune că își dorește, de asemenea, să învețe olandeza și norvegiana, iar pe viitor ar vrea să viziteze țările nordice și Indonezia. „Mi-aș dori să mă implic în mai multe activități de voluntariat, deoarece mă bucură nespus fericirea pe care o putem aduce altor oameni făcând lucruri ce nouă ni se par neînsemnate sau de la sine înțelese. […] Unul dintre lucrurile pe care îmi propun să le fac atunci când voi ajunge la maturitate este să înființez un sanctuar pentru animale”, spune ea.
Vrea să plece în Germania sau SUA
Deși spune că este încă devreme pentru a se pronunța în privința carierei pe care și-ar dori să o urmeze, Miruna este atrasă atât de științele exacte, cât și de limbile străine și literatură. Spune că, momentan, îi este dificil să aleagă liceul pe care îl va urma, însă în topul preferințelor sale se află Colegiul Național, Colegiul „Costache Negruzzi”, Colegiul „Emil Racoviță” și Colegiul „Mihai Eminescu”, toate din Iași.
Recunoaște însă că, după liceu, și-ar dori să studieze Dreptul în Germania sau în Statele Unite ale Americii. Este atrasă și de Psihologie, însă indiferent de specializare, opțiunea principală este reprezentată de programele de studii din afara țării. „În România, studenții nu sunt încurajați, nu se organizează la fel de multe activități cu și pentru aceștia. În alte țări […] elevii și studenții au parte de mai mult sprijin și interes. În plus, situația României este delicată din punct de vedere economic, iar în străinătate traiul este la un nivel superior”, e de părere eleva, care consideră că ar avea mai multe șanse în străinătate.
Lista elevilor de 10
Alături de Miruna Savin, 37 de alți elevi compun elita Iașiului – de la
Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iași: Adonicioaiei Maria-Clara, Albu Teofil-Constantin, Cantea Carmina-Viviana, Dumitrescu George-Alex și Rășitariu Dumitru-Alexandru; de la Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași: Agape Sameruca, Alupoaei Delia-Ioana, Bușaga Maria, Caluschi Ana-Ștefana, Damian Daria, Dragoslav Horia-Nicolae, Homsi Yusra-Alisya, Pintilie Georgiana-Beatrice, Stoica Ana-Maria și Tanase Maria; de la Școala Gimnazială „Dimitrie A. Sturdza”, Iași: Andrei Sandra Elena; de la Colegiul Național Iași: Balaban Andra, Mazilu Larisa Teodora, Panțiru Maria Pelaghia, Roșu Ioan, Straton Maria Ilinca, Todiraș Sebastian Iulian, Ungureanu Tudor și Vițel Ioana Alina; de la Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Iași: Bulacovschi Ana Maria, Codău Catrinel Ana, Moisuc Ana, Țăbârnă Andrei Alexandru, Uliliuc Mara Georgiana și Dimitriu Maria Corina; de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Iași: Cioata Ioana Larisa și Sandu Raluca Petronela; de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Iași: Constantin Teodorina; de la Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Târgu Frumos: Farcaș Robert Mihail; de la Școala Gimnazială „Titu Maiorescu”, Iași: Lupu-Poliac Raluca Alexandra; de la Școala Gimnazială, Cîrjoaia: Munteanu Denis Mihai; de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iași: Sandu Roxana Alexandra.