O ieşeancă a fost prima femeie avocat din Estul Europei. A murit după o viață petrecută luptând pentru drepturile femeilor

Personalitate deosebită, Elena Negruzzi s-a remarcat ca prima femeie avocat din România, dar şi din Estul Europei, suferind enorm din cauza discriminărilor din acest domeniu. A fost o figură proeminentă în mişcarea femeilor din România, în perioada interbelică, punând bazele Asociaţiei Emanciparea Femeii.

Născută pe 11 septembrie 1876, la Iaşi, Elena a fost fiica scriitorului şi omului politic ieşean Leon C. Negruzzi (1840-1890) şi sora mai mică a generalului Mihai Negruzzi (1873-1958). Familia sa a jucat un rol extrem de important în viaţa politică românească la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Din păcate, tatăl său a decedat timpuriu, ceea ce a făcut ca Ella şi fratele său să fie luaţi în grijă şi educaţi de fratele mai mic al acestuia, academicianul Iacob Negruzzi, membru fondator al Societăţii „Junimea“ şi intelectual de prim rang al vremii sale, de două ori preşedinte al Academiei Române. Ella Negruzzi a urmat cursurile şcolii primare, Externatul Secundar de Fete (actualul Colegiu “Mihai Eminescu” din Iaşi) şi cursurile Facultăţii de Drept la Iaşi.

Perseverenţă şi determinare

La un an după absolvirea studiilor universitare, în anul 1914, a cerut să fie admisă în Baroul Iaşi (oraşul în care, pe la 1866, bunicul ei, Costache Negruzzi, fusese primar), dar cererea i-a fost respinsă pe motiv că nu are drept de vot (fiind femeie) şi trebuia ca avocaţii să aibă acest drept. Ella Negruzzi nu a renunţat şi, după primul refuz, a urmat a doua cerere, apoi a treia. Şi pentru fiecare dintre răspunsurile negative primite a luptat chiar cu armele lor, ale avocaţilor. După mai multe procese care au durat aproape şase ani, Ella Negruzzi a devenit prima femeie avocat din România.

Iată ce scria ziarul Universul, în ianuarie 1914, despre recursul Ellei Negruzzi: „Se ştie că dna Ella Negruzzi, licenţiată în drept, a cerut consiliului de disciplină al baroului de Iaşi înscrierea dumisale în acel barou. Consiliul, în unanimitate, admiţând această cerere (e influenţa lui Iacob Negruzzi aici – n.n.), mai mulţi avocaţi au făcut apel, care a fost admis de Curtea din Iaşi, pe motiv că femeile n-au dreptul de a exercita profesiunea de advocat. Contra acestei deciziuni, dna.Negruzzi a făcut recurs, care s-a judecat ieri de secţia I a Curţii de casaţie. Dna.Negruzzi s-a prezentat înpersoană, asistată de dnii advocaţi M. Ferechide şi N.Polizu. Advocaţii, care au contestat dnei Negruzzi dreptul de a fi advocat, au fost reprezentaţi prin dl. advocat C. Xeni. La dezbateri asistă foarte multă lume. (…) Pentru susţinerea recursului a luat mai întâi cuvântul d.Ferechide. Dsa spune că nu poate pricepe ce raţiune juridică a făcut Curtea din Iaşi ca să ordoneze ştergerea dnei Negruzzi din tabloul advocaţilor din Iaşi, întrucât nici prin legea specială a advocaţilor şi nici prin Constituţie nu se prevede că o femeie n-are dreptul de a fi advocat, când posedă titlurile cerute de lege. Răpind unei femei dreptul de a exercita o profesiune liberă, spune d. Ferechide, ar însemna a-i crea o incapacitate neprevăzută nicăieri în lege. În articolul 1 din legea advocaţilor se spune numai că profesiunea de advocat nu poate fi profesată decât de români, dar nu prevede că femeile românce n-au acest drept. Unde legiuitorul a vrut să îngrădească capacitatea unei femei, a făcut-o în mod expres. (…). D. Polizu spune că acordarea dreptului unei femei de a exercita profesiunea liberă de advocat nu constituie nici un pericol social. Probă că în statele unde femeile au dreptul de a fi advocat, ele se achită de obligaţiunile ce şi le-au luat faţă de clienţii lor. Arată că acordându-se femeilor dreptul de a fi advocat se face un pas înainte şi la noi în ţară pentru emanciparea femeii. (…) . Combaterea recursului – D.Xeni arată că atât textul formal al legii, cât şi tradiţia baroului nu permit femeii să facă azi parte din barou. (…). Nu contestă cultura şi inteligenţa femeilor, dar crede că intrarea în barou ar micşora prerogativele tradiţionale ale baroului, pe care generaţia de azi e datoare să le transmită celei de azi mărite, iar nu micşorate (…)”. Şi era abia începutul acelei lupte, care avea să-i aducă, după război, în sfârşit, intrarea în barou. A profesat ca avocat în Baroul Covurlui – Galaţi şi, din 1919, în Baroul Bucureşti.

O feministă convinsă

Modestă, dar plină de încredere în forţele proprii, Ella Negruzzi a devenit o apărătoare consecventă a celor oropsiţi de soartă. S-a remarcat în perioada interbelică ca o militantă pentru drepturile femeilor, punând bazele, împreună cu alte două intelectuale, Maria Baiulescu şi Elena Meissner, Asociaţiei “Emanciparea femeii”, al cărei preşedinte a fost. Asociaţia a urmărit emanciparea civilă şi politică a femeii prin prisma dezvoltării acesteia în toate domeniile şi ocuparea de funcţii în raport cu pregătirea şi capacitatea fiecăreia. Şi-a concentrat atenţia asupra femeilor de la sate, iniţiind cercuri culturale şi fondând cămine culturale unde a arătat sătencelor cum să-şi organizeze gospodăria şi cum să-şi educe copiii.
După instaurarea fascismului în Germania, Ella Negruzzi s-a manifestat ca o luptătoare împotriva războiului, făcând parte din organizaţia “Grupul avocaţilor democraţi”, înfiinţată în 1935. De asemenea, a înfiinţat organizaţia “Frontul feminin” (1936), organizând numeroase întruniri şi conferinţe menite să contribuie la antrenarea femeilor în acţiunile pentru apărarea drepturilor lor economice, politice, sociale şi culturale.

A desfăşurat o activitate susţinută şi în publicistica vremii. Mai mult, după ce Constituţia din 1923 conferea femeilor din România dreptul de vot şi de a fi alese, Ella Negruzzi s-a înscris în Partidul Naţional Ţărănesc şi, în 1929, a fost aleasă consilier local în Bucureşti, alături de alte feministe precum Alexandrina Cantacuzino şi Calypso Botez. Ella Negruzzi a militat toată viaţa pentru emanciparea femeii, pentru promovarea culturii, împotriva războiului. Jurist de seamă şi luptătoare pentru emanciparea femeii în România, Ella Negruzzi s-a stins din viaţă la Bucureşti, pe 19 decembrie 1948.

Sursă: Istorie pe scurt.ro