Primarul Mihai Chirica a dat din nou asigurări, ieri, că nu este agent al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Reacţia acestuia vine după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, într-o discuţie privată cu alţi şefi din partid, l-a catalogat pe Chirica drept „agent SIE“.
În schimb, primarul Iaşului a ţinut să laude activitatea serviciilor de informaţii şi, în acelaşi timp, a apreciat că există „o încercare total greşită de a pune într-o lumină proastă instituţii ale statului“.
„Oricare cetăţean al României care îşi iubeşte ţara ar fi încununat de onoare dacă ar putea să facă ceva pentru ţara lui. Că face parte din SIE, cu atât mai mult. Eu, în momentul de faţă, am un singur pact: pactul cu ieşenii, pe care l-am semnat aproape în alb, urmând să-mi duc misiunea până la capăt aici. Eu îmi iubesc oraşul şi ţara, iar de la aceste două premise plec în orice demers pe care îl fac. Dacă cineva poate să înţeleagă acest lucru, este bine, dacă nu, este mai puţin relevant“, a declarat primarul Mihai Chirica.
El a precizat că este „angajatul acestui oraş, doar al acestui oraş“.
„Serviciile române de informaţii, indiferent unde sunt ele, sunt instituţii ale statului care trebuie respectate, pentru că de ele depinde siguranţa noastră. Faptul că la noi nu sar bombe pe stradă, faptul că la noi nu umblă descreieraţi cu cuţite tăind gâtul la trecători, la turişti, se datorează şi acestor servicii de informaţii care stau şi veghează la siguranţa României şi a cetăţenilor“, a mai spus primarul Chirica.
”Oricare cetăţean al României care îşi iubeşte ţara ar fi încununat de onoare dacă ar face parte din SIE”, a precizat edilul.
În legătură cu declarația lui Liviu Dragnea, care a precizat că are informații clare că Mihai Chirica este omul SIE, primarul Iașiului a replicat: ”Eu pun pariu pe hamsterul lui Liviu Dragnea că nu e adevărat. Asta este declaraţia mea”.
Ziariştii de investigaţie de la RISE Project au prezentat, săptămâna trecută, discuţiile pe care liderii PSD le aveau, pe platforma Whatsapp, în timpul protestelor împotriva OUG 13/2017. Conform sursei citate, Dragnea le-a cerut celorlalţi lideri PSD să nu-l atragă pe Mihai Chirica în planurile PSD de a contracara manifestaţiile, şi l-a catalogat pe primarul Iaşului drept „agent SIE“.
De remarcat că această poziţionare a lui Dragnea s-a petrecut pe 31 ianuarie, înainte ca Mihai Chirica să iasă public să ceară abrogarea OUG 13, pe 2 februarie.
Însă Liviu Dragnea a afirmat din nou marți seara, conform HotNews, că primarul Mihai Chirica este membru al unui serviciu de informații secrete.
„În ceea ce îl privește pe Chirica, am spus în glumă, dar a fost o glumă serioasă“, a precizat Dragnea.
Întrebat pe ce se bazează când spune acest lucru, Liviu Dragnea a replicat: „Asta, îmi cer scuze, nu pot să o spun“.
Sursă: HotNews